Fond funciar. Sentința nr. 904/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 904/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 2793/192/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentința civilă Nr. 904/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier L. V. P.
Pe rol soluționarea acțiunii civile- fond funciar – formulată de reclamantul N. N., împotriva pârâților C. locală de fond funciar Ulmi, C. Județeană de fond funciar G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, reclamantul personal și asistat de avocat B. D. C., lipsă fiind reprezentanții celor două comisii de fond funciar.
Procedura legal îndeplinită.
Grefierul de ședință a făcut referatul cauzei după care,
Nefiind cereri noi de formulat, președintele a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul prin apărător, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.12.2012 reclamantul N. N., în contradictoriu cu pârâții C. locală de fond funciar Ulmi, C. Județeană de fond funciar G., a solicitat instanței de judecată ca prin hotătârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a T.P. nr._/04.01.1994 ,în sensul că suprafața de 3.800 mp, extravilan în realitate măsoară doar 3000 mp, diferența de 800 mp, aflându-se în intravilan curți construcții.
S-a mai solicitat eliberarea unui nou titlu de proprietate în care să fie înscrisă la rubrica extravilan suprafețele de 4000 mp și 3000 mp, iar la rubrica intravilan curți construcții să fie înscrisă suprafața de 800 mp.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că la data de 04.01.1994 a fost eliberat TP nr._, prin care i-a fost reconstituit autorului său, dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 7.800 mp, din care si suprafața de 3.800 mp înscrisă la rubrica extravilan.
In realitate suprafața de 3.800 mp înscrisă la rubrica extravilan, măsoară doar 3000 mp, diferența de 800 mp, aflându-se în intravilan, categoria curți construcții.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe art III din lg 169/1997 republicată.
La dosar, au fost depuse, copia TP Nr._/04.01.1994,cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, acte de stare civilă, noul proces verbal de punere în posesie.
La solicitarea instanței, C. locală a depus la dosar noul proces verbal de punere in posesie și a răspuns la interogatoriul formulat de reclamant .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată, deoarece din copia procesului verbal de punere in posesie, reiese ca in întradevăr suprafața de teren de 800 mp, este înscrisă în intravilan curți constructii, lucru dealtfel recunoscut de C. locală de fond funciar Ulmi, în răspunsurile la interogatoriu.
Din aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea așa cum s-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Admite acțiunea reclamantului N. N.,domiciliat în București, ..15, . A, ., împotriva pârâților C. locală de fond funciar Ulmi,cu sediul în ., C. Județeană de fond funciar G., cu sediul în mun G., în parte.
Constată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/ 04.01.1994 în sensul că suprafața de teren de 3.800 mp, extravilan, în realitate măsoară numai 3000 mp, iar diferența de teren de 800 mp, se găsește în intravilan, la categoria curți construcții, cu vecinătățile indicate în noul proces verbal de punere în posesie, astfel:
-suprafața de 3000 mp, extravilan se află în T- 11, P- 440/86, cu vecinătățile: N- H. Brezoaia, E- F. D., S-Dr comunal, V- S. S..
-suprafața de 800 mp, intravilan curți- construcții se află în T 83, P- 71 cu vecinii: N- P. Eufropsina, E- Dr comunal, S- M. G., V- N. M..
Restul mențiunilor înscrise în Titlul de proprietate vor rămâne neschimbate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 23.05.2013
Președinte, Grefier,
Red. Jud IT
Tehno red. LVP
5 ex/ 03.07.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1704/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 918/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|








