Contestaţie la executare. Sentința nr. 2491/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2491/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 9154/193/2014

Dosar Nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

Ședința publică din data de 06.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - P. A. - M.

Grefier - Terțis G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2491

Pe rol pronunțarea asupra contestației la executare, formulată de contestatorul S. S. C., în contradictoriu cu intimata P. E..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014 sub nr._, având ca obiect contestație la executare, contestatorul S. S. - C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. E., prin împuternicit P. E., anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul de executare aflat pe rolul Biroului E. Judecătoresc M. V., anularea actului de executare silită, suspendarea executării până la soluționarea contestației, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că, prin sentința civilă nr. 4257 din 20.06.2012 a fost obligat la plata unei pensii de întreținere pentru minorul S. A. în cuantum de 200 ron prestată în bani și natură în cadrul programului de vizită, în perioada 10.02.2012 până în prezent a trimis prin mandate poștale pensia datorată în bani, așa cum rezultă din facturile și chitanțele anexate, dar tot în acea perioadă, intimata a făcut mai multe plângeri penale pentru abandon de familie, plângeri soluționate prin rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Ulterior, intimata a formulat cerere de executare silită pentru suma de 5.348 ron, declarând faptul că el refuză să o execute de bună voie, lucru neadevărat după cum va rezulta din probele cu care înțelege să se apere. Acesta susține că cererea de executare, ca orice cerere de chemare în judecată trebuie exercitată cu bună credință (art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă), însă se poate vorbi doar de rea-credință din partea creditoarei, conform actelor din cadrul dosarelor de cercetare prealabilă întocmite de către lucrătorii Poliției mun. B., se poate observa că intimata a primit sumele de bani la care face referire, având cunoștință ce reprezintă acestea, motiv pentru care solicită atașarea dosarelor respective de la P. de pe lângă Judecătoria B., ca modalitate de probă.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 399 - 402 și art. 404 alin. 1 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus înscrisuri, respectiv: facturile și chitanțele emise de C.N. Poșta Română SA (seriile CNPRJBT010 nr._/02.04.2012 - 204,7 lei; nr._/26.06.2012 - 1215,7 lei; nr._/18.10.2012 - 811,3 lei; nr._/19.11.2012 - 406,9 lei; nr._/13.04.2013 - 812,45 lei; nr._/02.07.2013 - 406,9 lei; nr._/22.08.2013 - 204,7 lei;_/01.11.2013 - 205 lei; nr._/27.11.2013 - 410 lei;_/05.05.2014 - 410 lei, cererea de executare silită întocmită și semnată de P. E., în calitate de împuternicit al intimatei, înștiințare privind măsura popririi, încheierea nr. 262/2014 cheltuieli executare și onorariul din data de 12.06.2014, încheierea din dosarul nr._, prin care s-a încuviințat executarea silită (filele 6 - 22).

P. cererea formulată de contestator la data de 08.07.2014, înregistrată sub nr._, acesta a solicitat suspendarea provizorie a executării silite, până la soluționarea cererii de suspendare formulată odată cu contestația la executare.

Cererea contestatorului a fost legal timbrată, acesta făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 397,4 lei pentru capătul de cerere privind contestația la executare + 50 lei pentru capătul de cerere privind cererea de suspendare a executării silite (filele 25, 26), precum și o cauțiune în cuantum de 584,8 lei (chitanța nr._/1 din 08.07.2014 (fila 29).

P. încheierea din data de 16.07.2014, a fost admisă cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatorul S. S. C. și s-a dispus suspendarea provizorie a executări silite pornită în dosarul de executare nr. 262/2014 al B.E.J. M. V. din mun. B., până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite din dosarul nr._ /2013 al Judecătoriei B..

Intimata P. E. a formulat întâmpinare (filele 38 - 39), prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

Intimata a arătat că, prin prezenta contestație, contestatorul S. S. C. a solicitat anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 262/2014 al B.E.J. M. V., cu obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, însă nu este adevărat că fostul ei soț (contestatorul S. S. C.) ar fi achitat suma de 5.348 lei pentru care a solicitat declanșarea executării silite. Contestatorul susține că în perioada 02.04._14 ar fi achitat suma de 5.000 lei (restul constituind taxe poștale) prin intermediul Poștei Române, însă în perioada menționată a primit de la fostul soț doar suma de 4800 lei și nu recunoaște plata sumei de 200 lei ce ar fi fost efectuată la data de 02.04.2012, iar prin sentința civilă nr. 2940/20.04.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, contestatorul a fost obligat să achite minorului S. A. o pensie lunară de 200 lei, începând cu data de 11.02.2009. Ulterior, prin sentința civilă nr. 4257/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pensia a fost majorată, în sensul că pe lângă pensia de 200 lei, instanța a stabilit și o prestație în natură de 56 lei.

De asemenea, intimata a solicitat ca instanța să aibă în vedere faptul că suma de 4.800 lei achitată de către contestator în perioada 26.06._14 s-a imputat, în principal, în privința unei restanțe mai vechi în cuantum de 4.530 lei acumulată de debitor în perioada 02._, la care se adaugă suma de 800 lei restantă în 2013 și 2014, în total 5.330 lei, astfel, în anul 2009, contestatorul nu a achitat nimic, acumulând un debit de 1880 lei, în anul 2011 a achitat suma de 1950 lei, acumulând un debit de 450 lei, în anul 2012 a achitat întreg debitul de 2400 lei, în anul 2013 a achitat 2000 lei, acumulând un debit de 400 lei, iar în anul 2014 a achitat 400 lei, acumulând până în luna august un debit de 400 lei. Aceasta consideră că, în mod corect, a fost începută executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4257/20.06.2012 pentru suma de 5348 lei (s-a adăugat taxa de timbru de 20 lei pentru încuviințarea executării silite), pe care contestatorul o datora cu titlu de pensie de întreținere la data de 14.05.2014, întrucât plățile efectuate de acesta în perioada 26.06._14 s-au imputat în privința unor datorii mai vechi.

Contestatorul, prin răspunsul la întâmpinare (filele 44 - 46), a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată și admiterea contestației formulată de el, cu motivarea că întâmpinarea nu conține elementele cerute de art. 205 Cod procedură civilă.

Astfel, arată contestatorul că, conform art. 205 Cod procedură civilă, alin. 1 litera a, întâmpinarea trebuie să conțină „numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința pârâtului”, ori intimata nu are cum să aibă CNP_, persoana cu CNP-ul menționat și domiciliul la adresa menționată este el, iar el nu a făcut acea întâmpinare, iar conform alineatului 2 litera e din același articol, întâmpinarea trebuie semnată ori intimata nu a semnat întâmpinarea, apare doar o semnătură sub mențiunea „prin mandatar”, din tot cuprinsul acelei hârtii (neputând fi considerat act procedural pentru cele menționate mai sus) nu rezultă că împuternicitul ar face așa-zisa întâmpinare în numele pârâtei, deci persoana care trebuia să semneze, trebuia să fie ea, nicidecum mandatarul, astfel încât, din aceste considerente și, ținând cont că perioada legală pentru a depune întâmpinarea a trecut, iar înscrisul depus nu are toate elementele cerute de art. 205 Cod procedură civilă, înțelege să invoce excepția tardivității.

În subsidiar, în cazul că instanța nu va accepta excepția invocată, referitor la solicitarea intimatei de respingere a contestației, contestatorul arată că titlul executoriu, în baza căruia s-a făcut executarea silită este sentința civilă nr. 4257/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, această sentință a dispus majorarea pensiei de întreținere de la 200 lei la 256 lei, începând cu data introducerii acțiunii - 10.02.2012 și până la majoratul minorului, deci limitele temporare sunt bine definite ori încercarea de a induce instanța de judecată în eroare este flagrantă, intimata încercând să aducă în discuție niște pretinse datorii din anii 2009, 2010 și 2011, anterior ca titlul executoriu să aibă efect. Intimata arătă că suma achitată în perioada 02.04._14 ar fi de 5.000 lei, din care nu recunoaște o plată de 200 lei din 02.04.2012, însă aceasta uită că în toți anii aceștia (2009 - 2014), în repetate rânduri l-a hărțuit în mod sistematic prin numeroase plângeri de „abandon de familie” în cadrul cărora a fost nevoită, ori personal ori prin mandatar, să dea declarații lucrătorilor de poliție, iar din declarațiile date, plângerile formulate și recipisele depuse se poate observa și deduce că are cunoștință de toate sumele primite și ce reprezintă. Pentru lămurirea acestor aspecte, solicită ca instanța să procedeze la atașarea dosarelor de cercetare prealabilă de la P. de pe lângă Judecătoria B., având ca obiect „abandon de familie”, el având calitatea de făptuitor din perioada 2009 - 2014.

Contestatorul a precizat că își întemeiază solicitarea acestui mijloc de probă pe art. 298 Cod procedură civilă, pentru a se vedea reaua intenție a intimatei, care nu recunoaște o plată, cu toate că există dovada de netăgăduit a plății, inclusiv o chitanță din anul 2014 în valoare de 410 lei, pe care a anexat-o la cererea de suspendare provizorie, pe care intimata nu o ia în calcul. Plata de care este vorba a fost efectuată cu chitanța . Nr._ din 06.01.2014 având valoarea de 410 lei, și din calculul acestora, corelat la perioada de aplicare a titlului executoriu rezultă că în perioada 02._ a acumulat o datorie de 800 ron, ori prin cele două plăți se acoperă suma de 615 ron, rămânând cu titlu de restanță suma de 185 lei, acest debit nefiind nici măcar suma stabilită pe o lună, nu necesită executarea silită.

Referitor la sumele reprezentate de taxele poștale, sume care, conform intimatei ar cădea în sarcina sa, contestatorul arată că există o prevedere în acest sens în Instrucțiunile Nr. 1534 din 1 ianuarie 1967 cu privire la executarea popririlor asupra salariilor sau altor venituri din muncă asimilate cu acestea pentru plata pensiilor de întreținere și, cum aceste prevederi nu sunt abrogate, consideră că sunt aplicabile și în prezent, deci suma de 97,65 lei cade în sarcina intimatei și, chiar dacă nu ar fi această prevedere din hotărârea judecătorească, nu rezultă faptul că ar fi obligat la suma reprezentată de pensia de întreținere plus taxele poștale pentru expedierea lor.

P. încheierea de ședință din data de 23.10.2014, instanța a pus în discuție și a respins excepția tardivității formulării întâmpinării, ca neîntemeiată, întrucât, față de termenul stabilit de instanță pentru depunerea întâmpinării de 25 de zile, menționat pe rezoluția privind comunicarea cererii de chemare în judecată către intimată conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, data comunicării acesteia către intimată, respectiv 21.07.2014 și data formulării întâmpinării de către intimată, respectiv 7.08.2012, se apreciază că a fost respectat termenul stabilit pentru depunerea întâmpinării.

Totodată, instanța a calificat susținerile contestatorului cu privire la faptul că intimata a menționat, în întâmpinarea formulată, în mod greșit codul numeric al contestatorului și nu al pe cel al intimatei, ca fiind excepția nulității întâmpinării, excepție pe care a pus-o în discuție și pe care a respins-o, apreciind că menționarea CNP-ului greșit nu poate atrage decât o nulitate virtuală care, pentru a atrage anularea actului e necesar să fi produs o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel, iar contestatorul nu a făcut dovada unei vătămări suferite datorită menționării greșite a CNP-ului intimatei.

P. precizările formulate la data de 10.11.2014 (filele 86 - 88), contestatorul, pe cale de excepția a invocat lipsa calității de reprezentant a mandatarului care a formulat în numele fiicei sale cererea de executare silită și celelalte apărări în dosar, cu motivarea că împuternicirea a fost întocmită în data de 23.06.2010 și nu cuprinde termenul de valabilitate al acesteia, în atare situație, în conformitate cu art. 2015 Cod civil, dacă părțile nu au prevăzut un termen, mandatul încetează în 3 ani de la încheierea lui.

De asemenea, contestatorul a invocat prescripția dreptului de a solicita dovezi în ceea ce privește perioada 02._, motivând că instanța, în mod eronat, a solicitat prezentarea dovezilor privind plata pensiei de întreținere aferentă perioadei 02._, întrucât obligația de plată a pensiei de întreținere este o plată lunară succesivă, care este supusă prescripției, iar prescripția extinctivă sancționează pasivitatea creditorului în valorificarea drepturilor sale în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege prin stingerea dreptului la acțiune al creditorului în sens material, respectiv aceasta pierde posibilitatea de a uza împotriva debitorului de forța de coerciție statală. Astfel, obligația de plată a pensiei de întreținere este succesivă și are caracter independent, aplicându-se regula stabilită în art. 12 din Decretul Nr. 157/1968, conform căreia pentru fiecare termen va exista un nou început al cursului prescripției, termenul de prescripție fiind de 3 ani, situație în care intimatul, prin cererea de executare silită putea solicita doar obligații de plată pentru ultimii trei ani, respectiv doar pentru perioada 14.05._14.

A mai solicitat contestatorul a se observa din tabelul mandatelor poștale, că plățile pentru perioada 05._14 sunt efectuate la zi, el nu a păstrat de la începutul efectuării plăților toate înscrisurile prin care dovedește plata pensiei de întreținere, dar a fost sfătuit de organele de poliție cu ocazia cercetării în dosarul penal nr. 2910/P/2011 să păstreze toate dovezile privind plățile efectuate pentru a nu oferi ocazia de a se formula plângere penală împotriva sa. În dosarul penal nr. 2910/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. și ped. de art. 305 alin. 1 litera c din Vechiul Cod Penal, în acel dosar a achitat restanța datorată de 600 lei în data de 14.07.2011, iar numitul P. E. și-a retras în mod necondiționat plângerea formulată, iar conform art. 22 din vechiul Cod de procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, situație în care, prin retragerea în mod necondiționat a plângerii față de el rezultă faptul că nu mai există obligații de plată, nu s-a mai constituit parte civilă, pentru că nu există prejudiciu, solicitarea unei sume pentru care a fost supusă controlului organelor de cercetare reprezintă un abuz din partea intimatului.

Contestatorul a mai precizat că a formulat contestație la executarea sentinței civile nr. 4527/20.06.2012, sentința pe care intimatul a pus-o în executare în mod abuziv, fără ca obligația de plată să fie datorată, el respectând plata pensiei de întreținere, așa cum a dovedit prin înscrisurile depuse și recunoscute și de către intimată pentru perioada la care se referă sentința. Chiar intimata, în fila 2 din întâmpinare, precizează faptul că în anul 2012 a achitat întreg debitul de 2400 lei, în anul 2013 a achitat 2000 lei, acumulând un debit de 400 lei, iar în anul 2014 a achitat 400 lei, acumulând un debit de 400 lei până în prezent, ori sentința civilă nr. 4527/20.06.2012 se referă la perioada 20.06.2012 și până la formularea cererii de executare silită, obligația de întreținere fiind o obligație lunară și se impune pentru luna în care a fost plătită, nu pentru sume imaginare restante.

P. încheierea de ședință din data de 10.11.2014, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestator, ca neîntemeiată, soluție menținută prin decizia civilă nr.380A/16.12.2014 a Tribunalului B..

La termenul de judecată din data de 08.01.2015, instanța a pus în discuție cele două excepții invocate de către contestator, și anume excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului P. E. și excepția prescripției dreptului de a solicita dovezi în ceea ce privește perioada 02._, cu privire la a doua excepție, instanța a pus în discuție recalificarea acesteia ca fiind o apărare de fond și, conform dispozițiilor art. 22 pct. 4 Cod procedură civilă, a dispus recalificarea acestei excepții ca fiind o apărare de fond, care va fi analizată cu întreg probatoriul ce va fi administrat în cauză.

Cu privire la excepția lipsei calități de reprezentant a numitului P. E. pentru intimata P. E., instanța a respins-o ca neîntemeiată întrucât, contractului de mandat intervenit între părți la data de 23.06.2010 îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil care nu reglementa situația invocată de reprezentanta contestatorului, respectiv durata contractului în lipsa stabilirii unui termen și astfel, cum nu s-a făcut dovada revocării mandatului de către mandant, a renunțării mandatarului la acesta sau alte cauze de încetare, instanța a apreciat că dreptul de reprezentare poate fi exercitat de P. E. pentru intimata P. E., inclusiv în prezentul litigiu.

La termenul de judecată din data de 27.02.2015, contestatorul, prin reprezentantul său convențional - avocat S. F. a depus concluzii scrise (filele 134 - 136).

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, a dispus atașarea dosarului de executare Nr. 262/12.06.2014 de către B.E.J. M. V., precum și a dosarului penal nr.2910/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și a solicitat relații de la lichidatorul S.C. ALDI LIVI 2000 SRL, respectiv: Cabinet Individual de Insolvență L. D..

Analizând cererea contestatorului și ansamblul probelor administrat în cauză, instanța reține următoarele:

P. sentința civilă nr.2940/20.04.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (fila 106), a fost desfăcută căsătoria contestatorului S. S. C. de intimata P. (fostă S.) E., a fost încredințat minorul S. A. spre creștere și educare mamei, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 200 lei lunar, de la data promovării acțiunii, 11.02.2009 și în continuare până la împlinirea vârstei de 18 ani. Sentința a devenit definitivă și irevocabilă în urma pronunțării deciziei civile nr.153A/13.10.2010 de către Tribunalul B. (fila 100).

Ulterior, prin sentința civilă nr.4257/20.06.2012 (fila 58), Judecătoria B. a dispus majorarea pensiei de întreținere de la 200 lei lunar la 256 lunar, începând cu data de 10.02.2012 și până la majoratul minorului, suma de 200 lei urmând a fi prestată în bani lunar, iar suma de 56 lei lunar, în natură, în cadrul programului de vizitare minor. Sentința a devenit definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului.

P. cererea formulată la data de 14.05.2014 (fila 56), creditoarea P. E. prin reprezentant convențional P. E. (fila 57a solicitat executare silită a debitorului în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.4257/20.06.2012, pentru un debit restant de 5.348 lei, iar prin încheierea executorului judecătoresc M. V. din data de 15.05.2014 (fila 61), a fost admisă cererea și deschis dosarul de executare silită nr.262/2014.

Întrucât prin încheierea din data de 27.05.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. (fila 64), a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite, prin adresa emisă la data de 13.06.2014 (fila 68), executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra veniturilor ce urmau a fi încasate de către debitor de la terțul poprit ..

P. prezenta acțiune, contestatorul S. S. C. a solicitat anularea tuturor formelor de executare, precum și a actelor de executare, motivat de faptul că a achitat integral pensia de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr.4257/20.06.2012, însă intimata a susținut faptul că plățile efectuate de debitor în intervalul 02.04._14 au stins, cu prioritate, debite restante din perioada februarie 2009-decembrie 2011, născute în baza sentinței civile nr.2940/20.04.2010 și doar parțial debitele născute în baza sentinței civile nr.4257/20.06.2012, contestația fiind neîntemeiată.

Verificând plățile efectuate de debitor, respectiv cupoanele mandatelor poștale existente la dosar (filele 79-81), chitanța care atestă transferul sumei de 436,62 lei prin Western Union (fila 99), adresa nr.120/23.02.2015 emisă de S.C. ALDI LIVI SRL (fila 130) și înscrisul de la fila 27 din dosarul penal nr.2910/P/2011, instanța constată că, în intervalul iulie 2010-ianuarie 2012, contestatorul a achitat intimatei suma totală de 4.642 lei și în intervalul iunie 2012-mai 2014, suma totală de 5.260 lei, iar debitul născut în baza sentinței civile nr.2940/20.04.2010 era de 7.200 lei (36 luni x 200 lei), și cel născut în baza sentinței civile nr.4257/20.06.2012 era de 6.912 lei (27 luni x 256 lei). Astfel, se constată că, întrucât nici debitorul nu a declarat în momentul plății ce datorie înțelege să stingă și nici creditoarea, conform art.1113 din vechiul Cod civil plata s-a imputat asupra datoriilor scadente mai vechi, deci respectiv asupra celor născute în temeiul sentinței civile nr.2940/20.04.2010, aferente perioadei februarie 2010-ianuarie 2012, deși plățile au fost efectuate în intervalul iulie 2010-mai 2014.

Întrucât totalul plăților efectuate de debitor în acest interval a fost de 9.902 lei și imputația plății s-a făcut asupra datoriilor mai vechi, respectiv asupra celor născute în temeiul sentinței civile nr.2940/20.04.2010, în cuantum total de 7.200 lei (februarie 2009-ianuarie 2012=36 de luni x 200 lei/lunar), se constată că, din debitul născut în baza sentinței civile nr.4257/20.06.2012 care era în cuantum de 6.912 lei (februarie 2012-aprilie 2014=27 luni x 256 lei/lunar), la data sesizării executorului judecătoresc, respectiv 14.05.2014, debitorul achitase doar suma de 2.702 lei, reprezentând pensia de întreținere aferentă doar perioadei de 10 luni și nu integral pentru cele 27 de luni scadente. Deși suma de 56 lei a fost stabilită în natură, aceasta este avută în vedere la stabilirea întinderii debitului, întrucât contestatorul nu a făcut dovada executării acestei obligații și poate face obiectul executării silite.

Instanța nu poate reține „prescripția dreptului de a solicita dovezi”, invocată de reprezentanta contestatorului cu privire la debitul din perioada februarie 2010-ianuarie 2012, întrucât, pe de o parte, această apărare nu poate produce consecințe juridice, prescripția fiind o sancțiune care constă în stingerea dreptului subiectiv civil și a obligației corelative și nicidecum nu împiedică verificarea stingerii obligației prin plată, putând fi administrate probe în acest sens chiar și în cazul în care s-ar putea reține stingerea dreptului subiectiv civil și a obligației corelative în temeiul prescripției, iar pe de altă parte, în prezenta cauză se impunea a se verifica asupra căror debite se reține imputația plății, având în vedere că niciuna din părți nu a declarat expres în momentul plății asupra căror datorii se impută plata efectuată.

Cu privire la sumele reprezentate de taxele poștale, instanța apreciază că sunt în sarcina debitorului obligației de întreținere și nu a creditorului, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.1.494 Cod civil, obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul creditorului de la data plății, ceea ce presupune că toate cheltuielile efectuate de debitor în acest sens (deplasare, transfer bancar, curierat etc.) sunt în sarcina exclusivă a debitorului obligației de executat.

Referitor la apărarea contestatorului de a se reține dispozițiile art. 22 din vechiul Cod de procedură penală, conform cărora, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, situație în care, prin retragerea în mod necondiționat a plângerii față de el rezultă faptul că nu mai existau obligații de plată la data de 14.07.2011, instanța apreciază că este neîntemeiată întrucât, plângerea penală a privind perioada aprilie-iunie 2011 (suma de 600 lei), la data de 14.06.2011 a achitat suma de 60 lei mandatarului creditoarei (fila 27 ds.2910/p/2011) și la data de 13.07.2011 suma de 540 lei prin mandat poștal, fapt ce dovedește că a stins debitul aferent acestei perioade, aprilie-iunie 2011, dar nu demonstrează și faptul că era inexistent un debit anterior, pentru care creditoarea nu a înțeles să facă plângere penală, înțelegând să obțină plata pe calea dreptului civil.

Având în vedere că la data înregistrării cererii de executare silită, contestatorul achitase doar parțial debitul aferent perioadei februarie 2012-aprilie 2014, născut în baza sentinței civile nr. 4257/20.06.2012, instanța apreciază că, prezenta contestație la executare formulată de contestatorul S. S. C. în contradictoriu cu intimata P. E., este neîntemeiată și urmează a o respinge.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă, instanța va dispune obligarea contestatorului la plata către intimată a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat (fila 133).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul S. S. C., CNP_, domiciliat în municipiul B., Calea Națională Nr. 88, . C, etaj 2, ., în contradictoriu cu intimata P. E., CNP_, cu domiciliul în mun. B., ., scara A, ., prin împuternicit P. E., CNP_, cu domiciliul în mun. B., .. 22, județul B., ca neîntemeiată.

Obligă contestatorul la plata către intimată a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 06.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

P. A.-MihaelaTerțis G.

Red./tehnored. Jud. PAM.

Tehnoredact. T.G.

Ex. 4 - 26.05. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2491/2015. Judecătoria BOTOŞANI