Anulare act. Sentința nr. 2609/2015. Judecătoria BÂRLAD

Judecătoria BÂRLAD - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 2609/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 2609/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 2609/2015

Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier V. M. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul Ș. O. F., cu domiciliul procesual ales în BÂRLAD, . B - la C.. AV. CHIRIECE C. și pe pârâții C. E. IPOTECAR IFN SA și C. E. BANK NV, cu sediul în București, . CORP C,. Z, SECTOR 6, având ca obiect anulare act clauza abuzivă.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 20.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 03.11.2015.

Deliberând, s-a dat sentința de față:

INSTANȚA

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., instanța a dat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecată

A. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 11.05.2015 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu completului C. civil 2, reclamantul Ș. O. F. a chemat în judecată pe pârâta . IFN SA prin mandatar C. E. Bank NV și C. E. Bank NV prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA, solicitând:

- constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuziva incluse in Contractul de facilitate de credit si de garanție nr._/15.01.2008, respectiv art. 4.4, art. 5.1, lit. b si c, art. 5.2, art. 8.4, art. 8.14, art. 8.15;

- obligarea pârâtei la modificarea contractului aflat in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive;

- sa se constate ca reclamantul a achitat suma de 4586.01 EURO reprezentând comision de acordare si comision de administrare lunar in baza unor clauze lovite de nulitate absoluta,

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4586.01 EURO reprezentând comision de acordare (380 EURO), comision de administrare (4206.01 EURO), obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate de la data plații fiecărei sume nedatorate și până la plata efectivă a acestor debite,

- obligarea pârâtei la comunicarea unui nou grafic de rambursare conform celor stabilite prin hotărâre,

- cu cheltuieli de judecată;

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamantul a susținut că la data de 15.01.2008 a încheiat cu pârâta un contract de credit bancar având ca obiect un credit ipotecar pentru achiziție imobil in valoare de_ EUR, cu o perioada de rambursare de 360 luni.

Potrivit art. 4.4. din Contractul de facilitare de credit și de garanție nr._/15.01.2008 „creditorul va avea dreptul, fără a fi insă obligat în nici un fel, să revizuiască nivelul dobânzii, după primul an de la prima utilizare a creditului, în funcție de indicele de referința EURIBOR 6M+4% p.a." Susține că o atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat. Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Mai arată că băncii îi revine obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Prin necircumstanțierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Reclamantul susține că, în contractul de facilitare de credit și de garanție nr._/15.01.2008, în art. 5.1, lit. b este menționat comisionul de acordare a creditului, 380 EUR, reprezentând 1% din valoarea totala a creditului, plătibil integral la data semnării contractului.

Apreciază că, comisionul de acordare ca fiind un comision perceput abuziv, motiv pentru care clauza ce îl conține trebuie considerată a fi nulă absolut.

Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizate in funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de banca în legătura cu activitatea sa de acordare a creditului.

Arată că o astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentând altceva decât o dobânda mascata care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Acest comision este prohibit in mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente". Art. 9 din aceeași Lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit ipotecar.

În ceea ce privește comisionul de administrare lunar prevăzut de art. 5.1 lit. c din contractul de facilitare de credit și de garanție nr._/15.01.2008 a apreciat reclamanții ca fiind unul abuziv deoarece acest comision, calculat și perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte bănci.

Prin introducerea acestui comision de administrare lunar, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar principiului bunei credințe în executarea contractelor.

Ca urmare, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de administrare lunar atâta timp cat funcția si destinația comisionului de administrare nu au fost evidențiate in contract, consumatorul fiind . fata de banca.

Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe lângă faptul ca lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision.

Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabilă a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piața relevantă cu banca respectivă și, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.

Clauza 5.2 din contractul de facilitare de credit si de garanție nr._/15.01.2008, precizează „creditorul va putea sa revizuiască cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării Creditului în funcție de politica sa de creditare, acestea urmând a fi aduse la cunoștința împrumutatului prin modalitățile prevăzute la pct. 4.4."

Consideră aceasta clauză ca fiind abuziva, conform Legii nr. 193/2000 republicata. În Anexa 1, lit a a acestei legi se menționează a fi clauze abuzive cele care " a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat in contract". Consideră că politica de creditare a băncii nu constituie un motiv întemeiat care să ii confere acesteia dreptul de a modifica comisioanele.

La art. 8.4 din Contractul de facilitate de credit si de garanție nr._/15.01.2008 se precizează: „clauza cross default: creditorul va avea dreptul sa declare exigibil anticipat creditul ca fiind scadent si rambursabil imediat, împreună cu dobânda aferentă și toate celelalte cheltuieli datorate creditorului (altele decât cele prevăzute în prezentul contract), fără a fi necesare îndeplinirea unei alte formalități, și în cazul în care alte credite acordate de creditor sau alte instituții financiare care fac parte din Grupul creditorului sunt declarate exigibile anticipat, in condițiile stabilite in respectivele contracte de credit."

Aceasta clauza este abuziva deoarece oferă in mod discreționar băncii dreptul de a declara exigibil anticipat creditul. Chiar dacă consumatorul își plătește la timp ratele, nu are restanțe și are un comportament contractual ireproșabil - poate să-i declare scadența anticipată, dacă instituția, la rândul ei, are de plată datorii către niște creditori ai săi, fapt abuziv și care încalcă dispozițiile principiului relativității efectelor contractelor, deoarece consumatorul nu are cum să fie tras la răspundere și să sufere un prejudiciu în baza unor contracte încheiate de bancă cu creditorii săi, contracte față de care consumatorul nostru este terț desăvârșit.

Conform art. 8.14 din si art. 8.15 Contractul de facilitare de credit si de garanție nr._/15.01.2008 cu referire la renunțarea la beneficiul termenului. Reclamanții susțin caracterul abuziv al clauzelor din art. 8.14 si 8.15 din contractul de facilitare de credit și de garanție nr._/15.01.2008 deoarece acestea nu au fost negociate în prealabil.

Invocă art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 care prevede că, o clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile pârtilor. Susțin că, în cazul contractelor încheiate între profesioniști și consumatori, sarcina demonstrării caracterului negociat incumbă profesionistului Se apreciază că, profesionistului îi revine și sarcina de a demonstra buna sa credință în redactarea contractului. Jurisprudența europeană a afirmat că buna-credință presupune credința rezonabilă a băncii că un consumator ar fi acceptat clauzele introduse în contractul preformulat și în urma unei negocieri individuale.

În drept: art 9, ind. 3, art.10 lit.b din OG 21/1992, art. 1 alin. 2, art. 1 alin. 3, art. 4, art. 6, art. 13 alin. 1 din Legea 193/2000, art. 15, lit.j din Legea 146/1997, art. 6 din OG 13/2011, art. 37 din OUG 50/2010, art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 14.06.2012 (C-618/10), decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene nr. C 2/13 din 30.04.2014

B. Apărările formulate

Pârâta a formulat întâmpinare (fila 61), prin care a invocat excepția nulității capătului de cerere privind dobânda legală pentru neprecizarea modului de calcul.

Pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei de interes în contestarea prevederilor art. 4.4 din contractul de credit, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

În fapt, a arătat că a prevederile Legii 193/2000 exclud în mod expres din sfera de aplicare prevederi contractuale reglementate de alte acte normative, iar posibilitatea perceperii comisionului de administrare fi a celui de acordare este reglementată în două legi speciale. Dacă o clauză contractuală este reglementată și permisă expres de o altă lege, nu poate fi considerată abuzivă în temeiul Legii nr. 193/2000, deoarece în acest caz ne-am afla într-o situație de contradicție între două legi.

Aflându-ne în prezența și a unui contract de credit ipotecar pentru investiții Imobiliare, acesta este supus șl dispozițiilor Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Conform art. 2 lit. h din Legea 190/1999, „costul total al creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale". Susține că, în speță devin aplicabile și prevederile legii speciale în materie, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, lege care admite expres posibilitatea creditoarei de a percepe comisioane care intră în alcătuirea costului total al creditului pe care trebuie să îl suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit, singura condiție fiind de a fi prevăzut expres în contract.

Perceperea comisionului de administrare șl a celui de acordare, astfel cum am menționat, este admisă expres de art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai; comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate ia cererea consumatorilor". Perceperea comisionului de administrare și a celui de acordare nu poate fi considerată abuzivă, atâta timp cât este permisă expres atât de Legea 190/1999 privind creditul ipotecar, cât și de OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului".

Arată că, banca suportă anumite cheltuieli în vederea monitorizării și a executării contractului, cum ar fi cheltuielile cu aplicațiile informatice necesare, salariile angajaților care efectuează operațiunile respective de încasare, înregistrare și actualizare a creditului, precum și cota cuvenită din cheltuielile cu asigurarea spațiilor, paza și a utilităților necesare acestor angajați. Prevederile art. 5.1 lit b) șl c) redau în mod clar, astfel cum este prevăzut de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori coroborată cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fără echivoc și fără utilizarea unor terminologii de specialitate sau încriptată: scopul comisioanelor în cauză, respectiv de administrare si acordare a facilității de credit acordate, formula de calcul folosită în vederea determinării cuantumului acestora, respectiv comisionul de administrare reprezentând 0,15% lunar, aplicat la valoarea soldului creditului si comisionul de acordare credit fiind 380 EURO, reprezentând t % aplicat la suma solicitată. În aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se are în vedere momentul încheierii contractului, circumstanțele și exprimarea clară și inteligibilă a acestora, toate în condițiile unei obligații excesive a consumatorului, însă veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit, asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplină libertate și cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile. De aceea lipsirea băncii de contraprestatiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanță fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun.

Cât privește comisionul de acordaje, a arătat că împrumutătorul prestează serviciile de analiză a documentației depuse la dosarul de credit. Tocmai existența art. 15 din Legea 190/1999 permite inserarea comisionului de acordare ca fiind o cheltuială aferentă întocmirii documentației de credit, și nu îl Interzice cum susține reclamantul. Banca percepe dobândă, însă datorită specificului contractului de împrumut bancar, care presupune o analiză temeinică a documentelor privind venitul solicitanților, a bonității acestora, a gradului de îndatorare pe perioada rambursării sumei împrumutate, precum și al altor elemente de care depinde valoarea ce poate fi acordată cu titlu de împrumut, băncile suportă costuri încă dinainte de aprobarea creditului. Calculul cuantumului comisionului de acordare prin raportarea la cuantumul creditului implică în mod automat și raportarea la volumul de muncă, deoarece acordarea unei sume mai mari presupune automat un volum mai mare de muncă și o activitate mai complexă, raportată la un număr crescut de factori. Concret, se impun multiple operațiuni de verificare premergătoare acordării creditului, având în vedere perioada îndelungată de rambursare a creditului acordată clientei, cum ar fi de exemplu, analiza garanțiilor de care banca ar putea dispune în cazul neîndeplinirii obligației de returnare a sumelor împrumutate, solvabilitatea solicitantului de credit, gradul de îndatorare al acestuia față de alți creditori.

Chiar dacă nu ar fi fost expres permisă de lege perceperea comisionului de acordare și a comisionului de administrare, clauzele supuse spre analiză prezentei cauze nu îndeplinesc cele patru condiții cumulative, după cum vom arăta în cele ce urmează.

Din faptul că, în practică, băncile sunt cele care redactează clauzele contractelor de credit reiese că, de regulă, pentru contractele de credit, clienților le sunt puse în față înscrisuri standard, pe care pot să le semneze sau nu, însă nu le pot influența conținutul.

Standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mal multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie contractul, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, iar acordarea unui termen pentru semnarea contractului, termen care este prevăzut în favoarea celui care se obligă și la beneficiul căruia acesta poate renunța, presupune posibilitatea de a lua cunoștință de toate clauzele contractuale.

Reclamantul a luat la cunoștință de perceperea acestor comisioane anterior încheierii contractului, existând posibilitatea acesteia de a refuza încheierea acestuia dacă era nemulțumită de condițiile acordate, existând astfel o negociere a părților contractuale prin compararea diferitelor oferte și a prețurilor creditului solicitat, iar faptul că în speță reclamantul a înțeles să accepte oferta, fiind o opțiune a acesteia, nu duce la concluzia inexistenței negocierii.

Nu în ultimul rând, arată că, posibilitatea efectivă de negociere reiese și din faptul că subscrisele s-au arătat receptive solicitărilor reclamantului, acordându-i mai multe facilități încă din momentul inacceptabilă asupra principiilor care guvernează economia de piață, obligând astfel un comerciant la micșorarea veniturilor pe care le încasează în legătură cu o anumită activitate.

Pârâta a arătat că, prin acordarea dobânzii legale s-ar realiza o dublă reparație a aceluiași eventual prejudiciu. Chiar și în cazul în care s-ar admite acțiunea reclamantului și s-ar dispune obligarea la plata dobânzii legale aferente, instanța trebuie să aibă în vedere că dobânda legală nu reprezintă altceva decât un echivalent predeterminat al prejudiciului suferit de creditorul unei sume de bani pentru întârzierea plății. Cât privește istoricul reglementării dobânzii trebuie punctate următoarele coordonate normative: Codul Civil din 1864, Decretul nr. 311/1954, OG 9/2000, OG 13/2011, Noul Cod Civil. În sistemul Codului civil din 1864, punerea în întârziere în ceea ce privește dobânda în materie comercială curgea de la data scadenței, fără a fi necesară punerea în întârziere pentru curgerea dobânzilor, deoarece paguba se produce de îndată ce termenul scadenței s-a împlinit. În reglementarea prezentă a fost păstrată aceeași reglementare în materie comercială, conform obligațiilor bănești purtătoare de dobânzi este reprezentat de dispozițiile art. 1489 N.C.C. și 1535 N.C.C. Dreptul creditorului de a percepe dobânda moratorie este instituit de la scadență la momentul plății. Astfel, în cazurile incluse în aria de aplicabilitate a Noului Cod Civil, legiuitorul a prevăzut faptul că nu mai este necesară punerea în întârziere pentru curgerea dobânzilor, deoarece paguba se produce de îndată ce termenul scadenței s-a împlinit.

Cu privire la clauza prevăzută de art. 5.1 lit. b și c trebuie, în primul rând, precizat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale". Astfel, în art. 4.4 din Convenția de credit se prevede că Banca: „va avea dreptul, fără a fi însa obligat în niciun fel, să revizuiască nivelul dobânzii curente, după primul an de la prima utilizare a Creditului, în funcție de indicele de referința EURIBOR 6M+ 4% p.a." Aceste modificări de interpretare sunt obiective și nu se realizează exclusiv de către Bancă, ci intervin automat, întrucât acordul împrumutatului se prezumă a fi dat încă de la data încheierii contractului, la fiecare 6 luni. Este clar că prin stipularea clauzei prevăzute la art. 4.4. Banca a urmărit tocmai asigurarea echilibrului contractual.

Cu privire la clauza prevăzută de pct. 5.2. din Contractul de credit, referitor la posibilitatea revizuirii nivelului costurilor, arată că, Banca nu a uzat niciodată de această clauză. Pe de altă parte acest articol trebuie interpretat în corelație cu 5.1., iar câtă vreme art. 5.1 este exclus de la analiza având în vedere redactarea sa clară și inteligibilă, raționamentul trebuie păstrat și pentru art. 5.2. Arată că, Legea 193/200 impune comerciantului numai obligația de a preciza în contract motivul nu și condițiile în care operează schimbarea condițiilor contractului; clauza permite prin ea însăși schimbarea comisioanelor nu doar în detrimentul consumatorului, ci și în folosul acestuia întrucât în condițiile în care piața financiar bancară ar evolua astfel încât să permită reducerea costurilor, respectiv daca ar exista un exces de ofertă, reducerea acestora ar fi reacția economică firească a băncii, în scopul de a-șl păstra portofoliul de clienți.

Cu privire la clauza cross default prev. la art. 8,4, cazurile de culpă prevăzute la art. 8.15 și renunțarea la beneficul termenului și la dreptul Băncii de a declara scadent creditul în ipoteza neîndeplinirii culpabile a obligațiilor contractuale asumate șl de a recupera întreaga suma datorată prin executarea garanțiilor, prevăzute la art. 8.14 din Contractul de facilitate credit apreciază că, reclamantul nu a învederat motivele prin prisma cărora apreciază că i s-ar fi adus o vătămare în înțelesul prevederilor legale incidente materiei dreptului consumatorului șl maniera în care i se creează un prejudiciu aceste prevederi contractuale.

Apreciază pe deplin justificată inserarea acestor clauze ce au rolul de a sancționa un eventual comportament culpabil al împrumutatului, ce nu înțelege să își respecte întocmai obligațiile asumate prin semnarea Contractului de credit.

Renunțarea la beneficiul termenului nu presupune că împrumutatul nu se va putea adresa unei instanțe cu o cerere de chemare în judecată a Băncii, ci dimpotrivă, reiterează dreptul Băncii de a recupera sumele neachitate la timp de către împrumutați prin declararea scadenței anticipate și executarea garanțiilor.

Interpretarea reclamantului potrivit căreia perceperea comisioanelor echivalează cu un doi este lipsită de temei juridic. De asemenea existența dolului trebuie dovedită, neputând fi presupusă, ori simplul fapt că reclamantul consideră în mod netemeinic că această reprezintă o dobândă deghizată nu dovedește existența niciunuia dintre cele două elemente. Așa-numitele mijloace viclene, la care se face referire, respectiv faptul că aceasta a aflat despre existența și cuantumul acestui comision ulterior încheierii contractului, nu există în realitate. Perceperea comisionului de administrare sau a celui de acordare este expres prevăzută de legislația în vigoare, majoritatea băncilor percepând un astfel de comision, inerent activității bancare.

Mai mult, conform doctrinei și jurisprudenței constante în domeniu, sancțiunea inserării unei clauze abuzive este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat în fiecare caz în parte este cel al fiecărui consumator în mod individual, nefiind vorba de apărarea unui interes general, obștesc.

În drept: 201 (1) și urm. C.proc.civ., Legea nr. 193/2000, OUG 50/2010.

C. Probe

Reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a depus înscrisuri.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, și proba cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile la interogatorii fiind consemnate și atașate la dosar.

D. Aspecte procesuale

Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2015, instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bârlad și a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, excepția lipsei de interes a reclamnatului în promovarea acțiunii cu referire la clauza 4.4, precum și a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 06.10.2015, pârâta, prin apărător a arătat că nu mai insistă în susținerea excepției nulității capătului de cerere privind dobânda legală.

II. În fapt:

După analizarea înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 15.01.2008, între reclamantul Stefăniță O. F., în calitate de împrumutat, pe de o parte și pârâta C. E. Ipotecar IFN SA a fost încheiat Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/15.01.2008, prin care reclamantul a beneficiat de un împrumut de 38.000 euro pentru o durată de 360 luni de la data încheierii convenției.

Prin contractul de cesiune de creanțe încheiat la data de 31.03.2009 C. E. Ipotecar IFN SA, în calitate de cedent, a cedat creanța înscrisă în Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/15.01.2008 către cesionarul C. E. Bank NV, în calitate de cesionar.

Contractul de cesiune de creanță a fost înscris în Arhiva electronică de Garanții Reale Mobiliare, iar reclamantul a fost notificat cu privire la cesiunea de creanță, prin notificarea nr. 2713959_965335 din data de 08.04.2009.

Odată cu . OUG 50/2010, pârâta C. E. Ipotecar a notificat reclamantul, potrivit notificării_/15.10._ cu privire la aplicarea OUG 50/2010.

Nu rezultă că părțile au încheiat vreun act adițional sau că a intervenit adiționare tacită între părți, conform OUG 50/2010.

III. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune

Înainte de a trece la soluționarea fondului cauzei, instanța se va pronunța cu prioritate, conform art. 248 C.proc.civ, asupra excepției invocate prin întâmpinare, excepție care a fost unită cu fondul.

A. În drept, în ceea ce privește legea aplicabilă, potrivit art.201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Art. 3 stabilește că, termenul prescripției este de 3 ani.

Art. 2 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă stabilește că nulitatea absolută poate fi invocată oricând pe cale de acțiune sau excepție, fiind deci imprescriptibilă extinctive.

B. Soluția adoptată: Raportând prevederile legale de mai sus la situația de fapt reținută, în scopul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța retine următoarele:

1. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material cât privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale instanța va respinge ca neîntemeiată excepția de fond, pentru următoarele considerente:

Sancțiunea care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale este nulitatea absolută, în condițiile în care norma juridică pe care se întemeiază acțiunea (art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000) este o normă de ordine publică, caracter ce rezultă inclusiv din posibilitatea invocării încălcării acestei norme din oficiu, de către organele de control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (conform art.9 din Legea nr.193/2000).

Contrar opiniei pârâtei, instanța reține teza nulității absolute a clauzei abuzive, întrucât stipularea lor constituie încălcarea unei norme imperative exprese care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Norma protectivă cuprinsă în lege nu ocrotește numai interese personale ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică ce ocrotește un interes colectiv, astfel că sancțiunea este nulitate absolută.

Pe de altă parte, legea abilitează anumite instituții, respectiv instanțele de judecată să cenzureze contractul. Astfel, legea prevede că verificarea contractelor să se facă din oficiu, or o asemenea manieră de control este specifică regimului nulității absolute a contractului. Mai mult, în jurisprudența comunitară este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale ceea ce întărește concluzia aplicării sancțiunii nulității absolute a clauzei abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c Rocio Marciano Quintero, CJCE -27 iunie 2000).

Încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează materia dreptului consumatorului, dă dreptul acestuia a solicita pe calea acțiunii în constatare caracterul abuziv al clauzei, acțiunea în constatare fiind imprescriptibilă extinctiv ( art. 2 din Decretul 167/1958).

2. Referitor la capetele de cerere având ca obiect restituirea sumelor încasate cu titlu de comisioane și diferență de dobândă, se retine ca, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

În condițiile în care dreptul la restituirea sumelor achitate, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei contractuale în temeiul căreia s-a calculat și solicitat sumele se naște abia după constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale, nu se poate reține prescripția dreptului reclamantului de a solicita restituirea sumelor plătite, astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acest capăt de cerere va fi respinsă.

Dreptul la acțiune se naște la data constatării, pe cale judecătorească, a caracterului abuziv a clauzelor pretins abuzive.

Orice alt moment anterior celui menționat, lipsește acțiunea reclamantului de orice suport legal, comisionul fiind datorat in temeiul contractului asumat de părți, atât timp cât nu s-a constatat o cauză de ineficacitate a acestuia.

Față de acest considerente, instanța urmează să respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu referire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor și restituirea prestațiilor, ca neîntemeiată.

IV. Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor

Art. 36 C.proc. civ. stabilește că, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecății.

Pârâtele au invocat faptul că, nu au calitate procesuală pasivă, întrucât la data de 31.03.2009 pârâta C. E. Ipotecar a cesionat contractul de credit către C. E. NV, astfel încât, C. Ipotecar nu poate fi obligată să restituie sume de bani ce nu au mai intrat în patrimoniul său după data cesiunii. Pe de lată parte, C. E. Bank NV susține că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză pentru restituirea sumelor de bani plătite cu titlu de comision de acordare ce au fost încasate în exclusivitate de C. E. Ipotecar sau de administrare înainte de data de 31.02.2009.

Instanța constată că, la data de 31.03.2009 C. E. Ipotecar a cesionat contractul de credit către C. E. NV, și că cesiunea de creanță a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare și notificată debitorului cedat. În baza acestui contract, C. E. Ipotecar a perceput sume de bani reprezentând rata lunară. Astfel, contractul a produs efecte juridice până la data de 31.03.2009 și față de C. E. Ipotecar.

Având în vedere obiectul acțiunii - constatarea nulității absolute a clauzelor ce au caracter abuziv din contractul cesionat și restituirea unor sume de bani ce au fost percepute înainte de cesiune, cât și efectul retroactiv al nulității absolute al unui contract, instanța apreciază că, în cauză, pârâta C. E. Ipotecar trebuie să stea în proces în proces, întrucât caracterul retroactiv produce efecte și față de această pârâtă, ca urmare a încasării sumelor pretins percepute în baza contractului cedat.

În ceea ce o privește pe pârâta C. E. Bank NV, instanța reține că, întradevăr la data 31.03.2009, aceasta a dobândit calitatea de cesionar al contractului de credit contestat. Este adevărat că sumele reprezentând comision de acordare credit și de administrare percepute înainte de data de 31.03.2009 au fost încasate de C. E. Ipotecar. Cu toate acestea, instanța reține că, acțiunea cu care este învestită este o acțiune personală, iar caracteristica acestui tip de acțiune este aceea că, în cadrul promovării acestei acțiuni sunt cunoscuți atât subiectul activ, cât și cel pasiv. Rezultă că, aspectele invocate reprezintă apărări pe fondul cererii de restituire a acestor sume de bani și aprecieri care să vizeze calitatea procesuală pasivă a celui chemat să stea în judecată, având în vedere că pârâta este cesionarul contractului de credit contestat.

Prin urmare, instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. E. Ipotecar și a pârâtei C. E. Bank NV, ca neîntemeiată.

V. Asupra excepției lipsei interesului promovării cererii privind caracterul abuziv la clauzei prevăzută de art. 4.4 din contract

Pârâta susține că, reclamantul nu are nici un interes în contestarea pct. 4.4 din contract, întrucât modificările ce au operat în privința dobânzii au fost efectuate exclusiv în favoarea împrumutatului. Susține că dacă s-ar admite acțiunea, s-ar diminua patrimoniul reclamantului, întrucât revenirea la dobânda inițială ar determina obligația reclamantului de a achita diferențele în plus față de dobânda diminuată achitată în prezent.

Instanța reține că, art. 32 C.proc. civ., stabilește că, cererea de chemare în judecată poate fi formulată numai dacă, partea are capacitate procesuală, calitatea procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.

Interesul reprezintă interesul practic urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii.

Reclamantul susține caracterul abuziv al acestei clauze și se plânge de faptul că, banca a inserat o clauză care îi dă dreptul să modifice discreționar dobânda datorată.

Față de acestea, instanța apreciază că, reclamantul are interes în promovarea acțiunii, însă modul în care va fi afectată dobânda ca urmare a intervenției băncii, în baza clauzei contestate reprezintă aspecte ce vizează fondul cererii privind caracterul abuziv al acestei clauze.

Prin urmare, instanța urmează să respingă excepția lipsei interesului în promovarea cererii privind caracterul abuziv al cauzei prevăzută de art. 4.4 din contract, invocată de pârâte, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

VI.Asupra fondului cauzei

Reclamantul a învestit instanța la data de 11.05.2015 cu o acțiune prin care solicită:

1. - constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze din contract:

- clauza prevăzută la pct. 4.4 din contractul de credit care are următorul conținut:

Creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în nici un fel, să revizuiască nivelul dobânzii, după primul an de la prima utilizare a creditului, în funcție de indicele de referință Euribor 6M+ 4% p.a.

- clauza prevăzută la art. 5.1 lit. b și lit. c din convenția de credit, care are următorul conținut:

comisioanele și costurile aferente creditului sunt următoarele: a). comision de acordare de 380 euro, reprezentând 1 % din valoarea totală a creditului, plătibil integral la data semnării prezentului contract sau cel târziu la data primei trageri din creditul aprobat;c). comision de administrare lunar: 0,15 5 plătibil începând cu scadența a 13-a.

- clauza prevăzută la pct. 5.2 din convenția de credit care are următorul conținut:

Creditorul va putea să revizuiască cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării creditului în funcție de politica sa de creditare, acestea urmând a i aduse la cunoștința împrumutatului prin modalitățile prevăzute la 4.4:

- clauza prevăzută la pct. 8.4 din convenția de credit care are următorul conținut:

Creditorul va avea dreptul să declarare exigibil anticipat creditul ca fiind scadent și rambursabil imediat, împreună cu dobânda aferentă și toate celelalte cheltuieli datorate creditorului, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități și în cazul în care orice alte credite acordate de creditor sau de instituții financiare care fac parte din grupul creditorului sunt declarate exigibil anticipat, în condițiile stabilite în respectivele contracte de credit.

- clauza prevăzută de pct. 8.14 din convenția de credit care are următorul conținut:

Împrumutatul renunță la beneficiul termenului. În consecință CEI își rezervă dreptul de a declara scadent creditul înainte de termen în vederea recuperării datoriilor împrumutatului față de CEI, în cazul neîndeplinirii oricărei obligații a împrumutatului față de creditor, la termenele și în condițiile prevăzute de contract. CEI poate cere împrumutatului conform prezentului contract întreg asumă datorată, debitându-l toate conturile pentru recuperarea creanțelor sale și va proceda la executarea garanțiilor.

- clauza prevăzută de pct. 8.15 din convenția de credit care are următorul conținut:

Neîndeplinirea obligațiilor contractuale ale împrumutatului față de creditor, la termenele și în condițiile prezentului contract constituie caz de culpă. La apariția oricărui caz de culpă, creditorul va declara toate obligațiile ce decurg din prezentul contract scadente și exigibile, trecând la executarea silită a garanțiilor.

2. obligarea pârâtei la modificarea contractului în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive;

3. să se constate că, reclamantul achitat suma de 4586,01 euro cu titlu de comision de acordare credit și comision de administrare lunar în baza unor clauze lovite de nulitate;

4. - obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4586,01 euro cu titlu de comision de acordare credit și comision de administrare lunar, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data plății fiecărei sume nedatorate și până la plata efectivă a debitelor;

5. obligarea pârâtei la comunicarea unui nou grafic de rambursare

În Monitorul Oficial nr. 389 din 11 iunie 2010 a fost publicată OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a intrat în vigoare în termen de 10 zile de la publicare, conform art. 94 din ordonanță.

Conform art. 95 în varianta inițială, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au avut obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. Modificarea contractelor aflate în derulare s-a făcut prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență, creditorul având obligația poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.

Conform alin. 5 nesemnarea de către consumator a actelor adiționale este considerată acceptare tacită.

Ulterior, OUG 50/2010 a fost aprobată cu modificări prin Legea 288 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 30 decembrie 2010.

Art. 95 a fost modificat în sensul că, prevederile ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66 - 69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50 - 55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66 - 71."

În drept, în ceea ce privește legea aplicabilă, se reține că, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul cod civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Având în vedere faptul că actul juridic a fost încheiat de părți la data de 15.01.2008, sub imperiul vechiului Cod civil, contractul de credit urmează a fi analizat potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii sale.

Raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâte intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din legea menționată.

Instanța are în vedere că, în preambulul Directivei 2008/48/CE 2008 se arată că pentru a se asigura încrederea consumatorilor, este important ca piața să le ofere un grad suficient de protecție. Astfel, libera circulație a ofertelor de credite ar trebui să poată avea loc în condiții optime, atât pentru cei care oferă creditele, cât și pentru cei care le solicită, ținând seama de situațiile specifice din fiecare stat membru.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu are efect direct, astfel că, nu poate aplica direct directiva, însă, poate interpreta norma de transpunere (art.4 alin.6 din Legea 193/2000) în lumina normei Uniunii Europene( Cauza C-106/89 Marleasing).

Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/12/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Conform dispozițiilor art. 4 al.6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Din interpretarea acestor texte rezultă că, obiectul și prețul contractului nu sunt excluse oricărei analize și cenzuri ale instanței, ci doar definirea obiectului contractului, respectiv justețea prețului și, doar în ipoteza în care acele clauze care se referă la obiect și preț sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Potrivit art.7 pct.4 din OUG nr.50/2010, costul total al creditului pentru consumatori este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale.

Prin urmare, comisioanele criticate și dobânda reprezintă parte a costului total al creditului, dar art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 nu exclude automat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, fiind reglementată posibilitatea analizării acestora în situația în care nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

De asemenea, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară și îndeplinirea cumulativă a altor două condiții și anume: a). clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; b). această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Reținând aplicabilitatea Legii 193/2000 în speța de față, în raport de dispozițiile art. 4 alin. 1 din acest act normativ, instanța apreciază că, lipsa negocierii constituie premisa analizării caracterului abuziv al clauzelor contractuale criticate.

Pârâta susține caracterul negociat al contractului, susținând că, standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere, deoarece clientul are posibilitatea de alegere dintre multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie contractul, iar proba se face prin dovedirea posibilității clientului de a negocia, de a propune o contraofertă. Arată că, a existat o negociere a părților contractante la încheierea contractului.

Contrar susținerii pârâtei, art.4 al.3 din Legea nr.193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor standard, prestabilite, prezumție ce poate fi răsturnată prin dovedirea de către pârâtă a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

În prezenta cauză, pârâta nu a probat negocierea directă și efectivă cu reclamantul a clauzelor contestate, astfel că prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.

Din răspunsurile la interogatoriul luat reclamantului rezultă că, cu ocazia încheierii contractului, între reclamant și reprezentanții băncii au existat 3 întâlniri. Reclamantul nu a solicitat punerea la dispoziție a modelului de contract, iar obiectul discuțiilor nu a fost reprezentat de costurile creditului, respectiv de dobândă și comisioane. Reclamantul nu a citit contractul, ci a vorbit cu ofițerul de credite despre rata lunară.

Este evident că, reclamantul nu a dat dovadă de diligență, astfel cum a rezultat din răspunsurile la interogatoriu, însă acest comportament al reclamantului nu conferă părții cocontractante dreptul să profite de această împrejurare și de a –i fi asigurate informațiile exacte și complete necesare privind încheierea contractului de credit avut în vedere, astfel cum de altfel, impune art. 6 din Legea 289/2004.

Așadar, instanța va reține că, prealabil încheierii convenției, nu au existat discuții cu privire la posibilitatea inserării sau nu a obligației de plată a comisioanelor, asupra dreptului băncii de a modifica dobânda, reclamantul neputând astfel influența nașterea unor obligații în sarcina sa, conform art. 4 alin.2 din Legea nr.193/2000.

Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauzele contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Reluând instanța mai reține că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, reclamanții s-au aflat într-o situație de inferioritate față de banca pârâtă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către bancă.

Întrucât instanța a stabilit că nu s-a efectuat o negociere cu privire la clauzele contractuale, în continuare, instanța va analiza și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege.

1. Referitor la clauza prevăzută de pct. 4.4 din convenția de credit

Reclamantul critică clauza prevăzută de pct.4.4, mai precis teza I din clauză, așa cum rezultă din motivarea în fapt a cererii introductive, clauză care stabilește că, creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în nici un fel, să revizuiască nivelul dobânzii, după primul an de la prima utilizare a creditului, în funcție de indicele de referință Euribor 6M+ 4% p.a.

Spune că este afectat aspectul echilibrului contractual întrucât dă dreptul pârâtei în mod discreționar de a modifica rata dobânzii. Nu sunt circumstanțiate elementele care îi permit băncii modificarea.

Instanța constată că potrivit pct. 4.2 din contract, părțile au stabilit perceperea unei dobânzi în contract respectiv dobânda anuală de 6,5 p.a. care se va aplica la soldul creditului (…)

În continuare la pct. 4.4 – clauza criticată s-a inserat dreptul băncii fără a fi obligată, posibilitatea revizuirii dobânzii în funcție de indicele de referință EURIBOR la 6 M+ 4% p.a.

Instanța apreciază că această clauză nu este de natură să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Este adevărat că, numai banca are dreptul să revizuiască nivelul dobânzii fără a se stabili și o contraprestație, că nu au fost indicate criteriile care dă dreptul băncii să revizuiască dobânda, însă se poate observa că, în contract a fost stabilită formula de calcul după care se calculează dobânda, respectiv indicele de referință Euribor 6 M + 4 % p.a. Această formulă de calcul este avantajoasă reclamantului, având în vedre că dobânda se raportează la un indice urmăribil, la care se adaugă o marjă fixă de 4 % p.a., o dobândă mai mică decât dobânda anuală convenită de către părți la pct. 4.2 respectiv de 6,50 % p.a.

Apreciază instanța că dezechilibrul invocat de către reclamant nu este semnificativ și nu este în detrimentul reclamantului, contrar bunei credințe a băncii. De altfel, reclamantul, prin răspunsul la interogatoriu nu se plânge de nivelul dobânzii aplicate de către bancă, nu invocă exercitarea abuzivă a dreptului convenit la pct. 4.4 din contract, ci încasarea comisionului de administrare care i se pare abuziv.

2. Referitor la clauza prevăzută de pct. 5.1 lit. b) și lit. c). din contract

Din motivarea cererii de chemare în judecată rezultă că, în fapt, reclamantul critică clauza prevăzută de pct. 5.1 doar cu referire la comisionul de acordare credit și la comisionul de administrare.

a). Cu privire la comisionul de acordare credit, se reține că acesta este stabilit prin pct. 5.1 lit. b, respectiv în cuantum de 380 euro, reprezentând 1 % din valoarea creditului.

Instanța reține că, în cuprinsul convenției de credit banca pârâtă nu a clarificat destinația comisionului de acordare, astfel că, nu se poate aprecia că acestea sunt exprimate în mod clar și inteligibil și poate forma obiectul analizei instanței.

Deși nu este indicat ce se înțelege prin comision de acordare credit, se poate presupune că sensul termenului este acela din limbajul comun.

Pornind de la sensul obișnuit al noțiunii de ,,acordare credit" comisionul de acordare credit este perceput pentru exercitarea obiectului pârâtei de activitate și are legătură directă cu cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit.

Reclamanții au invocat că, acest comision nu se justifică în raport de activitatea de acordare a creditului, însă, prin probele administrate, nu au făcut dovada în acest sens.

Susținerea că, acel comision nu justifică activitatea de acordare a creditului nu poate fi reținută și este lipsit de orice raționament, având în vedere că, reclamantul nu a dovedit că a fost interesat să cunoască, costurile pentru întocmirea unui dosar de credit cu ipotecă, diferențele existente între comisioanele percepute în alte tipuri de credite și nici măcar activitatea necesară acordării propriului credit.

Instanța apreciază că, stabilirea unui comision de acordare a creditului nu este în sine abuzivă, ci perceperea acestuia în coroborare cu alte comisioane poate fi abuzivă, dacă acestea din urmă au aceeași destinație.

Conform art. 36 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Conform alin. 2, comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.

Deși OUG 50/2010 nu se aplica contractului, la data încheierii acestuia, prevederile acestuia pot constitui un indiciu cu privire la destinația acestui comision în vedere aprecierii legalității acestuia.

Astfel, OUG 50/2010 prevede posibilitatea perceperii de către bancă a comisionului de analiză dosar, iar la momentul încheierii contractului de credit comisionul nu era interzis de lege.

Comisionul de acordare credit este similar celui pentru întocmire dosar și este perceput pentru analizarea, verificarea îndeplinirii condițiilor de creditare de către consumator.

Reclamanții au mai susținut că, art. 15 din Legea 190/1999, interzice în mod expres ca împrumutatul să suporte acest comision.

Contrar susținerii reclamanților, instanța constată că art. 15 din Legea 190/1999 stabilește că, în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente.

Rezultă că, banca nu a perceput două costuri pentru aceeași activitate, și este îndreptățită să perceapă un astfel de comision pentru activitatea desfășurată, neputând fi vorba de vreun dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

b). Clauza referitoare la comisionul de administrare - clauza prevăzută la pct. 5.1 lit. c din contract stabilește că, posibilitatea perceperii comisionului de administrare lunar: 0,15 % plătibil începând cu scadența a 13-a.

Potrivit ofertei de credit, (fila 85) din dosar, semnat de către reclamant, comisionul de administrare lunar este de 0,15 % aplicat la soldul creditului, plătibil începând cu rata a 13-a.

Așa cum s-a reținut, comisionul reprezintă parte a costului total al creditului, dar art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, așa cum s-a reținut, nu exclude automat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, fiind reglementată posibilitatea analizării acestora în situația în care nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Instanța reține că, în cuprinsul convenției de credit banca pârâtă nu a clarificat destinația de administrare, astfel că nu se poate aprecia că acestea sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Deși nu este indicat ce se înțelege prin activitatea de administrare a creditului, se poate presupune că sensul termenului este acela din limbajul comun.

Pornind de la definiția noțiunii de administrare, comisionul reprezintă contravaloarea monitorizării de către bancă a rambursării creditului. Această activitatea presupune costuri, fiind justificată perceperea unui comision pentru acoperirea acestuia.

Pe de altă parte, din analiza clauzei rezultă că, comisionul este clar determinat, stabilindu-se de la încheierea contractului cuantumul care urma să fie perceput cu acest titlu. Comisionul este individualizat în graficul de rambursare, este indicat cuantumul și ratele în care urma să fie plăti. De asemenea, cuantumul de 0,15 % este stabilit la soldul creditului și nu la valoarea contractului, astfel încât să poate fi apreciat că produce vreun dezechilibru.

De asemenea, instanța reține că, perceperea acestuia nu poate fi reținută ca fiind abuzivă, având în vedere că, în art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010 comisionul de administrare este enumerat ca fiind permis. Pe de altă parte, art. 36 din OUG 50/2010 menționează că acest comision este perceput pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către bancă.

Deși OUG 50/2010 nu se aplică contractelor în curs de derulare, prevederile acestuia pot constitui un indiciu cu privire la destinația acestui comision în vedere aprecierii legalității acestuia.

Reclamantul a arătat prin răspunsul la interogatoriu că, la momentul încheierii contractului nu i s-a părut că era o rată prea mare, în speranța că salariile vor crește. În timp s-a dovedit că acest lucru este fals, iar condițiile grele l-au determinat să promoveze acțiunea (întrebarea nr. 9).

A mai arătat (întrebarea nr.7) că, ulterior, a mers la alte bănci care i-au oferit o refinanțare și în care nu este inclus comisionul de administrare.

Instanța apreciază că, împrejurările intervenite ulterior încheierii contractului în situația financiară a reclamantului nu conduce la concluzia dezechilibrului contractual invocat la încheierea contractului în curs, întrucât reclamantul, în mod obiectiv, a avut posibilitatea să cunoască perceperea comisionului de administrare, cuantumul acestora, putând să-l accepte sau să îl refuze în care oferta unei bănci ar fi fost mai avantajoasă, însă această ofertă trebuia refuzată la momentul încheierii contractului.

Prin urmare, apreciază instanța că, nu se poate reține existența unui dezechilibru contractul a generat de perceperea comisionului de acordare credit și comisionul de administrare.

3. Clauza prevăzută de art. 5.2 din contract stabilește că, creditorul va putea să revizuiască cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării creditului în funcție de politica sa de creditare, acestea urmând a i aduse la cunoștința împrumutatului prin modalitățile prevăzute la 4.4.

Instanța apreciază că această clauză care dă dreptul băncii de a modifica unilateral comisioanele nu este raportată la un indicator precis, individualizat expres în convenție, acesta fiind doar indicat generic. Abordarea menționată în contract face ca clauza să fie interpretată doar în favoarea băncii, servește doar intereselor acesteia, fără a permite consumatorului a verifica dacă modificarea este necesară și corect dispusă. Neindicarea în nici un mod a elementelor cere-i permit băncii modificarea unilaterală a comisioanelor, a niciunui criteriu care să-i dea dreptul băncii acest drept, lăsând practic la libera sa apreciere majorarea acestora, este de natură să-l prejudicieze pe consumator.

Conform acestei clauze, în situațiile în care, din diferitele motive, în funcție de politica sa creditare costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client.

Nu există în contract o definire a politicii de creditare, ce implică. Din modul de redactare rezultă că această clauză nu este clară, inteligibilă, în raport de nivelul de cunoștințe ale unui persoane obișnuite.

Această de clauze creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000. Practic, în loc ca eventuală modificare a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze impuse prin contractul de adeziune.

Se încalcă principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.

4. Clauza prevăzută de pct. 8.4 stabilește că, creditorul va avea dreptul să declarare exigibil anticipat creditul ca fiind scadent și rambursabil imediat, împreună cu dobânda aferentă și toate celelalte cheltuieli datorate creditorului, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități și în cazul în care orice alte credite acordate de creditor sau de instituții financiare care fac parte din grupul creditorului sunt declarate exigibil anticipat, în condițiile stabilite în respectivele contracte de credit.

Din modul în care este formulată rezultă că declararea exigibilității anticipate a creditului nu urmează să se producă doar ca urmare a nerespectării împrumutatului a clauzelor contractule prezente, ci și pentru celelalte cheltuieli datorate creditorului, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități și în cazul în care orice alte credite acordate de creditor sau de instituții financiare care fac parte din grupul creditorului sunt declarate exigibil anticipat, în condițiile stabilite în respectivele contracte de credit.

Instanța apreciază că această clauză este abuzivă.

Dreptul creditorului de a declara exigibil anticipat creditul ca fiind scadent și rambursabil imediat, împreună cu dobânda aferentă și toate celelalte cheltuieli datorate creditorului, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități nu poate fi considerată abuzivă dacă se referă la creditul contractat, întrucât reprezintă măsuri/garanții ale creditorului cu privire la recuperarea creditului acordat împreună cu costul acestuia în cazul și la executarea de către debitor a obligațiilor contractuale.

Ipoteza prevăzută de clauza criticată care dă dreptul creditorului de a declara exigibil anticipat creditul ca fiind scadent și rambursabil imediat în cazul în care orice alte credite acordate de creditor sau de instituții financiare care fac parte din grupul creditorului sunt declarate exigibil anticipat, în condițiile stabilite în respectivele contracte de credit apare ca fiind abuzivă.

Instanța apreciază că, prin inserarea acestei clauze, consumatorul riscă să fie pus în fața unei situații în care este obligat să ramburseze creditul prezent imediat, în ipoteza în care nu a achitat ratele scadente ale unui alt credit la pârâtă sau mai mult, la alte societăți bancare, chiar din cauze neimputabile, deși executarea convenției de credit a fost convenită să fie cu efectuată la termene stipulate. Este evident că, reclamanții se află în poziție defavorabilă față de bancă, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, în situații în care reclamanții nu dețin nu dețin nicio culpă.

Este evident că aceste clauze sunt abuzive, întrucât prin modul de formulare conferă băncii dreptul exclusiv de a declara soldul creditului anticipat se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, care sunt contrare principiilor de bună credință.

5. Clauza prevăzută de pct. 8.14 și pct. 8.15 stabilesc:

Din punct de vedere juridic, contractul este un contract de împrumut de consumație, cu titlu oneros, părțile convenind ca atât împrumutul, cât plata să se efectueze în 360 de rate lunare, consecutive, potrivit condițiilor contractuale și a graficului de rambursare.

Art. 1023 C. civ. stabilește că, ceea ce se datorează cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plătește înainte nu se poate repeta.

Conform art. 1024 C. civ. termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe că este primit și în favoarea creditorului.

Prin contractul de credit debitorii reclamanți s-au obligat să ramburseze/plătească creditul, dobânzile, comisioanele precum și orice alte costuri rezultate din Convenție.

Având în vedere caracterul oneros al contractului încheiat între părți, în cazul împrumutului cu dobândă se prezumă relativ că termenul este stipulat în beneficiul ambelor părți. Această prezumție se coroborează chiar cu conținutul clauzelor inserate în contract, din care rezultă fără dubiu că termenul a fost stipulat în favoarea ambelor părți.

Stabilirea persoanei în favoarea căruia profită debitorului prezintă interes deoarece numai cel în folosul căruia este stabilit termenul poate să renunțe la beneficiul său, oricând, iar când termenul a fost fixat în favoarea atât a creditorului, cât și a debitorului nu se poate renunța la beneficiul termenului respectiv decât cu acordul ambelor părți.

Instanța constată că, prin clauza criticată, împrumutatul a renunțat la beneficiul termenului. Termenul fiind stipulat în beneficiul ambelor părți, respectiv și a debitorului, renunțarea efectuată de către debitor nu poate fi decât valabilă, întrucât legea nu a interzice.

Nu există nici un dezechilibru contractual între drepturile și obligațiile părților și nu s-a făcut dovada că banca, prin inserarea clauzei, a acționat cu rea-credință. Teza I din pct. 8.14 trebuie interpretată în coroborare cu teza II-a din aceeași clauză, cât și cu clauza prevăzută de art. 8.15. Renunțarea la beneficiul termenului produce efecte, doar în ipoteza în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligațiile la termenele și în condițiile prevăzute de contract. Tot astfel, conform contractului neîndeplinirea obligațiilor contractuale constituie caz de culpă ce determină declararea exigibilității anticipate a creditului. Rezultă că, inserarea clauzei referitoare la renunțarea la beneficiul termenului, cât și definirea cazului de culpă, nu a fost arbitrară, ci banca a urmărit să asigure/ să garanteze executarea obligațiilor prevăzute în contractul de credit de către împrumutat. Se observă că, neîndeplinirea obligațiilor se referă doar la contractul în curs de executare și nu la alte contracte, astfel că, nu este îndeplinită condiția cumulativă a caracterului abuziv la clauzelor, aceea a producerii unui dezechilibru contractual între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei credințe.

6. Cererea prin care reclamantul solicită să se constate că a achitat sume reprezentând comision de acordare și comision de administrare

Reclamantul a formulat un capăt de cerere distinct prin care a solicitat ca instanța să constate că a achitat sume de bani reprezentând comision de acordare a creditului și comision de administrare a creditului.

Este evident că cererea este una în constatare, iar regimul juridic al acesteia este reglementat de art. 35 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).

Potrivit acestui articol, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. (…). Din acest text de lege, rezultă că pe calea unei cereri în constatare se poate solicita constatarea unui drept, nu însă și a unei situații de fapt. Mai mult, cererea este inadmisibilă chiar în cazul în care se solicită constatarea unui drept, dacă reclamantul are posibilitatea formulării acțiunii în realizare.

În cauză, a constata că reclamantul a plătit sume de bani reprezentând comision de acordare a creditului și comision de administrare a creditului înseamnă a constata o situație de fapt, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele arătate, instanța va respinge cererea prin care reclamantul a solicitat să se constate că a achitat sume de bani reprezentând comision acordare a creditului și comision de administrare a creditului, ca inadmisibilă.

7. Cu privire la cererea referitoare la obligarea pârâtei să restituie sume de bani reprezentând comision de acordare credit și comision de administrare

Cererea privind restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de comision de acordare credit și comision de administrare urmează să fie respinsă, în raport de caracterul accesoriu al acestei cereri față de cererea privind constatarea caracterul abuziv privind clauzele contractuale pe care se întemeiază. Tot astfel, se reține că, perceperea comisioanelor de către bancă are ca fundament convenția încheiată între părți, care produce efecte între părțile contractante.

8. Referitor la cererea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, având în vedere soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării cu privire la cererea referitoare la restituirea comisionului de acordare și comisionului de administrare, instanța apreciază că se impune respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată.

9. Referitor la cererea privind obligarea pârâtei la modificarea contractului aflat în curs de executare, întrucât instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută de pct. 5.2 din contract, cât și pct. 8.4 teza a II-a instanța urmează să oblige pârâtele să excludă din contract aceste clauze.

10.Referitor la cererea privind comunicarea unui nou garfic de rambursare, întrucât soluția stabilită de instanță în prezenta hotărâre nu produce efecte asupra graficului de rambursare, respectiv asupra plăților pe care reclamantul urmează să le efectueze conform contractului convenit, instanța urmează să o respingă.

11. În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată

Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată însă nu a făcut dovada achitării vreunui onorariu.

Pârâta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 5.516,02 lei, reprezentând onorariu avocat.

Dispozițiile art. 451 alin. 2 C.proc. civ. stabilesc că instanța, poate chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acestea este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitate desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Așa cum a reținut și Curtea Europeană a drepturilor Omului (în cauza C. împotriva României - Hotărârea din 26.05.2005, cauza Johanna Huber împotriva României - Hotărârea din 21.02.2008), cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare și efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.

În raport de valoarea obiectului pretențiilor și complexitatea cauzei, durata de soluționare a cauzei, instanța apreciază că, numai suma de 1.500 lei poate fi considerată o cheltuială rezonabilă, care poate fi pusă în sarcina reclamantului.

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, în temeiul art. 453 C.proc. civ, care prevede că partea care a pierdut procesul va fi obligat la cheltuieli de judecată, având în vedere că acțiunea va fi admisă numai în parte, instanța, va admite cererea formulată de către pârâtă proporțional cu respingerea acțiunii (80%). Pe cale de consecință urmează să oblige reclamantul să ramburseze pârâtei 1200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâte, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

2. Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocate de pârâte, ca neîntemeiate.

3. Respinge excepția lipsei interesului reclamantului în contestarea prevederilor pct. 4.4 din contractul de credit, invocată de pârâte prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

4. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Ș. O. CNP:_ domiciliat în Bârlad, ..2, ., . cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Chiriece C. din Bârlad, . B, jud. V. în contradictoriu cu pârâtele C. E. NV SA prin manadatar C. E. Ipotecar IFN SA cu sediul în Olanda, . Cj Amsterdam, înregistrată în Registrul Comerțului al Camerei de Comerț din Amsterdam sub nr,._ și C. E. Ipotecar IFN SA cu sediul în București, ., Anchor Plaza-corp C, . cu nr. de ordine în Registrul Comerțului J40/_/2004, CUI_ cu sediul ales la Av R. &M. SPARL din București, ., nr.31, sector 1 .

5. Constată ca fiind abuzive următoarele clauze din contractual de facilitate credit și de garanție nr._ din data de 15.01.2008:

- clauza prevăzută de art. 5.2 din contractul de facilitate credit și de garanție nr._ din data de 15.01.2008;

- clauza prevăzută de art. 8.4 din contractul de facilitate credit și de garanție nr._ din data de 15.01.2008;

6. Respinge cererea referitoare la declararea nulității absolute a clauzelor contractuale prevăzute de pct. 4.4, pct. 5.1 lit. b) și lit. c), art. 8.4 teza I, art. 8.14 și art. 8.15 din Contractul de facilitate credit și de garanție nr._ din data de 15.01.2008, ca fiind neîntemeiată.

7. Respinge cererea prin care se solicită să se constate că reclamantul a achitat suma de 4586,01 euro reprezentând comision de acordare credit, comision de administrare, în baza unor clauze lovite de nulitate absolută, ca inadmisibilă.

8. Respinge cererile privind restituirea sumei de bani în cuantum de 4586,00 euro reprezentând comision de acordare credit și comision de administrare, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume, ca neîntemeiată.

9. Obligă pârâtele să modifice contractul în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive.

10. Respinge cererea privind obligarea pârâtelor la comunicarea unui alt grafic de rambursare ca neîntemeiată.

11. Obligă reclamantul să ramburseze pârâtei suma de 1.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în proces.

12. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancțiunea nulității.

13. Pronunțată în ședința publică din data de 03.11.2015.

Președinte,

G. B.

Grefier,

V. M. B.

red. B.G.

tehnored. V.B. 02 Decembrie 2015/ 5 ex.

← Anulare act. Sentința nr. 2608/2015. Judecătoria BÂRLAD		Validare poprire. Sentința nr. 2617/2015. Judecătoria BÂRLAD →

Anulare act. Sentința nr. 2609/2015. Judecătoria BÂRLAD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2609/2015. Judecătoria BÂRLAD