Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2807/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2807/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 2807/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 2807
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. E.
Grefier V. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea L. C., având ca obiect ,, cerere de valoare redusă”.
La apelul nominal, făcut în ședința din camera de consiliu, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de14.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, în temeiul disp. art.1031 Cod procedură civilă a stabilit termen pentru pronunțare și redactare la data 13.11.2015 când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2015 sub nr. de dosar _ , reclamanta S.C. R. & R. S.A. a chemat în judecată pe pârâta L. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 140,48 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și penalități de întârziere în cuantum de 0,20%/zi de întârziere, pentru fiecare dintre facturile neachitate, până la data plății efective a debitului.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr. _ din data de 15.02.2011, prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract ( televiziune prin cablu telefonie), în schimbul plății tarifelor agreate.
Pârâtei i-au fost furnizate serviciile contractate, fără ca aceasta să-și respecte obligația corelativă de plată, asumată prin contract.
Pârâta era obligată la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora. Pentru plata cu întârziere, pârâta datora penalități de întârziere de 0,20%/zi de întârziere, calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură, până la data plății efective.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 C.pr.civ.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri ( f. 7-42).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei (fila 5), conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâta nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termenul acordat de 30 de zile de la primirea comunicării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I. Referitor la aplicarea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă asupra cauzei de față, instanța reține că, potrivit art. 1025 alin. 1 Noul C. proc. civ. ”prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.
Având în vedere faptul că din cererea introductivă de instanță reiese că reclamanta solicită plata unui prejudiciu în valoare de 140,48 lei (deci inferior pragului de 10.000 lei stabilit de legiuitor) și că cererea reclamantei nu se încadrează în enumerarea prevăzută la alin. 2 și 3 ale art. 1025 (cazuri în care procedura cererilor de valoare redusă nu se aplică), instanța constată că cererea formulată de reclamantă poate fi judecată în conformitate cu procedura specială a cererilor de valoare redusă.
II. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:
a. În fapt, la data de 15.02.2011, între reclamantă și pârâtă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr. _, prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract (televiziune prin cablu si telefonie ), în schimbul plății tarifelor agreate.
Astfel, conform art. 3.5 din condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice integrate, pârâta era obligată la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora.
Deși pe numele pârâtei a fost emisă o . facturi (filele 26-33), aceasta nu a înțeles să achite contravaloarea lor, acumulând un debit restant în valoare totală de 140,48 lei, așa cum reiese din calculul sumelor datorate (fila 7).
În drept, în ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora ”actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor”.
Întrucât contractul dintre părți s-a încheiat la data de 15.02.2011, când reclamanta a început prestarea serviciilor, sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, ”convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale”, iar potrivit art. 970 din același act normativ, ”convențiile trebuie executate cu bună-credință”.
De asemenea, art. 1073 din Codul civil 1864 statuează: ”creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Contractul încheiat între reclamantă și pârâtă este sinalagmatic, drepturile și obligațiile născute în patrimoniul părților fiind reciproce. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de furnizare a serviciilor de telefonie, iar pârâta de plată a contravalorii acestora.
Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârâtă, nici pe calea prevăzută în contract și nici în fața instanței, dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor aflate la dosar, ceea ce a condus la acumularea unui debit în cuantum de 140,48 lei.
În materia răspunderii contractuale, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății.
Întrucât în speță nu s-a făcut dovada plății de către debitoare, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârâtă a obligației asumate prin contract, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 140,48 lei, cu titlu de contravaloare facturi neachitate.
Referitor la plata penalităților de întârziere, instanța constată că, potrivit art. 3.6 din condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice integrate (fila 10), pârâta era obligată la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora.
Pentru plata cu întârziere, pârâta datora penalități de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură și până la data plății efective.
Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive (legea de transpunere a prevederilor Directivei 13/93/CEE), ”o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Conform anexei la Legea nr. 193/2000 lit. i, ”este considerată abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de profesionist”.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre facturile neachitate, până la achitarea efectivă a debitului. Aceasta înseamnă penalități de întârziere de 73% pe an, în contextul în care dobânda bancară comercială este de 15-20% pe an.
Instanța apreciază că penalitatea impusă pârâtei este vădit excesivă, fiind disproporționat de mare raportat la paguba suferită de reclamantă. Acest aspect este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Contractul în baza căruia reclamanta pretinde plata acestor penalități de întârziere este unul de adeziune, nenegociat, cu clauze pre-formulate. Simplul fapt că pârâta a avut opțiunea de a încheia sau nu contractul nu este suficient pentru a înlătura aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și respectiv caracterul abuziv al clauzei 3.6 din contract.
Cu privire la posibilitatea instanței de a invoca din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, chiar în lipsa opoziției consumatorului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-618/2010 Banco Espanol de Credito SA a statuat că ”directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum cea în cauză în acțiunea principală, care nu permite instanței sesizate cu o cerere de somație de plată să aprecieze din oficiu, in limine litis sau într‑o altă etapă a procedurii, deși dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul abuziv al unei clauze privind dobânda moratorie cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, în lipsa unei opoziții formulate de acesta din urmă”.
Ca atare, instanța apreciază că se impune limitarea cuantumului penalităților de întârziere la o sumă maximă egală cu cea a de debitului principal de 140,48 lei, aceasta fiind suficient de mare pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă și totodată de natură a descuraja pe viitor situații de nerespectare a prevederilor contractuale.
În aceste condiții, instanța va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă a debitului, în limita debitului principal datorat de 140,48 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 1031 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, ”partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”.
Având în vedere cererea introductivă de instanță (prin care reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată), soluția de admitere a acesteia (echivalentă cu pierderea procesului de către pârâtă) și dovedirea cheltuielilor efectuate de reclamantă (suma de 50 lei taxă judiciară de timbru), instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă, de reclamanta S.C. R.&R. S.A., cu sediul în București, . nr. 75, Clădirea Forum 2000, Faza I, . sediul ales în mun. Iași, .. 63, jud. Iași, CUI_, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/_/ 1994, IBAN RO06 INGB_ 8913 deschis la ING Bank- Sucursala București, în contradictoriu cu pârâta L. C., cu domiciliul în Bârlad, str. ., ., ., jud. V., CNP-_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 140,48 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate;
- 0,2%/zi de întârziere, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data plății efective a fiecărui debit, în limita debitului principal datorat de 140,48 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.
Executorie de drept, conform art. 1030 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.11.2015.
Președinte, Grefier,
E. G. A. V.
Red. / Tehnored E.G./13.11.2015
V.A../ 4 ex./ 13.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2736/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2803/2015.... → |
|---|
