Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 9424/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 9424/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 11371/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 9424/CC/2014
Ședința din camera de consiliu din data de 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. V., judecător
GREFIER: P. I. G.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petenta C. B. SA SUCURSALA BISTRIȚA, având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni, cauza soluționându-se fără citarea părților.
În procedura verificării competenței instituită prin art. 131 C.pr.civ., instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze în conformitate cu art. 6401 alin. 2 din C.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, petenta C. B. SA SUCURSALA BISTRIȚA a solicitat să se dispună investirea cu formulă executorie a biletului la ordin . nr._ emis de AGROBUSINESS SRL la data de 25.02.2010, pentru suma de 747.479,67 lei, cu scadența la data de 05.01.2012, avalizat de G. C. I..
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 632 și art. 628 din Codul de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu și că pot fi executate silit obligații al căror obiect consta în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări,încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlu executoriu. Constituie titluri executorii potrivit aceluiași act normativ hotărârile executorii prevăzute de art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărâri definitive, precum și alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
În conformitate cu dispozițiile art. 640 din codul de procedură civilă biletele la ordin constituie titluri executorii.
Raportat la cele ce preced instanța constată că titlul mai sus arătat este susceptibil de executare silită, astfel că, în baza art. 6401 alin. 2 din C.proc.civ, va admite cererea și va dispune învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin . nr._ emis de AGROBUSINESS SRL la data de 25.02.2010, pentru suma de 747.479,67 lei, cu scadența la data de 05.01.2012, avalizat de G. C. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petenta C. B. SA SUCURSALA BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, Piața P. R., nr. 7A, ., jud. Bistrița-Năsăud, și în consecință:
Dispune investirea cu formulă executorie a biletului la ordin . nr._ emis de AGROBUSINESS SRL la data de 25.02.2010, pentru suma de 747.479,67 lei, cu scadența la data de 05.01.2012, avalizat de G. C. I..
Fără cale de atac.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică, azi 26 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. V. P. I. G.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul bilet la ordin CECE3AE nr._ emis de AGROBUSINESS SRL la data de 25.02.2010, pentru suma de 747.479,67 lei, cu scadența la data de 05.01.2012, avalizat de G. C. I., pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.”
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED./DACT.
BV/PIG
09.12.2014/3 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4741/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3253/2014.... → |
|---|








