Plângere contravenţională. Sentința nr. 7538/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7538/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 12142/193/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Plângere contravențională

Sentința Nr.7538

Ședința publică de la 20 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier A. H.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petentul Țuric D., în contradictoriu cu intimatul I. T. al Poliției de Frontieră Iași, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 mai 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 23 mai 2013, apoi la data de 30 mai 2013, 06 iunie 2013, 13 iunie 2013 și 20 iunie 2013, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată inițial intimatul I. T. al Poliției de Frontieră Iași la data de 18.05.2012, ulterior înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.08.2012, sub nr._, petentul Țuric D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. T. al Poliției de Frontieră Iași, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/14.05.2012 – fila 4.

A arătat petentul, în motivare, că în ziua de 14.05.2012 mergea la serviciu cu autoturismul proprietate personală în loc. Santa M., jud. B., când a fost oprit de un echipaj al Poliției de Frontieră, că, deși a prezentat actul de identitate agentului constatator și a deschis portbagajul la control, acesta i-a întocmit proces-verbal de contravenție, pentru nelegitimare. N. petentul că s-ar fi opus controlului mașinii. Arată că în procesul verbal nu a fost menționat numărul de înmatriculare al autoturismului cu care circula.

În dovedire, petentul a depus la dosar copia procesului-verbal contestat.

Prin întâmpinare – fila 2, intimatul ITPF Iași a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului-verbal contestat și a măsurilor dispuse prin acesta. S-a arătat, în susținerea acestei soluții, că petentul a fost sancționat pentru fapta prevăzută și sancționată de art. 75 lit. d și 76 lit. d din OUG nr. 105/2001, respectiv pentru refuzul de a se legitima. S-a reținut, în concret, că în data de 14.05.2012, orele 8,40, pe raza comunei Santa M., a fost oprit în trafic un autoturism Opel Vectra cu număr de înmatriculare_, condus de petent. La solicitarea polițistului de frontieră, acesta a refuzat să se legitimeze cu un document de identitate valabil, a refuzat să prezinte bagajele din portbagaj, devenind agresiv cu cei doi polițiști de frontieră și îmbrâncind o polițistă de frontieră.

Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, minimul prevăzut de lege.

În dovedire, intimatul a înaintat instanței procesul – verbal contestat, raportul agentului constatator – fila 7, sentințe judecătorești, alte acte.

În cauză s-a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de părți și proba testimonială cu martorii O. V. și R. M.-M., propuși de petent și audiați la termenul de judecată din data de 16.05.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

În data de 14.05.2012, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/14.05.2012 (fila 3 în dosarul inițial), petentul Țuric Dorela fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de dispozițiile 75 lit. d raportat la art. 76 lit. d din OUG nr. 105/2001, respectiv refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actele de identitate ori de a prezenta la control bagajele sau mijloacele de transport, la cererea organelor poliției de frontieră sau ale poliției.

Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că în data de 14.05.2012, orele 8,40, pe raza comunei Santa M., a fost oprit în trafic un autoturism Opel Vectra cu număr de înmatriculare_, condus de petent. La solicitarea polițistului de frontieră, acesta a refuzat să se legitimeze cu un document de identitate valabil, a refuzat să prezinte bagajele din portbagaj, devenind agresiv cu cei doi polițiști de frontieră. Cercetând procesul-verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța constată că în speță nu este incidentă nicio cauză de nulitate dintre cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, actul constatator respectând principalele exigențe de formă ale legii. Astfel, procesul-verbal (fila 5) cuprinde numele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În privința celorlalte mențiuni, respectiv cele prevăzute de art. 16 din ordonanță și la care face referire petentul (faptul că nu s-a menționat numărul de înmatriculare și marca autoturismului), instanța reține că lipsa sau neregularitatea acestora ar constitui doar cauze de nulitate relativă a actului constatator al contravenției. Aceasta presupune, pe de o parte, că petentul trebuie să facă dovada vătămării sale – ceea ce nu s-a întâmplat în cauză – iar, pe de altă parte, că instanța însăși s-ar afla, din pricina respectivelor neregularități, în imposibilitatea de a aprecia faptele în funcție de totalitatea circumstanțelor cauzei. Or, această ultimă împrejurare, pentru a cărei evitare a și fost prevăzută consemnarea totalității mențiunilor de la art. 16, nu poate fi considerată ca incidentă în cauză de vreme ce petentul a avut posibilitatea de a prezenta și de a dovedi aspectele pe care le-a considerat utile poziției sale.

Cum în speță nu s-au produs probe contrare, instanța neputând reține ca relevante declarațiile martorilor propuși de petent, datorită distanței dintre aceștia și locul discuțiilor ce au avut loc între petent și agentul constatator, iar agentul constatator a menționat că la această discuție nu au asistat alte persoane și cum procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de autenticitate și de veridicitate, cu atât mai mult cu cât fapta a fost constatată personal de către lucrătorul de poliție, instanța este ținută să admită că, într-adevăr, petentul este autorul contravenției reținute în sarcina sa, abatere care, potrivit dispozițiilor art. 76 lit. d din OUG nr. 105/2001, se sancționează cu amendă între 300-1500 lei.

Nici în prezentul cadru nu s-au invocat și nu s-au dovedit elemente destinate să atragă o eventuală reindividualizare a pedepsei amendă stabilită la minimul prevăzut de lege. Pe de altă parte, documentele anexate întâmpinării (fila 7) atestă fără dubiu că petentul era dat în atenția SPF Românești, dovedind astfel „rezistență” la efectele scontat educative și coercitive ale sancțiunilor contravenționale. Așa fiind, în speță nu pot fi reținute circumstanțe atenuante și nici concluzia caracterului suficient al unei sancțiuni pur morale.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține ca legal și temeinic întocmit procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul ȚURIC D., domiciliat în . M., jud. B., în contradictoriu cu I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI, cu sediul procesual ales la Serviciul T. al Poliției de Frontieră B., ., jud. B..

Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.05.2012, contestat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. .> Tehnored. A.H./Ex.4/2.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7538/2013. Judecătoria BOTOŞANI