Acţiune în constatare. Sentința nr. 2492/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2492/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 14264/193/2013
DOSAR NR._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 06.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2492
Pe rol pronunțarea asupra cererii civile, formulată de reclamantul H. M. C., în contradictoriu cu pârâtele B. C. ROMÂNĂ – SA și B. C. ROMÂNĂ SA - Sucursala B., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 03.07.2013, sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamantul H. M. - C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. C. ROMÂNĂ SA și B. C. ROMÂNĂ SA - Sucursala B., constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la pct. 9 lit. f din contractul de credit bancar nr._ din 16.04.2008, obligarea pârâtelor de a-i restitui suma de 14.280 lei, care a fost percepută în perioada aprilie 2008 - octombrie 2011, reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri, la plata dobânzii legale de la data plății fiecărui comision de urmărire riscuri, în parte, până la restituirea efectivă a sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin contractul de credit bancar nr._ din 16.04.2008 încheiat cu pârâta S.C. B. C. Română SA - Sucursala B., i-a fost acordat un credit în valoare de 70.000 lei pe o perioadă de 120 de luni, iar potrivit pct. 9 lit. f din contract, a plătit un comision de urmărire riscuri de 119 lei lunar, reprezentând un procent de 0,17 % din valoarea creditului contractat. În cuprinsul anexei la contractul de credit bancar sunt prevăzute și precizate o . de clauze, ce reprezintă condițiile generale de creditare, astfel, la punctul 3.8 se precizează că: „comisionul de urmărire riscuri se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.”
A mai motivat reclamantul că la data de 11.10.2011 a încheiat contractul de credit nr. HL_ cu S.C. Bancpost SA, prin care a rambursat în integralitate creditul contractat de la BCR, în baza contractului de credit bancar nr._ din 16.04.2008. Acesta susține că, clauza de la punctul 9 litera f este abuzivă, întrucât încalcă flagrant prevederile Legii nr. 193/2000, deoarece art. 1 alin. 3 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art. 4 alin. 1 prevede că printr-o clauză abuzivă se înțelege acea clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul (respectiv el - reclamantul) dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar conform art. 6 din Condițiile generale, a fost obligat să asigure împotriva tuturor riscurilor bunurile achiziționate din credit și cele aduse în garanție și să încheie un contract de asigurare pe viață, în luna octombrie 2011 rambursând în totalitate creditul contractat, inclusiv comisioanele de urmărire riscuri și, deși a solicitat, pârâtele nu i-au restituit comisionul de urmărire riscuri, deși creditul a fost rambursat în totalitate. Apreciază reclamantul că această acțiune a pârâtelor echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză, ceea ce i-a creat un dezechilibru, prin plata unor sume mari și nejustificate, iar caracterul abuziv al acestei clauze derivă și din conținutul O.U.G. nr. 50/2010 care prevede expres comisioanele ce pot fi incluse în contractele de credit: „comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor” ori comisionul de urmărire riscuri nu se regăsește în această enumerare.
Astfel, față de cele menționate, reclamatul solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la pct. 9 lit. f din contractul de credit bancar nr._ din 16.04.2008 și obligarea pârâtelor să îi restituie suma de 14.280 lei, care a fost percepută în perioada aprilie 2008 - octombrie 2011 reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri împreună cu dobânda legală.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 193/2000 republicată, art. 453 din noul Cod de procedură civilă și art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997, actualizată. ca fiind prevederile art.12 și 13 din Legea nr.193/2000.
Reclamantul a precizat că, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997, republicată, prezenta acțiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri la dosar.
Pârâta S.C. B. C. ROMÂNĂ SA a formulat întâmpinare (filele 23 - 37), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea unor clauze abuzive dintr-un contract încetat, întrucât reclamantul solicită prin prezenta acțiune constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la pct. 9 lit. f din contractul de credit și restituirea sumelor încasate în baza acestei clauze, acțiunea fiind inadmisibilă raportat la faptul că la data introducerii acțiunii, contractul de credit nu mai este în vigoare, fiind încetat din data de 20.10.2011.
Pârâta a mai invocat excepția prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri din contractul de credit și restituirea sumelor achitate în baza acesteia, cu motivarea că de la data semnării contractului de credit - 16.04.2008 și până la data introducerii acțiunii reclamantului - 03.07.2013 au trecut mai mult de 5 ani, fără ca reclamantul să ridice obiecțiuni, în tot acest timp, cu privire la valabilitatea sau corectitudinea clauzelor contractuale.
De asemenea, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește anularea/eliminarea clauzelor reglementând elemente ale prețului contractului de credit, întrucât dobânda și comisioanele într-un contract de împrumut reprezintă prețul acestui contract, precum și excepția inadmisibilității capetelor 2 - 3 de cerere privind restituirea sumelor achitate în baza prevederilor contractuale și a dobânzilor legale, aceste capete de cerere accesorii primului capăt de cerere vizând constatarea caracterului abuziv al clauzei în baza căreia au fost achitate aceste comisioane, astfel încât inadmisibilitatea primului capăt de cerere atrage și inadmisibilitatea capetelor 2 și 3 de cerere.
Pe fond, susține pârâta că acțiunea este netemeinică, întrucât clauzele contractuale privind comisioanele se referă la prețul contractului și nu pot fi anulate/eliminate de către instanța de judecată, clauza contestată având o redactare clară și inteligibilă, fără utilizarea unor termeni ambivalenți sau echivoci, cuprinzând cifre și procente exprimate matematic, în modul cel mai simplu și concis, pentru clarificarea exactă a modalității, prin care se determină cuantumul comisionului de urmărire riscuri, perceput de bancă, comisioanele contractuale împreună cu dobânda reprezintă costuri ale creditului, fiind parte integrantă a obligațiilor asumate de împrumutat pentru a i se pune la dispoziție sumele de bani împrumutate. Aceasta apreciază că respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și susține că toate clauzele contractuale au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent. Mai mult, art.5 din contractul de credit analizat nu poate face obiectului controlului caracterului abuziv din perspectiva Legii nr.193/2000 întrucât, potrivit acestui act normativ, ca o clauză să poată fi analizată ca fiind abuzivă, este necesar ca aceasta să nu se refere la obiectul propriu-zis al contractului, iar clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri sunt elemente care formează costul total al creditului, iar acest cost, împreună cu marja de profit a băncii, formează prețul contractului de credit de consum.
Mai arată pârâta că se impune respingerea acțiunii și ca urmare a faptului că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.4 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent care a avut la îndemână toate informațiile de care a avut nevoie și a beneficiat de timpul necesar atât pentru a verifica oportunitatea contractării în condițiile oferite de un anumit agent economic cât și pentru a compara această ofertă cu altele asemănătoare existente pe piață și prin urmare nu poate vorbi de contractarea în necunoștință de cauză sau de existența vreunui viciu de consimțământ. Susține aceasta că, clauzele nu sunt contrare bunei-credințe pentru că în mod tradițional și necontestat, pentru bancă, cauza unui contract de credit este aceea de a obține profit ca urmare a desfășurării activității economice de creditare și prin punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, banca nu urmărește o cauză ilicită și, de asemenea, clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, doctrina fiind unanimă în a considera existența unui dezechilibru semnificativ numai în situația absenței unor prestații echivalente ca urmare a executării obligațiilor contractuale de către părți. Mai mult, mai arată pârâta că, raportat la profesia și funcția pe care reclamantul le avea la momentul încheierii contractului, aceea de funcționar public în cadrul Prefecturii B., astfel încât acesta nici nu poate fi considerat un consumator neinstruit, care să nu-și dea seama ce obligații și-a asumat prin contract.
A mai arătat pârâta că, prin punerea la dispoziția împrumutătorului a unor sume de bani, banca nu urmărește și nici nu ar putea urmări o cauză ilicită, fiind ținută atât de specificul contractului de credit, cât și de specialitatea de folosință a persoanelor juridice, care nu pot încheia acte cu titlu gratuit, așa cum s-ar întâmpla dacă instanța ar elimina comisioanele din contract, așa cum solicită reclamantul. De asemenea, precizează că, clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, iar o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii, din moment ce duce la acordarea unui credit cu titlu gratuit de către o societate bancară obligată să funcționeze pe principiile obținerii de profit, iar anularea/eliminarea clauzelor privind comisioanele înseamnă lăsarea contractului fără parte din obiectul său, fără contraprestația corespunzătoare, adică obligarea băncii să realizeze acte de comerț gratuite sau în pierdere, fiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii.
Cu privire la comisionul de urmărire riscuri prevăzut la pct. 9 lit. f din contractul de credit, precizează pârâta că acesta este stabilit în cuantum lunar fix de 119 ron, reprezentând un procent de 0,17 % din valoarea creditului contractat, pe care reclamantul trebuie să îl achite cu acest titlu, clauzele contractuale fiind sub acest aspect cât se poate de clare. ;ai arată pârâta că acest comision de urmărire riscuri s-a perceput de către Bancă pentru creditele fără garanții reale mobiliare/imobiliare, cum a fost și cazul contractului de credit al reclamantului, justețea perceperii acestui comision nu poate fi contestată și, raportat la situația particulară a împrumutatului H. M. C., în care acesta avea, la data contractării creditului de la bancă, un venit lunar de 4729 lei și încă trei credite în curs, două la BRD de 3400 EUR și respectiv 22.900 Eur și unul la Bancpost de 19.653 lei și, în condițiile în care nu a garantat creditul acordat de BCR cu nicio garanție reală sau personală, este mai mult decât justificat să i se perceapă un comision de risc, pentru acoperirea riscului de neplată, faptul că, riscul nu s-a produs și reclamantul a reușit să achite creditul acordat de bancă nu poate duce la concluzia că trebuie să i se restituie sumele plătit cu titlu de comision de urmărire riscuri.
De asemenea, pârâta a mai arătat că în perioada aprilie 2008 - octombrie 2011 reclamantului i-a fost încasat comisionul de urmărire riscuri, prevăzut în contract de 119 lei/lunar pe cele 42 de luni de derulare a contractului, adică suma totală de 4.998 lei, lucru care rezultă din extrasele de cont, anexate la dosar și în care se detaliază fiecare încasare a comisionului de urmărire riscuri și data la care a fost încasat, depunând anexat o situație centralizată a încasărilor de comisioane în baza contractului de credit, din care rezultă că în perioada 19 mai 2008 - 19 august 2010 a fost plătit lunar comisionul de urmărire riscuri în cuantum de 119 lei/lunar. Ulterior, în perioada 19.09._11, comisionul de 119 lei/lunar a fost inclus în comisionul de administrare (în cuantum de 154 lei/lunar), din această situație rezultând cuantumul total al comisioanelor încasate în baza Contractului (comision urmărire riscuri și comision de administrare) de 6.468 lei reprezintă comisionul de urmărire riscuri, lucru confirmat și prin adresa BCR nr._/28.03.2014, prin urmare, pretențiile reclamantului la restituirea sumei de 14.280 lei, care ar reprezenta comisionul de urmărire riscuri plătit de el, sunt nejustificate și nedovedite, în condițiile în care pârâta face dovada că pe perioada de derulare a contractului, aprilie 2008 - octombrie 2011, reclamantul a plătit comision de urmărire riscuri, conform obligațiilor asumate prin contract, în cuantum total de 4.998 lei.
Față de cele menționate, pârâta solicită, în principal, respingerea acțiunii introductive, ca urmare a admiterii excepțiilor invocate, iar în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, conform art. 451 și 453 Cod procedură civilă.
În drept, pârâta a precizat că înțelege să se folosească de toate dispozițiile legale menționate în cuprinsul întâmpinării.
În susținerea apărărilor formulate, pârâta a depus la dosar înscrisuri, filele 47 - 116 și a solicitat proba cu interogatoriul reclamantului (filele 207 - 211).
Prin precizările depuse la filele 123 - 124, reclamantul a arătat că își menține în continuare toatele capetele de cerere, însă înțelege să își întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 992 - 997 cod civil privind restituirea plății nedatorate și pe cele deja indicate, respectiv art. 1 și urm. din Legea nr. 193/2000 republicată, art. 453 din Noul Cod de procedură civilă și art. 15 lit. j din Legea Nr. 146/1997, actualizată, iar ca efect al caracterului abuziv al clauzei stipulate la pct. 9 lit. f din contractul de credit bancar nr._ din 16.04.2008 se impune ca instanța să dispună anularea acestei clauze.
Totodată, reclamantul a formulat și răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, precum și apărările de fond ale acesteia, ca fiind nedovedite.
Cu privire la excepția invocată, respectiv inadmisibilitatea acțiunii în constatarea unor clauze abuzive dintr-un contract încetat, reclamantul a solicitat respingerea, ca nefondată, iar raport la noile precizări la acțiune, respectiv solicitarea sumelor de bani reprezentând plată nedatorată, acestea fiind achitate în baza unor clauze abuzive, consideră că excepția este nedovedită, admiterea unei asemenea excepții l-ar priva de posibilitatea de a-și recupera sumele de bani achitate din eroare, către pârâtă, în condițiile în care aceasta a profitat de poziția sa dominantă, înserând în convenția de credit mai multe clauze abuzive, dintre care cea care reglementează comisionul de risc.
De asemenea, reclamantul a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri din contractul de credit și restituirea sumelor achitate în baza acesteia, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă în toate cazurile, nu doar în situația nulității relative, ci și a nulității absolute, dar termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în valorificarea dreptului său de creanță începe să curgă la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acestei clauze, cu consecința repunerii părților în situația anterioară (acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, în ceea ce privește anularea/eliminarea clauzelor reglementând elemente ale prețului contractului de credit, reclamantul a arătat că este nefondată, prin înserarea clauzelor constatate ca abuzive în convențiile de credit încă de la momentul încheierii acestor acte juridice se încalcă anumite prevederi legale (Legea nr. 193/2000), instituite în apărarea unui interes general (protejarea consumatorilor de practicile abuzive ale comercianților, sancțiunea consacrată în dreptul civil român fiind nulitatea absolută, astfel încât, în consecință, dintre măsurile alternative prev. de art. 13 din Legea nr. 193/2000,modificată, reclamantul solicită să anuleze doar clauzele contractuale constatate ca fiind abuzive cu consecința eliminării lor din contractul de credit și actul adițional, iar ca efect al anulării clauzei privind comisionul de risc se impune repunerea în situația anterioară înserării respectivelor clauze în cuprinsul convenției de credit prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în temeiul acestei clauze, astfel încât, față de cele menționate, se impune a fi respinsă și ultima excepție invocată de către pârâtă privind inadmisibilitatea capetelor de cerere 2 și 3.
De asemenea, reclamantul a mai precizat că banca susține că valoarea comisionului de risc încasat este în valoare de 4.998 lei (42 luni x 119 lei), solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată pentru diferența de până la suma de 14.280 lei, la data de 11.10.2011 a încheiat contractul de credit nr. HL52252 du S.C Bancpost SA, o mare parte din suma de 48.000 de euro contractată a fost folosită pentru rambursarea integrală a creditului acordat de către Bancpost, BRD și BCR, conform art. 1 pct. 1.2 lit. d din acest contract, creditul va fi utilizat cu prioritate pentru rambursarea integrală a creditului acordat de către BCR în baza contractului de credit nr._, inclusiv a dobânzilor la zi și a comisionului de rambursare, prin urmare pârâtei i-a fost rambursat integral creditul acordat în baza contractului de credit nr._ cu toate comisioanele incluse printre care și comisionul de risc, motiv pentru care se impune restituirea în integralitate a acestuia.
Prin încheierea de ședință din data de 14.05.2015, instanța a respins excepția netimbrării ca neîntemeiată, reținând dispozițiile art.29 lit.f din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru (în vigoare la data înregistrării acțiunii, 03.07.2013), conform cărora, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile referitoare la protecția dreptului consumatorilor care au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici și, cum în cazul de față, acțiunea a fost formulată de reclamantul H. M. C., în calitate de consumator, în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA, în calitate de operator economic, cu care a fost încheiat contractul de credit bancar nr._/16.04.2008, a cărui clauze sunt supuse cenzurii instanței, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, se constată că sunt îndeplinite cerințele legale privind scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru a întregii acțiuni, iar excepția netimbrării este neîntemeiată.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, față de împrejurarea că, la data sesizării instanței cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, contractul de credit bancar nr._/16.04.2008 era încetat încă de la data de 20.10.2011, ca urmare a achitării integrale a debitului, instanța a apreciat că este neîntemeiată și a respins-o, întrucât din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr.193/2000, reiese fără nici un dubiu intenția legiuitorului de a oferi protecție necondiționată consumatorului, prin punerea la dispoziția acestuia a unei acțiuni care să permită instanței verificarea caracterului abuziv al clauzelor inserate într-un contract încheiat de acesta cu un profesionist.
Faptul că, în unele texte de lege, se face referire expresă la derularea în continuare a contractului, nu poate conduce la concluzia că legiuitorul a dorit să excludă de la verificarea caracterului abuziv al clauzelor, contractele încetate, deoarece nu a făcut nicio distincție între contractele în derulare și contractele încetate și nu a prevăzut expres această excepție de la cenzura instanței, referitoare la contractele încetate, iar potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă („Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”).
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de urmărire riscuri și restituirea sumelor achitate în baza acesteia, instanța a respins-o, ca neîntemeiată întrucât, deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective. În ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, și în consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamantului pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de urmărire riscuri, nu poate fi apreciat ca prescris. Totodată, nici cu privire la cererea accesorie de restituire a sumelor achitate în baza comisionului de urmărire riscuri, nu se poate reține excepția prescripției, deoarece termenul legal de 3 ani începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data constatării caracterului abuziv al clauzei respective și nu de la data încheierii contractului, cum eronat susține reclamanta.
Cu privire la excepțiile inadmisibilității acțiunii, în ceea ce privește anularea/eliminarea clauzelor reglementând elemente ale prețului contractului de credit și a inadmisibilității capetelor 2 și 3 de cerere, în temeiul art.22 alin.4 Cod procedură civilă, instanța le-a recalificat pe acestea ca fiind apărări de fond, urmând a fi analizate odată cu fondul cauzei.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul civil al reclamantului (filele 207 - 211), precum și proba cu efectuarea unui raport de expertiză contabilă (filele 166 - 175).
Analizând cererea principală, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 16.04.2008, între reclamant, în calitate de împrumutat și pârâta B. C. Română SA prin reprezentanta Sucursala B., a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, prin care banca a pus la dispoziția împrumutatului suma de 70.000 lei pentru o perioadă de 120 luni (fila 6).
Potrivit clauzei inserate în art.9 lit.f din condițiile speciale, pentru creditul pus la dispoziție, banca a perceput printre altele, un comision de urmărire riscuri de 119 lei/lunar, reprezentând un procent de 0,17% din creditul contractat, iar potrivit clauzei inserate la art.3.8 din condițiile generale, comisionul de urmărire riscuri se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat, clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda și se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
La data de 11.10.2011, reclamantul a stins creditul ce a făcut obiectul contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._ încheiat la data de 16.04.2008 cu pârâta B. C. Română SA prin reprezentantă Sucursala B., încheind un nou contract de credit cu o altă unitate bancară cu nr.HL52252, respectiv cu Bancpost S.A. (fila 11).
În urma administrării probei cu expertiză contabilă (filele 164-175), s-a constatat că, prin achitarea anticipată a creditului, reclamantul a plătit pârâtei suma de 4.998 lei cu titlu de comision de urmărire riscuri și nu 14.280 lei cum a pretins acesta inițial prin prezenta acțiune, această sumă reprezentând comisionul de urmărire riscuri ce ar fi fost achitat pe întreaga perioadă de contractare prevăzută în contract.
Verificând condițiile în care a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/16.04.2008 cu pârâta B. C. Română, instanța constată că acesta intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe aceea de comerciant.
În drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede: O clauză contractuală care nu a fost negociată direcți cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. S-a realizat astfel, prin dispozițiile legale mai sus citate, transpunerea dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții, două negative și una pozitivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
Din definiția data clauzelor abuzive, rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite pentru stabilirea caracterului abuziv, respectiv clauza să nu fie rezultatul unei negocieri, clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei – credințe în detrimentul consumatorului.
In ce privește prima condiție, potrivit dispozițiilor legale, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsură în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
In ce privește cea de-a doua condiție, dezechilibrul contractual reprezintă o nepotrivire, o discrepanță între elementele conținutului contractului, adică alterarea globala a armoniei sale, înclinarea într-o parte sau alta a balanței justului contractual. Libertatea de voință constituie, de asemenea, un criteriu util în aprecierea dezechilibrului, clauza urmând a fi apreciată ca dezechilibrată în cazul în care consumatorul nu ar fi acceptat-o daca ar fi avut posibilitatea de alegere efectiva. Totodată, potrivit art. 4, la aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului, trebuie avute în vedere, pe lângă criteriile ideale, toate circumstanțele de fapt legate de încheierea contractului, cum ar fi natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, împrejurările existente la încheierea lui, celelalte clauze ale contractului sau clauzele unui alt contract de care este legala clauza respectiva.
Legea nr. 193/2000 oferă doua modalități de determinare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, una principala, conturată în criteriile generale prevăzute de art. 4 alin. 1 și una suplimentară, reprezentată prin lista indicativă a clauzelor abuzive din anexa la lege, fără însă ca, clauzele ce pot fi apreciate ca abuzive să se reducă la cele indicate în aceasta listă, revenind doctrinei și practicii judecătorești sarcina de a califica ca abuzive si alte tipuri de clauze, în măsura în care se constată îndeplinirea criteriilor de evaluare reglementate în lege.
Raportat la dispozițiile legale incidente, instanța constată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, reclamantul-consumator a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reclamantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele contractuale cu împrumutații, însă nici prin răspunsul la interogatoriu și nici prin administrarea probei cu înscrisuri nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Instanța mai reține că, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele ce nu au fost negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la comisionul de urmărire riscuri perceput lunar, se constată că acesta este calculat prin raportare la valoarea inițială a creditului acordat, astfel că, în timp, acest comision are perspectiva de a fi practic, superior dobânzii. Or, o astfel de clauza disimulează de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului. Dezechilibrul generat de existența unei astfel de clauze este dat de faptul că, asemenea comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci o asigurare pe care banca și-o ia împotriva riscului intrării consumatorului în incapacitate de plata. Însă, nici reținând această rațiune pentru plata acestui comision nu poate fi acceptată perceperea lui întrucât, pe de o parte, în cazul incapacității de plată acest comision nu acoperă decât un procent nesemnificativ din credit și accesorii, acestea putând fi acoperite doar prin măsuri de executare silită ce se întind asupra întregului patrimoniu al debitorului, iar pe de altă parte, dezechilibrul este dat de faptul că, în situația stingerii creditului prin plată voluntară, fără producerea riscului, comisionul nu este restituit debitorului, devenind astfel o sursă suplimentară de venit pentru creditor.
Instanța apreciază că acest comision nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului cum susține pârâta, deoarece, prețul contractului este prevăzut la art.1 din contractul de credit și, anume, valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauza abuzivă se referă la perceperea comisionului de urmărire riscuri.
Ca urmare a constatării nulității absolute a clauzei inserate la pct.9 lit.f, plata de către reclamant a sumelor cu titlu de comision de urmărire riscuri a devenit nejustificată, motiv pentru care, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, va dispune obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumelor plătite cu acest titlu, respectiv 4.998 lei, precum și a dobânzii legale aferentă sumei de 4.998 lei, calculată de la data fiecărei plăți și până la plata efectivă, având în vedere dispozițiile art.1.535 Cod civil.
Față de considerentele expuse, instanța apreciază că acțiunea formulată de reclamantul H. M. C., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. C. R. SA BUCUREȘTI și S.C. B. C. R. SA – SUCURSALA B., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, este întemeiată așa cum a fost precizată, motiv pentru care o va admite, va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale inserată la pct.9 lit. f din contractul de credit bancar nr._/16.04.2008, va obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4.998 lei reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri achitat de reclamant conform contractului de credit bancar nr._/16.04.2008, precum și a dobânzii legale aferentă sumei de 4.998 lei, calculată de la data fiecărei plăți și până la plata efectivă.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, instanța va dispune obligarea pârâtelor la plata către reclamant și a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul H. M. C., CNP_, domiciliat în Cătămărăști Deal Nr. 803, județul B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. C. R. SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 5, sector 3, J/_, CUI_, reprezentată convențional prin SCA N. N. D. Kingston Petresen, cu sediul profesional și procesual ales în București, Șoseaua București Ploiești nr. 1 A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park și S.C. B. C. R. SA – SUCURSALA B., cu sediul în mun. B., ., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, așa cum a fost precizată.
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale inserată la pct.9 lit. f din contractul de credit bancar nr._/16.04.2008.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4.998 lei reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri achitat de reclamant conform contractului de credit bancar nr._/16.04.2008.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a dobânzii legale aferentă sumei de 4.998 lei, calculată de la data fiecărei plăți și până la plata efectivă.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 06.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. A. - MihaelaTerțis G.
Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.
Tehnoredact. T.G.
Ex. 5 - 11.06. 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2884/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2491/2015. Judecătoria... → |
|---|
