Pretenţii. Sentința nr. 475/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 475/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 15292/196/2011

Dosar nr._ OPERATOR DATE CP 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 475/2013

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: Mátyás C. F.

Grefier: H. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții M. V. P., M. R. F. și pe pârâtul P. L. în calitate de reprezentant al ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei pentru data de 22.01.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Braila la dta de 18.11.2011 sub nr_, reclamanții M. V. P. si M. R. F., au solicitat instanței, in contradictoriu cu paratii L. T. si L. D., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care acesti din urma parati sa fie obligați la plata echivalentului lipsei de folosința aferent ultimilor trei ani, privitor la terenul proprietatea reclamanților aflat in extravilanul satului Urleasca, ., si totodată la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea de fapt a cererii au arătat ca M. V. P. este proprietarul terenului in suprafata de 1 ha si 1663 mp teren arabil, pe raza satului Urleasca, ..

De mai multi ani paratii au deținut, cultivat si cules roadele de pe terenul proprietatea acestora, fara a le plati nicio suma de bani drept remuneratie sau vreun bun obținut in urma acestei exploatări.

In dovedire s-a folosit de dovada cu inscrisuri, interogatoriu, expertiza de specialitate.

In drept si-a întemeiat acțiunea pe disp art 998-999 c.civ si art 274 c.p.c.

La termenul de judecata din data de 30.05.2012, reclamantii si-au modificat cererea sub aspectul cadrului procesual al partilor, intelegand sa formuleze cererea in contradictoriu cu paratul P. L., in calitate de reprezentant al ..

Legal citat, acest parat a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând ca in realitate dreptul de proprietate asupra acestui teren aparține . BRASOV, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 934/03.04.2009 de BNP R. Renan.

Învederează paratul ca i-a cunoscut pe reclamanți in anul 2011, a încheiat cu aceștia contractul de arenda in legătura cu o suprafața de teren de pe raza satului Urleasca, ..

La momentul la care s-a hotărât sa lucreze suprafața de teren a constatat ca aceasta aparținea unui alt proprietar, care intre timp o lucrase.

Din relațiile obținute de la APIA si Primaria Comunei T. rezulta ca terenul aparține unui alt proprietar si ca la data la care a încheiat contractul de arenda cu reclamanții, aceștia nu mai aveau calitatea de proprietari.

In drept si-a întemeiat acțiunea pe disp art 115 c.p.c.

Analizând actele si lucrările dosarului, in vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale active a acestor reclamanți, instanta va constata următoarele:

Reclamanții M. V. si M. R.-F., au vândut, prin mandatar O. M.-C., suprafata de teren arabil extravilan de 9000 mp, situat in extravilanul comunei T., jud Braila, identificat cadastral in tarlaua 143/2 . CF nr 2216/N a localitatii T., cu număr cadastral 3312, societatii comerciale AGRONOVA SRL, cu sediul in Brasov, .-km 175+1550, nr 14, clădirea administrativ birou 1, jud Brasov, prin intermediul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 934/03.04.2009, asa cum reiese din înscrisurile aflate la filele 38-40 dosar, din Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale si de disjungere si declinare a competentei a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati pronunțata in dosarul 331/P/2012, aflata la filele 62-63 dosar.

Reclamanții au formulat plângere penala impotriva notarului public R. Renan din orasul Insuratei pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la inselaciune, prevazuta de art 26 c.pen raportat la disp art 215 al 1, 2 si 3 c.pen si fals intelectual, prevazuta de disp art 289 al 1 c.pen, sustinand ca notarul public nu le-a citit contractul inainte de a-l semna si nici ei nu l-au citit, iar intenția reala a partilor a fost de a da pamantul in arenda si nu de a-l vinde.( f 62 dosar contrapagina).

F. de acest notar public, P. de pe langa Curtea de Apel Galati a dispus neînceperea urmăririi penale, reținând, in esența, ca acesti reclamanți au citit si au semnat contractul de vânzare cumpărare.

De asemenea, instanța va constata ca la ultimul termen de judecata din data de 16.01.2013, reclamanta M. R.-F. a învederat instanței ca „notarul le-a citi actul ca pe o poezie” dar ca reclamanții nu l-au citit.

Din cuprinsul extrasului de Carte Funciara aflat la filele 86-88 dosar, instanta constata ca terenul in litigiu aparține . Brasov, 9000 mp, situat in extravilanul comunei T., jud Braila, identificat cadastral in tarlaua 143/2 . CF nr 2216/N a localitatii T., cu număr cadastral 3312.

Reclamanții au dobândit acest teren in timpul casatoriei, ca bun comun, prin constituirea dreptului de proprietate in baza L 18/1991 potrivit Titlului de Proprietate nr 641-7336/26.09.2006 aflat la fila 3 dosar.

Cum reclamanții au înstrăinat doar aceasta suprafața de teren de 9000 mp, au mai rămas in posesia următoarelor suprafețe de teren:

Intravilan arabil in suprafața de 1000 mp, situat in tarlaua 134 . cadastral_/T._/T., insa fara carte funciara

Extravilan arabil in suprafața de 1653 mp si 1372 mp, situat in tarlaua 10, sola 612, insa fara număr cadastral si fara carte funciara înființată.

Reclamanta M. R. F., arata instanței ca a primit somații de plata cu privire la plata impozitului terenului ce a făcut obiectul vânzării, si fata de aceasta situație instanța sa constate ca in realitate reclamanții sunt proprietarii terenului si nu alta persoana fizica sau juridica.

Instanța va constata ca somația nr 3922/20.06.2012 are in vedere impozit teren agricol extravilan, impozit teren si impozit clădiri.

Cum reclamanții au înstrăinat doar o parte din terenul deținut in baza titlului de proprietate, terenul Intravilan arabil in suprafața de 1000 mp, situat in tarlaua 134 . cadastral_/T._/T. si fara carte funciara si Extravilan arabil 1653 mp si 1372 mp, situat in tarlaua 10, sola 612, fara număr cadastral si fara carte funciara înființata, le-a rămas in proprietate, si pentru aceste suprafețe datorează impozit anual.( f 84 dosar).

F. de toate aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a acestor reclamanți si pe cale de consecința va respinge acțiunea ca atare.

Văzând si dis part 274, va obliga reclamanții la plata către parat a sumei de 1000 ron cu titlu de cheltuieli de judecata, respectiv onorariu avocat.

F. de dips art 19 al 1 din OUG 51/2008, sumele in privința cărora reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar, raman in sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Respinge actiunea formulata de reclamanții M. R. F. si M. V. ambii domiciliați în ., nud. B. in contradictoriu cu paratul P. L. domiciliat în ., jud. B.,, ca formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

Obliga reclamanții la plata catre parat a sumei de 1000 ron cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 22.01.2013.

Președinte Grefier

Mátyás C. F. H. M.

MCF/ M.H./ 5 ex/ 28 Ianuarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 475/2013. Judecătoria BRĂILA