Plângere contravenţională. Sentința nr. 3253/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3253/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 11621/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3253/2014
Ședința publică din data de 24 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C. G., judecător
GREFIER: A. C. I.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SA, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 261/1012, încheiat de intimata C. J. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BISTRIȚA-NĂSĂUD la data de 25.10.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimată consilierul juridic B. C., lipsă fiind reprezentanta petentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În procedura verificării competenței, potrivit art. 131 C., prin raportare la dispozițiile art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
În temeiul art. 237 C., instanța deschide faza de cercetare judecătorească, etapă în care se îndeplinesc, în condițiile legii, acte de procedură la cererea părților ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 C., care prevăd că „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, durata astfel estimată, va fi consemnată în încheiere” pune în discuție estimarea duratei procesului.
Reprezentanta intimatei estimează durata cercetării procesului la 2 luni.
În baza prevederilor art. 238 alin. 1 C., ținând seama de împrejurările cauzei, raportat la obiectul cauzei, la probele solicitate, la apărările formulate, văzând necesitatea soluționării procesului într-un termen optim și previzibil, instanța estimează durata necesară cercetării procesului ca fiind de 2 luni.
Instanța pune în discuție cu prioritate excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale invocată de intimată prin întâmpinare.
Reprezentanta intimatei susține excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, întrucât procesul-verbal contestat a fost comunicat la data de 12.11.2013, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 03.12.2013, depășindu-se astfel cele 15 zile prevăzute de lege de la data comunicării în care aceasta poate fi formulată.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția tardivității.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta . SA a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 261/1012, încheiat la data de 25.10.2013, de către intimata C. J. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BISTRIȚA-NĂSĂUD.
În motivare arată, în esență, că în cauză sunt incidente prevederile art. 16 alin. 1 coroborat cu art. 17 din OG 2/2001, întrucât agentul constatator nu a respectat obligația privind descrierea faptei contravenționale și indicarea persoanei care se face responsabilă de săvârșirea acesteia.
Pe fond, arată că agenții constatatori au efectuat un control la magazinul G. din Bistrița pentru a soluționa o petiție prin care un abonat al operatorului de telefonie Cosmote solicită lămuriri cu privire la contractul său.
Petenta susține că nu poate avea calitatea de contravenient întrucât nu este parte în contractul verificat de intimată, deținând doar calitatea de agent.
În drept a invocat prev. OG 2/2001, OG 21/1992 rep.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-10).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca tardivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Intimata a invocat excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, motivat de faptul că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 03.12.2013, iar procesul-verbal a fost comunicat contravenientei la data de 12.11.2013.
Pe fondul cauzei arată că reprezentanții petentei s-au obligat să dea lămuriri în scris și să pună la dispoziția intimatei copii ale contractului ce a făcut obiectul verificării, pentru a putea fi stabilită persoana responsabilă, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, motiv pentru care petenta a fost sancționată pentru încălcarea art. 9 din OG nr. 21/1992.
În drept a invocat prev. OG 21/1992 rep., OG 2/2001 modif..
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 23-24).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Potrivit art. 31 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării sau înmânării acestuia.
Termenul de 15 zile este unul imperativ și absolut, calculându-se pe zile libere, conform art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ. (nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește), iar introducerea plângerii cu depășirea acestuia atrage respingerea cererii ca tardivă. Excepția tardivității este o excepție de procedură și peremptorie și, dat fiind caracterul imperativ al dispoziției legale precitate, are în cazul de față un caracter absolut, putând fi invocată din oficiu și de către instanță.
Comunicarea procesului-verbal se face, potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, urmând a se recurge cu prioritate la cea dintâi modalitate de comunicare, după cum s-a stabilit prin Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii.
Raportat la litigiul dedus judecății, instanța constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovada comunicării procesului-verbal nr. 261/1012 din data de 25.10.2013, contestat de petentă. Din aceasta reiese că procesul-verbal a fost comunicat petentei la data de 12.11.2013, prin poștă, cu aviz de primire, la adresa sediului societății petente, fiind respectate prevederile art. 155 alin. 1 pct. 3 Cod proc. civ, 162 și 163 Cod proc. civ. (f. 23).
Pe de altă parte, plângerea contravențională a fost expediată de către petentă prin poștă, la data de 29.11.2013, inscripționată pe plic (f. 10), fiind ulterior înregistrată și primind dată certă.
Din moment ce procesul-verbal a fost în mod legal comunicat la data de 12.11.2013, iar acțiunea introductivă a fost depusă la poștă în data de 29.11.2013, instanța reține că plângerea contravențională a fost formulată de către petentă cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de lege, ultima zi în care putea fi depusă în termen fiind 28.11.2013.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va admite excepția tardivității care apare ca fiind întemeiată și va respinge ca tardiv formulată plângerea contravențională formulată de petentă cu privire la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 261/1012 din data de 25.10.2013.
Față de prevederile art. 453 Cod proc. civ. și în respectarea principiului disponibilității, cheltuieli de judecată nu se vor acorda, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Respinge ca tardiv formulată plângerea contravențională formulată de către petenta . SA, cu sediul în București, șoseaua București-Ploiești, nr. 7A, sector 1, în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, Piața P. R., nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud, cu privire la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 261/1012 din data de 25.10.2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. G. A. C. I.
RED/DACT
CCG/M.
12.05.14
| ← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 9424/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3248/2014. Judecătoria... → |
|---|








