Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 432/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 432/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 432/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 432/2015
Ședința din camera de consiliu de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier V. M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta .. V. prin Sucursala Bârlad, cu sediul în Bârlad, .. 1, jud. V. și pe pârâtul O. A., domiciliat în Bârlad, .. 80, ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 1030 rap. la art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2014 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet civil (C.civil 2) spre competentă soluționare, reclamanta .. V., prin reprezentant legal, a solicitat ca pe calea procedurii cererii cu valoare redusă prevăzută de art. 1025-1032 C.proc. civ. (Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă), pârâtul O. A. să fie obligat la plata sumei de 2.418,59 lei debit și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 392,71 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii formulată pe formularul de cerere, reclamanta a arătat că reclamanta a arătat că, prin HCLM nr. 179/2007, Consiliul Local Bârlad a concesionat serviciile de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Bârlad operatorului regional S. C. A. S.A., prin contractul de cesiune nr._/2007 și prin care R.A.G.C.L. a cedat toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare încheiate cu utilizatorii persoane fizice și juridice către operatorul regional. Reclamanta a arătat că, începând cu data de 01.01.2008, a prestat servicii în domeniul apă-canalizare pârâtului, aceasta înțelegând să achite serviciile de care a beneficiat până în luna octombrie 2012, inclusiv. Începând cu luna noiembrie 2012 și până în luna octombrie 2014 a prestat, în continuare, pârâtului servicii în valoare de 2.418,59 lei, însă acesta din urmă a refuzat în mod nejustificat să-și achite obligațiile de plată. Reclamanta a arătat că, pârâtul nu a contestat facturile de consum și nici nu le-a achitat, astfel că, a calculat majorări de întârziere în cuantum de 392,71 lei. Pârâtul a fost convocat la conciliere directă în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, prin adresa nr. 7465/18.08.2014, însă acesta nu a dat curs acestei notificări.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1272, 1516, 1523 C.civ., prevederile Legii 51/2006, Legea 241/2006, art. 228-229 din Ordinul 88/2007 a președintelui ANRSC - Regulamentul cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, art. 228-229 din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare a Municipiului Bârlad, aprobat prin HCLM Bârlad nr. 23/2008.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 200 lei, în conformitate cu art. 6 din OUG 80 /2013 privind taxele judiciare de timbru
În temeiul art. 411 C.proc. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin formularul de răspuns reclamanta a solicitat ca soluționarea cauzei să se facă fără dezbateri orale.
B. Apărările formulate
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.
C. Probe
Reclamanta a depus la dosar, în dovedirea cererii înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
E. Aspecte procesuale
Procedura cu privire la prezenta cerere cu valoare redusă s-a desfășurat în camera de consiliu, cu citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 C.proc. civ.
II. In fapt:
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între părțile în cauză, respectiv reclamanta S.C. A. S.A. și pârâtul O. A. s-a încheiat contractul nr._/2008 de furnizare /prestare a serviciului de apă și canalizare, înregistrat cu nr. 165/20.05.2008.
În perioada noiembrie 2012- octombrie 2014, reclamanta S.C. A. S.A. a prestat servicii de furnizare a apei și canalizare pârâtului O. A., iar acesta din urmă a beneficiat de aceste servicii.
Ca urmare a prestării serviciilor de apă și canalizare, reclamanta a emis facturi fiscale, evidențiate în fișa contabilă, în cuantum total de 2.418,59 lei.
Ca urmare a notificării cu nr. 1398 din data de 15.08.2014 cu privire la plata debitului, pârâtul nu a înțeles să îndeplinească obligația de plată.
Pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârât, reclamanta a calculat majorări de întârziere aferente facturilor, în cuantum de 392,71 lei.
III. În drept:
În ceea ce privește legea aplicabilă potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.
Având în vedere că data încheierii contractului-izvor de obligații este situată înainte de . Noului cod civil (o1.10.2011) sunt incidente dispozițiile codului civil din 1864.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Articolul 970 din același cod, conform căruia convențiile trebuie executate cu bună-credință.
În conformitate cu art. 1082 C. civ. debitorul este osîndit, de se cuvine, la plata daunelor interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
Art. 1066 C. civ din 1864 prevede că, clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.
Potrivit art. 42 pct. 9 și 10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
Potrivit art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, începând cu prima zi după data scadenței și, acestea fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 –Codul de procedură fiscală, în vigoare până la data de 30.06.2010 nivelul dobânzii de întârziere a fost de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Prin O.U.G. 39/2010pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 28 aprilie 2010 (intrată în vigoare la data de 1 iulie 2010 în ceea ce privește dispozițiile privind dobânda) nivelul dobânzii de întârziere a fost modificat la cuantumul de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere. Prin O.U.G. 88/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial 669 din 30 septembrie 2010 (intrată în vigoare în ceea ce privește dispozițiile privind dobânda-art. III, la data de 1 octombrie 2010), nivelul dobânzii de întârziere a fost modificat la 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
IV. Concluzia instanței:
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că prezenta acțiune este întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente:
A. Asupra debitului principal
Din analiza prevederilor art. 249 C.proc. civ ( Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă) rezultă că reclamanta care pretinde executarea obligației trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic, iar pârâtul care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloace de probă admisibile.
Existența raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârât este dovedită prin contractul de prestări servicii încheiat și înscrisurile depuse la dosar, cu putere de lege între părțile contractante, potrivit dispozițiilor art.969 alin.1 C.civ.
Instanța reține că, în temeiul contractului amintit, reclamanta și-a executat în mod corespunzător obligația de a presta serviciul de alimentare cu apă și canalizare, aspect necontestat de către pârât, iar acesta, nu și-au îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise, acumulând un debit în cuantum de 2.418,59 lei.
În aceste condiții, în temeiul art. 969 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, art.1073 Codul civil, potrivit căruia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și in caz contrar are dreptul la dezdăunare, întrucât nu a dovedit îndeplinirea obligației prevăzută în contract, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să plătească suma 2.418,59 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate.
B. Asupra penalităților de întârziere
Instanța găsește întemeiat capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, pentru următoarele considerente:
Instanța constată că potrivit art. 15 alin.2 din contract, părțile au convenit în mod valabil clauza penală conform căreia neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.
Constatând că obligația de plată a majorărilor de întârziere în cazul neîndeplinirii obligației de plată a serviciilor de apă și canalizare a fost prevăzută de părți în contract și calculată respectându-se legislația fiscală în vigoare, instanța va admite cererea privind plata penalităților, urmând să oblige pârâtul la plata sumei de 392,71 lei așa cum rezultă din desfășurătorul de calcul al penalităților de întârziere calculate de către reclamantă.
C. Asupra cheltuielilor de judecată
Față de solicitarea reclamantei, având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, fiind reținută culpa sa civilă și procesuală, în temeiul art. 453 C.proc.civ. instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite acțiunea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă, de reclamanta .. V. prin Sucursala Bârlad, CUI_, Reg Comerțului J37/673/16.10.2007 cu sediul în Bârlad, .. 1, jud. V. în contradictoriu cu pârâtul O. A. domiciliat în Bârlad, .. 80, ., ..
2. Obligă pârâtul O. A. să plătească reclamantei .. V. următoarele sume:
- suma de 2.418,59 lei reprezentând contravaloare servicii de apă și canalizare prestate și neachitate;
- suma de 392,71 lei reprezentând penalități de întârziere.
3. Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
4. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 1032 C.proc. civ., ce se depune la Judecătoria Bârlad.
5. Prezenta hotărâre este executorie, potrivit art. 1030 alin. 3 C.proc. civ.
6. Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2015.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, V. M. B. |
Red. B.G.
Tehnored. V.B. 11 Februarie 2015/ 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 470/2015. Judecătoria... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 416/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








