Plângere contravenţională. Sentința nr. 2930/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2930/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 2930/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2930/2015
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. R. M. domiciliat în Bârlad, ..1, ., . și pe intimat I.P.J. V., având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - petent - B. R. M. și - intimat ORGAN CONSTATATOR - I.P.J. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 27.10.2015 a fost înregistrată cererea petentului prin care solicită judecata în lipsă.
Cu privire la excepția tardivității acțiunii invocată prin întîmpinare de intimată, instanța apreciază că față de data cînd a lua la cunoștință de procesul verbal de contravenție, plîngerea este introdusă în termenul legal, motiv pentru care va respinge excepția.
Cu privire la cererea de reintroducere în termenul legal de formulare a plîngerii împotriva procesului verbal de contravenție contestat, avînd în vedere soluția pronunțată asupra excepției tardivității formulării plângerii, instanța apreciază că cererea a rămas fără obiect, motiv pentru care o va respinge.
Cu privire la cererea petentului de audierea a martorului Nebunelia R., instanța apreciază că proba nu este utilă cauză, motiv pentru care o respinge.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în ședință, conform art. 395 C.pr.civ., instanța a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Plângerea contravențională
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 13.04.2010 (f. 1) sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu completului C. 6 stagiar, și ulterior, în urma desființării completului prezentului complet civil C. civil 2, petentul B. R. M. a contestat procesul-verbal . nr._ din data de 02.03.2008, solicitând:
- repunerea în termenul de a formula plângere contravențională având în vedere data de la care a luat la cunoștință de procesul verbal;
- anularea procesului verbal și exonerarea de plata amenzii.
În fapt, petentul a arătat că la data de 25.02.2010 a primit de la primăria Municipiului Bârlad, în urma cererii adresate copii de pe trei procese verbale de contravenții. Nu a fost oprit niciodată de organele de poliție și sancționat contravențional. Prin procesul verbal contestat se pretinde că la data de 01.03.2008, ora 23:50 ar fi condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare BN-219-PG fără a purta centura de siguranță pe DJ 245 între satele Vulpășeni- Băcani. Anterior se pretinde că ar fi condus același autoturism fără a avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate, precum și că ar fi transportat 6 persoane. Arată că nu a condus un astfel de autoturism și nu a fost oprit niciodată de către organele de poliție pe raza comunei Băcani. Nici semnătura de pe procesul verbal nu-i aparține și din informațiile pe care le deține, cel care și-a dat în fals identitatea este un vecin de scară. A formulat plângere și la organele de urmărire penală.
În drept, petentul nu a invocat nicio dispoziție legală.
În raport de data introducerii acțiunii, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
B. Întâmpinare
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
În susținerea excepției, intimata a arătat că, procesele verbale au fost înmânate petentului care a asistat la întocmirea procesului verbal.
C. Probe
Petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie de pe procesul verbal contestat, procesul verbal . nr._ din data de 01.03.2008, adresa nr. 2901 din data de 25.02._.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
D. Aspecte procedurale
Prin cererea formulată la data de 08.06.2010 petentul B. R. M. a arătat că înțelege să se înscrie în fals cu privire la semnătura din cuprinsul proceselor verbale de contravenție.
Prin încheierea de ședință din data de 08.06.2010 instanța a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a unei copii de pe procesul verbal de contravenții . nr._ încheiat la data de 02.03.2008 pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals, uz de fals și fals privind identitatea de către N. R. I..
Cauza a fost repusă pe rol la data de 24.11.2015 ca urmare a formulării cererii de redeschidere a judecății de către B. R..
II. Soluția instanței
În urma analizării procesului-verbal contestat, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 02.03.2008 s-a reținut în sarcina petentului că, la data de 01.03.2008, ora 23,50 în Băcani, a condus pe DJ 245 între satele Vulpășeni- Băcani auto BMW cu nr. de înmatriculare BN 219PG fără a purta centura de siguranță.
Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. 195/2002 și s-a dispus aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei și sancțiunea complementară a aplicării a 2 punte de penalizare.
La rubrica alte mențiuni s-a consemnat: ,,recunosc fapta". Procesul-verbal a fost semnat în două locuri, la rubrica,, Contravenient/Am luat la cunoștință", cât și pe dovadă .
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
I. În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Aplicând aceste dispoziții la situația de fapt reținută în cauză, instanța, verificând procesul verbal contestat din punct de vedere al legalității, apreciază că sunt respectate cerințele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, care ar putea fi luate în considerare și din oficiu.
Prin urmare, instanța confirmă legalitatea procesului verbal de contravenții.
II. Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că potrivit art. 108 alin.1 lit. a pct. 3 din O.U.G. 195/2002 constituie contravenție, nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz.
Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului, învestit cu autoritate de constatare a faptelor care constituie contravenții, rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de temeinicie.
Pe de altă parte, se constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală). Așadar, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).
Petentul a contestat fapta reținută în procesul verbal de contravenții, susținând că nu a săvârșit contravenția, iar semnătura nu-i aparține.
Versiunea petentului este susținută de probele administrate în cauză.
Se reține că, prin Sentința civilă nr. 432/2014 de la data de 21.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ N. R. I. a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, precum și la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în formă continuată, astfel:
1. Fapta inculpatului N. R.-I., de a conduce pe drumurile publice în noaptea de 01/02.03.2008 autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare BN-219-PG proprietatea numitului M. P., deși nu poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 R.
2. Fapta inculpatului N. R.-I., care în timp ce conducea pe drumurile publice în noaptea de 01/02.03.2008 autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare BN-219-PG, a fost oprit de poliție în trafic, de două ori la interval de câteva ore, pentru constatarea și sancționarea unor fapte contravenționale legate de nerespectarea normelor rutiere de către acesta în calitate de conducător auto, control cu ocazia căruia, în baza aceleași rezoluții infracționale inculpatul s-a prezentat în mod repetat sub o altă identitate, falsă, declarând că se numește B. R.-M., persoană reală, cu ocazia legitimării de către organele de poliție și întocmirii proceselor-verbale . nr._ din data de 01.03.2008 și . nr._ din data de 02.03.2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea în formă continuată prev. de art. 293 al.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal anterior.
Instanța reține că, potrivit art. 1 din O.G. 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau după caz hotărâre a consiliului local (…).
Așa cum s-a reținut cu valoare de principiu, contravenția reprezintă o "acuzație în materie penală", aspect care determină aplicarea principiilor din această materie, printre care și acela că răspunderea pentru săvârșirea faptei este personală.
În urma administrării ansamblul materialului probator, rezultă cu nu a fost dovedită vinovăția petentului în ceea ce privește fapta reținută în procesul verbal de contravenții.
Este adevărat că fapta este urmarea constatării prin propriile simțuri ale agentului constatator, astfel că procesul verbal se bucură de o prezumție de temeinicie, însă această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Fapta există în materialitatea ei, însă nu a fost săvârșită de petentul B. R. M., împrejurarea fiind confirmată de Sentința penală nr. 432/2014 din dosar_ .
Faptul că din probele administrate nu reiese vinovăția contravențională a petentului conduce la concluzia că procesul-verbal analizat este netemeinic, context în care sancțiunea aplicată petentului rămâne fără fundament și se impune a fi înlăturată.
Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul B. R. M. împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 02.03.2008 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de poliție Județean V., va anula procesul-verbal contestat, va exonera petentul de sancțiunile contravenționale aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimatul Inspectoratul de poliție Județean V., ca neîntemeiată.
2. Respinge cererea de repunere în termenul de a formula plângerea contravențională, ca rămasă fără obiect.
3. Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. R. M. domiciliat în Bârlad, ..1, ., . împotriva procesului verbal . nr._ din data de 02.03.2008 în contradictoriu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V. din V., ..1, jud. V..
4. Anulează procesul verbal . nr._ din data de 02.03.2008 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean V. - Postul de poliție Băcani, ca netemeinic întocmit.
5. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancțiunea nulității.
6. Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2015.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
red. B.G.
tehnored. C.M. 11 Decembrie 2015/ 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3000/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2933/2015.... → |
|---|








