Plângere contravenţională. Sentința nr. 9642/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9642/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 9642/2015
Dosar nr._ Obiect: Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 OCTOMBRIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE – I. M.
GREFIER – V. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9642
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect – plângere contravențională, formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. și chematul în garanție G. I.-V..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei de față :
Prin cererea înregistrată la data de 24 oct.2014, sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petenta S.C. R. .. a chemat în judecată pe intimatul I. de S. pentru Controlul in Transport Rutier - I. Teritorial nr. 3, solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să dispună admiterea plângerii, constatarea nulității actului administrativ contravențional, în principal și anularea lui ca netemeinic în subsidiar, neexistând contravenție.
Totodată a mai solicitat petenta, în temeiul art. 72 din C.pr.civ. chemarea în judecata a pârâtului G. I. V., în vederea atragerii răspunderii și plații despăgubirilor urmare a sancționării societății prin procesul verbal de sancționare a contravenției sus menționat.
A solicitat și judecata în lipsă.
În motivarea cererii, petenta arată că în fapt, se reține, de către agentul constatator, la 06.10.2014, ora 13:30, la . (DN-29, km 28+350), județul B., a fost oprita autoutilitara N2 cu numărul de înmatriculare_, deținută de către petentă, condusă de conducătorul auto G. I. V., unde din analiza informatică a diagramelor tahografice aferente perioadelor 24.09._14 respectiv 02.10._14, utilizate de conducătorul auto, au fost constatate abateri repetate în ceea ce privește depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 de minute, respectiv cu 19 minute în data de 24.09.2014 și cu 8 minute în data de 02.10.2014.
Mai arată petenta că, conducătorul auto G. I. V. a recunoscut cele menționate în procesul verbal precizând faptul că lucrează de puțin timp cu diagramele tahografice de la obținerea certificatului de competență profesionala și-a desfășurat activitatea în Spania, pe vehicule exceptate de la utilizarea de diagrame tahografice sau cartelă tahografică.
Precizează petenta că, nu contestă cele menționate în procesul verbal, deoarece conducătorul auto trebuia să se conformeze regulilor de circulație așa cum este specificat prin contractul de muncă și fisa postului (anexa), care i-au fost aduse la cunoștința odată cu angajarea la societate și consideră că instanța poate sa atragă răspunderea acestuia pentru recuperarea pagubei societății, deoarece a recunoscut că este vina lui pentru că nu a respectat orele de muncă, că nu are experiență în manevrarea diagramelor tahografice, așa cum rezulta și din procesul verbal.
În drept, a invocat dispozițiile art. 72 din C.pr.civ.
În dovedire, petenta a depus la dosar procesul verbal, dovada de primire, contractul de muncă și fișa postului.
Acțiunea a fost legal timbrată (fila 39 ds.).
Intimatul, legal citat a formulat întâmpinare (filele 46-51 ds.) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică și nelegală.
În motivare a arătat că, la controlul efectuat în trafic de către inspectorii I., în data de 06.10.2014, ora 13:30, pe DN 29,km 28+350, loc Vladeni, jud. B., a fost oprit și verificat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, utilizat pe numele petentei, în baza copiei conforme nr._ și condus de către conducătorul auto G. I. V. ce efectua un transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național, s-a constatat, în urma analizei informatice a diagramelor tahografice a conducătorului auto sus menționat, cu ajutorul programului TACHOSCAN l.9, abateri repetate în ceea ce privește depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 minute, respectiv cu 19 minute astfel că în data de 24.09.2014 în intervalul orar 17:20 -22:47, acesta a totalizat un timp de conducere continuă prea lungă de 4 ore și 49 minute, deci cu 19 minute mai mult față de prevederile legale de 4 ore si 30 minute, și cu 8 minute în data de 02.10.2014 în intervalul orar 18:08-23:14, acesta a totalizat un timp de conducere continua prea lunga de 4 ore și 38 minute, deci cu 8 minute mai mult față de prevederile legale de 4 ore și 30 minute, abateri ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art.8 alin.3 pct.4 din O.G. nr.37/2007 modificat prin O.G. nr.21/2009 și Legea nr.52/2010 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Mai arată intimata că, în ceea ce privește motivațiile petentei, referitoare la încheierea procesului verbal cu încălcarea și ignorarea dispozițiilor art.19 din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, nu constituie motiv de nulitate a acestuia deoarece procesul verbal se poate întocmi atât în prezenta cat și în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale și a probelor administrate de agentul constatator. In speță, agentul constatator a constatat personal faptele reținute în procesul verbal, iar procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.19 alin. 3, menționând la pct. 10, motivul lipsei obiecțiunilor reprezentantului legal, al contravenientului și a martorului.
Menționează intimata că, rolul martorului asistent este de a atesta faptul că la momentul încheierii procesului verbal, reprezentantul legal al persoanei juridice sancționate nu se afla de față și nu i-a fost îngrădit în acest mod, dreptul de a formula obiecțiuni; în condițiile în care contravenientul este o persoana juridică, ce în mod obiectiv și de necontestat nu se poate afla de față la încheierea unui proces verbal de contravenție pe ruta de transport, confirmarea acestui aspect de către martorul la care face referire art. 19 alin. 1 din O.G.2/2001, este lipsit de relevanță.
Arată intimata că, lipsa martorului și a obiecțiunilor reprezentantului legal, al contravenientului, acestea sunt acoperite de mențiunile înscrise de agentul organului constatator și că, nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin 7 din O.G.2/2001, atrage o nulitate relativă a procesului verbal, ceea ce presupune că petenta trebuie să sufere o vătămare ce nu ar putea fi înlăturata decât prin anularea procesului verbal. Însă petenta are posibilitatea de a formula apărări tocmai prin promovarea unei plângeri contravenționale, astfel încât nu îi este afectat în nici un fel dreptul la apărare, iar în practica constantă a Curții Constituționale s-a statuat faptul ca art. 19 alin 1 si 3 nu încalcă dreptul la apărare statuat de art. 24 (1) din Constituție, contravenientul beneficiind de toate drepturile la apărare prin promovarea plângerii împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cursul procesului își poate angaja avocat și poate face apărarea pe care o consideră necesară.
Precizează intimata că, procesul verbal beneficiază de o prezumție de autenticitate și veridicitate, are valoarea probantă a unui act doveditor preconstituit care face dovada faptei comise până la proba contrarie iar petenta care a contestat acest act administrativ oficial nu a dovedit prin probe nelegalitatea sau netemeinicia acestui proces verbal și de aceea consideră că plângerea nu poate fi luată în considerare întrucât fapta săvârșită conține toate elementele constitutive ale unei contravenții, iar agentul constatator a respectat prevederile exprese ale art. 16(5)(6) si 17, 19 si 25-27 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu privire la întocmirea, modul de încheiere și comunicare a procesului verbal de contravenție. Astfel, petenta are toate elementele de identificare, procesul verbal de contravenție conține descrierea faptei, contravenția, temeiul legal în baza căruia a fost sancționată, de asemenea, procesul verbal a fost încheiat în lipsa reprezentantului legal și deci nu a putut formula obiecțiuni, procesul verbal are consemnată mențiunea cu privire la lipsa martorului asistent, actul sancționator a fost comunicat prin posta.
În drept, intimata și-a întemeiat cererea de chemare în garanție și întâmpinarea pe dispozițiilor art. art. 205-208 Cod de procedura civila, ale OG nr.2/2001, OG nr.37/2007 modif. prin O.G. nr.21/2009 și Legea nr.52/2010.
În dovedire a depus înscrisuri (filele 52-69 ds.).
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele arătate prin cererea de chemare în judecată (filele 74-76 ds.).
Persoana chemată în garanție, legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.
Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 6 oct.2014 încheiat de agenți constatatori din cadrul I. – I.T. nr. 3 București petenta S.C. R. .. a fost sancționată cu amendă în sumă de 1500 lei în temeiul art. 8 alin. 3 pct.4 raportat la art. 9 alin. 1 lit. e din O.G. nr. 37/2007.
Se reține de către agentul constatator că la controlul efectuat în trafic în data de 6 oct.2014, ora 13,00 pe DN-29, km. 28+350, localitatea Vlădeni, județul B. a fost oprit și verificat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ utilizat de petentă în baza copiei conforme nr._ și condus de conducătorul auto G. I.-V. ce efectua un transport rutier contra-cost de mărfuri în trafic național, s-a constatat în urma analizei informatice a diagramelor tahografice a conducătorului auto, cu ajutorul programului Tachoscom 1.9 abateri repetate în ceea ce privește depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 min. respectiv cu 19 min. astfel că în data de 24 sept.2014 în intervalul orar 17:20 – 22:47, acesta a totalizat un timp de conducere continuă prea lungă de 4 ore și 49 min., deci cu 19 minute mai mult față de prevederile legale de 4 ore și 30 min. și cu 8 minute în data de 2 oct.2014 în intervalul orar 18:08 – 23:14, totalizând un timp de conducere continuă prea lungă de 4 ore și 39 minute, deci cu 8 minute mai mult față de prevederile legale de 4 ore și 30 minute, abateri ce constituie contravenție în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 pct. 4 din O.G. nr. 37/2007, modificate prin O.G. nr. 21/2009, Legea nr. 52/2010 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Instanța constată că în urma definitivării analizei electronice a diagramelor tahograf s-a întocmit formularul de control în trafic . nr._ din 6 oct.2014 pe care conducătorul auto l-a semnat cu mențiunea că lucrează de puțin timp cu diagrame tahografice iar de la obținerea certificatului de competență profesională și-a desfășurat activitatea în Spania pe vehicule exceptate de la utilizarea de diagrame sau cartele tahografice.
Învestită cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat potrivit disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanța constată că actul de sancționare încheiat de intimată sub aspectul legalității cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, fiind întocmit cu respectarea disp. prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind date motive de nulitate absolută ori relativă.
Totodată instanța reține că faptei i s-a dat corecta încadrare juridică.
Cât privește susținerea petentei referitoare la încheierea procesului verbal cu încălcarea și ignorarea disp. art. 19 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că procesul verbal se poate întocmi atât în prezența cât și în lipsa făptuitorului, în speță agentul constatator a constatat personal faptele procesul verbal fiind încheiat cu respectarea disp. art. 19 alin. 3 menționând la pct. 10 motivul lipsei obiecțiunilor, reprezentatul legal al contravenientului și a martorului.
În condițiile în care contravenienta este o persoană juridică care în mod obiectiv și de necontestat nu se poate afla de față la încheierea unui proces verbal de contravenție, pe ruta de transport confirmarea acestui aspect de către martorul la care face referire art.19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 este lipsit de relevanță iar lipsa martorului și a obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului sunt acoperite de mențiunile înscrise de agentul constatator petenta având posibilitatea de a formula apărări pe calea plângerii, nefiindu-i afectat dreptul la apărare.
Referitor la temeinicia actului de sancționare, instanța constată că situația de fapt reținută de organul constatator nu a fost infirmată cu probe de către petentă, procesul verbal încheiat bucurându-se de prezumția de autenticitate și veridicitate, prezumție ce nu a fost răsturnată de către petentă.
Instanța constată că petenta a fost sancționată pentru depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 minute în două situații iar răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor legale îi revine operatorului de transport iar nu conducătorului auto, răspunderea acesteia fiind una legală, derivând din prerogativele de diriguire și control asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.
Este lipsită de relevanță motivația petentei că angajatul acesteia G. I.-V. - conducătorul auto a recunoscut fapta săvârșită, că lucrează de puțin timp cu diagramele tahografice și că de la obținerea certificatului de competență profesională și-a desfășurat activitatea în Spania pe vehicule exceptate de la utilizarea de diagrame tahografice sau cartele tahografice pentru că art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 republicată prevede că „ persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prev. de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții”.
Petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în procesul verbal de contravenție contestat și în consecință instanța reține că procesul verbal de contravenție nr._ din 6 oct.2014 este temeinic, sancțiunea aplicată a fost corect individualizată având în vedere gradul de pericol social al faptei.
Cât privește cererea de chemare în garanție a conducătorului auto G. I.-V. instanța o va respinge întrucât răspunderea contravențională pentru fapta săvârșită revine persoanei juridice în speță S.C. „R. .. iar pentru atragerea răspunderii conducătorului auto petenta nu a făcut dovada producerii unei pagube în patrimoniul societății, a săvârșirii unei fapte ilicite, a existenței legăturii de cauzalitate între acestea.
Față de considerentele expuse constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 6 oct.2014, instanța în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge, ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și totodată va respinge și cererea de chemare în garanție a pârâtului G. I.-V., formulată de S.C. R. ..
Văzând că plângerea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., având sediul în municipiul Baia M., .. 93, județul Maramureș în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I., cu sediul în municipiul București, .. 38, sector 1, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție a pârâtului G. I. -V. domiciliat în municipiul Baia M. . A, județul Maramureș.
Cu drept apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință, azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./I.M.
Tehnored./V.M.
Ex.4/28.12.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9204/2015.... → |
|---|








