Pretenţii. Sentința nr. 7142/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7142/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 13270/193/2012
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 7142
Ședința publică din data de 12 iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – M. R. - R.
Grefier – C. A.
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâții P. I., S.C. U. A. S.A. BUCUREȘTI și S.C. U. A. S.A. - SUCURSALA B..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 23.05.2013, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea în mod succesiv pentru data de 29.05.2013 și 06.05.2013, după care, pentru data de astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 27.08.2012 sub nr._, reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâții P. I. și S.C. U. A. S.A., a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 5.300 lei, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că în data de 16.10.2010 a fost victima unui accident de circulație produs de pârâtul P. I., asigurat la acea dată la S.C. U. A. S.A.. Efectuând un viraj la stânga, fără a se asigura, pârâtul a lovit autoturismul Sang Yong cu nr. de înmatriculare_, pe care-l conducea personal. Prin rezoluția nr. 1440/P/2010 din 15.12.2010 P. de pe lângă Judecătoria D. a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât persoana vătămată nu a formulat plângere penală. Reparația mașinii a fost suportată de S.C. U. A. S.A. care a achitat către .. suma de 43.100 lei, reprezentând piese înlocuite plus manopera.
Repararea prejudiciului, conform art. 1084 cod civil trebuie să aibă în vedere principiul reparării integrale, adică atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat de victimă, iar la stabilirea despăgubirii nu se ia în considerare starea materială a părților ci doar vinovăția, autorul fiind obligat a răspunde și pentru culpa cea mai ușoară.
Reclamantul a precizat că este persoană fizică autorizată în cadrul P.F.A. P. I., obiectul de activitate fiind reprezentat de comerțul ambulant în târguri, piețe și oboare cu mărfuri din blană de karacul, astrahan, respectiv căciuli și șepci. Conform adeverinței nr. 32 din 09.02.2011, autoturismul avariat nu a circulat în intervalul 16.10._10 pe timpul efectuării reparațiilor în incinta service-ului Autovulcanizare S.R.L. B.. În această perioadă de 53 de zile în care nu și-a putut folosi mașina proprietate personală, a plătit cu suma de 100 lei pe zi pe numitul Tituleac T. care l-a dus în fiecare zi la târgurile organizate în Rădăuți, Vicovu de Sus, Șipote, Trușești, D., iar în zilele de miercuri și duminică la târgul din B., pentru a-și comercializa marfa. Reclamantul a arătat că împreună cu Tituleac T. a stabilit o medie de 100 lei pe zi și că în această suma nu a fost inclus și combustibilul, întrucât consumul era apropiat de cel al mașinii sale.
Reclamantul a învederat că este evidentă îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, întrucât fapta ilicită constă în neatenția pârâtului în nerespectarea regulilor de circulație, existând totodată vinovăție, culpa, iar prejudiciul este de natură materială, respectiv pierderea suferită prin imposibilitatea de a-și folosi propriul autoturism pe un interval de 53 de zile.
Reclamantul a menționat că a mai promovat o acțiune la Judecătoria B. ce a format obiectul dosarului nr._, iar prin sentința nr. 1372/27.02.2012 s-a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtul S.C. U. A. S.A., motivat de faptul că reclamantul nu a efectuat procedura prevăzută de art. 720 alin. (1) Cod procedură civilă.
La data de 16.07.2012, a efectuat procedura chemării la conciliere directă cu S.C. U. A. S.A., această procedură realizându-se în data de 06.08.2012, dar datorită sumei derizorii de 500 lei oferite, față de suma pretinsă de 5.300 lei, a fost nevoit să promoveze din nou acțiune în fața instanței.
În probațiune, au fost depuse următoarele înscrisuri: cererea de chemare la conciliere directă, procesul-verbal de conciliere, adeverința nr. 192/09.08.2012 și sentința nr. 1372/27.02.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., a cărui atașare s-a solicitat. Ulterior, s-a solicitat proba testimonială, C. V. și Tituleac L. fiind persoanele propuse a fi ascultate.
Reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 429 lei și a timbrului judiciar de 3 lei.
În proces, reclamantul a fost asistat sau reprezentat de avocat G. M., cu delegație la dosar.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul S.C. U. A. S.A. a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, excedând clauzelor legale și contractuale ale asigurării obligatorii.
În fapt, pârâtul a arătat că reclamantul a solicitat suma de 5.300 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli personale care să-i acopere deplasarea la diverse târguri cu un autovehicul închiriat în perioada 16.10._10.
În data de 16.10.2010, pârâtul P. I., conducând autovehiculul_, a avariat autovehiculul_, proprietatea reclamantului. Autovehiculul pârâtului P. I. era asigurat RCA prin polița . nr._, cu valabilitate 22.08._11. În baza acestei polițe, în data de 19.10.2010, reclamantul a solicitat deschiderea dosarului de daune prin completarea și depunerea „Înștiințării de daune”. În aceeași dată a fost întocmit procesul-verbal de constatare a daunelor, efectuându-se și fotografiile martor. Pentru repararea autovehiculului, reclamantul a optat pentru serviciile .., care a finalizat reparațiile la data de 16.11.2010, prin emiterea facturii nr. 1734/16.11.2010 în valoare de 42.600 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor la autovehiculul_, și a facturii nr. 1745/16.10.2010 în valoare de 500 lei, reprezentând tractarea autovehiculului la service, care au fost achitate conform cererii de despăgubire a reclamantului către unitatea service în data de 23.11.2010. Odată cu efectuarea propunerii de plată și a acceptării acesteia, reclamantul a completat „Cererea de despăgubire” pentru suma de 43.100 lei, iar dosarul de daune a fost soluționat în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/1995 și ale Normelor anexe Ordinului C.S.A. nr. 21/2009.
Pârâtul a subliniat că răspunderea sa este o răspundere contractuală limitată prin condițiile contractului de asigurare RCA . nr._, definit generic prin art. 9-22 din Legea nr. 136/1995, iar ca și contract specific RCA prin art. 48-59, coroborate cu Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților adoptate prin Ordinul 21/2009 al C.S.A., valabil la data producerii accidentului. Contractul de asigurare RCA a prevăzut că se acoperă de către asigurător prejudiciile produse de asigurat terțelor persoane prin intermediul autovehiculului și nu reprezintă o relație contractuală directă între reclamant și asigurator.
În primul rând, pârâtul a arătat că, prin art. 55 alin. (4) din Legea nr. 136/1995, se instituie convenția de stingere a pretențiilor păgubitului față de asigurător, convenție care a fost semnată și de reclamant. Prin cererea de despăgubire completată și semnată în data de 17.11.2010, reclamantul a declarat că prin primirea despăgubirii este integral despăgubit pentru daună și nu va mai avea nici o pretenție de la asigurător. Cererea de despăgubire reprezintă o convenție legală de stingere a pretențiilor față de asigurător, care are caracter total și necondiționat, stingând orice pretenții ulterioare, un act de voință neviciat care produce efecte juridice asupra ambelor părți pentru evenimentul asigurat. În cazul în care nu era mulțumit de suma primită ca despăgubire, reclamantul ar fi trebuit să solicite reanalizarea cazului și reevaluarea pagubelor sau cel puțin să scrie pe cererea de despăgubire faptul că are obiecțiuni asupra sumei și a modului de evaluare a acesteia. Prin urmare, prin plata despăgubirii în sumă de 43.000 lei, în data de 23.11.2010, acceptată prin semnarea cererii de despăgubire, pârâtul a apreciat că este exonerat de plata oricăror despăgubiri suplimentare care provin din accidentul din data de 16.10.2010.
În al doilea rând, pârâtul a învederat că suma de 5.300 lei reclamată pentru lipsa de folosință a autovehiculului, reprezentând închirierea unui autovehicul pe o perioadă de 53 de zile, nu este justificată în condițiile contractului de asigurare. Pentru ca lipsa de folosință să reprezinte o despăgubire în temeiul unui contract RCA, aceasta trebuie să se circumscrie condițiilor generale stipulate prin art. 1 pct. (2) din Norme, respectiv prejudiciul trebuie să fie urmarea directă a unui accident de circulație, cât și condițiilor speciale descrise de art. 45 alin. (1) din Norme, prin care se arată condițiile stricte pentru care se pot acorda despăgubiri. Astfel, prejudiciul solicitat de reclamant trebuie să fie dovedit cu acte justificative, iar sarcina probei revine păgubitului. Prejudiciul se determină luându-se în calcul tarifele practicate de păgubit la data producerii pagubei, iar fapta trebuie să afecteze activitatea pe care o desfășoară persoana prejudiciată. Persoana prejudiciată trebuie să-și desfășare activitatea prin intermediul autovehiculului pentru transport de marfă sau persoane, cu licență și autorizare, iar prejudiciul să acopere doar perioada normată de efectuarea reparațiilor la autovehicul.
Față de aceste prevederi, cheltuielile solicitate de reclamant nu sunt urmarea directă a accidentului de circulație, deoarece: autovehiculul nu a fost înmatriculat pe P.F.A. P. I., ci pe P. I.; reclamantul nu poate justifica cu acte veniturile realizate prin intermediul autovehiculului; în intervalul 16.10._10 sunt 49 de zile, nu 53 de zile de care s-a făcut vorbire; faptul că autovehiculul a stat la reparație în perioada invocată nu este imputabil societății de asigurare, deoarece aceasta a făcut plata în data de 23.11.2010, iar din devizul de lucrări rezultă că pentru reparația autovehiculului au fost necesare 30,8 ore manoperă pentru operațiunile de mecanică și 7,2 ore pentru vopsitorie, situație în care, prin raportare la norma de 8 ore/zi, rezultă un număr de 5 zile de reparație efectivă; reclamantul nu a făcut dovada contractului de închiriere, contract care trebuia înregistrat la Ministerul Finanțelor Publice și în contabilitatea persoanei fizice autorizate; deplasarea la diverse târguri trebuie justificată cu ordin de deplasare, iar participarea la târg, cu taxa de expunere achitată, împrejurări, de asemenea, nedovedite de reclamant.
În al treilea rând, pârâtul a solicitat ca instanța, în virtutea rolului activ, să pună în vedere reclamantului să depună înscrisuri în dovedirea pretențiilor sale, în condițiile art. 112 Cod procedură civilă. Înscrisurile doveditoare a pretențiilor reclamantului au lipsit și în procedura de conciliere directă, fiind cerute în mod expres la data de 0608.2012, data când s-a încheiat procesul-verbal de conciliere înregistrat sub nr. 1526.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, art. 942 și urm. din Codul civil, art. 969 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse terților adoptate prin Ordinul CSA nr. 21/2009.
În probațiune, au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: cererea de plată a despăgubirii din 17.11.2010, procesul-verbal de constatare a pagubelor, fișa de evaluare a vehiculului și a despăgubirii, referatele de plată din dosarul de daune nr. 7434, devizul de calcul reparații vehicul, factura fiscală nr. 1734/16.11.2010, factura fiscală nr. 1745/16.11.2010 și înștiințarea cu privire la producerea accidentului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. I. a solicitat respingerea acțiunii în pretenții a reclamantului, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Pârâtul a arătat că a mai fost chemat în judecată de reclamant, pentru aceeași cauză, în dosarul nr._ al Judecătoriei B., prin sentința nr. 1372/27.02.2012 reținându-se lipsa calității sale procesuale pasive.
În susținerea excepției, pârâtul a arătat că legiuitorul a înțeles să înlăture dreptul de opțiune al persoanelor păgubite între a chema în judecată direct pe cel răspunzător de producerea accidentului ori pe succesorii lui în drepturi sau de a se îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă, apreciind în mod întemeiat că cererea trebuie să fie îndreptată în toate cazurile împotriva asigurătorului, care prezintă garanții de solvabilitate, fiind realizat astfel interesul public constând în despăgubirea promptă și efectivă a celor păgubiți prin accidente rutiere. Totodată, a arătat că pagubele consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat sunt în obligația asigurătorului, potrivit art. 26 alin. (1) lit. c) din Norma din 17.05.2010 aprobată prin Ordinul nr. 5/2010.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, care este lovită de nulitate absolută, încălcând ordinea publică, dat fiind că prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995 au fost edictate de legiuitor pentru realizarea interesului public.
În drept au fost invocate prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 5/2010, art. 5, art. 966 și art. 968 din Codul civil și art. 137 Cod procedură civilă.
În probațiune, a fost depusă, în copie, sentința nr. 1372/27.02.2012 a Judecătoriei B..
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri, pentru reclamantul și pârâtul S.C. U. A. S.A., și proba testimonială, fiind ascultați martorii C. V. și Tituleac L., propuși de reclamant. Totodată, s-a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei B. în care s-a pronunțat sentința nr. 1372/27.02.2012.
Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:
În data de 16.10.2010, a avut loc accidentul rutier constând în coliziunea dintre autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de pârâtul P. I. și autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de reclamantul P. I..
Vinovat de producerea accidentului a fost găsit pârâtul P. I., astfel că, pentru acoperirea daunelor materiale suferite în urma accidentului, reclamantul P. I. s-a adresat cu o cerere în despăgubire către pârâtul S.C. U. A. S.A., între acesta și pârâtul P. I. fiind încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie nr._/05.07.2010.
În baza acestui contract, pârâtul S.C. U. A. S.A. a achitat costul transportului autoturismului cu nr. de înmatriculare_ de la locul accidentului la unitatea service și costul reparațiilor acestui autoturism, achitând suma de 500 lei, reprezentând factura fiscală nr. 1745/16.11.2010, respectiv suma de 42.600 lei, reprezentând factura fiscală nr. 1734/16.11.2010, ambele eliberate de .., prestatorul serviciilor.
În completarea acestor despăgubiri, reclamantul a solicitat obligarea pârâților P. I. și S.C. U. A. S.A. să-i plătească suma de 5.300 lei, reprezentând suma achitată către Tituleac T. pentru a-i asigura transportul timp de 53 de zile, în intervalul 16.10._10, când autoturismul s-a aflat în unitatea service.
Față de cererea reclamantului, pârâtul P. I. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu privire la care instanța se va pronunța cu prioritate în temeiul art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă.
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Prin urmare, atunci când persoana vinovată de producerea accidentului are o asigurare valabil încheiată, calitatea de pârât în cauză este dobândită exclusiv de către asigurător, singurul ținut de plata despăgubirilor. Potrivit prevederii exprese a legii, la judecată participă și persoana vinovată de producerea accidentului, dar nu în calitate de pârât, ci în calitate de intervenient forțat. În această calitate, are posibilitatea să formuleze apărări la cererea reclamantului și de a propune probe, fără a putea fi obligat la plata despăgubirilor.
Întrucât pârâtul P. I. a fost chemat în judecată în calitate de pârât, reclamantul solicitând obligarea sa la plata despăgubirilor în sumă de 5.300 lei, iar nu de intervenient forțat, excepția lipsei calității sale procesuale pasivă este întemeiată, urmând ca instanța să o admită și să respingă cererea reclamantului, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fond, instanța reține că despăgubirile de 5.300 lei au făcut obiectul concilierii directe între reclamant și pârâtul S.C. U. A. S.A., potrivit procesului-verbal înregistrat la societate sub nr. 1526/06.08.2012. Părțile nu s-au înțeles asupra despăgubirilor, pârâtul oferind doar suma de 500 lei, și aceasta în măsura în care reclamantul va dovedi această cheltuială, cu înscrisuri, iar reclamantul apreciind această sumă ca derizorie.
În fața instanței, pârâtul nu și-a menținut întocmai poziția de la concilierea directă, în sensul că nu a mai avansat nicio sumă, însă a reiterat necesitatea ca prejudiciul să reprezinte o consecință directă a accidentului rutier, urmând ca atât natura prejudiciului, cât și cuantumului acestuia să fie probate de reclamant exclusiv cu înscrisuri. Totodată, pârâtul a susținut și existența unei convenții de stingere a pretențiilor, asumată de reclamant prin semnarea cererii de despăgubire din data de 17.11.2010.
Potrivit art. 48-50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării în România au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule, caz în care, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul (instanța a învederat aceste dispoziții legale prin raportare strictă la obiectul litigiului – accident de vehicul urmată de avarierea bunurilor)
Limitele și condițiile răspunderii au fost stabilite prin Ordinul nr. 21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, valabil la data producerii accidentului. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Norme, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Se pot acorda despăgubiri, în formă bănească, atât pentru pagubele materiale, cât și pentru pagubele consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat.
Pentru pagubele materiale, potrivit art. 35, persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, în cauză, reclamantul uzând de acest drept pentru acoperirea prejudiciului constând în avarierea autoturismului său, iar pentru pagubele consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat, potrivit art. 45, persoana prejudiciată trebuie să se adreseze instanței judecătorești, deoarece aceste despăgubiri se stabilesc prin hotărâre judecătorească.
Ca atare, instanța constată că reclamantul, prin semnarea cererii de despăgubire din data de 17.11.2010 nu a putut renunța decât pentru pretențiile ocazionate de avarierea vehiculului, care au făcut obiectul dosarului de daună nr. 7434 deschis la reclamant, nefiind opozabilă în litigiul dedus judecății cu privire la despăgubirile pentru lipsa de folosință a bunului avariat.
De asemenea, lipsa de folosință a bunului nu se rezumă doar la autovehiculele folosite de persoana prejudiciată ca mijloc de transport de mărfuri sau de persoane, pentru îndeplinirea obiectului activității sale și pentru care deține licență și autorizare în acest sens, ci la orice alte autovehicule aflate în proprietatea persoanei prejudiciate. Particularitatea pentru autovehiculele folosite ca mijloc de transport de mărfuri sau de persoane constă în modalitatea de stabilire a prejudiciului și dovada acestuia, prin anumite înscrisuri, reglementată expres de Norme, pe când, pentru celelalte autovehicule, prejudiciul se dovedește prin orice mijloc de probă.
Autoturismul avariat proprietatea reclamantului a fost utilizat de acesta și pentru desfășurarea activității sale autorizate a fi prestată ca persoană fizică autorizată P. I., iar sub acest aspect nu prezintă relevanță că autoturismul este înmatriculat pe numele persoanei fizice P. I..
Cât privește prejudiciul suferit, reclamantul nu a produs probe directe în acest sens. Martorii Tituleac L. și C. V., nefiind persoanele cu care reclamantul pretinde a fi încheiat contractul de servicii de transport, nu au putut atesta prezența reclamantului în anumite zile, din lună și an, la vreun târg unde reclamantul să-și expună marfa spre vânzare și că deplasarea sa și a mărfurilor a fost asigurată de Tituleac T.. Chiar declarația martorei Tituleac L., soția lui Tituleac T., nu este lămuritoare cu privire la câte zile au fost și unde au fost, neparticipând direct la această activitate.
Reclamantul nu a opus un înscris constatator al înțelegerii sale cu Tituleac T. și nici o chitanță de plată cu privire la sumele achitate, iar declarațiile martorilor nu au putut suplini lipsa înscrisurilor preconstituite care să dovedească raportul juridic.
Prejudiciul trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenței sale, cât și sub aspectul întinderii sale, or reclamantul nu a făcut dovada nici a existenței și nici a întinderii. Însuși reclamantul este echivoc în stabilirea întinderii prejudiciului, deoarece, pe de o parte, susține că s-a deplasat zilnic în intervalul 16.10._10 și că s-a plătit 100 lei/zi, de unde rezultă suma de 4.900 lei, fiind 49 de zile în acest interval, iar pe de altă parte a învederat 53 de zile de transport, echivalentul a 5.300 lei, sumă de altfel solicitată.
Față de cele expuse, instanța constată că cererea reclamantului P. I., în contradictoriu cu pârâtul S.C. U. A. S.A. este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare. Cum pârâtul nu a căzut în pretenții, va fi respinsă și cererea accesorie privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul P. I..
Respinge cererea formulată de reclamantul P. I., cu domiciliul în mun. B., .. 32, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul P. I., cu domiciliul în ., jud. B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.
Respinge cererea formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâtul S.C. U. A. S.A., cu sediul în București, ., sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.R.R./Tehnored. P.I.M. și M.R.R.
5 ex./13.06.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3151/2013. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 2629/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|
