Validare poprire. Sentința nr. 2616/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2616/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 2616/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr.2616

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015

Instanța constituită n:

PREȘEDINTE: ĂDIȚA I.

Grefier: G. I.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind creditoarea . SICAV SRL, debitoarea ., și terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina are ca obiect validare poprire, se află la primul termen de judecată, după care:

În temeiul disp. art.131 alin 1 Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale, iar în baza art.107 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 394 Cod proc civilă, constată dezbaterile închise și în baza actelor de la dosar reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Cu nr. 4704 din 16 septembrie 2015 s-a înregistrat cererea pentru validare poprire formulată de Biroul Executorului Judecatoresc R. N., cu sediul în București, ., ., ..3, sector 5 în contradictoriu cu creditoarea: S.C. RO A. I. Sicav S.R.L, cu sediul social în București, Calea Floreasca, nr.55, ., sector 1, înregistrat în registrul comerțului sub nr. J 40/_/2011, CUI RO_, în contradictoriu cu terțul poprit S.C. F. Internațional SRL, cu sediul în București, .-15, clădirea A1, parter, sector 1, înmatriculat în registrul comerțului de pe lângă Tribunalul București, sub.nr.J_, cod fiscal_ și debitoarea S.C. A. S.A. B., cu sediul în B., ., jud.V., înmatriculată în R.C. de pe lângă Tribunalul V. sub nr.J_, CUI RO_ prin care s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să validează poprirea înființată în dosarul de executare nr.15/2015 de Biroul Executorului Judecatoresc R. N., prin adresa de înființare a popririi din data de 5 august 2015, să oblige terțul poprit să indisponibilizeze sumele datorate debitoarei și să le remită creditoarei S.C. RO A. I. Sicav S.R.L., până la acoperirea debitului în sumă de 24 631,35 lei, la care se adaugă suma de 17 634,78 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 3 950,00 euro, calculat la cursul BNR din 12.12.2014, curs de 4,4645 lei; suma de 2046,15 lei, reprezentând penalități de 0,05 % pe zi întârziere, aferente debitului de 17 634,78 lei ce reprezintă avans de 50%, aferent anului 2015, calculate pe perioada 15.12._15, suma de 451,48 lei, reprezentând cheltuielile de executare avansate de creditoare și cheltuieli de executare efectuate de executorul judecătoresc în sumă de 4498,94 lei, reprezentând onorariu executor, sumă ce include tva.

În motivarea cererii, biroul executorului judecătoresc a motivat că la data de 17.07.2013, s-a înregistrat la Primăria Pochidia, jud. V., Contractul de arendă cu nr.2828, care ulterior a fost modificat prin Actul adițional nr.1 din 17.07.2013, autentificat cu nr.649 din 17.07.2013 de BNPA V. C. și C. S. E. din V.. Potrivit contractului și actelor adiționale debitoarea S. C. A. B. S.A. trebuia să plătească creditoarei, S.C. RO A. I. Sicav S.R.L. suma de 7 900,00 euro (echivalent în lei, la cursul de schimb al BNR, valabil la data facturării) reprezentând restul de 50% din arenda aferentă anului 2014, scadentă la data de 15.11.2014 și avans de 50% din arenda aferentă anului 2015, scadentă la data de 15.12.2014.

Debitoarea nu ți-a îndeplinit de bună voie obligațiile și la data de 22 ianuarie 2015 creditoarea s-a adresat biroului executorilor judecătorești cu o cerere.

În cadrul dosarului de executare,la data de 3 februarie 2015 a fost dispusă înființarea popririi asupra tuturor sumelor datorate de terțul poprit, S.C. F. Internațional SRL, cu sediul în București debitoarei, până la concurența sumei de 41 420,85 lei.

La data de 13.02.2015, în temeiul art.701 al.2 din codul de procedură civilă creditoarea a solicitat suspendarea executării silite, cu motivul că a încheiat un acord cu debitoarea și terțul poprit prin care s-a stabilit ca terțul poprit S.C. F. Internațional SRL, în calitate de finanțator să efectueze plata către creditoare în două tranșe: o primă tranșă în momentul semnării acordului și a doua tranșă la data de 31 mai 2015. Creditoarea și-a rezervat dreptul de a continua executarea silită în cazul în care terțul poprit nu –și va îndeplini obligațiile de plată la termenele stabilite prin acord.

La aceeași dată terțul poprit a procedat la plata primei tranșe, cum s-a stabilit prin acord.

Față de situația neîndeplinirii obligației stabilite în acord de către terțul poprit, creditoarea a solicitat continuarea executării silite în cadrul dosarului de executare.

La aceeași dată creditoarea a completat cererea de executare solicitând și executarea penalităților stabilite prin titlu, care au fost încuviințate prin încheierea din 5 august 2015.

La dat de 5 august 2015 s-a emis o nouă adresă de înființare a popririi asupra tuturor sumelor datorate de debitoarea S.C. A. B. S.A., solicitate în cauză.

La data de 6 august 2015 terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi. Terțul poprit nu s-a conformat adresei de poprire.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.790 din codul de procedură civilă.

În probă au fost depuse înscrisuri: copie de pe Contractul de arendă cu nr.2828, care ulterior a fost modificat prin Actul adițional nr.1 din 17.07.2013, autentificat cu nr.649 din 17.07.2013 de BNPA V. C. și C. S. E. din V., copie de pe Încheierea din 23 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria sectorului1 București, în dosarul_/299/2014, încheierile din dosarul de executare 15/2015 din data 26.01.2015, din data de 5 august 2015 și din 5 august 2015, încheierea din 22 ianuarie 2015, cererea de suspendare a executării, acordul încheiat la data de 13.02.2015, cererea de continuare a executării, încheierea de încuviințare a executării pentru penalități din data de 5 august 2015, adresa de înființare a popririi din 5 august 2015, cu dovada comunicării.

Debitoarea și creditoarea, legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare. S-a depus în probă copie de pe dosarul de executare 15/2015.

Cu privire la legea aplicabilă instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă referitor la executare, raportat momentului introducerii cererii de executare.

Potrivit art.784 din codul de procedură civilă ”(1) Din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite. De la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.”

Art. 787 cod procedura civilă „Obligațiile terțului poprit (1) În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: 1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2; 2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.(2) Dacă sunt înființate mai multe popriri, terțul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, după caz, executorului ori creditorilor arătați la pct. 1 și 2 din același alineat numele și adresa celorlalți creditori, precum și sumele poprite de fiecare în parte.(5) Terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi. El își va formula apărările în instanța de validare.”

În temeiul art. 790 cod procedura civilă Validarea popririi (1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (2) În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre. (3) Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.(4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”

Din probele administrate a rezultat că cererea este formulată de Biroul executorului judecătoresc R. N.. Titlul supus executării este contractul de credit 17.07.2013, s-a înregistrat la Primăria Pochidia, jud.V., Contractul de arendă cu nr.2828, care ulterior a fost modificat prin Actul adițional nr.1 din 17.07.2013, autentificat cu nr.649 din 17.07.2013 de BNPA V. C. și C. S. E. din V..

Potrivit contractului și actelor adiționale debitoarea S.C. A. B. S.A trebuia să plătească creditoarei S.C. RO A. I. Sicav S.R.L. suma de 7 900,00 euro (echivalent în lei, la cursul de schimb al BNR, valabil la data facturării) reprezentând restul de 50% din arenda aferentă anului 2014, scadentă la data de 15.11.2014 și avans de 50% din arenda aferentă anului 2015, scadentă la data de 15.12.2014.

Titlul executor a fost investit cu formulă executorie prin Încheierea din 23 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria sectorului1 București, în dosarul_/299/2014. Au fost investite încheierile pentru stabilirea cheltuielilor de executare în dosarul de executare 15/2015, încheierile din data 26.01.2015 și din data de 5 august 2015 și încheierea de stabilire a penalităților din 5 august 2015. Debitoarea nu ți-a îndeplinit de bună voie obligațiile și la data de 22 ianuarie 2015 creditoarea s-a adresat biroului executorilor judecătorești cu o cerere.

În cadrul dosarului de executare, la data de 3 februarie 2015 a fost dispusă înființarea popririi asupra tuturor sumelor datorate de terțul poprit, S.C. F. Internațional SRL, cu sediul în București debitoarei, până la concurența sumei de 41 420,85 lei.

La data de 13.02.2015, în temeiul art.701 al.2 din codul de procedură civilă creditoarea a solicitat suspendarea executării silite, cu motivul că a încheiat un acord cu debitoarea și terțul poprit prin care s-a stabilit ca terțul poprit S.C. F. Internațional SRL, în calitate de finanțator să efectueze plata către creditoare în două tranșe: o primă tranșă în momentul semnării acordului și a doua tranșă la data de 31 mai 2015. Creditoarea și-a rezervat dreptul de a continua executarea silită în cazul în care terțul poprit nu –și va îndeplini obligațiile de plată la termenele stabilite prin acord.

La aceeași dată terțul poprit a procedat la plata primei tranșe, cum s-a stabilit prin acord.

Față de situația neîndeplinirii obligației stabilite în acord de către terțul poprit, creditoarea a solicitat continuarea executării silite în cadrul dosarului de executare.

La aceeași dată creditoarea a completat cererea de executare solicitând și executarea penalităților stabilite prin titlu,care au fost încuviințate prin încheierea din 5 august 2015.

La dat de 5 august 2015, Biroul Executorului Judecatoresc R. N. a emis o nouă adresă de înființare a popririi asupra tuturor sumelor datorate de debitoarea S.C. A. B. S.A., solicitate în cauză. La data de 6 august 2015, terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi. Terțul poprit nu s-a conformat adresei de poprire.

Cum terțul poprit, în condițiile textului sus amintit, nu a dat curs popririi înființate de executorul judecătoresc, instanța apreciază cererea creditoarei întemeiată și urmează să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea pentru validare poprire formulată de Biroul Executorului Judecatoresc R. N., cu sediul în București, ., ..3, sector 5 în contradictoriu cu creditoarea: S.C.RO A. I. Sicav S.R.L, cu sediul social în București, Calea Floreasca, nr.55, ., sector 1, înregistrat în registrul comerțului sub nr. J 40/_/2011, CUI RO_, în contradictoriu cu terțul poprit S.C. F. Internațional SRL, cu sediul în București, .-15, clădirea A1, parter, sector 1, înmatriculat în registrul comerțului de pe lângă Tribunalul București, sub.nr.J_, cod fiscal_ și debitoare S.C. A. S.A. B., cu sediul în B., ., jud. V., înmatriculată în R.C. de pe lângă Tribunalul V. sub nr.J_, CUI RO_.

Validează poprirea înființată în dosarul de executare nr.15/2015 de Biroul Executorului Judecatoresc R. N., prin adresa de înființare a popririi din data de 5 august 2015.

Obligă terțul poprit să indisponibilizeze sumele datorate debitoarei și să le remită creditoarei S.C.R O A. I. Sicav S.R.L., până la acoperirea debitului în sumă de_,35 lei, la care se adaugă suma de_,78 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 3950,00 euro, calculat la cursul BNR din 12.12.2014, curs de 4,4645 lei; suma de 2046,15 lei, reprezentând penalități de 0,05 % pe zi întârziere, aferente debitului de_,78 lei ce reprezintă avans de 50%, aferent anului 2015, calculate pe perioada 15.12._15, suma de 451,48 lei, reprezentând cheltuielile de executare avansate de creditoare și cheltuieli de executare efectuate de executorul judecătoresc în sumă de 4 498,94 lei, reprezentând onorariu executor, sumă ce include tva.

Obligă terțul poprit să vireze debitul total, în contul de consemnări RO 55RNCB_0001, deschis la BCR, Sucursala I., pe seama și la dispoziția Biroul Executorului Judecatoresc R. N..

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

G. I.

Red.R.I.

Tehnored. G.I. 13 Noiembrie 2015/ 6 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2616/2015. Judecătoria BÂRLAD