Anulare act. Sentința nr. 1370/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1370/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1370/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 1370/2015

Ședința publică de la 27 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

GREFIER: A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții B. M., domiciliată în Bârlad ..17, ., ., B. C., decedat ulterior promovării cererii, la data de 6 octombrie 2014, cu ultimul domiciliu cunoscut în Bârlad ..17, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. D., domiciliată în Spania, loc. Bajo Alzira, Provincia Valencia, . A. nr.31, Cod poștal_, având ca obiect anulare act + pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru reclamanta B. M. avocat B. D. legitimat cu împuternicirea avocațială aflată la fila 65 dosar, lipsă fiind reclamanta și pârâta B. D..

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: dosarul are ca obiect anulare act + pretenții; procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâta; s-au verificat actele dosarului, după care:

Avocat B. D. precizează că reclamanta nu a achitat taxa de timbru deoarece nu are posibilități financiare și urmează ca instanța să se pronunțe în acest sens.

Constatând că reclamanta nu a făcut dovada plății taxei de timbru stabilită în cauză, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Cu nr. 4562 din 24 septembrie 2015, s-a înregistrat cererea prin care reclamanții B. M., CNP_ și B. C., CNP_, au solicitat în contradictoriu cu pârâta B. D., CNP_ anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr.614 din 24 iulie 2012 la BNP B. M. E. și C. A. și daune în valoare de 65 000 lei.

Reclamantul B. C., a decedat ulterior promovării cererii, la data de 6 octombrie 2014. Cererea a fost continuată de reclamanta B. M..

La data de 10 decembrie 2014, s-a pus în vedere reclamantei să timbreze cererea cu suma de 2 405 lei.

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2015 s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar în sensul respingerii acesteia.

Prin Încheierea din 16 februarie 2015 s-a admis cererea de reexaminare, formulată de reclamantă împotriva Încheierii din 21 ianuarie 2015, prin care s-a soluționat ajutorul public judiciar și s-a redus taxa de timbru la 50% respectiv suma de 1202,5 lei sumă pe care reclamanta nu a achitat-o.

Potrivit art. 33 din OUG nr. 80/2013, taxa de timbru se plătește anticipat. Neplata taxei de timbru atrage sancțiunea anulării cererii. Urmează să se dispună anularea cererii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 33 din OUG 80/2013, anulează cererea formulată de reclamanta B. M., CNP_, pentru anulare act și daune, în contradictoriu cu pârâta B. D., CNP_, cu domiciliul în Spania, loc. Bajo Alzira, Provincia Valencia, . A. nr.31, Cod poștal_, ca insuficient timbrată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red.R.I./03.06.2015

Tehnored. A.I.

4 ex./ 03 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1370/2015. Judecătoria BÂRLAD