Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 8080/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 8080/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 6261/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 8080/2013
Ședința publică din data de 11 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: M. I. F.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. P. .. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. L. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată - art.1013 C. .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Verificându-și competența în temeiul prevederilor art. 131 al. 1 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 1015 raportat la art. 94 al. 1 lit. j coroborat cu art. 107 Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că s-a depus la dosar din partea creditoarei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 11.10.2013, un script intitulat „Concluzii scrise” prin care solicită să se ia act de faptul că debitoarea a achitat debitul restant și cheltuielile de judecată solicitate, sens în care se impune închiderea dosarului.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea . a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei . prin care aceasta să fie obligată la plata sumei de 801,22 lei, reprezentând sold debitor al raporturilor comerciale derulate de creditoare, precum și a dobânzilor legale calculate până la plata efectivă a sumei; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin comanda de transport nr. 3340/17.08.2012, debitoarea a solicitat creditoarei să execute servicii de transport pe ruta București-Vatra Dornei, sens în care creditoarea a dat curs comenzii lansate și a onorat-o, fiind emisă în acest sens factura fiscală nr. 6850/20.08.2012 în valoare totală de 1801,22 lei.
Prin extrasul de cont nr. 66/16.01.2013 debitoarea a confirmat tacit soldul obligației sale, iar în data de 11.12.2012 a efectuat o plată parțială, astfel încât mai datorează suma de 801,22 lei.
Deși a fost notificată, debitoarea nu a înțeles să-și achite debitul restant, astfel că în opinia creditoarei creanța sa este una certă, lichidă și exigibilă.
În drept a invocat prev. OG 5/2001, art. 969, 970, 1073 Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 20).
Deși a fost legal citată, debitoare nu a depus Întâmpinare.
În data de 11.10.2013, creditoarea a depus la dosar Concluzii scrise prin care solicită să se ia act de faptul că debitoarea a achitat debitul restant și cheltuielile de judecată solicitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit disp.art.1019 al.1 din NCPC, în cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanța ia act de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, prin care se dispune închiderea dosarului.
Astfel, văzând declarația reclamantei precum că debitul a fost achitat de către pârâtă (fila 52) și extrasele de cont din care rezultă acesta, deoarece obligațiile se sting prin compensație (art.1615 NCC), instanța va lua act de plata sumei datorate și va dispune închiderea dosarului.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de achitarea debitului restant în sumă de 801,22 lei de către debitoarea S.C. C. L. S.R.L, cu sediul în București, .. 118, sector 2, jud. Ilfov, și, în consecință:
Dispune închiderea dosarului având ca obiect ordonanță de plată, formulată de reclamanta creditoare S.C P. .., cu sediul în Bistrița, .. 3-5, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO_, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. L. S.R.L., cu sediul în București, .. 118, sector 2, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2007, C.I.F. RO_.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F. M. I.-F.
RED/DACT
M./MFI
12.11.13
2ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 3443/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 648/2013.... → |
---|