Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1178/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1178/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 1178/2015
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința Camerei de Consiliu din data de 30.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. G. C.
GREFIER – B. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1178
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta I. E..
La apelul nominal realizat în ședință publică nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura legal îndeplinită, fără citare, potrivit dispozițiilor art. 1029 alin. 2 și 10 NCPC, interpretate per a contrario.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că este primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, instanța procedează la verificări din oficiu, stabilind că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății, în temeiul prevederilor art. 1027 NCPC raportat la art. 94 pct. 1 lit. j și 107 NCPC.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă pe care o apreciază utilă soluționării cauzei.
Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiate cercetarea procesului și dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată în data de 26.09.2014 pe rolul Judecătoriei B., în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de Noul cod procedură civilă, reclamanta S.C. T. S.A. a chemat în judecată pe pârâta I. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceasta din urmă la plata următoarelor sume: 350,81 lei – cheltuieli comune asociație, aferente intervalului 09._, 171,69 lei – penalități de întârziere cesionate și 5,38 lei - dobânda legală calculată pentru perioada 02.04._14. S-au solicitat, de asemenea, 25 lei cu titlu de cheltuieli de notificare.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin contractul de cesiune nr._, reclamanta a dobândit creanța pe care Asociația de proprietari nr. 9 B. o avea împotriva pârâtei. Reclamanta a notificat acestuia, prin executor judecătoresc, cesiunea intervenită. Ulterior, pârâta a fost invitat și la conciliere, potrivit dispozițiilor art. 7201 C., invitație căreia nu i s-a dat curs. Dată fiind întârzierea la plată, de la data notificării, pârâta datorează și dobânzi calculate conform art. 43 Cod comercial.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1178, 1270, 1272, 1522, 1526, 1568, 1573-1578, 1585,1586 Cod civil, art.109-1141, art.7201 Cod de procedură civilă, art. 43 Cod comercial – art. 3 lit. j), art. 46 și 49 alin (1) din Legea nr. 230/2007, art.12 lit. d), art.25 și 32 din HG.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, contractul de cesiune de creanță invocat, fișa analitică a debitorului, liste de cheltuieli, notificarea debitorului prin executor judecătoresc, procesul – verbal de conciliere, calculul dobânzii legale.
Pârâta, căreia i s-au comunicat formularul de cerere al reclamantei și copii de pe înscrisurile doveditoare, însoțite de formularul de răspuns, nu s-a conformat obligației de a remite, în 30 de zile de la comunicare, formularul de răspuns completat și eventuale înscrisuri doveditoare; pârâta nu a formulat apărări scrise prin orice alt mijloc adecvat (art. 1029 alin. 4 NCPC).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta I. E. este membră a Asociației de proprietari nr. 9 B.. În această calitate, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. j și art. 46 din Legea nr. 230/2007 și ale art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, pârâta are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.
După cum rezultă din fișa analitică a debitorului, emisă de Asociația de Proprietari nr. 9 și depusă la dosarul cauzei, în perioada 09._, în sarcina pârâtei a fost calculată, cu titlu de cheltuieli comune, o sumă de 350,81 lei. La totalul menționat s-au adăugat penalități de întârziere în cuantum de 171,69 lei.
Instanța reține, așadar, existența unei creanțe în favoarea Asociației de Proprietari nr. 9 B. și în sarcina pârâtei, în suma și cu titlul sus-menționate, creanță care, potrivit probelor din dosar, nu a fost achitată de către pârâtă până la data cesiunii de creanță intervenite între reclamantă și asociație. Se mai reține că prin contractul de cesiune de creanță nr._/12.03._, încheiat între Asociația de proprietari nr. 9 și ., a intervenit cesionarea creanței inițiale sus-menționate (350,81 lei+171,69 lei). Având în vedere că cesiunea a fost notificată debitorului, la data de 24.03.2014 reclamanta a dobândit prin efectele cesiunii dreptul de a obține executarea creanței împotriva pârâtului.
Acesta din urmă nu contestat pretențiile reclamantei. În cauză nu s-a produs nici dovada achitării debitului, fiind de admis că se află încă în sarcina pârâtului.
Privitor la dobânda legală în sumă de 5,38 lei, instanța reține că în materia neexecutării obligațiilor având ca obiect o sumă de bani, în lipsa unei evaluări convenționale a prejudiciului cauzat prin întârzierea la executare, art. 1535 NCC prezumă în mod absolut că lipsa de folosință a unei sume de bani este de natură a cauza un prejudiciu egal cu dobânda legală, de la data scadenței obligației de plată (pentru speța de față, sumele cesionate reclamantei, reprezentând cheltuieli comune asociație, au devenit scadente în termen de 10 zile de la afișarea listelor de cheltuieli, respectiv, cel mai târziu, în noiembrie 2012).
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită pretențiile reclamantei și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 552,88 lei, din care suma de 350,81 reprezintă cheltuieli comune înregistrate în perioada septembrie 2011 – februarie 2014, suma de 171,69 lei reprezintă penalități de întârziere cesionate, înregistrate în intervalul martie 2012 – februarie 2014, suma de 5,38 lei reprezintă dobânda legală calculată ulterior cesiunii pentru perioada 02.04.2014 – 31.08.2014, iar suma de 25 lei reprezintă contravaloare notificare.
În temeiul art. 998 Cod civil, instanța mai reține că debitorul se face vinovat, ca reflex al neîndeplinirii obligațiilor contractuale, și de prejudiciul cuantificat la suma de 25 lei reprezentând cheltuieli de notificare, sumă la plata căreia va obligat, de asemenea.
Potrivit dispozițiilor art. 1030 alin. 3 NCPC, prezenta hotărâre este executorie de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. T. S.A., cu sediul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta I. E., domiciliată în mun. B., ., ., ..
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 552,88 lei, din care suma de 350,81 reprezintă cheltuieli comune înregistrate în perioada septembrie 2011 – februarie 2014, suma de 171,69 lei reprezintă penalități de întârziere cesionate, înregistrate în intervalul martie 2012 – februarie 2014, suma de 5,38 lei reprezintă dobânda legală calculată ulterior cesiunii pentru perioada 02.04.2014 – 31.08.2014, iar suma de 25 lei reprezintă contravaloare notificare.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.G.C./ Tehnored. A.B./ ex. 4/16.03.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 993/2015.... → |
|---|








