Anulare act. Sentința nr. 2608/2015. Judecătoria BÂRLAD

Judecătoria BÂRLAD - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 2608/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 2608/2015

Acesta este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 2608/2015

Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier V. M. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții P. F. C. și P. Z., ambii cu domiciliul procesual ales la C.. av. Chiriece C., cu sediul în BÂRLAD, . B, jud. V. și pe pârât O. B. ROMANIA S.A. PRIN SUCURSALA BÂRLAD, cu sediul în BÂRLAD, ., . pârât O. B. ROMANIA S.A., cu sediul în București, CALEA BUZEȘTI, nr. 66-68, sector 1, având ca obiect anulare act - anulare clauza abuzivă.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 20.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 03.11.2015.

Deliberând, s-a dat sentința de față:

INSTANȚA

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., instanța a dat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecată

A. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 04.05.2015 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu completului C. civil 2, reclamanții P. F. C. și P. Z. au chemat în judecată pe pârâta O. B. România SA, solicitând:

- constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive incluse in contractul de credit ipotecar nr. C2204/1000/_/13.08.2008, respectiv art. 5.1, art. 5.2, art. 5.3, art. 5.4, art. 6.3, art. 9.2, art. 9.4;

- obligarea paratei la modificarea contractului aflat in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive;

- obligarea paratei la convertirea în RON a creditului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF-RON de la data acordării creditului, respectiv din data de 13.08.2008, urmând ca plata acestuia sa se facă în continuare în lei,

- cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamanta a susținut că la data de 13.08.2008 a încheiat cu pârâta un Contractul de credit ipotecar nr. C2204/1000/_ prin care a contractat un credit în valoare de 38.000 CHF cu o perioadă de rambursare de 240 luni.

Susțin că, s-au obligat să returneze creditul contractat la termenele și în cuantumul stipulate în contract, având ca premiza cursul valutar al CHF de la aceea data (13 august 2007-2.19 lei) însa pe parcursul derulării contractului acesta s-a dublat (în prezent este de 4,33 lei) cu consecințe grave asupra capacității de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile și în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoștința de cauza a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominantă în raport cu consumatorul, obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urma cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar.

În contractul de credit ipotecar nr. C2204/1000/_/ 13.08.2008 la art. 5.1 se menționează: „la data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de 6.99%. Dobânda se stabilește în forma procentuală, ca rată anuală de dobânda."

La art. 5.2 din contractul de credit se precizează: „ dobânda este variabila, putând fi modificata în mod unilateral de către bancă in funcție de politica O. B. România SA, de costurile de finanțare ale Băncii, de evoluția pieței financiare - bancare luând în considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valută (EURIBOR (EUR)/ LIBOR (CHF), ROBOR (RON), etc), fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobânda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate."

La art. 5.3 din contractul de credit se menționează: „noul procent de dobânda va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondenta specificata de client sau prin afișare la sediile unităților bancare. Clientul consimte ca aceasta metoda de notificare este suficienta nefiind necesara încheierea unui act adițional la prezentul contract de credit in acest sens renunțând la orice eventuala plângere/opozitie/contestatie ulterioara."

La art. 5.1 din contract se precizează ca „la data încheierii prezentului contract, rata dobânzii este de 6.99% pe an."

Susține că, prin aceste clauze banca s-a asigurat ca va putea pe parcursul derulării contractului sa modifice dobânda, după bunul plac, în mod discreționar, unilateral, fără a mai fi necesar consimțământul clientului.

Arată că, componenta abuzivă a clauzelor cuprinse la art. 5.1, 5.2 si 5.3 din contractul de credit ipotecar nr. C2204/1000/_/ 13.08.2008 este dată de faptul ca aceste clauze nu sunt negociate direct cu consumatorul deoarece reclamantul nu a avut posibilitatea de a îi influența conținutul, având doar dreptul de acceptat sau nu contractul de adeziune, cu clauze standard aplicabil de bancă în cazul acestui tip de credit, pe de o parte.

Pe de altă parte, banca nu avea posibilitatea de a majora dobânda decât cu acordul scris al consumatorului întrucât deși în Anexa la Legea nr. 193/2000, se prevede că „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."

Stabilirea dreptului băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii in funcție de politica băncii, deși este condiționat de intervenirea unei modificări a valorii indicelui de referința, conduce la anularea oricărei corelări a ratei dobânzii cu valoarea indicelui de referință, întrucât astfel numai banca poate decide când și în ce măsura se modifica rata dobânzii.

Clauza care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit.

Sub aspectul echilibrului intre drepturile si obligațiile pârtilor, aceste clauze pun probleme, în sensul că, oferă băncii dreptul de a modifica rata dobânzii curente, fără ca noua rata sa fie negociata cu clientul.

Mai arată că, Banca nu a informat in scris consumatorul în legătură cu motivele întemeiate care au determinat fluctuația ratei dobânzii, încălcându-se astfel prevederile Anexei 1 alin. 1 lit.a la Legea nr. 193/2000 (obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabila transmisa in termen rezonabil), iar pe de alta parte, nu a precizat, in contractul dintre părți, criteriile clare care sa permită verificarea modalității de modificare a ratei dobânzii, încălcându-se astfel prevederile art.10 lit.b din OG nr.21/1992 (dreptul consumatorului, la încheierea contractului, de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție).

Potrivit art. 5.4 din contractul de credit C2204/1000/_/ 13.08.2008: „în cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobânda de către banca împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data trimiterii notificării privind modificarea dobânzii, se consideră ca acesta a acceptat noul procent de dobândă."

Prevederile din acest articol nu sunt abuzive prin ele însele, ci condiționat de aplicarea art. 5.2 descris anterior. Astfel, în situația în care banca a mărit discreționar si unilateral dobânda, doar pentru ca indicele de referința stabilit de banca pentru creditele ipotecare acordate in CHF fluctuează, trebuie ca si clientul sa poată contesta aceasta majorare si sa ceara explicații băncii in legătura cu motivul majorării.

Practic, posibilitatea rambursării întregului credit și a plății ratelor nescadente (plus dobânzile aferente în termen de 10 zile) nu exista, deoarece dacă reclamanții ar fi avut suma de bani necesară nu ar mai fi avut nevoie de contractarea creditului respectiv. Consecințele refuzului clientului de a plăti ratele majorate sunt bine cunoscute: aplicarea de penalități de întârziere introducerea clientului în baza de date ca rău-platnic etc. Este clar că clientul se află pe o poziție de inferioritate față de bancă, neputând nici măcar contesta deciziile băncii.

Totodată invocam art. 9 ind. 3 lit. i din OG 21/1992 potrivit căruia "orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de .. Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită."

Ori, banca în contractul ipotecar supus analizei nu a respectat dispozițiile legale în vigoare. Așadar art. 6.4 din contractul de credit este unul abuziv, consumatorul aflându-se pe o poziție de inferioritate față de bancă.

În contractul de credit nr. C2204/1000/_/ 13.08.2008 la art. 6.4 se precizează ca: „pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor si taxelor fără consimțământul împrumutatului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în Tariful de comisioane și va fi afișat la sediile băncii."

Referitor la clauza 6.4 din contractul de credit nr. C2204/1000/_/ 13.08.2008, o consideram abuziva, conform Legii nr. 193/2000 republicata. In Anexa 1, lit. a). a acestei legi se menționează a fi clauze abuzive cele care " a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat in contract".

Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000. în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut si în contract si, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Or, în art. 6.4 din contractul de credit supus analizei nu este precizat nici un motiv care sa determine modificarea unilaterala de către banca a nivelului comisioanelor si a taxelor. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea comisioanelor este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce,comisioanele vor fi mărite. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat reclamanților la cursul de schimb CHF-RON de la data acordării creditului respectiv din data de 13.08.2008, urmând ca plata acestuia sa se faca in continuare in lei, arătam următoarele:

La art. 9.2 din contractul de credit nr. C2204/1000/_/ 13.08.2008 se menționează: „rambursarea ratelor lunare se va efectua de către client in conturile curente ale împrumutatului deschise la banca in aceeași moneda in care a fost acordat creditul. Clientul poate opta si pentru depunerea sumelor datorate in orice alta moneda pentru care clientul cu calitatea de împrumutat are deschis un cont curent, banca având dreptul sa realizeze conversia valutara începând cu ora 00 a datei scadentei lunare, folosind cursurile de schimb valutar practicate de banca la aceea data, cu respectarea normelor legale in vigoare. Banca are dreptul de libera alegere a ordinii in care va utiliza disponibilitățile din conturile in diferite valute, iar utilizarea disponibilităților respective se va face pana la limita rambursării complete a sumelor datorate."

Potrivit art. 9.4 din contractul de credit nr. C2204/1000/_/ 13.08.2008: „ clientul autorizează banca să facă in numele si pe conturile sale, pana la nivelul sumelor datorate orice operațiune considerata necesara, inclusiv de schimb valutar. Conversia se va face la cursurile de schimb valutar practicate de banca la aceea data, cu suportarea de către client a tuturor comisioanelor, spezelor si taxelor aferente acestor tipuri de operațiuni."

Clauzele de efectuare a plăților în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat nu au fost negociate direct cu reclamanta, având în vedere caracterul prestabilit și impus consumatoarei al contractelor de credit, aceasta exprimându-și adeziunea la aceste contracte tipizate, fără a avea posibilitatea de a influența natura lor. Singura posibilitate a consumatorului era aceea de a alege între creditele existente pe piață, însă în toate cazurile contractele erau tipizate, singura opțiune fiind aceea de a semna sau nu contractul pentru tragerea creditului. Banca nu a acționat cu bună credință, aceasta având obligația de a explica riscurile clienților, de a le pune la dispoziție informațiile necesare, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a evalua consecințele economice ale contractării creditelor. Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile și în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominantă în raport cu consumatorul, obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, astfel cum reiese din O.U.G. 50/2010.

Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF- ul este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului valoarea acestei monede era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționată în dreptul european și național întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaște și anticipa mărimea obligațiilor sale. Prin clauzele de risc valutar s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, evident în detrimentul consumatorului. Banca a stipulat în convențiile încheiate cu reclamantul obligația acestuia de a suporta exclusiv diferențele de schimb valutar, fără nici o distincție si fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că în situația dublării valoni francului elvețian în raport cu moneda națională, convențiile de credit încheiate între părți dobândesc un caracter aleatoriu, incompatibil cu natura contractului de împrumut.

În cauză, moneda contractului de credit garantat cu ipotecă, a fost stabilită în moneda CHF, franc elvețian iar în art. 9.4 din contract s-a prevăzut că rambursarea ratelor lunare se va efectua de către împrumutat în conturile curente ale acestuia deschise la bancă, în aceeași monedă în care a fost acordat creditul, acesta având dreptul să depună sumele datorate în orice altă monedă pentru care împrumutatul are deschis cont curent, caz în care banca are dreptul să realizeze conversia valutară începând cu ora 00 datei scadenței lunare, folosind cursul de schimb valutar practicat de bancă la ceea dată.

Arată că, dispoziția contractuală ce vizează modalitatea de rambursare a împrumutului prevăzută în art.9.2 din contract, reprezintă o clauză ce nu a făcut obiectul unei negocieri individuale deoarece a fost stabilită fără a da posibilitatea reclamantului să influențeze natura ei, contractul de credit încheiat de părți fiind unul standard preformulat iar condițiile generale de acordare a respectivului credit în CHF fiind practicat de pârâtă în general pe piață la epoca acordării lui.

Dezechilibrul este dat de suportarea în întregime a riscului valutar de către reclamant, risc valutar care nu este reglementat în nici un fel în contract, obligația de a rambursa creditul în moneda CHF, indiferent de evoluția parității acestei monede străine cu moneda națională, ducând la un efort financiar enorm din partea acestuia, plătind o rată lunară ce reprezintă în lei mai mult decât dublă în prezent, față de data încheierii contractului de credit.

Invocând jurisprudența CJUE clauza respectivă nu îndeplinește criteriile bunei credințe, echilibrului și transparenței deși în virtutea necesității existenței unui echilibru contractual și a executării convențiilor cu bună credință, banca avea obligația de a asigura o protecție adecvată consumatorului în oferirea acestui tip de contract de credit cu monedă în franc elvețian, sub aspectul modului în care este suportat riscul de credit eventual, obligația pe care a ignorat-o cu desăvârșire.

Mai arată că, riscul valutar nu intră în termenul „obiectul principal al contractului".

Mai arată că nu a fost informat de către banca că în viitor, costul creditului poate crește foarte mult din cauza evoluției pe piața valorilor mobiliare a cursului de schimb la vânzare și cursului de schimb valutar la cumpărare ale monedei străine CHF astfel, și să poate evalua consecințele economice, potențial semnificative, pentru el.

Inexistența informării este evidentă prin faptul că banca ca și profesionist nu a adus la cunoștință reclamantului cursului valutar al francului elvețian pe perioadele anterioare contractării creditului. Spre exemplu la data de 31.12.2004 un franc elvețian avea o paritate de 4,24 lei iar ulterior, această paritate a scăzut, ajungând la data de 13.08.2008 la 2.19 lei. în același timp, o atare evoluție a acestei monede nu i se putea cere a fi fost cunoscută de către reclamant ce era un neprofesionist.

În drept - art 9, ind. 3, art.10 lit.b din OG 21/1992, art. 1 alin. 2, art. 1 alin. 3, art. 4, art. 6, art. 13 alin. 1 din Legea 193/2000, art. 15, lit.j din Legea 146/1997, art. 6 din OG 13/2011, art. 37 din OUG 50/2010, art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 14.06.2012 (C-618/10)

B. Apărările formulate

Pârâta a formulat întâmpinare (fila ), prin care invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în temeiul art. 8, art. 12 și art. 13 din Legea 193/1200.

A arătat în susținerea excepției că, Legea nr. 193/2000, pe care este fals întemeiată acțiunea nu prevede posibilitatea constatării nulității absolute a clauzelor contractuale. Constatarea anumitor clauze ca fiind abuzive are ca o consecință nu anularea lor, ci eliminarea lor din contract, eliminare care operează pentru viitor, logic, nu pentru trecut. Susține că, daca un consumator apreciază după cunoștința sa ca un contract ar conține clauze abuzive, așa cum sunt ele definite expres si limitativ la art. 4 din legea 193, calea procedurala prevăzuta de acest act normativ este sesizarea ANPC, conform art. 12 si 13 din Legea nr. 193/2000. Acest act normativ nu prevedere posibilitatea ca un client persoana fizica să sesizeze direct instanța de judecata, în temeiul acestui act normativ, pentru asigurarea liberului acces la justiție existând alte cai, respectiv dreptul comun, (posibil aplicabil potrivit art. 14 din legea 193/2000.

Pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad și excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.

Pârâta a invocat excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la clauzele prevăzute în contract referitoare la modificarea dobânzii aplicate, întrucât aceste sunt modificate deja. In concret, clauzele in privința cărora se solicita constatarea nulității absolute au fost lipsite de eficacitate, prin efectul legii (OUG 174/2008 cu privire la modificarea unor acte normative in materia protecției drepturilor consumatorilor), astfel încât, de la momentul intrării in vigoare a acestei legi, acestea nu au mai fost aplicate de subscrisa. Astfel, în privința clauzei prevăzuta la art. 6 a respectat dispozițiile art. 93, lit. e). Dupa . OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările si completările ulterioare, clauzele contractelor de credit au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea in cuprinsul contractului a unei formule de calcul a ratei dobânzii formata din: marja băncii (fixa pe întreaga durata a contractului) la care se adaugă indicele LIBOR 3L(element variabil, in mod obiectiv, fara a putea fi influențată in vreun fel de către banca), astfel cum este reglementat conform art. 37 lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 modificat prin Legea nr. 288/2010: "în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a)dobânda va fi compusa dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumita perioada sau din rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului."

Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2008-2002 întrucât au trecut mai mult de 3 ani de la data contratului. Nu se poate reține că, termenul de trei ani începe să curgă de la data când instanța va constat ca fiind abuzivă clauzele respective, capătul de cerere fiind prematur dacă nu s-a născut dreptul material al acțiune

Pârâta a invocat excepția inadmisibilității, susținând că, Directiva 93/13/CEE a reprezentat un pas important în protecția drepturilor consumatorilor, aflându-se la baza adoptării, în statele membre, a unor acte normative având ca obiect de reglementare clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Directiva Consiliului 93/13/CEE1 din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193 din_ privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si deci a conformării clauzelor contractuale existente la rigorile ordonanței, fluctuația ratei dobânzii se poate face exclusiv in funcție de variația indicelului LIBOR 3 L, iar in formula de calcul a ratei dobânzii intra o marja fixa si acest indice de referința, (elemente care nu existau in anul 2008). Deci ceea ce solicita reclamanții se aplica deja din anul 2010.

Susține că prin demersul lor, reclamanții urmăresc de fapt, este aplicarea retroactiva a legii civile. În mod evident, acțiunea este inadmisibila.

Acțiunea este inadmisibila si prin prisma faptului ca legiuitorul a exceptat de la controlul judiciar clauzele contractuale referitoare la preț. De observat ca dobânda și comisioanele unui contract de credit formează prețul acestuia, astfel ca instanței de judecata nu ii este permis de lege sa-1 analizeze sub aspectul clauzelor abuzive.

Tot inadmisibil este si faptul de a se modifica actele juridice civile care fac obiectul prezentului dosar, altfel decât prin consimțământul pârtilor contractante, asa cum solicita reclamanții, (repunerea pârtilor in situația anterioara prin modificarea de către instanța a dobânzii?!)

Mai arată că este inadmisibilă, acțiunea si prin raportare la dispozițiile Legii nr. 193/2000, potrivit cărora nu se pot analiza din punct de vedere al clauzelor abuzive prevederile contractuale referitoare la preț. (in preț intrând și dobânda).

Acțiunea urmează sa fie respinsa ca inadmisibila si din perspectiva faptului ca instanța nu poate depăși atribuțiile puterii judecătorești, care este chemata sa aplice legea, nu sa adauge la ea.

Astfel, daca in anul 2008 părțile contractante au decis încheierea unor acte juridice civile, acestea producându-și efectele și în prezent, într-o anumită formă, cu un anumit conținut, cu anumite noțiuni juridice, nu este posibil ca o terță persoana, chiar și instanța de judecata, să modifice actele juridice peste voința legiuitorului.

Adică este posibil, dar doar cu înfrângerea voinței de a contracta și încălcarea legii. Un astfel de act juridic civil modificat de alte părți decât cele contractante este lovit de nulitate absoluta.

Pe fondul cauzei, pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Arată că nu poate fi reținută reaua-sa credință. Contractul a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii, care nu cunoștea limitările și interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 și, mai departe, prin OUG nr. 50/2010. Contractul în discuție este în deplină concordanță cu practicile bancare generalizate în perioada de referință în care a fost încheiat, respectiv 2008, când creditul în România a cunoscut o expansiune extraordinară, pe fondul unei creșteri economice bazate în special pe operațiuni speculative pe piața imobiliară și pe o exacerbare a consumului. Ar fi o gravă eroare să se ignore contextul economic în care a fost încheiat contractul și practicile bancare cvasigeneralizate. Nu poate fi aplicată astăzi contractului încheiat în perioada respectivă, într-un anumit context legislativ și economic, noua scară de valori practicată în prezent, în condiții de criză economică și financiară. Mai arată că, o soluție de principiu dată de instanța de judecată în sensul că, în principiu, clauzele atacate de reclamanți sunt abuzive, ar pune grav în discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate în perioada de referință, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi înregistrate în sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante în continuă creștere, în condițiile unei crize economice prelungite. Este și considerentul pentru care, prin Legea nr.288/2010 de aprobare a OUG nr. 50/2010 s-a renunțat la dispoziția tranzitorie potrivit căreia prevederile OUG nr. 50/2010 ar trebui aplicate și contractelor în curs de derulare, dispoziție care, sub aspect strict juridic, era discutabilă sub aspectul constituționalității, implicând o aplicare retroactivă a noilor dispoziții legale, dar, sub aspectul oportunității înseamnă o repunere în discuție a practicilor și tehnicilor contractuale de creditare de natură să destabilizeze sistemul bancar. Susține că, poziția pârâtei O. pe piața serviciilor bancare în perioada de referință a fost una corectă, care s-a încadrat în comportamentul normal și firesc în contextul economic dat, fiind respectate atât dispozițiile legale, cât și practicile bancare generalizate în sistem. Din acest punct de vedere, evident nu poate fi vorba de rea-credință, deoarece clauzele criticate de reclamantă din contractul încheiat cu pârâta nu aveau nimic exorbitant în raport cu clauzele general practicate în sistemul bancar în perioada respectivă.

Precizam ca pe parcursul derulării contractelor de credit cu reclamanții, de la acordare si pana in prezent, și-a respectat toate obligațiile asumate, dar mai cu seama reglementările legale incidente in materia creditelor acordate persoanelor fizice, in măsura in care acestea au fost aplicabile si creditelor in derulare.

Pentru constatarea caracterului abuziv Legea nr. 193/2000 prevede două condiții negative și una pozitiva, a căror îndeplinire cumulativă poate conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive: să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile pârâților ca o consecința a abuzului și sa nu fi fost negociată.

Ceea ce omit reclamanții, atunci când fac referire la legea nr.193/2000 sunt prevederile alin.6 care arata ca "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil". Așadar „pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv",

Mai arată că, dobânda ce face obiectul prezentului litigiu „ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice".

Pe de altă parte, la momentul semnării contractului semnatarii au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele sale prin simpla citire a înscrisului pe care și-au pus semnăturile. Deci, posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele contractuale a existat, împrumutatul putând lua la cunoștință de toate aceste clauze prin simpla citire a înscrisului". În ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, împrumutații au luat cunoștință anterior semnării de clauzele contractelor de credit și de documentația aferentă analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului de credit. De asemenea, caracterul dobânzii este variabil intervenientul acceptând în acest mod atât riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. In plus, împrumutatul nu a prezentat nicio dovada ca a propus o alta varianta de contractare, care sa fi fost refuzata de societatea noastră, acceptând astfel clauzele stabilite in contract. Nu se poate susține lipsa posibilității de negociere in condițiile in care consumatorul a luat la cunoștința anterior semnării de clauzele contractului de credit si documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului. De asemenea, la momentul încheierii contractului de credit existau in oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, unele cu dobânda fixa in moneda naționala sau in valuta, alte cu dobânda variabila in moneda naționala sau in valuta, fie in funcție de dobânda de referința a băncii, fie in funcție de indicele de referința.

Reclamanții nu au probat ca ar fi propus băncii vreo contraoferta ce a fost refuzata de plano, ci au acceptat-o pe cea propusa de banca, realizându-se acordul de voința în legătura cu încheierea contractului de credit in respectiva forma.

Din faptul ca negocierile in vederea încheierii unui contract se poarta pe baza unui anumit tipar pus la dispoziție de una dintre părți, tipar uzitat in conformitate cu reglementările interne si regulamentele BNR, totodată cu respectarea directivelor pieței bancare europene (sa nu ne imaginam ca O. B. România SA este rupta de contextul financiar bancar european si funcționează după reguli trasate în sediul din București, așa cum cred reclamanții...) nu se poate trage concluzia ca respectivul contract a fost impus uneia dintre părți și nu a fost în niciun fel influențat de cealaltă parte. La încheierea oricărui contract se au în vedere particularitățile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si îndeplini obligațiile asumate si alți asemenea factori. Însa factorul determinant în încheierea contractului îl constituie voința clientului, in funcție de care se prefigurează si particularizează fiecare contract.

In ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminata sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor ( art.4 alin.l din legea nr.193/200) a menționat ca la momentul semnării contractului de credit legislația în vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel încât simpla stipulare in contract a unei prevederi referitoare la o dobânda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual și de a dovedi reaua-credință a băncii, în condițiile în care au fost acceptate în cunoștința de cauza de către client. Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realizează unilateral de către banca, fără acordul consumatorului, câtă vreme aceasta posibilitate este prevăzuta in contractul dintre parți si deci asumata de acestea prin semnarea contractului. Astfel, prin clauza de la art.8, societatea noastră si-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, cu notificarea reclamanților, pe baza unei motivații întemeiate (respectiv în raport de evoluția indicatorului de referința LIBOR) si cu posibilitatea acordata împrumutaților de a rezilia contractul in cazul in care nu sunt de acord cu modificarea dobânzii. In aceste condiții exigentele bunei-credințe sunt respectate, iar clauza nu este abuziva.

Așadar, în contractele de credit sunt circumstanțiate elementele care îi permit băncii să varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce lege interzice expres o astfel de intervenție asupra contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractului de credit împrumutații și-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind vorba de o modificare unilaterală, abuzivă în sensul reglementat de Legea nr.193/2000, ci de o modificare realizată cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului.

Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către consumator, cât și de către bancă la momentul încheierii contractului.

Deși reclamantul critică faptul că banca are dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare operează nu ca urmare a voinței unilaterale și arbítrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință.

Referitor la capetele cererii de chemare în judecată privind convertirea in RON a creditului, la cursul de la data acordării, susține că, cursul valutar nu este stabilit de banca O., deci nu îl poate influența. Cursul exprimă prețul cu care se vând și se cumpără valutele și hârtiile de valoare. Practic, cursul valutar este prețul în baza căruia o valută se schimbă cu alta, respectiv raportul dintre o monedă națională și una străină.

Susține că, banca O. nu poate influenta cursul de schimb al CHF, retroactiv, din 2008, că de altfel nu-l poate influența niciodată cu privire la un contract de credit. Banca la rândul ei, s-a împrumutat în CHF pentru a putea oferi credit în CHF reclamantului, că așa a vrut el, iar ratele sunt tot în CHF, tot la cursul stabilit de piața.

Arată că, aserțiunile formulate la modul general conform cărora băncile ar fi omis să informeze consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, asupra faptului ca CHF este o monedă exotică instabilă, etc., nu pot fi luate în considerare la modul concret, de natura a produce efecte juridice cu caracter sancționator asupra subscrisei, în contextul în care din contractul de credit rezultă ca obligația de informare asupra riscului valutar și-a îndeplinit-o iar reclamanții au considerat ca vor sa contracteze in aceste condiții.

Pârâta mai arată că, reclamanții au posibilitatea legala și contractuală să plătească ratele în orice moneda doresc. Susține că, principiul nominalismului este unul clasic, tradițional, fiind prevăzut de legiuitor inca din 1865. Nu banca a inventat nominalismul, ceea ce înseamnă ca nu banca noastră are posibilitatea de a modifica acest lucru. Prin acțiunea de față, prin care se pretinde eliminarea riscului valutar, prin înghețarea cursului de schimb al monedei creditului la data încheierii contractului, practic se solicită nesocotirea principiului legal al nominalismului.

Prin urmare, în materia creditelor în valută, consideram încă odată că problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluționată pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea nr. 193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecința aplicării principiului nominalismului consacrat de lege.

În ceea ce privește obligarea subscrisei la restituirea sumelor plătite in temeiul contractului de credit, a arătat plățile efectuate de către reclamanți în contul creditului (rata de capital + rata de dobânda) au fost plați datorate in temeiul unui contract valabil încheiat de părți, ale cărui prevederi au fost respectate de ambele părți. Restituirea acestora ar fi lipsită de temei legal.

În drept, pârâta a invocat următoarele dispoziții legale: art. 205-208 C.proc. civ., art.4 alin. 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive, art. 969 C. civ., art. 3 alin. 1 lit. k din Legea 289/2004, art. 9 indice 3 lit. e), g), și h) din OUG 174/2008, OUG 50/2010

C. Răspuns la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanții au arătat că excepțiile invocate, respectiv a necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări sunt neîntemeiate. Mai arată că referitor la excepția prescripției extinctive reclamanții au invocat nulitatea absolută a clauzelor, astfel că acțiunea este imprescriptibilă.

D. Probe

Reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a depus înscrisuri.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

E. Aspecte procesuale

Prin încheierea de ședință din data de 08.09.2015, instanța a respins excepția necompetenței teritorială a Judecătoriei Bârlad, a respins excepția netimbrării/insuficientei timbrări, ca neîntemeiate, reținând motivele menționate în încheierea de ședință, și a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect în ceea ce privește capătul de cerere privind dobânzile, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune cu referire la capătul de cerere privind restituirea prestațiilor, cu fondul cauzei.

II. În fapt:

După analizarea înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 13.08.2008, între reclamantul P. F. C., în calitate de împrumutat și P. Z., în calitate de co-debitor, pe de o parte și pârâta . SA a fost încheiată Convenția de credit pentru nevoi personale garantata cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din data de 13.08.2008, prin care reclamanții au beneficiat de un împrumut de 38.000 CHF pentru o durată de 240 luni de la data încheierii convenției.

Odată cu . OUG 50/2010, Banca Comercială Română a modificat contractul de credit prin intermediul unui Act adițional, în vederea alinierii acestuia cu prevederile ordonanței.

Înainte de a trece la soluționarea fondului cauzei, instanța se va pronunța cu prioritate, conform art. 248 C.proc.civ, asupra excepției invocate prin întâmpinare, excepție care a fost unită cu fondul.

III. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților

Art. 36 C.proc. civ. stabilește că, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecății.

Pârâta invocă faptul că, reclamanții nu au calitate procesuală activă, având în vedere art. 8, art. 12 și art. 13 din Legea 193/2000, calea procedurală prevăzută de lege fiind sesizarea ANPC.

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Potrivit art. 8 din Legea 193/2000, controlul respectării dispozițiilor prezentei legi se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor.

În conformitate cu dispozițiile art. 12, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive, iar art. 13 stabilește că, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, instanța obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

Textele invocate de pârâtă, sunt incluse în Capitolul III cu denumirea marginală ,,Organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor". Rezultă că textele invocate stabilesc atât calitatea ANPC, cât și a specialiștilor autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor, de organe de control abilitate pentru constatarea contravențiilor privind încălcarea legislației privind protecția consumatorilor, precum și posibilitatea acestora de a sesiza instanțele judecătorești, respectiv Tribunalul pentru modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

Astfel, legea conferă calitatea procesuală activă unor persoane juridice, ce au atribuția și de control, pentru a introduce acțiuni, deși nu acționează în vederea realizării unui interes propriu, ci urmăresc valorificarea unui interes al consumatorilor. Această posibilitate conferită de lege nu exclude dreptul părții interesate care pretinde că, convenția sa încheiată, în calitate de consumator, cu banca cuprinde clauze abuzive de a promova acțiuni, cereri în justiție, pentru respectarea drepturilor sale.

Legea 193/2000 nu prevede o procedură prealabilă sesizării instanței, de control a ANPC, astfel că, susținerile pârâtei referitoare la faptul că, reclamanții trebuiau să sesizeze ANPC și, ulterior, instanța de judecată nu este reținută de instanță.

Față de aceste considerente, apreciază instanța, că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților este neîntemeiată, motiv pentru care urmează să le respingă

IV. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu referire la capătul de cerere privind restituire prestații

Reclamanții au învestit instanța cu o cerere prin care solicită:

- constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive incluse în contractul de credit ipotecar nr. C2204/1000/_/13.08.2008, respectiv art. 5.1, art. 5.2, art. 5.3, art. 5.4, art. 6.3, art. 9.2, art. 9.4;

- obligarea paratei la modificarea contractului aflat în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive;

- obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF-RON de la data acordării creditului, respectiv din data de 13.08.2008, urmând ca plata acestuia sa se facă în continuare în lei,

Instanța constată că reclamanții nu au învestit instanța cu o cerere de restituire prestații, astfel că, apreciază că, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă cu referire la restituire prestații este lipsită de obiect.

V. Asupra excepției inadmisibilității

În raport de motivele de fapt invocate în susținerea excepției indamisibilității, respective, aplicarea retroactivă a legii civile, exceptarea de la controlul judiciar a clauzelor contractuale a clauzelor privitoare la preț, lipsa modificării clauzelor contractuale de către instanța de judecată, instanța apreciază că, excepția inadmisibilității acțiunii nu reprezintă o veritabilă excepție, întrucât soluționarea acesteia nu conduce la amânarea sau împiedicarea soluționării fondului, ci chestiunile invocate reprezintă chiar aspecte ce vizează fondul, instanța urmează să califice excepția inadmisibilității, ca fiind apărare de fond.

VI. Asupra excepției lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere privind modificarea ratei dobânzii aplicate.

Reclamanții au invocat faptul că, clauzele contestate referitoare la dobândă nu mai există, întrucât au fost modificate deja, prin efectul aplicării de către bancă a unor dispoziții legale intrate în vigoare. Clauzele contractuale au fost aliniate rigorilor OUG 50/2010 prin indicarea în cuprinsul contractului a unei formule de calcul a ratei dobânzii.

Instanța reține că, reclamanții au învestit instanța la data de 04.05.2015 cu acțiune prin care solicită:

1. constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze privind dobânda:

- clauza prevăzută de art. 5.1 care prevede că, la data încheierii contractului, rata dobânzii curente este de 6,99 %. Dobânda se stabilește în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă;

- clauza prevăzută de art. 5.2 care prevede că, dobânda este variabilă, putând modifica în mod unilateral de către Banca în funcție de politica O. B. România SA, de costurile de finanțare ale Băncii, de evoluția pieței financiar bancare luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută( de ex. Euribor/ Liber/ Robor), fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificare dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

- clauza prevăzută de art. 5.3 care prevede că, noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de aceasta sau prin afișare la sediile unităților bancare. Clientul consimte ca această metodă de notificare este suficientă, nefiind necesară încheierea unui act adițional la prezentul contract de credit în acest sens, renunțând la orice eventuală plângere/opoziție/contestație ulterioară;

- clauza prevăzută de art. 5.4 care prevede că în cazul în care ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către Bancă, clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificare dobânzii, se consideră ca acesta a acceptat noul procent de dobândă.

În Monitorul Oficial nr. 389 din 11 iunie 2010 a fost publicată OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a intrat în vigoare în termen de 10 zile de la publicare, conform art. 94 din ordonanță.

Conform art. 95 în varianta inițială, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au avut obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. Modificarea contractelor aflate în derulare s-a făcut prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență, creditorul având obligația poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.

Conform alin. 5 nesemnarea de către consumator a actelor adiționale este considerată acceptare tacită.

Ulterior, OUG 50/2010 a fost aprobată cu modificări prin Legea 288 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 30 decembrie 2010.

Art. 95 a fost modificat în sensul că, prevederile ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66 - 69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50 - 55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66 - 71."

În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a OUG 50/2010 și aprobarea acesteia, cu modificări prin Legea 288 din 28 decembrie 2010, la data de 20.09.2010, pârâta a emis Actul adițional nr. 1461 din data de 20.09.2010 prin care la art. 1 a stipulate că, Contractul de credit se completează cu dispozițiile la Anexa – clauze specifice conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2010 la prezentul act adițional.

Potrivit pct. 3.1 din Actul adițional la data încheierii actului adițional, rata dobânzii curente este de 6,99 % și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: Dobânda de referință + marja băncii. La data semnării actului adițional valoarea dobânzii de referință este de 0,22 %, iar marja băncii de 6,77 %.

Potrivit pct. 3.2 rata dobânzii se stabilește în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă:

Pct. 3.3 stabilește că, rata de dobândă este variabilă li se modifică trimestrial în funcție de valoarea dobânzii de referință astfel: pentru credite în ron dobânda de referință este Robor la 3 luni, pentru credite în euro dobânda de referință este Euribor la 3 luni, iar pentru credite în CHF dobânda de referință este Libro CHF la 3 luni (…).

Pct. 3.5 stabilește că, noul procent de dobândă modificat trimestrial datorită variației dobânzii de referință va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei notificări, conform cu opțiunea scrisă a acestuia potrivit art. 8.1 din actul adițional, nefiind necesară încheierea unui act adițional. În cazul în care ca urmare a notificării modificării nivelului ratei dobânzii de către Banca ca urmare a modificării nivelului dobânzii de referință, clientul nu va rambursa ratele scadente/restul din credit angajat, dobânzile și comisioanele aferente până cel târziu la data aplicării noului procent de dobândă se consideră ca acesta a acceptat noul procent e dobândă.

Instanța constată că, în temeiul art. 5 din OUG 50/2010 raportat la art. 95 în varianta inițială a intervenit adiționarea tacită a contractului de credit ipotecar nr. C2204/1000/_/13.08.2008 încheiat inițial între părți, prin care au fost aduse modificări cu privire la modul de calcul a dobânzii. Cu toate acestea, instanța constată că, posibilitatea modificării dobânzii există și în actul adițional.

Așadar, întrucât elementele esențiale ale dobânzii au fost reluate în actul adițional, instanța apreciază că, ele există chiar dacă într-o altă formă, și astfel nu se poate aprecia că demersul reclamanților ar fi lipsit de interes sau că ar fi lipsit de obiect. De altfel, pârâta deși invocă excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei obiectului a capetelor de cerere referitoare la clauzele cu referire la modificare dobânzii aplicate, nu le denumește punctual.

Față de aceste motive, instanța apreciază că, excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei obiectului a capetelor de cerere referitoare la clauzele cu referire la modificare dobânzii aplicate este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.

VI. Asupra fondului cauzei

Reclamanții au solicitat următoarele:

1. - constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind dobânda - pct. 5.1, art. 5.2, art. 5.3, art. 5.5 din contract:

2. constatare a caracterului abuziv la clauzei prevăzută de art. 6.3 care prevede că, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor fără consimțământul clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în tariful de taxe și comisioane și va fi afișat la sediile băncii;

3. Constatarea caracterului abuziv la clauzelor prevăzute de:

- pct. 9.2 care prevede că, „rambursarea ratelor lunare se va efectua de către client in conturile curente ale împrumutatului deschise la banca în aceeași moneda in care a fost acordat creditul. Clientul poate opta si pentru depunerea sumelor datorate in orice alta moneda pentru care clientul cu calitatea de împrumutat are deschis un cont curent, banca având dreptul sa realizeze conversia valutara începând cu ora 00 a datei scadentei lunare, folosind cursurile de schimb valutar practicate de banca la aceea data, cu respectarea normelor legale in vigoare. Banca are dreptul de libera alegere a ordinii in care va utiliza disponibilitățile din conturile in diferite valute, iar utilizarea disponibilităților respective se va face pana la limita rambursării complete a sumelor datorate."

- pct. 9.3 care prevede că, „clientul autorizează banca să facă în numele si pe conturile sale, pana la nivelul sumelor datorate orice operațiune considerata necesara, inclusiv de schimb valutar. Conversia se va face la cursurile de schimb valutar practicate de banca la aceea data, cu suportarea de către client a tuturor comisioanelor, spezelor si taxelor aferente acestor tipuri de operațiuni."

4. obligarea paratei la convertirea în RON a creditului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF-RON de la data acordării creditului, respectiv din data de 13.08.2008, urmând ca plata acestuia sa se facă în continuare în lei,

În drept, în ceea ce privește legea aplicabilă, se reține că, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul cod civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Având în vedere faptul că actul juridic a fost încheiat de părți la data de 13.08.2008, sub imperiul vechiului Cod civil, contractul de credit urmează a fi analizat potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii sale.

Raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din legea menționată.

Instanța are în vedere că, în preambulul Directivei 2008/48/CE 2008 se arată că pentru a se asigura încrederea consumatorilor, este important ca piața să le ofere un grad suficient de protecție. Astfel, libera circulație a ofertelor de credite ar trebui să poată avea loc în condiții optime, atât pentru cei care oferă creditele, cât și pentru cei care le solicită, ținând seama de situațiile specifice din fiecare stat membru.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Pârâta a susținut că, clauzele criticate sunt excluse de la controlul instanțelor de judecată, întrucât constituie prestații esențiale și constituie prețul contractului, invocând art. 4 alin.2 din Directivă.

Instanța reține că, art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu are efect direct, astfel că, nu poate aplica direct directiva, însă, poate interpreta norma de transpunere (art.4 alin.6 din Legea 193/2000) în lumina normei Uniunii Europene (Cauza C-106/89 Marleasing).

Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/12/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Conform dispozițiilor art. 4 al.6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Din interpretarea acestor texte rezultă că, obiectul și prețul contractului nu sunt excluse oricărei analize și cenzuri ale instanței, ci doar definirea obiectului contractului, respectiv justețea prețului și, doar în ipoteza în care acele clauze care se referă la obiect și preț sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Potrivit art.7 pct.4 din OUG nr.50/2010, costul total al creditului pentru consumatori este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale.

Prin urmare, comisioanele criticate și dobânda reprezintă parte a costului total al creditului, dar art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 nu exclude automat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, fiind reglementată posibilitatea analizării acestora în situația în care nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

De asemenea, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară și îndeplinirea cumulativă a altor două condiții și anume: a). clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; b). această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Reținând aplicabilitatea Legii 193/2000 în speța de față, în raport de dispozițiile art. 4 alin. 1 din acest act normativ, instanța apreciază că, lipsa negocierii constituie premisa analizării caracterului abuziv al clauzelor contractuale criticate.

Pârâta susține caracterul negociat al contractului, în timp ce pârâții au o poziție contrară.

Art.4 al.3 din Legea nr.193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor standard, prestabilite, prezumție ce poate fi răsturnată prin dovedirea de către pârâtă a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

Or, în prezenta cauză, pârâta nu a probat negocierea directă și efectivă cu reclamantul a clauzelor contestate, sarcină ce îi incumbă potrivit art.4 al.3 din Legea nr.193/2000, astfel că prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.

Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauzele contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Reluând instanța mai reține că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, reclamanții s-au aflat într-o situație de inferioritate față de banca pârâtă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către bancă.

Întrucât instanța a stabilit că nu s-a efectuat o negociere cu privire la clauzele contractuale, în continuare, instanța va analiza și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege.

1. Referitor la clauzele prevăzută de pct. 5 din convenția de credit, respectiv pct. 5.1, pct. 5.2, pct. 5.3, pct.5.4

Așa cum s-a reținut, clauzele referitoare la dobândă au fost modificate prin art. 3 din Actul adițional, cu denumirea ,,Dobânda curentă, Dobânda penalizatoare și dobânda anuală efectivă".

Întrucât Actul adițional a fost emis, după . OUG 50/2010 termen de 10 zile de la publicare - de la data de 11.10.2010 și până aprobarea prin Legea 288 din 28 decembrie 2010, actul adițional produce efecte, întrucât art.95 permitea aplicarea ordonanței și contractelor în curs de derulare.

Așa cum s-a arătat dispozițiile inițiale din contract referitoare la dobândă (pct. 5) au fost modificate astfel:

Potrivit pct. 3.1 din Actul adițional la data încheierii actului adițional, rata dobânzii curente este de 6,99 % și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul. Dobânda de referință + marja băncii. La data semnării actului adițional valoarea dobânzii de referință este de 0,22 %, iar marja băncii de 6,77 %.

Potrivit pct. 3.2 rata dobânzii se stabilește în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă:

Pct. 3.3 stabilește că, rata de dobândă este variabilă li se modifică trimestrial în funcție de valoarea dobânzii de referință astfel: pentru credite în ron dobânda de referință este Robor la 3 luni, pentru credite în eur dobânda de referință este Euribor la 3 luni, iar pentru credite în CHF dobânda de referință este Libror, CHF la 3 luni.

(…)

Reclamanții invocă faptul că, dreptul băncii de a modifica dobânda este abuzivă, întrucât nu sunt circumstanțiate elementele ce permit băncii să decidă când modifică dobânda.

Analizând clauzele contestate, instanța constată că, prin actul adițional rata dobânzii curente a rămas aceeași ca în contractual inițial, respectiv de 6,99 %, este variabilă trimestrial, astfel cum părțile au convenit. Prin actul adițional s-a modificat modalitatea de modificare a dobânzii.

Instanța apreciază că, clauzele referitoare la modificarea dobânzii, astfel cum sunt prevăzute în actul adițional, nu contravin dispozițiilor privind protecția consumatorilor. Se reține că, rata de dobândă variabilă se modifică trimestrial în funcție de valoarea dobânzii de referință Libor la 3 luni + marja fixă. Modificarea dobânzii este clar prevăzută, formula de calcul a dobânzii este menționată în contract, iar variația ratei dobânzii curente se raportează la un indice care poate fi verificat, respectiv Libor la 3 luni. Actul adițional definește noțiunea de Libor, marja fixă aplicabilă, precum și modul de calcul.

Reclamanții nu pot invoca că nu înțeleg contractul, în condițiile în care, clauzele din actul adițional contestate sunt clare, neechivoce, iar potrivit notificărilor depuse la dosar prin care banca a notificat modificarea ratei dobânzii, reclamanții au declarat că sunt de acord cu nivelul dobânzii.

Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă contestate de reclamanți, nu contravin dispozițiilor Legii nr. 193/2000, întrucât nu au creat, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

2. Referitor la clauza prevăzută de pct. 6.3 din convenție, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor fără consimțământul clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în tariful de taxe și comisioane și va fi afișat la sediile băncii;

Prin contractul inițial, pct. 6.3 este cuprinsul la art.6 denumit ,,Taxe și Comisioane" care prevede taxele și comisioanele percepute de bancă, posibilitatea modificării unilaterale a acestora.

Actul adițional nr. 1461 de la data de 20.09.2010 cuprinde art. 5 intitulat ,,Taxe și Comisioane", prin care sunt enumerate taxele și comisioanele percepute de bancă, modalitate de calcul. Instanța constată că, dispoziția prevăzută de pct. 6.3 din convenție cu privire la posibilitatea modificării unilaterale a comisioanelor nu au mai fost reluate, iar reclamanții nu au dovedit că vechea reglementare a fost activată de către bancă. Așadar, apreciază instanța că cererea prin care solicită reclamanții să se constate caracterul abuziv la clauzei apare ca fiind lipsită de interes.

3. Referitor la caracterul abuziv al clauzelor privind pct. 9.2 și pct. 9.4 din contract, apreciază instanța că acestea se impun a fi analizate împreună cu cererea prin care reclamanții solicită obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF-RON, întrucât sunt strâns legate.

Așa cum s-a reținut, părțile au încheiat Convenția de credit ipotecar nr. C2204/1000/_ din data de 13.08.2008 prin care reclamanții au beneficiat de un împrumut de 36.000 CHF pentru o durată de 260 luni de la data încheierii convenției, reclamanții obligându-se să restituie suma împrumutată, în moneda împrumutată.

- pct. 9.2 prevede că, „rambursarea ratelor lunare se va efectua de către client in conturile curente ale imprumutatului deschise la banca in aceeași moneda in care a fost acordat creditul. Clientul poate opta si pentru depunerea sumelor datorate in orice alta moneda pentru care clientul cu calitatea de imprumutat are deschis un cont curent, banca având dreptul sa realizeze conversia valutara incepand cu ora 00 a datei scadentei lunare, folosind cursurile de schimb valutar practicate de banca la aceea data, cu respectarea normelor legale in vigoare. Banca are dreptul de libera alegere a ordinii in care va utiliza disponibilitățile din conturile in diferite valute, iar utilizarea disponibilităților respective se va face pana la limita rambursării complete a sumelor datorate."

- pct. 9.3 prevede că, „clientul autorizează banca sa faca in numele si pe conturile sale, pana la nivelul sumelor datorate orice operațiune considerata necesara, inclusiv de schimb valutar. Conversia se va face la cursurile de schimb valutar practicate de banca la aceea data, cu suportarea de către client a tuturor comisioanelor, spezelor si taxelor aferente acestor tipuri de operațiuni."

Instanța consideră ca moneda creditului, convenită de către părți ca fiind CHF, este un element esențial al contractului, constituind însuși obiectul juridic, în lipsa căruia contractul de împrumut nu poate exista. În prezenta cauză, reclamanții nu au făcut dovada că moneda le-a fost impusă de către bancă, ceea ce înseamnă că au profitat de avantaje în ceea ce privește obligațiile financiare ale creditului, și contractând în această monedă și-au asumat suporte riscul valutar.

Conform art. 1576 C. civ din 1864 împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare cîtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate.

Rezultă că, efectuarea plăților în moneda creditului nu are caracter abuziv și reprezintă doar transpunerea în plan contractual a principiului nominalismului monetar, din Codul Civil.

Reclamanții au știut cu exactitate în ce moneda se acordă împrumutul, ceea ce înseamnă că au cunoscut și faptul ca își asuma o . consecințe negative rezultate din riscul valutar.

Reclamanții au invocat faptul că, banca nu și-a îndeplinit obligația de informare, la momentul încheierii contractului, cu privire la riscul de hipervalorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, încălcând obligația de consiliere.

Instanța apreciază că, dată fiind natura contractului - de împrumut bancar caracterizată prin aceea că fiecare parte urmărește dobândirea unui folos de pe urma încheierii actului juridic, interesul băncii a fost acela al obținerii unui profit de pe urma unei activități comerciale. O astfel de finalitate nu este prohibită de legi, nici contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, ci doar specifică activității comerciale.

Astfel, nu se poate aprecia că banca a încălcat obligația de consiliere, atâta timp cât, banca, a urmărit la fel ca și reclamanții obținerea unui profit din împrumut, iar reclamanții au fost cei care au inițiat încheierea convenției de credit.

Pe de altă parte, fluctuația cursului valutar este de notorietate, iar banca nu are nicio influență asupra stabilirii cursului de schimb valutar al francului elvețian. Nu poate fi imputată culpa băncii în ceea ce privește evoluția cursului de schimb, creditul fiind acordat în moneda solicitata de client.

Instanța mai constată că, cererea referitoare la conversia din CHR în RON a creditului este întemeiată pe dispozițiile legale referitoare la protecția consumatorului, ceea ce înseamnă analizarea clauzelor contractuale din perspectiva caracterului abuziv, cu consecința nulității absolute ale acestora.

Nulitatea unei clauze contractuale intervine pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de lege la momentul încheierii convenției. Față de aceste considerente, teoria impreviziunii nu poate fi reținută din perspectiva analizării caracterului nul absolut al clauzelor contractule, întrucât, aceasta intervine pentru cauze ulterioare încheierii convenției.

Prin urmare, apreciază instanța că cererea reclamanților referitoare la caracterul abuziv la clauzelor prevăzute de pct. 9.2 și 9.4 din contract, precum și cererea convertirea în RON a creditului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF-RON sunt neîntemeiate.

În concluzie, pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus invocate, instanța urmează să respingă acțiunea cu toate capetele de cerere, formulată de reclamanții P. F. C. și P. Z. în contradictoriu cu pârâta O. B. România SA, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge, față de dispozițiile art. 453 C.proc. civilă care prevăd că fundamentul pretenției acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților P. F. C., invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

2. Respinge excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect cu referire la clauzele privind dobânda invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

3. Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca lipsită de obiect.

4. Califică excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta prin întâmpinare ca fiind apărare de fond.

5. Respinge cererile formulate de reclamanții P. F. C., CNP:_ și P. Z. CNP:_ domiciliați în Bârlad, ., ., . cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Chiriece C. din Bârlad, . B, jud. V. în contradictoriu cu pârâta O. B. România SA/prin Sucursala Bârlad cu sediul în București, Calea Buzești, nr.66-68, sector 1, înregistrată la ORC sub nr. J40/_/1995, CUI_, înregistrată în Registrul Bancar sub nr. RB-PJR-40-028/1999, ca neîntemeiate.

6. Respinge cererea formulată de reclamanți referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

7. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancțiunea nulității.

8. Pronunțată în ședința publică din data de 03.11.2015.

Președinte,

G. B.

Grefier,

V. M. B.

Red. B.G.

tehnored. V.B. 02 Decembrie 2015/6 ex

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 582/2015....		Anulare act. Sentința nr. 2609/2015. Judecătoria BÂRLAD →

Anulare act. Sentința nr. 2608/2015. Judecătoria BÂRLAD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2608/2015. Judecătoria BÂRLAD