Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 2329/192/2012

Operator de date cu caracter personal nr.2902

DOSAR nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA B. V.

SENTINȚA CIVILĂ NR.16

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: R.-C. L.

GREFIER:A. P.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul N. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE G. având ca obiect – plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că s-a depus la dosar prin serviciul Registratură al instanței de către intimat un set de înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise potrivit dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea acțiunii, anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale.

Față de actele și lucrările de la dosar, instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.10.2012 sub nr._, petentul N. S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. G., anularea procesului verbal ., nr._ încheiat la data de 07.09.2012 încheiat de către un reprezentant al intimatului întrucât acesta consideră că a fost sancționat pe nedrept, procesul-verbal de contravenție nefiind semnat de petent și nici de un martor asistent, acesta fiind lovit de nulitate.

În motivarea plângerii, petentul a mai arătat că acesta nu a fost citat procedural și nu a primit vreo invitație la sediul poliției, comunicându-i-se direct procesul-verbal de contravenție care prezintă ștersături și modificări la rubrica privind codul numeric personal al petentului.

Petentul nu a indicat nici un temei legal.

În dovedirea pretențiilor a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Odată cu plângerea contravențională petentul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: proces-verbal de contravenție . nr._ din 07.09.2012.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru în baza art.15 lit.i din Legea 146/1997 și art.36 din O.G. nr.2/2001.

La solicitarea instanței, intimatul a depus la dosar, în copie, actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției .>

PA, nr._, încheiat la data de 07.09.2012, petentul N. S. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 de lei. În sarcina sa s-a reținut că în ziua de 07.09.2012 în jurul orelor 11.00, în urma invitației efectuate pentru a fi audiat în legătură cu plângerea numitei B. G., acesta a refuzat să se prezinte la sediul postului de poliție B. Deal.

Această faptă constituie contravenția prevăzute de art.3 pct.31, din Legea 61/1991.

Conform dispozițiilor art.34 din OG 2/2001 „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.

Instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul N. S. pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ca act administrativ, se bucură de o prezumție de valabilitate și de temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în condițiile art.1169 C.civ., petentului, care are obligația de a propune și a aduce probe care să dovedească netemeinicia actului de constatare a contravenției. Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Analizând procesul verbal . nr._ încheiat la data de 07.09.2012 prin prisma condițiilor de legalitate instanța constată că acesta îndeplinește prevederile art.16 și art.17 din O.G. nr.2 /2001.

Astfel, referitor la susținerile petentului că procesul-verbal de contravenție nu a fost semnat de acesta și nici nu au fost trecute datele de identificare sau semnătura vreunui martor asistent.

Instanța constată că prin procesul-verbal contestat, petentul a fost amendat contravențional pentru că a refuzat să se prezinte la sediul postului de poliție B. Deal, în urma invitației făcute acestuia, faptă prevăzută drept contravenție la art.3 pct.31 din Legea nr.61/1991.

Din analiza procesului-verbal instanța constată că este afectat de nelegalitate din perspectiva prevederilor art.19 din OG nr.2/2001, care statuează că, în cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate să semneze procesul-verbal, această împrejurare trebuie confirmată de un martor ale cărui date de identitate și semnătură să se regăsească în cuprinsul procesului-verbal. Instanța constată că aceste dispoziții au fost încălcate, câtă vreme procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, dar nu figurează nici un martor semnatar.

Instanța reține nelegalitatea întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în condițiile în care actul de constatare a fost încheiat la sediul intimatului, ulterior constatării faptei, unde nu este credibil că nu a fost găsită nicio persoană din afara sau din cadrul instituției dispusă să confirme încheierea actului în lipsa contravenientului.

Prin urmare instanța va admite acest motiv de nulitate. Nefiind legal întocmit, procesul-verbal nu poate face dovada deplină a situației de fapt constatate, fiind lipsit de forța probantă recunoscută de lege actelor de constatare legal întocmite.

Nulitatea care afectează procesul-verbal este într-adevăr relativă, însă ea se asociază în cauză cu vătămarea produsă contravenientului prin întocmirea actului în modalitatea constatată, respectiv lipsirea acestuia de posibilitatea de a proba netemeinicia acestuia.

În ceea ce privește situația de fapt contestată, instanța constată că prin procesul verbal de contravenție, petentul a fost sancționat contravențional pentru că a refuzat să se prezinte la sediul postului de poliție din B. Deal, la solicitarea organelor de poliție. Cu toate acestea din înscrisurile comunicate la dosar chiar de către intimat (filele 10-17 din dosar), instanța reține că intimatul nu a făcut dovada că l-a invitat pe petent să se prezint la postul de poliție, întrucât nu a depus la dosar respectiva invitație. Din analiza înscrisurilor depuse de intimat, instanța constată că intimatul i-a comunicat petentului doar procesul-verbal de contravenție iar petentul nu a fost invitat la sediul poliției pentru a constata refuzul acestuia de a da curs invitației, prezumția de validitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat fiind înlăturată prin administrarea de către petent a probei contrare, respectiv la momentul încheierii procesului verbal, petentul nu a refuzat să se prezinte la sediul poliției, procesul verbal fiind încheiat în lipsa sa.

Instanța constată prin urmare că prezumția de validitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat a fost înlăturată.

Față de cele expuse anterior, instanța, în baza art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, urmează să admită plângerea contravențională formulată și să anuleze procesul verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 07.09.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE G.-Secția 3 de Poliție Postul de Poliție B. Deal și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. S., cu domiciliul în comuna Grădinari, . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE G., cu sediul în orașul G., ., jud.G..

Anulează procesul verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 07.09.2012 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 de lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.01.2013.

PREȘEDINTEGREFIER,

R.-C. LUCAANDREEA P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE