Plângere contravenţională. Sentința nr. 561/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 561/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 561/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă nr.561

Ședința publică din data de 19 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier L. G.

Pe rol soluționarea plângerii formulate de petentul I. S. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, . nr.41, jud. V., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 20.11.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională, procedura de citare este legal îndeplinită, este prim termen de judecată; prin serviciul registratură la data de 30.12.2014 organul constatator a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri; prin întâmpinarea depusă la dosar de către organul constatator, a ridicat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, excepție motivată prin aceea că locul săvârșirii contravențiilor este . mun. V., astfel că instanța competentă teritorial să soluționeze plângerea este Judecătoria V..

Conform art. 238 Cod pr. civ., președintele procedează la estimarea duratei necesare cercetării procesului astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, pentru un termen de 7 zile.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad ridicată de organul constatator prin întâmpinare.

INSTANȚA

Sub nr._ din 2.12.2014 a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de petentul I. S., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 20.11.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în mod neîntemeiat el a fost sancționat contravențional, deoarece la data încheierii procesului-verbal de contravenție era o defecțiune la semafoarele electrice. Totodată, sancțiunea suspendării dreptului de a conduce timp de 30 de zile aduce grave prejudicii petentului. Petentul a mai arătat că el a plătit, în termen de 48 de ore, jumătate din amenda aplicată.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 20.11.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V. și chitanța pentru creanțele la bugetele locale VSBD nr._ din 21.11.2014, emisă de Primăria mun. Bârlad-Serviciul de Impozite și Taxe.

Petentul a timbrat plângerea cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat întâmpinare, prin care a ridicat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad în soluționarea plângerii. În motivarea excepției, s-a arătat că locul săvârșirii contravențiilor este . mun. V., astfel că instanța competentă teritorial să soluționeze plângerea este Judecătoria V..

Cu privire la fondul cauzei, organul constatator a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Inspectoratul de Poliție al Județului V. a comunicat instanței 8 fotografii efectuate după înregistrarea cu aparatul radar la data de 20.11.2014.

Cu privire la competența teritorială a Judecătoriei Bârlad în soluționarea plângerii, sunt incidente prevederile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Din cuprinsul procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 20.11.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V., rezultă că fapta contravențională a fost săvârșită pe . V..

Rezultă că Judecătoria Bârlad nu are competența teritorială de a soluționa plângerea, ci competența teritorială aparține Judecătoriei V..

Pentru considerentele arătate, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, ridicată de Inspectoratul de Poliție al Județului V., este întemeiată, urmând să fie admisă.

În consecință, în temeiul art. 132 alin.3 Cod.proc.civ. se va dispune declinarea, la Judecătoria V., a competenței teritoriale de soluționare a plângerii formulate de petentul I. S., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 20.11.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, ridicată de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

Declină, la Judecătoria V., competența teritorială de soluționare a plângerii formulate de petentul I. S. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, . nr.41, jud. V., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 20.11.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. G. L.

Red.T.I.

Tehnored. G.L./23.02.2015/4ex. comunicari 2 /

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 561/2015. Judecătoria BÂRLAD