Pretenţii. Hotărâre din 25-10-2013, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 6635/193/2013
Dosar Nr._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 25 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A.
GREFIER – H. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol judecata cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. G. SA, prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul B. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu răspund.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că nu a fost formulată întâmpinare de către pârâtă, după care, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art. 94 alin. 1 lit. „j” raportat la art. 107 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, precum și proba cu interogatoriul civil al pârâtei, care a fost citată cu această mențiune.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod pr. civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 29.03.2013, pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată, sub nr._, cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții prin care reclamanta S.C. A. G. S.A. reprezentată de administratorul judiciar provizoriu D. C., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 427,22 lei, din care 387,81 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 18.03._10; 14,41 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 18.02._10; 25 lei cheltuieli de notificare.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă, prestate în perioada amintită, fără a achita contravaloarea acestora, fiind emise facturi lunare care nu au fost refuzate la plată ceea ce dovedește indirect că acestea au fost recunoscute și acceptate la plată. Facturile cuprind contravaloarea serviciului prestat cât și penalitățile de întârziere pentru întreg debitul restant.
Faptul că pârâtul este utilizator al serviciilor prestate de către societatea-reclamantă rezultă și din inexistența unei solicitări scrise de debranșare.
Întrucât debitorul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciului prestat, în încercarea de a soluționa litigiul pe cale amiabilă, acesta a fost notificat prin adresa nr. 149/08.02.2013, conform Codului de procedură civilă, însă pârâta nu s-a prezentat pentru conciliere, fiind încheiat procesul verbal de neprezentare.
Cu privire la capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, creditorul susține că au fost percepute în baza art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006 și art.30 alin.4 din Legea nr.241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv de la data de 01.01.2007 în cuantum de 0,1% pe zi, iar de la data de 01.07.2010 în cuantum de 0,05% pe zi întârziere, iar de la data de 04.04.2011 în cuantum de 0,04% pe zi întârziere.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.1177, 1178, 1526, 1522 Cod civil, art.43 Cod comercial; Legea nr.51/2006, Legea nr.241/2006 și Legea nr.210/2005, OUG nr.39/2010.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: încheierea nr.197/03.03.2011 a Tribunalului B. privind deschiderea procedurii insolvenței, notificarea nr.149/08.02.2013; dovada de comunicare; procesul verbal încheiat la data de 04.03.2013; fișă dosar, dovada cheltuielilor de notificare, tabel centralizator calcul penalități detaliu calcul factură penalizări, facturile fiscale.
Cererea reclamantei este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art.77 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Reclamanta a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pârâtul B. V., deși a fost legal citat și i s-a comunicat acțiunea cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la primirea acesteia, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări și propune probe.
Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând cererea reclamantei și ansamblul probelor administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Situația de fapt:
Între părțile în litigiu s-au desfășurat relații comerciale în virtutea cărora societatea reclamantă a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă, cu obligația pentru aceasta din urmă de a achita la scadență contravaloarea serviciilor furnizate. Existența raporturilor contractuale dintre cele două părți s-au întemeiat pe dispozițiile art.35-36 Cod comercial care, pentru motive de celeritate, permit desfășurarea unor relații comerciale fără a fi concretizate într-un înscris.
În executarea acestor relații, reclamanta a furnizat pârâtei în perioada 18.03._10 servicii de apă, aspect ce rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, și care însumează valoarea de 387,81, conform fișei abonatului, fiind calculate și penalități de întârziere în sumă de 14,41 lei.
Deși pârâta a fost citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței, astfel că neprezentarea pârâtului pentru administrarea probei cu interogatoriu este apreciată de instanță, conform art. 358 Cod procedură civilă, această împrejurare ca reprezentând un început de dovadă în folosul reclamantei și împotriva pârâtului cu privire la existența și cuantumul datoriei.
În drept, având în vedere situație de fapt reținută, instanța apreciază că îi sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la momentul încheierii contractului, față de dispozițiile art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, conform cărora „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Cu privire la debitul aferent perioadei 18.03._10, instanța reține că potrivit art.36 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, iar art.41 alin.4 lit. c din Legea nr.51/2006, statuează asupra obligației utilizatorilor de a achita în termenele stabilite, contravaloarea serviciilor prestate.
Totodată, conform art.42 alin.9 din Legea nr.51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
Conform art.30 alin.1 din Legea nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, utilizatorul are obligația să achite la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor; factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art.42 alin.9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, conform prevederilor art.42 alin.10 din Legea nr. 51/2006.
Pârâtul a beneficiat constant de servicii de furnizare cu apă, întocmindu-se fișa abonatului privind contravaloarea apei furnizate. Conform înscrisurilor, pârâta are o datorie către reclamantă în suma de 387,81 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare cu apă, prestate și neachitate în perioada 18.03._10.
Având în vedere starea de fapt reținută, în sensul existenței obligației de plată în sarcina pârâtului, precum și prevederile legale incidente, instanța reține așadar existența unei creanțe principale în favoarea reclamantei, S.C.A. G. SA B. și în sarcina pârâtei, în sumă de 387,81 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare cu apă, prestate și neachitate în perioada 18.03._10.
În ceea ce privește capătul accesoriu referitor la penalitățile de întârziere, instanța reține că potrivit art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006 neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, respectiv penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare și valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.
În ceea ce privește cuantumul majorărilor de întârziere utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, art. III din Legea 210/2005 stabilește că acesta va fi de 0,1% pe zi, de la data de 01.01.2007, 0,05% pe zi întârziere începând cu 01.07.2010 și 0,04% pe zi întârziere începând cu data de 04.04.2011.
Sub acest aspect, instanța reține și prevederile art. 1066 din Codul civil, conform căruia clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din partea sa, și ale art. 1069 alin.2 Cod civil, care prevede posibilitatea creditorului de a cumula debitul principal cu penalitățile, în măsura în care penalitățile au fost prevăzute pentru întârzierea executării obligației.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. G. S.A. reprezentată de administratorul judiciar provizoriu D. C., în contradictoriu cu pârâtul B. V. și va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 387,81 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de apă prestate și facturate în perioada 18.03._10 și suma de 14,41 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate pentru perioada 18.03._10.
În ce privește cererea de obligarea a pârâtului la plata sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli de notificare, instanța o va respinge ca neîntemeiată întrucât în cauză nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . B. prin lichidator judiciar D. C., cu sediul în mun. B., ..3, jud. B., înregistrată la ONRC B. sub nr. J_, CUI_, cont nr. RO72RNCB_0001 deschis la BCR Sucursala Județeană B., Cod fiscal R_, COD SIRUES_, în contradictoriu cu pârâtul B. V. cu domiciliul în B., ..28, ., jud. B..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 387,81 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de apă prestate și neachitate în perioada 18.03._10, suma de 14,41 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru debitul restant aferent perioadei 18.03._10.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de notificare în cuantum de 25 lei ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică azi 25.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. H. A.
Redact. Jud P.jA.
Tehnoredact. H.A 4 ex. – 18.12. 2013
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 7587/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Pretenţii. Hotărâre din 06-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








