Pretenţii. Sentința nr. 1106/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1106/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 9916/190/2012
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1106/2014
Ședința publică din data de 18 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. R.
GREFIER: M. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții P. R. T. ș.a., împotriva pârâților S. A. ș.a., având ca obiect pretenții.
Cauza s-a judecat în fond la data de 28.01.2014 concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 04.02.2014 pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanții P. R. T. și P. LUCREȚIA M. au chemat în judecată pe pârâții S. A. și S. V. solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata sumei de 8.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse de către reclamanți anexei gospodărești proprietatea pârâților situată în Bistrița, .. 9, înscris în C.F. 3352/1 Bistrița, nr. cadastral 1340/1/I și 1341/1/I; Cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 235/20.01.2009 reclamantul a cumpărat de la numitul P. Ernest apartamentul nr. II, parter din imobilul casă de locuit cu 2 apartamente situată în municipiul Bistrița, .. 9, care avea în componență două camere, bucătărie, WC, pivniță și magazie, precum și 24,20% din părțile comune și 50% din terenul cu destinație de curte, în suprafață de 134 m.p.
La verificarea apartamentului cumpărat reclamanții au fost însoțiți de numiții A. E.-constructor și un instalator (M. V.), iar din partea vânzătorului era mandatarul acestuia L. V., aflat în prezent în străinătate.
Cu acea ocazie i-a fost prezentat reclamantului imobilul cumpărat și în ceea ce privește magazia i s-a spus că aceasta este situată la parter, în partea dreaptă a scărilor de acces la etaj.
În spatele acestei magazii mai este o magazie cu acces din curte peste care mai este edificată o magazie la etaj, despre care i s-a spus că sunt aparținătoare la apartamentul I la acea dată proprietatea Bisericii Baptiste.
Pentru a-i da o anume utilitate acestei magazii reclamantul a procedat la refacerea tuturor tencuielilor și a unui zid de susținere, precum și a tavanului, a turnat șapă, a pus gresie jos, a refăcut șpaleții și a montat două geamuri termopan, a făcut finisările necesare (glet, dat culoare lavabilă) și a montat ușă metalică la intrare.
Apoi, reclamantul arată că a făcut instalație electrică, cu montarea a două becuri și două prize, a făcut racordul la instalația sa de apă și a făcut proiect și instalația de gaz montând termotecă și un calorifer.
De asemenea a făcut fațada exterioară a magaziei (față și spre curte) și soclu din polistiren.
Toate aceste lucrări l-au costat pe reclamant peste 8.000 lei, sumă pe care solicită să i-o achite pârâții.
La sfârșitul anului 2009 B. Baptistă a vândut pârâților apartamentul nr. l și după această dată cumpărătorul le-a spus că el crede că magazia refăcută de reclamanți aparține tot apartamentului I și nu apartamentului proprietatea lor.
Reclamanții au încercat să ia legătura cu fostul proprietar și cu mandatarul acestuia, dar au aflat că amândoi sunt plecați în străinătate și nu i-au putut găsi.
Deoarece pârâții insistau să le elibereze magazia, deși ei nu stau acolo, reclamanții au încercat să facă cu aceștia o înțelegere și să rezolve amiabil situația ivită.
Inițial pârâții au spus că le vând reclamanților această magazie, apoi că le achită contravaloarea lucrărilor făcute și că vor trimite un evaluator în acest sens, lucru ce l-au și făcut, dar până la urmă pârâții nu au mai putut fi contactați.
Deoarece se apropie termenul de prescripție a dreptului de a formula pretenții cu privire la acea magazie reclamanții arată că au fost nevoiți a formula prezenta acțiune.
În drept, invocă disp. art. 492-494 cod civil Vechi (art. 583-585 Cod Civil Nou) și ale art. 274 Cod Procedură Civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 7-12), au solicitat interogatoriul pârâților, efectuarea expertizei de evaluare și încuviințarea probei testimoniale.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare (f. 21) și cerere reconvențională (f. 22-23) prin care invocă excepția prescripției extinctive a acțiunii, și solicită respingerea acțiunii ca tardiv introdusă.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică; să se constate că reclamanții sunt constructori de rea-credință; să se dispună, fie obligarea acestora la desființarea lucrărilor efectuate și readucerea spălătorului în situația anterioară, pe cheltuiala lor, fie încuviințarea desființării lucrărilor temporare de către pârâți, pe cheltuiala reclamanților; să se dispună obligarea reclamanților la plata către pârâți-petenți reconvenționali a sumei de 1.800 lei, reprezentând echivalentul lipsei de folosința a spălătorului, proprietatea pârâților, situat în Mun. Bistrița .. 9, jud. Bistrița-Năsăud, pentru perioada 1 octombrie 2009- până la data eliberării efective. Cu cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția prescripției, arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2360/16.09.2009 la BNP Ditiu M. și Ditiu I. A. din Bistrița, pârâții au cumpărat de la B. Creștina Baptista nr. l, cu sediul în Mun. Bistrița, ..7, C._, prin reprezentant, G. V., imobilul înscris în CF nr. 3352/I Bistrița, nr. top 1340/1/I, 1341/1/I, constând din „Apartament nr. I compus la etaj din: trei camere, bucătărie, cămara, baie, hol, magazie, casa scării, la parter: spălătorie, pivnița, magazie, casa scării, cu o suprafața construita de 296 mp”, situat în Mun. Bistrița, .. 9, jud. Bistrița-Năsăud
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 235/29.01.2009 la BNP Asociați „B." din Bistrița, reclamantul P. R. T., căsătorit, a cumpărat de la P. Ernest, prin mandatarul acestuia L. V., imobilul-apartament nr. II, înscris în CF individuala a loc Bistrița, sub nr. 3352/II, cu număr top 1340/2/II, 1341/2/II, compus din doua camere, bucătărie, wc, pivniță, magazie..”.
Din contractele de vânzare cumpărare indicate anterior, precum și din schița imobilului vizata OCPI cu nr._/23.10.2012 rezultă, fără echivoc, că pârâții au cumpărat imobilul „spălătorie” ce aparține de apartamentul nr. I, proprietatea pârâților, iar reclamanții au cumpărat alt imobil, respectiv, „magazie", ce aparține de apartamentul nr. II, proprietatea acestora.
Cu prilejul cumpărării imobilului, în luna ianuarie 2009, și ulterior, în primăvara anului 2009, reclamantul P. R. T., a fost avertizat atât de reprezentanții Bisericii Creștine Baptiste nr. I Bistrița, proprietarii de atunci ai apartamentului nr. I din imobilul situat în Bistrița, .. 9 cât și de rudele vânzătorului P. Ernest, mandatarul vânzătorului, L. V. și alți vecini, că spațiul denumit „spălătorie" este proprietatea Bisericii Creștine Baptiste, fiind parte componenta a apartamentului nr. 1 din același imobil.
Cu toate acestea, cu rea-credință, reclamanții au demarat diverse lucrări în respectiva „spălătorie", fără acordul proprietarei imobilului la acea vreme. În luna septembrie 2009, când pârâții au cumpărat apartamentul nr. I din acel imobil, pârâții au constatat că „spălătoria" era folosită abuziv de reclamanți iar accesul în acest spațiu nu era posibil, încăperea fiind încuiată.
In conformitate cu art. 2523 C. Civil nou, prescripția dreptului la acțiune începe sa curgă de la data când titularul acestui drept a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia sa cunoască nașterea lui. Față de aceasta dată, primăvara anului 2009, pârâții arată că acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Bistrița în data de 24.08.2012 este prescrisă, fiind promovată după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. Civ. Nou.
Pârâții mai arată că, în acțiunea introductiva, reclamanții susțin ca le-a fost prezentat imobilul cumpărat (deci ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare) de către mandatarul vânzătorului, L. V., un constructor și un instalator și ca în baza acestor indicații au ocupat și amenajat magazia. Conform punctului 3 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre vânzătorul, P. Ernest și reclamant, apartamentul nr. II a fost predat cumpărătorilor în folosința anterior semnării contractului iar reclamanții-comparatori aveau cunoștința despre situația de fapt și de drept a imobilului.
Astfel, cu toate că aveau cunoștința că spațiul – spălător - nu le aparține si, în ciuda atenționărilor, din partea Bisericii Baptiste și a celorlalte persoane menționate anterior, cu privire la faptul că nu e spațiul lor, reclamanții-pârâți reconvenționali, au desfășurat diverse lucrări în acesta.
Așadar, pârâții susțin că reclamanții nu au fost în eroare când au ocupat acest spațiu cu destinația de spălător, cum încearcă sa sugereze, ci l-au ocupat abuziv, știind ca nu le aparține, urmărind prin aceasta sa le impună proprietarilor vânzarea lui.
Pârâții reclamanți reconvenționali solicită instanței să oblige reclamantul la plata sumei de 1.800 lei, respectiv 50 lei/luna ori 36 luni, reprezentând echivalentul chiriei spațiului ocupat abuziv.
In drept, invocă disp. art. l15, 119-120 C. pr. civ., art. 494 Cod civil vechi, art. 2517, art. 2523 C. Civ. Nou., Decretul Lege nr. 167/1958.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 26-32), au solicitat interogatoriul reclamanților și încuviințarea probei testimoniale.
În data de 20.11.2012, pârâții au formulat și Cerere de chemare în garanție (f. 24-25) a BISERICII CREȘTINE BAPTISTE Nr. 1, reprezentata prin G. V., pentru ca, în cazul în care vor cădea în pretenții, să fie obligată să îi despăgubească cu suma de 8.000 lei și să le plătească, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod Proc. Civ, cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.
În motivare arată că reclamanții P. R. T. și soția acestuia, P. L. M., i-au chemat în judecata, prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Bistrița, pentru a fi obligați la plata sumei de 8.000 lei către aceștia, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate anexei gospodărești-proprietatea pârâților, situata în Mun. Bistrița, .. 9, jud. B-N.
In fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2360/16.09.2009 la BNP Ditiu M. și Ditiu I. A. din Bistrița, pârâții au cumpărat de la B. Creștina Baptista Nr. l, cu sediul în Mun. Bistrița, ..7, C._, prin reprezentant, G. V., imobilul înscris în CF nr. 3352/1 Bistrița, nr. top 1340/1/1, 1341/1/1, constând din „Apartament nr. I compus la etaj din: trei camere, bucătărie, cămara, baie, hol, magazie, casa scării, la parter: spălătorie, pivnița, magazie, casa scării, cu o suprafața construita de 296 mp"situat în Mun. Bistrița, ..9, jud. Bistrița-Năsăud.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 235/29.01.2009 la BNP Asociați „B." din Bistrița, reclamantul P. R. T., căsătorit, a cumpărat de la P. Ernest, prin mandatarul acestuia L. V., imobilul-apartament, nr. II, înscris în CF individuala a loc Bistrița, sub nr. 3352/11, cu număr top 1340/2/II, 1341/2/II, compus din doua camere, bucătărie, wc, pivniță, „magazie..”.
Din contractele de vânzare cumpărare indicate anterior, precum și din schița imobilului vizata OCPI cu nr._/23.10.2012 rezultă că pârâții au cumpărat imobilul „spălătorie" ce aparține de apartamentul nr. I, proprietatea lor, iar reclamantul, a cumpărat alt imobil, respectiv, „magazie", ce aparține de apartamentul nr. II, proprietatea acestora.
Cu prilejul cumpărării imobilului, în luna ianuarie 2009, și ulterior, în primăvara anului 2009, reclamantul P. R. T., a fost avertizat atât de reprezentanții Bisericii Creștine Baptiste nr. I Bistrița, proprietarii de atunci ai apartamentului nr. I din imobilul situat în Bistrița, .. 9 cât și de rudele vânzătorului P. Ernest, mandatarul vânzătorului, L. V. și alți vecini, ca spațiul denumit „spălătorie" este proprietatea Bisericii Creștine Baptiste, fiind parte componenta a apartamentului nr. 1 din același imobil.
Cu toate acestea, cu rea credința, reclamanții au demarat diverse lucrări în respectiva „spălătorie", fără acordul proprietarei imobilului la acea vreme, respectiv B. Creștina Baptista nr. I. În luna septembrie 2009, când pârâții au cumpărat apartamentul nr. I din acel imobil, au constatat ca „spălătoria" era folosita abuziv de reclamant iar accesul în acest spațiu nu era posibil, încăperea fiind încuiată.
In acțiunea introductiva, reclamantul susține ca i-a fost prezentat imobilul cumpărat (deci ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare) de către mandatarul vânzătorului, L. V., un constructor și un instalator și că în baza acestor indicații a ocupat și amenajat magazia. Conform punctului 3 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre vânzătorul, P. Ernest și reclamant, apartamentul a fost predat cumpărătorului în folosința anterior semnării contractului iar reclamantul-comparator avea cunoștința despre situația de fapt și de drept a imobilului.
In cazul în care se va trece peste susținerile pârâților privind respingerea cererii de chemare în judecata formulata de reclamanți, având în vedere cele de mai sus, solicită instanței, în cazul admiterii acțiunii reclamanților, să încuviințeze prezenta cerere de chemare în garanție a Bisericii Creștine Baptiste nr. 1 din Bistrița, urmând să dispună ca aceasta sa fie obligata să îi despăgubească cu suma de 8000 lei și să le plătească, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedura civila, cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.
In drept invocă dispozițiile art. 60-63, art. 82, art. 112, și art. 274 Cod Proc.Civ, art. 494 Cod civil vechi.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a interogatoriului.
În data de 23.01.2013, reclamanții au formulat răspuns (f. 37-38) prin care au solicitat respingerea excepției prescripției extinctive și a apărărilor de fond făcute de pârâți ca neîntemeiate, fără a se opune admiterii cererii de chemare în garanție.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, reclamanții arată că susținerile pârâților nu au nici un temei deoarece lucrările în discuție au fost executate în cursul lunilor august-septembrie 2009, iar pe de altă parte pârâții au devenit proprietari abia la 16.09.2009, astfel că promovarea acțiunii la 24.08.2012 este în termenul legal de 3 ani prevăzuți ca termen de prescripție, atât în vechea cât și în noua legislație.
Cu privire la apărările de fond reclamanții au arătat prin acțiunea introductivă și susțin și în continuare că reprezentantul vânzătoarei L. V. le-a prezentat ca aparținând de apartamentul cumpărat și acea încăpere în discuție în prezența martorilor A. E. și M. V., iar despre faptul că acea încăpere ar aparține pârâților au aflat doar la sfârșitul lunii septembrie când numitul S. A., reprezentantul Bisericii Baptiste a afirmat în prezența celor doi martori și a electricianului B. P. că ar fi posibil ca acea magazie la care lucrau să aparțină Bisericii.
Din acel moment reclamanții nu au mai lucrat nimic la acea magazie și au făcut demersuri să se lămurească de ce apartament aparținea acea magazie, în final aflând că aparține de apartamentul pârâților.
Prin urmare, susținerea pârâiților că reclamanții ar fi știut că încăperea în discuție nu aparține de apartamentul lor anterior efectuării lucrărilor nu corespunde adevărului.
Reclamanții precizează că nu se opun admiterii cererii de chemare în garanție.
În data de 25.03.2013, reclamanții au formulat precizare de acțiune (f. 77) prin care au învederat că își majorează pretențiile formulate de la suma de 8.000 lei solicitate inițial la 13.079 lei, stabilită prin expertiză.
În motivare arată că prin acțiunea introductivă au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de despăgubiri, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a constatat că valoarea lucrărilor executate este de 13.079 lei, astfel că își majorează pretențiile la acesta valoare.
In drept, invocăm dispozițiile art. 132 Cod Procedură Civilă.
În ședința publică din data de 23.04.2013, instanța a unit cu fondul cauzei excepția prescripției extinctive a acțiunii, invocată de pârâți prin întâmpinare.
Reclamanții au depus la dosarul cauzei și concluzii scrise (f. 178-181) prin care au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință, să se dispună admiterea acțiunii introductive așa cum a fost precizată cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, în sensul de a obliga pe pârâți să le achite suma de 11.461 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse de către reclamanți anexei gospodărești proprietatea pârâților situată în Bistrița, .. 9, înscris în c.f. 3352/I Bistrița, nr. cadastral 1340/1/I și 1341/1/I, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat și taxa de timbru; respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.
În motivare arată că, prin probatoriul administrat în cauză s-a confirmat executarea lucrărilor descrise de reclamanți în acțiunea introductivă la o anexă proprietatea pârâților, lucrărilor ce au fost apreciate prin raportul de contraexpertiză la valoarea de 11.461 lei, pe care și-au însușit-o și reclamanții.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune arată că reclamanții-reconvenționali au invocat dispozițiile aii. 2517 și 2523 din Noul Cod Civil, texte care nu sunt aplicabile în cauză potrivii dispozițiilor art. 6 din Legea 286/2009, privind Codul Civil și ale art. 5 din Legea 71/2009, pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009.
Verificând excepția invocată prin prisma dispozițiilor Decretului 167/1958, privind prescripția extinctivă constatăm că termenul de prescripție este de 3 ani și acesta începe să curgă potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din decret de la data când se recunoaște dreptul la acțiune, sau dreptul de a cere execuția silită.
În cazul de față din probatoriul administrat în cauză rezultă că lucrările în discuție au început în luna mai 2009 și au continuat până după cumpărarea celuilalt apartament de către pârâți, nefiind finalizate nici în momentul de față urmare a constatării că anexa în discuție nu aparține de apartamentul reclamanților și a faptului că între noii proprietari nu s-a ajuns la o înțelegere.
Oricum, pârâții au devenit proprietarii apartamentului I de care s-a stabilit ulterior că aparține și anexa în discuție, doar la 16.09.2009, astfel că promovarea acțiunii față de aceștia ar fi fost prescrisă după data de 16.09.2012.
Constatând că acțiunea reclamanților a fost promovată la 24.08.2012, reclamanții au solicitat instanței să se constate că ea a fost promovată în termenul legal de 3 ani de zile și să se respingă excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la apărările de fond, arată că, în ce privește data cumpărării celor două apartamente din clădirea de pe ..9, de către reclamanți la 29.01.2009 și de către pârâți la 16.09.2009, precum și cu privire la valoarea lucrărilor executate nu există discuții din moment ce cu privire la primul aspect există contractul autentic de vânzare-cumpărare, iar cu privire la cel de al doilea valoarea a fost stabilită printr-un raport de contraexpertiză și a fost însușită de ambele părți.
Nu se tăgăduiește nici faptul că lucrările au fost executate de către reclamanți, însă se discută despre buna sau reaua lor credință în executarea acestor lucrări.
Stabilirea bunei sau relei credințe a reclamanților în executarea acelor lucrări are relevanță în cauză deoarece potrivit dispozițiilor art. 494 alin.(3) teza ultimă, cuantumul despăgubirilor poate reprezenta valoarea materialelor și prețul muncii (materiale plus manoperă n.n.) sau creșterea valorică a fondului (prețul de circulație n.n.).
În acest sens arată că sunt edificatoare declarațiile martorilor L. V., mandatarul la vânzare a proprietarului P. Ernest către reclamanți și A. E., persoană care a executat parte din lucrările în discuție precum și răspunsurile pârâtului S. A. la interogator.
Martorul L. V. arată că el cumpărase fără întocmirea formelor legale apartamentul nr. 2 pe care 1-a vândut ulterior reclamanților după o folosință de cea 3 luni de zile, având în acest sens procură de la proprietar.
Acest martor arată că atunci când a făcut contractul de vânzare cumpărare cu familia P. le-a prezentat magazia de lângă apartament (cea în discuție n.n.) ca aparținând de acesta, cu atât mai mult cu cât el o folosise la depozitat lemne timp de 3 luni acest spațiu.
Martorul fiind reaudiat a arătat că la vânzarea apartamentului el a vândut reclamanților și magazia în discuție.
Martorul A. E. care a executat lucrări la magazia în discuție, precizează că el a executat aceste lucrări începând cu luna iunie, iar în luna august, când s-a întors, a izolat conductele cu folie pentru a termina lucrarea, a gletuit, șlefuit și a zugrăvit.
Mai arată martorul că pe parcursul lucrărilor a văzut diverse persoane care lucrau la etaj în celălalt apartament și că nimeni nu a ridicat vreo obiecțiune cu privire la efectuarea lucrărilor, doar atunci când lucrarea era aproape gata, era în stadiu de a da culoarea finală și de a efectua retușurile a venii o persoană care i-a spus că magazia aparține bisericii și că nu avea ce căuta acolo, iar în continuare discuțiile s-au purtat între proprietar și reclamant.
Prin răspunsurile la interogator, reclamantul recunoaște la întrebarea nr. 4 că la imobil există 3 magazii din care una situată la parter în dreptul scărilor de urcare la etaj (cea în discuție) și una în spatele acesteia cu acces din curte peste care mai este edificată o altă magazie la etaj în care se intră direct din apartamentul pârâților. Această recunoaștere confirmă susținerile reclamanților și fac plauzibilă aprecierea lor că magazia de lângă apartamentul lor aparține de acest apartament, iar celelalte două magazii din care în una se intră direct din apartamentul pârâților aparțin de apartamentul proprietatea pârâților.
La întrebarea 5 din interogator pârâtul recunoaște că în luna septembrie 2009 când a cumpărat el apartamentul, magazia în discuție era deja refăcută de reclamanți.
Prin urmare nu se poate susține cu temei că reclamanții ar fi fost de rea-credință în raporturile cu pârâții din moment ce aceștia au devenit proprietari ulterior efectuării lucrărilor a căror contravaloare se solicită și care erau deja executate.
Ba mai mult, la data cumpărării, în septembrie 2009, lucrările în cauză fiind executate pârâții, cunoșteau că acestea nu au fost executate de către vânzător, B. Baptistă și au acceptat să cumpere apartamentul nr. l ce includea și magazia (spălătorul) în discuție așa cum se afla, în considerentul că se va desocoti cu reclamanții care au executat acele lucrări.
Deoarece pârâții au acceptat în septembrie 2009 să cumpere și această anexă în starea în care se afla, respectiv cu lucrările executate de a treia persoană (reclamanții) nu se poate considera decât că aceștia din urmă apar ca și constructori de bună credință în raport cu noii cumpărători, respectiv pârâții din prezentul dosar.
Oricum, acele lucrări erau necesare și utile și ele profită pârâților, astfel încât trebuie să fie obligați la plata contravalorii lucrărilor executate (materiale plus manoperă) altfel ar exista o îmbogățire fără justă cauză. Reclamanții arată că nu au apelat la această instituție deoarece în reglementarea stării de fapt există dispoziții speciale privind accesiunea imobiliară.
Reclamanții solicită instanței să înlăture declarațiile martorilor propuși de pârâți ca nesincere deoarece sunt interesate în această cauză urmărind să nu creeze posibilitatea pârâților de a solicita scăderea prețului apartamentului cu valoarea despăgubirilor la care ar fi obligați.
Prin prisma celor mai sus arătate apreciază reclamanții că cererea-reconvențională apare ca neîntemeiată și prin prisma faptului că desființarea lucrărilor nu este posibilă fără o distrugere a acestora în totalitate.
In ce privește cheltuielile de judecată apreciază că se impune obligarea pârâților și la plata acestora cu excepția contravalorii expertizei care s-ar compensa cu cea a contraexpertizei prin care s-a modificat, nesemnificativ contravaloarea lucrărilor pretinse.
Pârâții au depus la dosarul cauzei și concluzii scrise (f. 182-183) prin care au solicitat instanței să constate că dreptul la acțiune a reclamanților a fost stins prin prescripție, acesta nefiind exercitat în termenul stabilit de lege, acela de 3 ani, si, pe cale de consecință, să respingă acțiunea ca prescrisă. Pe fondul cauzei au solicitat instanței să respingă acțiunea ca neîntemeiată, având în vedere ca reclamanții sunt constructori de rea credința și astfel să-i oblige la desființarea lucrărilor efectuate și readucerea spălătorului în situația anterioara, pe cheltuiala lor, și să încuviințeze desființarea lucrărilor de către pârâți, pe cheltuiala reclamanților; să admită acțiunea reconvenționala a pârâților și să oblige reclamanții la plata sumei de 1.800 lei, reprezentând echivalentul lipsei de folosința a spălătorului, proprietatea pârâților, situat în Bistrița. ..9, jud. B-N, pentru perioada 1.10.2009-până la data eliberării efective; să oblige reclamanții la plata cheltuielilor de judecata, ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu experți, onorariu avocat.
În motivare arată că, în cauza de față, sunt incidente, în principal, doua probleme de drept: o prima problema vizează prescripția dreptului la acțiune iar ce-a dea doua problema vizează constructorul de rea-credința.
În ceea ce privește excepția prescripției, arată că din probele administrate în dosar, înscrisuri, interogatorii, martori, rezulta fără nici un dubiu, ca lucrările de construcție la spălătorul-proprietatea pârâților au fost efectuate de către reclamanți, în perioada ianuarie-mai-iunie 2009.
Totodată, din procesul-verbal de punere în funcțiune a instalației de utilizare gaze naturale aferenta imobilului situat în ..9, . încă o data ca în luna mai instalația de gaz era deja definitivată, contrar susținerilor reclamantului din interogator (fila 68 dosar, răspuns întrebarea nr.8). Așadar, lucrările au fost efectuate în prima jumătate a anului 2009, termenul de prescripție împlinindu-se deja la data de 24.08.2012, când reclamanții au înregistrat acțiunea.
Conform dispozițiilor art. 1886 VCC și 2523 NCC, prescripția dreptului la acțiune începe sa curgă de la data când titularul acestui drept a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia sa cunoască nașterea lui. Or, dreptul la acțiune s-a născut în momentul în care reclamanții, deși știau că nu sunt proprietari (acest lucru întâmplându-se la începutul anului 2009) au început și au efectuat lucrări de construcții la spălător.
In ceea ce privește efectuarea lucrărilor cu rea-credință, chiar dacă s-ar accepta varianta reclamanților, în sensul ca aceștia au efectuat lucrările de construcții în lunile august-septembrie, varianta contrazisa, insa, de declarațiile martorilor audiați, arată că este evident ca acestea au fost efectuate cu rea-credință, reclamanții știind încă de la începutul anului 2009, că nu sunt proprietarii acelui spălător.
Faptul ca reclamanții știau, încă din prima luna a anului 2009, ca nu sunt proprietari ai spălătorului, rezulta, de asemenea, din probele administrate în cauza. Astfel:
Din declarația martorului L. V. rezulta atât faptul ca, în luna mai, reclamanții știau ca spălătorul nu le aparține dar și faptul ca aceștia au studiat situația de CF a imobilului. Or, pârâții au depus la dosarul cauzei schița din CF a imobilului din care rezulta foarte clar structura apartamentelor. Reaua credința a reclamantului reiese și din răspunsul dat la interogator.
Totodată, pârâții arată că susținerile acestuia în sensul ca lucrările au fost efectuate în august-septembrie sunt neadevărate, ele fiind, așa cum a arătat mai sus, contrazise de declarațiile martorilor.
In ceea ce privește cererea reconvenționala a pârâților, respectiv de obligare a reclamanților la plata echivalentului lipsei de folosința începând cu momentul în care au devenit proprietari, solicită să fie admisă ca fiind întemeiata, având în vedere și înscrisurile depuse în probațiune emanând de la doua agenții imobiliare și care reflecta prețul de închiriere în zona respectiva.
În concluzie, reținând și culpa procesuală a reclamanților, pârâții solicită obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând taxa judiciara de timbru, onorariu experți, onorariu de avocat.
La termenul de judecată din data de 29.01.2013, instanța a luat act de renunțarea pârâților la judecata cererii de chemare în garanție.
În cauză au fost administrate următoarele probe: înscrisurile depuse la dosar, expertiza tehnică judiciară în construcții efectuată de expertul L. A. (f. 55-67, 106-108), expertiza tehnică judiciară în construcții efectuată de experții C. I., B. N. și C. V. (f. 161-172), interogatoriul reclamanților (f. 68-69, 70-71), interogatoriul pârâtului S. A. (f. 72-73), declarațiile martorilor A. E. (f. 97), L. V. (f. 98-99, 136), M. V. (f. 126), G. V. (f. 127), R. I. (f. 133-134), B. P. D. (f. 135).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 235/20.01.2009 (f. 7-8), reclamantul P. R. T. a cumpărat de la numitul P. Ernest, reprezentat prin mandatarul L. V., apartamentul nr. II, înscris în C.F. 3352/II Bistrița, nr. top. 1340/2/II, 1341/2/II, compus din două camere, bucătărie, WC, pivniță și magazie, și 24,20% din părțile comune și 50% din terenul cu destinație de curte, în suprafață de 134 mp, imobil situat în Bistrița, .. 9.
Cu privire la excepția prescripției, instanța, având în vedere prevederile art. 6 alin. (4) C.civ. din 2009 și art. 201 din Legea nr. 71/2011, reține că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) și art. 7 din Decretul 167/1958, deoarece prescripția a început înainte de . noului cod civil.
Așadar, termenul de prescripție este de 3 ani și a început să curgă la data la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamanților.
Raportat la declarațiile martorilor G. V. și R. I., instanța reține că încă din perioada ianuarie-martie 2009 reclamantul P. R. T. a încercat să achiziționeze spațiul cu destinație de spălător aflat la parterul imobilului din Bistrița, .. 9, astfel încât este evident că la acel moment cunoștea că respectiva dependință nu este aferentă apartamentului nr. II din același imobil, pe care îl cumpărase anterior de la numitul P. Ernest.
Potrivit declarației martorului A. E. (f. 97), în luna iunie 2009, acesta a efectuat lucrări de zidărie, tencuire, înlocuiri de uși și geamuri, finisaje, montare pardoseli în spațiul situat la parterul imobilului din Bistrița, .. 9, jud. Bistrița-Năsăud,
Martorul M. V. (f. 126), instalator specializat în instalații de gaz și sanitare a declarat că a efectuat lucrări în același spațiu în luna iunie 2009, timp de două sau trei zile, menționând că la acel moment incinta era în curs de amenajare și că era deja construit un perete despărțitor, așa cum solicitase anterior, în vederea montării centralei termice. De asemenea, a mai arătat că a fost ajutat de persoanele care lucrau la amenajarea imobilului.
Martorul G. V. (f. 127) a precizat că la începutul lunii iunie 2009 a constatat că spațiul în litigiu, cu destinație de spălător, avea ușă metalică și geamuri termopan, montate de reclamant după luna februarie 2009. Aspectul este confirmat de martorul R. I. (f. 133), care a relatat că în mai sau iunie 2009, împreună cu alți membri ai comitetului bisericesc a constatat că spălătorul era renovat, tencuit și zugrăvit, erau montate gresia, o ușă metalică și geamuri termopan.
Tot în luna iunie 2009 au fost efectuate și lucrările la instalația electrică a spălătorului, conform declarației martorului B. P. D. (f. 135).
Coroborând declarațiile martorilor analizate anterior, rezultă, pe de o parte, faptul că reclamantul P. R. T., proprietar al apartamentului nr. II a fost de rea credință în momentul în care a efectuat îmbunătățirile la spațiului cu destinație de spălător aferent apartamentului nr. I, iar, pe de altă parte, că lucrările au fost efectuate în luna iunie 2009.
Nu pot fi reținute afirmațiile martorului A. E. (f. 97) conform cărora lucrările demarate în iunie 2009 s-au finalizat la sfârșitul lunii septembrie. O atare susținere este contrazisă chiar de reclamanți, care au arătat prin concluziile scrise că reabilitarea spațiului era încheiată la data la care pârâții au achiziționat apartamentul nr. I, adică în 16.09.2009. Mai mult, declarațiile celorlalți martori, persoane care au vizitat spălătorul în iunie 2009, relevă faptul că în acea perioadă spațiul era deja complet renovat, M. V. (f. 126) relatând că în incinta respectivă fusese zidit un perete despărțitor, iar G. V. (f. 127) arătând că pereții erau tencuiți și zugrăviți, erau montate gresia, o ușă metalică și geamuri termopan.
Având în vedere că, așa cum s-a stabilit în doctrină și în practică, domeniul de aplicare al art. 494 C.civ. cuprinde numai situațiile în care un terț ridică pe terenul altuia construcții noi, nu atunci când lucrările efectuate reprezintă reparații sau îmbunătățiri aduse imobilului, nu s-ar putea susține că, în cauză, termenul de prescripție ar începe să curgă de la momentul în care proprietarul imobilului și-ar exprima poziția cu privire la îmbunătățirile efectuate de altă persoană.
Deoarece reclamantul știa că spălătorul nu-i aparține, dreptul său la acțiunea în restituirea contravalorii investițiilor s-a născut chiar în momentul efectuării lucrărilor, respectiv în luna iunie 2009.
Raportat la acest moment, cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24.08.2012, a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, motiv pentru care instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții S. A. și S. V. și va respinge, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată de reclamanții P. R. T. și P. Lucreția M..
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța o va admite în parte, în considerarea aspectelor expuse în continuare.
Potrivit art. 480 C.civ. „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2360/16.09.2009 (f. 26-28), pârâtul S. A. a cumpărat de la B. Creștina Baptista nr. l imobilul înscris în CF nr. 3352/I Bistrița, nr. top 1340/1/I, 1341/1/I, apartamentul nr. I compus la etaj din: trei camere, bucătărie, cămara, baie, hol, magazie, casa scării și la parter: spălătorie, pivnița, magazie, casa scării, cu o suprafața construita de 296 mp”, situat în Bistrița, .. 9, jud. Bistrița-Năsăud.
Așa cum s-a reținut anterior, reclamantul a efectuat o . lucrări de îmbunătățire a spațiului cu destinație de spălător fără a avea acordul proprietarului, care la momentul respectiv era B. Creștina Baptista nr. l.
În virtutea prerogativelor conferite de prevederile art. 480 C.civ., dobândite de pârâți prin cumpărarea imobilului descris anterior, aceștia sunt îndreptățiți să solicite reclamanților să aducă spațiul în situația anterioară, astfel încât instanța îi va obliga pe reclamanți la desființarea lucrărilor efectuate la spațiul cu destinație de spălător aferent apartamentului nr. I din imobilul situat în Bistrița, .. 9, jud. Bistrița Năsăud și readucerea acestuia la situația anterioară, iar, în caz de refuz, încuviințează desființarea lucrărilor de către pârâți, pe cheltuiala reclamanților.
Pârâții au solicitat și obligarea reclamanților la plata sumei de 1.800 lei, respectiv 50 lei/lună, pe o perioadă de 36 luni, reprezentând echivalentului lipsei de folosință a spațiului menționat.
Cum o atare răspundere a reclamanților ar putea fi antrenată doar în condițiile art. 998-999 C.civ., instanța urmează a cerceta întrunirea cumulativă în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciușiexistența vinovăției.
Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare e necesar ca acesta să fie cert, ceea ce presupune că acesta este sigur atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare.
Instanța reține că, în cauză, nu a fost probată existența unui astfel de prejudiciu. Astfel, pârâții își întemeiază pretenția pe adresa emisă de agenția imobiliară Bistrița Imobil (f. 75), din care reiese că „prețul de închiriere pentru imobilul compus din o cameră în suprafață de 22 mp, nefinisată, aflată la parterul clădirii de pe .. 9 din Bistrița variază între 50-60 lei”.
Ori, o atare evaluare nu poate fi primită, de vreme ce nu este fundamentată în niciun fel și vizează cu titlu de generalitate un spațiu nefinisat, fără a lua în considerare utilizarea ce i s-ar fi putut da spălătorului, având în vedere că, potrivit declarației martorului M. V. (f. 126), înainte de a fi amenajat de reclamanți, spălătorul „era un dezastru, nu avea geamuri, nu era tencuit, iar ușa era legată cu sârmă”.
În lipsa unui prejudiciu cert, instanța nu va mai analiza celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, urmând a respinge capătul de cerere referitor la obligarea reclamanților la plata echivalentului lipsei de folosință a spațiului menționat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța, raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, va obliga reclamanții la plata către pârâți a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorarii experți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții S. A. și S. V..
Respinge, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată de reclamanții P. R. T. și P. LUCREȚIA M., domiciliați în municipiul Bistrița, .. 35, județul Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții S. A. și S. V., cu domiciliul in Bistrița, . nr. 24, jud. Bistrița-Năsăud si domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. I. O., din Bistrița, ..33, jud. Bistrița-Năsăud.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâții S. A. și S. V., cu domiciliul in Bistrița, . nr. 24, jud. Bistrița-Năsăud si domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. I. O., din Bistrița, ..33, jud. Bistrița-Năsăud și, în consecință:
Obligă reclamanții la desființarea lucrărilor efectuate la spațiul cu destinație de spălătorie aferent apartamentului nr. I din imobilul situat în Bistrița, .. 9, jud. Bistrița Năsăud și readucerea acestuia la situația anterioară, iar, în caz de refuz, încuviințează desființarea lucrărilor de către pârâți, pe cheltuiala reclamanților.
Respinge cererea de obligare a reclamanților la plata echivalentului lipsei de folosință a spațiului menționat.
Obligă reclamanții la plata către pârâți a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorarii experți.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. R. R. M. T.
RED/DACT CRR/M. 12.05.2014 6 exp.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1108/2014.... → |
|---|
