Plângere contravenţională. Sentința nr. 3060/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 3060/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 3060/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă nr. 3060

Ședința publică din data de 03 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier VICTORIȚA T. C.

Pe rol soluționarea plângerii formulată de petentul L. T., domiciliat în Bârlad, . M. nr. 2, ., .-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.08.2015, încheiat de Poliția L. Bârlad.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, martorul L. Neculița, lipsind organul constatator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională, procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură la data de 03.12.2015 organul constatator a depus întâmpinare, prin serviciul registratură la data de 03.12.2015 I.J.J. V. a depus la dosar proces verbal privind executarea mandatului de aducere a martorului L. N..

Instanța procedează la înmânarea întâmpinării către petent.

După depunerea jurământului, a fost ascultat martorul L. Neculița, mărturia acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Interogat de instanță, petentul personal declară că nu mai are cereri de formulat, nu mai sunt probe de administrat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.

Petentul personal solicită admiterea plângerii.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.

INSTANȚA

Sub nr._ din 25.08.2015 a fost înregistrată la instanță plângerea formulată de petentul L. T., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.08.2015, încheiat de Poliția L. Bârlad.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în mod neîntemeiat el a fost sancționat contravențional. În realitate, la data de 9.08.2015, în timp ce se afla în incinta pieței Sf. I. din Bârlad, el a oprit autoturismul într-un spațiu destinat parcării, în proximitatea intersecției descrise de polițistul local în procesul-verbal. Petentul a oprit autoturismul în locul menționat pentru ca soția lui să urce în autoturism, motiv în care agentul de poliție a reproșat petentului că ar fi efectuat oprire neregulamentară. Petentul a invocat prevederile art. 63 alin.2 lit. a din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora nu se consideră oprire imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.08.2015, încheiat de Poliția L. Bârlad și a folosit proba cu martori.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Poliția L. Bârlad a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii deoarece, la data de 9.08.2015, în calitate de conducător al autoturismului_, petentul a oprit voluntar în intersecția străzii M. S. cu . din incinta pieței Sf. I. din Bârlad, obstrucționând traficul rutier în zona sus menționată. La locul constatării faptei există marcaj de interzicere a parcării, cât și trecere de pietoni, fapt ce nu permite oprirea, iar potrivit referatului întocmit de agentul constatator, prin oprirea autoturismului în loc nepermis acesta a obstrucționat traficul rutier în zonă.

Poliția L. Bârlad a comunicat instanței în copie, „Raportul de activitate”, întocmit la data de 9.08.2015.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.08.2015, încheiat de Poliția L. Bârlad, petentul L. T. a fost sancționat cu amenda de 210 lei și cu 2 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 108 alin.1 lit. a pct.8 din OUG nr. 195/2002, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 9.08.2015, ora 9,50, în calitate de conducător al autoturismului marca Opel înmatriculat cu nr._, petentul a oprit voluntar în intersecția străzii M. S. cu . din incinta pieței Sf. I. din Bârlad, obstrucționând traficul rutier în zona sus menționată.

Petentul a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție.

Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentului cu recomandată poștală la data de 12.08.2015, iar plângerea a fost înregistrată la instanță le data de 25.08.2015, situație în care se va reține că plângerea a fost formulată în cadrul termenului legal de 15 zile.

Din „Raportul de activitate” întocmit la data de 9.08.2015 de către Poliția L. Bârlad, rezultă că la data de 9.8.2015 polițiștii locali C. A. și S. C. l-au amendat pe L. T. pentru fapta că acesta a oprit autoturismul la intersecția străzii M. S. cu . din incinta pieței Sf. I., obstrucționând traficul rutier.

La solicitarea petentului, a fost audiată ca martor soția petentului, L. Neculița, care a declarat că la data de 9.08.2015 petentul a parcat autoturismul într-un loc în care erau parcate și alte autovehicule și au plătit tariful de parcare.

Potrivit art. 108 alin.1 lit. a pct.8 și art. 99 alin.2 din OUG nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a I de sancțiuni (2-3 puncte de amendă) și cu 2 puncte de penalizare, oprirea neregulamentară.

Articolul 63 alin.1 din OUG nr. 195/2002 prevede că „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staționare”.

Alineatul 2 lit. a al aceluiași articol prevede că nu se consideră oprire imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv.

Conform art. 142 alin.1 lit. f din HG nr. 1391/2006, este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției.

În cauza de față, petentul susține că el a oprit autoturismul pentru ca soția sa să urce în autoturism. Din cele constatate de către agenții de poliție, oprirea a avut loc la intersecția a două străzi și, prin fapta de a fi oprit într-un astfel de loc, a fost obstrucționat traficul rutier în zona respectivă.

Declarația martorei L. N. este apreciată de către instanță ca fiind subiectivă, deoarece martora este soția petentului. În aceste condiții, susținerile petentului, potrivit cărora el nu ar fi împiedicat traficul rutier, nu au fost dovedite.

În condițiile în care petentul nu a dovedit că prin fapta de a fi oprit autoturismul la intersecția a două străzi nu ar fi fost perturbat traficul rutier, se apreciază că în mod întemeiat s-a reținut în sarcina petentului contravenția prev. de art. 108 alin.1 lit. a pct.8 din OUG nr. 195/2002, republicată.

Cu privire la sancțiunea aplicată petentului, din actele dosarului nu rezultă că petentul ar mai fi fost sancționat anterior pentru contravenții de natura celei în cauză, situație în care se apreciază că este suficientă sancționarea acestuia cu sancțiunea avertisment, prev. de art. 5 alin.2 lit. a din OG nr.2/2001.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, se va admite în parte plângerea, în sensul că se va dispune înlocuirea sancțiunii de 210 lei amendă, cu sancțiunea avertisment.

Se va dispune exonerarea petentului de plata amenzii de 210 lei.

Se vor menține celelalte constatări și dispoziții consemnate în procesul-verbal de contravenție, inclusiv se va menține sancțiunea de 2 puncte penalizare, aplicată petentului.

Se va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul L. T. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, . M. nr. 2, ., .-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 9.08.2015, încheiat de Poliția L. Bârlad.

Înlocuiește sancțiunea de 210 lei amendă, aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție sus enunțat, cu sancțiunea avertisment.

Exonerează petentul de plata amenzii de 210 lei.

Menține celelalte constatări și dispoziții consemnate în procesul-verbal de contravenție, inclusiv menține sancțiunea de 2 puncte penalizare, aplicată petentului.

Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. C. VICTORIȚA T.

Red.T.I.

Tehnored.C.V.T./09.12.2015/4ex. comunicari 2/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3060/2015. Judecătoria BÂRLAD