Plângere contravenţională. Sentința nr. 1339/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1339/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 13855/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1339/2013
Ședința publică din data de 19 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. C. V.
GREFIER D. L.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. I.- R., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 14.11.2012, în contradictoriu cu intimatul C. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C..
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În procedura verificării competenței instituită prin Legea 202/2010, potrivit prevederilor art.159¹ C.pr.civ., instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile art. 32 din OG 2/2001 și în raport de prevederile art. 1 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că intimata, prin serviciul registratură al instanței la data de 11.01.2013 a transmis la dosarul cauzei „ Imagine foto detaliu”.
De asemenea se constată că s-a depus la dosar de către petent un script prin care solicită instanței judecarea cauzei și în lipsă .
Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru soluționarea cauzei, motiv pentru care, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și față de actele existente la dosar reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul M. I.- R. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să i se acorde posibilitatea achitării jumătate din minimul amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 14.11.2012, încheiat de intimata C. SA–C., motivat de faptul că, necomunicându-i-se personal, a fost privat de acest drept.
În drept nu a invocat niciun temei legal.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-6).
Deși a fost legal citată, intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 14.11.2012 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de 04.11.2012, ora 12,56, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului–verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul–verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor–verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31–36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul–verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului–verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
De asemenea, art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor–verbale de constatare a contravenției și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces–verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentului în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 14.11.2012 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C. ca fiind nelegal întocmit.
Instanța ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. I.-R., cu domiciliul în mun. Bistrița, .. 46C, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 14.11.2012, în contradictoriu cu intimatul C. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C., cu sediul în mun. București, . nr. 401A, sector 6, și pe cale de consecință:
Anulează ca nelegal procesul-verbal atacat.
Desființează amenda aplicată petentului în cuantum de 250 lei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. C.-V. D. L.
RED./DACT.
OCV/M.
27.02.2013- 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4945/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Fond funciar. Sentința nr. 8188/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
