Partaj judiciar. Sentința nr. 872/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 872/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 872/2015

ROMÂNIA

JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 872/2015

Ședința publică din 15 septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: T. V. – judecător

GREFIER: S. V.

Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către reclamanta P. F. I., împotriva pârâților ASOCIAȚIA U. MIERAG reprezentată prin H. F., P. M. C., L. M. V., B. D. și L. F., având ca obiect partaj judiciar, uzucapiune și succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, reprezentantul acesteia av.P. V., din cadrul Baroului Bihor, având împuternicire avocațială nr._/02.02.2015 și pârâta L. F., lipsă fiind pârâții P. M. C., L. M. V., B. D. și Asociația U. Mierag prin președinte H. F..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată; că procedura de citare este legal îndeplinită; precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În temeiul art.131 C.pr.civ. instanța pune în discuție competența ei în soluționarea pricinii.

Reprezentantul reclamantei arată că Judecătoria Beiuș este competentă în soluționarea prezentei cauze, fiind vorba despre imobile situate în raza de activitate a Judecătoriei Beiuș, iar ultimul domiciliu al defunctului Borut M. a fost în loc.Mierag situată tot în raza de activitate a Judecătoriei Beiuș.

Pârâta L. F. arată că Judecătoria Beiuș este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art.131 C.pr.civ., reține că este competentă general, material și teritorial exclusiv, în soluționarea acestei cauze, în temeiul art.94 pct.1 lit.j – raportat la partajul judiciar, precum și în temeiul art.117 C.pr.civ. raportat la locul situării imobilelor.

Reprezentantul reclamantei arată că susține cererea astfel cum a fost formulată și precizată.

Pârâta L. F. arată că nu are pretenții de la reclamantă și că nu se opune admiterii acțiunii, în condițiile în care reclamanta este nepoata sa de frate, precum și nepoata lui B. M., cel care i-a cedat întreaga sa avere.

Reprezentantul reclamante, av.P. V. arată că terenul care face obiectul cauzei este teren intravilan potrivit schiței de la dosar.

Instanța procedează la audierea martorului Roșie T. în temeiul art.311 C.pr.civ., sub prestare de jurământ potrivit dispozițiilor art.319 al.1 C.pr.civ., declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal atașate la dosar, după ce în prealabil au fost lecturat și semnat de către acesta.

Reprezentantul reclamante, av.P. V. și pârâta L. F. arată că nu au de formulat alte cereri sau de solicitat alte probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluționat, instanța în baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. constată cauza lămurită, închide faza administrării de probe și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamante, av.P. V. și pârâta L. F. solicită admiterea cererii precizate astfel cum a fost formulat; fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art.394 al.1 C.pr.civ., instanța închide dezbaterile.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 12.05.2015, reclamanta P. F. I., domiciliată în ., jud.A., a chemat în judecată pe pârâții ASOCIAȚIA U. MIERAG reprezentată prin H. F., cu sediul în Mierag nr.32, jud.Bihor, P. M. C., dom. în Mierag nr.83, jud.Bihor, L. M. V., dom.în Totoreni nr.66, jud.Bihor, B. D., dom.în Băleni nr.89, jud.Bihor și L. F., dom. în Băleni nr.69, jud.Bihor, solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care:

Să dispună dezmembrarea imobilelor cu nr. top. 328/7, 328/8, 328/17 înscrise în CF 1 Mierag în parcele:

- nr. top 328/39 în suprafață de 125 mp,

- nr. top 328/40 în suprafață de 77 mp,

- nr. top 328/41 în suprafață de 45 mp,

- nr. top 328/42 în suprafață de 157 mp,

- nr. top 328/43 în suprafață de 370 mp,

- nr. top 328/44 în suprafață de 6435 mp,

Să stabilească în favoarea defunctului B. M. un drept de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilelor cu nr. top 328/40, 328/42, 328/43 din CF 1 Mierag.

Să stabilească că masa succesorală rămasă după defunctul B. M. decedat la data de 30.12.2014 se compune din imobilele cu nr. top 328/40, 328/42, 328/43 din CF 1 Mierag.

Să stabilească că vocațiune succesorală la moștenirea rămasă după defunctul B. M. are reclamanta P. F. I. în calitate de moștenitoare testamentară.

În motivarea în fapt se arată că terenul intravilan în suprafață de 604 mp, rezultat în urma parcelării imobilelor, a intrat în posesia numitului Borut I., imediat după ce s-a lăsat la vatră din al doilea Război Mondial, deci aproximativ în anul 1945, fiind primit în vederea construirii pe acestea a unei case de locuit.

Și-a amplasat pe acesta gospodăria personală în care a locuit împreună cu familia până în anul 1974, când a decedat, posesia fiind publică și netulburată.

În gospodărie cu acesta s-a născut și a locuit până la decesul său, numitul Borut M., în calitate de fiu, care în perioada cât a trăit antecesorul său și după decesul acestuia, a continuat posesia în aceleași condiții arătate mai sus.

În timpul vieții sale și ca urmare a faptul că nu a avut copii, acesta a testat verișoarei sale, reclamanta, întreaga sa avere.

Reclamanta l-a înmormântat pe defunct și a preluat în posesie terenul din litigiu.

La decesul său, Borut I. a lăsat 4 urmași:

 Borut I. jr. decedat având ca moștenitori pe reclamanta, pe P. M. C. și pe L. M. V.,

 B. V., decedat având ca urmaș pe Borut D.,

 L. F., pârâta de rândul 5

 Borut M., persoana a cărei succesiune se dezbate în prezenta cauză.

Toți aceștia au acceptat starea de fapt și de drept, respectiv împrejurarea în care reclamanta a preluat imobilul din litigiu.

În motivarea în drept a acțiunii reclamanta invocă dispozițiile art.953 și urm. Cod civil.

În probațiune reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: acte de stare civilă, adeverința nr.578/02.03.2015 întocmită de către . nr.28/02.03.2015, certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr.27/02.03.2015, adeverința numărul 277/02.03.2015 întocmită de către . privind identificarea modului de folosință a imobilelor, testamentul având încheierea de autentificare nr.1026/23.07.2009 întocmit de BNP C. novac, CF nr.1 Mierag, plan cadastra, arbore genealogic și notă de timbraj.

La data de 10.06.2015 reclamanta a depus la dosar încheierea nr.16/08.06.2015 întocmită de BNP Tocoian I. și certificatul nr._/05.06.2015.

Cererea introductiva este legal timbrata cu suma de 730 lei potrivit chitanței . nr._ din 04.06.2015 (fila 38) - reprezentând taxa judiciara de timbru.

Pârâții nu au depus la dosar întâmpinare.

În probațiune instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba testimonială fiind audiat în acest sens martorul Roșie T.– declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal aflat la fila 74 dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Imobilele din litigiu au fost folosite în limita suprafeței de 604 mp de către antecesorul def.Borut M., respectiv de către Borut I. și au fost primite de către acesta după cel de al doilea Război mondial cu titlu de înzestrare pentru a-și putea ridica o gospodărie.

El le-a folosit ca și un bun proprietar până la decesul său din luna octombrie 1974.

Terenul a rămas în continuare în folosința fam.Borut, respectiv a fiului Borut M. care a locuit în casă cu părinții săi. Acesta nu a avut copii, astfel că și-a testat întreaga sa avere reclamantei, care este nepoata sa de frate potrivit testamentului autentificat la 23.07.2009 de către notarul public C. N. din Beiuș.

Din certificatul de atestare fiscală nr.27/02.03.2015 – fila 14, rezultă faptul că reclamanta nu are datorii la bugetul local.

Din declarațiile martorului audiat în cauză, și anume Roșie T. fila 74 dosar, instanța reține următoarele:

-- Acesta a arătat că l-a cunoscut pe defunctul Borut M. din satul Mierag și a avut în folosință și proprietate o casă de locuit și teren aferent, primite de la părinții săi. Aceasta la rândul ei a avut terenul de la părinții săi și împreună cu soțul și-a construit o casă. Mama lui Borut M. a decedat în anul 1992 și Borut M. a rămas în continuare în casă și a continuat să folosească, atât locuința, cât și terenul. Borut M. a avut și un frate, pe tatăl reclamantei și pentru că nu a avut copii a testat întreaga sa avere nepoatei de frate. Nici unul dintre frații lui Borut M. nu au avut pretenții în legătură cu casa și terenul folosit de către Borut M..

Din schiță privind identificarea modului de folosință a imobilelor – fila 25, rezultă faptul că reclamanta folosește suprafețe de teren în 3 numere topografice, respectiv 328/7, 328/8 și 328/17 din loc.Mierag

În această situați se impune în prealabil dezmembrarea acestor terenuri potrivit schiței întocmite în cauză și care va face parte integrantă din hotărâre.

Astfel va dispune dezmembrarea imobilelor cu nr. top. 328/7, 328/8, 328/17 înscrise în CF 1 Mierag în parcele:

- nr. top 328/39 în suprafață de 125 mp,

- nr. top 328/40 în suprafață de 77 mp,

- nr. top 328/41 în suprafață de 45 mp,

- nr. top 328/42 în suprafață de 157 mp,

- nr. top 328/43 în suprafață de 370 mp,

- nr. top 328/44 în suprafață de 6435 mp,

În condițiile în care familia defunctului Borut M. a început să folosească imobilele din litigiu în anul 1945, deci sub imperiul codul civil român din 1865, aplicabil pentru scurtă perioadă de timp și regimului de Cf din Transilvania, instanța va aprecia că posesia asupra imobilelor a fot un pașnică, publică și sub nume de proprietar, fără să fi fost tulburat de vreo altă persoană, iar posesia numitului Borut I. se poate uni cu posesia def.Borut M., fiind mai lungă de 30 de ani, astfel că în baza art.1860, art.1890 cod civil vechi, va stabili în favoarea defunctului B. M. un drept de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilelor cu nr. top 328/40, 328/42, 328/43 Mierag.

Borut M. a decedat la data de 30.12.2014 și a avut ultimul dom. în loc.Mierag. A testat întreaga sa avere reclamantei, care este nepoata sa de frate.

În baza art.953, art.954 Cod civil va stabili că masa succesorală rămasă după defunctul B. M. decedat la data de 30.12.2014 și cu ultimul domiciliu în loc. Mierag se compune din imobilele cu nr. top 328/40, 328/42, 328/43 Mierag.

În baza art.1043 și art. 1118 Cod civil va stabili că vocațiune succesorală la moștenirea rămasă după defunctul B. M. are reclamanta P. F. I. în calitate de moștenitoare testamentară, potrivit testamentului autentificat și depus la dosar

Va dispune intabularea la cartea funciară a drepturilor de proprietate dobândite potrivit prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă exercitată de către reclamanta P. F. I., domiciliată în ., jud.A., împotriva pârâților ASOCIAȚIA U. MIERAG reprezentată prin H. F., cu sediul în Mierag nr.32, jud.Bihor, P. M. C., dom. în Mierag nr.83, jud.Bihor, L. M. V., dom.în Totoreni nr.66, jud.Bihor, B. D., dom.în Băleni nr.89, jud.Bihor și L. F., dom. în Băleni nr.69, jud.Bihor, și în consecință:

Dispune dezmembrarea imobilelor cu nr. top. 328/7, 328/8, 328/17 înscrise în CF 1 Mierag în parcele:

- nr. top 328/39 în suprafață de 125 mp,

- nr. top 328/40 în suprafață de 77 mp,

- nr. top 328/41 în suprafață de 45 mp,

- nr. top 328/42 în suprafață de 157 mp,

- nr. top 328/43 în suprafață de 370 mp,

- nr. top 328/44 în suprafață de 6435 mp, conform schiței topografice de dezmembrare întocmit de ing. O. Lilian, care face parte integrantă din această hotărâre.

Stabilește în favoarea defunctului B. M. un drept de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilelor cu nr. top 328/40, 328/42, 328/43 Mierag.

Stabilește că masa succesorală rămasă după defunctul B. M. decedat la data de 30.12.2014 și cu ultimul domiciliu în loc.Mierag se compune din imobilele cu nr. top 328/40, 328/42, 328/43 Mierag.

Stabilește că vocațiune succesorală la moștenirea rămasă după defunctul B. M. are reclamanta P. F. I. în calitate de moștenitoare testamentară.

Dispune intabularea la cartea funciară a drepturilor de proprietate dobândite potrivit prezentei hotărâri.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. V. – judecător S. V.

Red.T.V.

Tehnored.S.V

8 ex./02.10.2015

Emis 6 comunicări:

1. reclamanta P. F. I., domiciliată în ., jud.A.,

2. pârâta ASOCIAȚIA U. MIERAG reprezentată prin H. F., cu sediul în Mierag nr.32, jud.Bihor,

3. pârâta P. M. C., dom. în Mierag nr.83, jud.Bihor,

4. pârâta L. M. V., dom.în Totoreni nr.66, jud.Bihor,

5. pârâtul B. D., dom.în Băleni nr.89, jud.Bihor,

6. pârâta L. F., dom. în Băleni nr.69, jud.Bihor.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 872/2015. Judecătoria BEIUŞ