Acţiune în constatare. Sentința nr. 679/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 679/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 3753/196/2011

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 679

Ședința publică de la 28 ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. F. C.

Grefier: S. L. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta B. F., cu domiciliul ales la sediul profesional av B. C., din Mun. B., ., .. 3, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul S. I., domiciliat în Mun. B., ., jud. B., având ca obiect acțiune în constatare - perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței procedura de citare este legal îndeplinită, prezenta cerere se află la prim termen de judecată pentru perimare, după care,

Instanța reține cauza în pronunțare în privința excepției perimării invocată din oficiu la data de 03.01.2013.

INSTANTA

Asupra acțiunii civile de față, având ca obiect pretenții – perimare. privind pe reclamant reclamanta B. F. și pe pârât S. I., înregistrată pe rolul Judecătoriei Braila sub nr._ .

La termenul din 03.01.2013, instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:

Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 02.12.2011 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155¹ Cod proc.civ. deoarece reclamantul nu a precizat date suplimentare pentru identificarea, pârâtului și domiciliul acestuia, nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare timp de mai mult de un an din vina părților.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată în materie civilă, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Față de aceste împrejurări, instanța consideră întemeiată excepția de perimare, urmând sa o admită și, în consecință, să constate perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu de instanță.

Constată perimată acțiunea ce face obiectul cauzei nr._ având ca obiect “pretenții”, formulata de reclamanta B. F., cu domiciliul ales la sediul profesional av B. C., din Mun. B., ., .. 3, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul S. I., domiciliat în Mun. B., ., jud. B..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 28 ianuarie 2013.

Președinte, Grefier,

M. F. C. S. L. D.

Red/Tehn/C.M.F./S.D./30.01.2013/2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 679/2013. Judecătoria BRĂILA