Pretenţii. Sentința nr. 5698/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5698/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 15528/193/2012
Dosar nr._ Reziliere contract + daune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 5698
Ședința publică din data de 15 mai 2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – M. R. - R.
GREFIER – D. G.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect reziliere contract + daune formulată de reclamant A. S., în contradictoriu cu pârât S.C. W. M. S.R.L.
Procedura de judecată a cererii este cea reglementată de codul de procedură civilă din 1865, conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta, lipsind pârâtul.
S-a procedat la legitimarea reclamantei, care s-a identificat cu C.I. . nr._.
Prin serviciul poștal, s-a transmis de către pârât întâmpinare, în două exemplare, din care unul s-a înmânat reclamantei, iar reclamanta a depus precizări și un set de înscrisuri în probațiune.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. în soluționarea prezentei cereri.
Instanța a acordat cuvântul pe excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., reclamanta punând concluzii de respingere a acesteia, arătând că suportul publicitar se află în B. și Judecătoria B. ar trebui să judece prezenta cerere.
Socotindu-se lămurită, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe excepția invocată, în baza art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta A. S., în contradictoriu cu pârâtul S.C. W. M. S.R.L., a solicitat instanței rezilierea de drept a contractului nr. A823 din 18.09.2008, având ca obiect închirierea terenului aferent panoului publicitar situat la adresa de domiciliu, urmare a nerespectării clauzelor contractuale stipulate la art. 11 lit. a) din contract, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor restante, reprezentând chiria aferentă dreptului de folosință pentru terenul ce se află instalat acest panou publicitar și dezafectarea terenului pe care se află instalat panoul publicitar, cu aducerea acestuia la starea de folosință inițială.
În subsidiar, în situația în care pârâtul refuză dezafectarea locului, după o somare prealabilă, reclamanta a solicitat încuviințarea de a demola panoul publicitar fără acordul pârâtului.
Reclamanta a arătat că prin contractul cu nr. A823/18.09.2008, având ca obiect închirierea terenului aferent panoului publicitar situat la adresa de domiciliu s-a obligat să cedeze suprafața de 5 mp teren, pe o perioadă de 8 ani, pentru ridicarea unui panou publicitar, urmând ca pârâtul să-i achite lunar suma de 110 euro, indiferent dacă există sau nu un afișaj pe acest panou. Cum în derularea contractului pârâtul nu a dat dovadă de corectitudine cu privirea la achitarea sumelor convenite, reclamanta a notificat pârâtul prin scrisoare recomandată, fără răspuns, dar și telefonic, rezultatul fiind același.
În probațiune, reclamanta a depus extrasul de cont curent în care i-au fost virate sumele bănești aferente dreptului de locațiune, contractul de închiriere nr. A823/18.09.2008 și corespondența purtată cu pârâtul.
Pârâtul S.C. W. M. S.A. a formulat întâmpinare, în care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și a solicitat instanței să pună în vedere reclamantei să își precizeze acțiunea în sensul de a menționa care este perioada pentru care înțelege să solicite plata chiriei restante în baza contractului încheiat între părți.
Excepția de necompetență teritorială este o excepție de procedură, a cărei soluționare potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă primează în fața fondului, astfel că instanța se va pronunța asupra acesteia.
Asupra excepției de necompetență teritorială, instanța reține următoarele:
Pârâtul a ridicat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., invocând art. 25 alin. (1) din contract, potrivit căruia „Eventualele neînțelegeri ivite între părți în legătură cu executarea prezentului contract se vor soluționa direct de către acestea pe cale amiabilă, iar în cazul în care această procedură nu stinge litigiul, competența de soluționare a acestuia aparține instanțelor judecătorești din jurisdicția locatarului.”
În deliberare asupra excepției, instanța reține că prezenta cauză nu se încadrează printre pricinile pentru care instanța determinată de lege are o competență teritorială exclusivă, astfel că părțile pot conveni, expres sau tacit, să se judece la o altă instanță.
Potrivit art. 25 alin. (1) din contractul de închiriere, părțile au convenit în mod expres să apeleze la instanțele judecătorești în circumscripția cărora se află sediul locatarului, respectiv al pârâtului S.C. W. M. S.R.L. localitatea în care este înregistrat sediul social al băncii.
Clauza atributivă de competență obligă partea care reclamă să acționeze la instanța aleasă prin convenție, în concret Judecătoria Sectorului 3 București, în detrimentul instanței de drept comun stabilită în baza art. 7 alin. (1) și art. 10 pct. 1 Cod procedură civilă.
Deși reclamanta a ales instanța de la locul executării contractului, potrivit art. 10 pct. 1 și art. 12 Cod procedură civilă, pârâtul nu a înțeles să renunțe la efectele clauzei atributive de competență.
Față de cele expuse, instanța va admite excepția de necompetență teritorială invocată în cauză, stabilind că instanța competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria Sectorului 3 București, în favoarea căreia își va declina competența.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. invocată de pârât.
Declină competența de soluționare a cererii privind reziliere contract și daune formulată de reclamant A. S., cu domiciliul în .. Curtești, jud. B., în contradictoriu cu pârât S.C. W. M. S.R.L., cu sediul în București, ., .. 2, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.R.R./Tehnored. D.G.
2 ex./11.06.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6586/2013.... | Pretenţii. Hotărâre din 13-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








