Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 497/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 497/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 4750/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 497/2013

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. A. B.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta ., cu sediul în B., . și pe pârâta I. D., domiciliată în municipiul G., . obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin. 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare la apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este la al treilea termen de judecată, reclamanta a solicitat judeecata in lipsa, prin serviciul arhivă și registratură s-au depus relații de la Consiliul Local B. și de la Primăria Movila Miresii, după care,

Având în vedere că pârâta I. D. este decedată din data de 28.06.2011, instanța invocă exceptia lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei de față constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 2.04.2012 sub nr._, reclamanta . a solicitat, in contradictoriu cu parata I. D., pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare – cumparare cu privire la dreptul acesteia de proprietate asupra terenului arabil in suprafata totală de 8000 mp situat in extravilanul satului Movila Miresii, .. Braila.

In motivarea actiunii reclamanta a aratat, in esență, ca la data de 03.05.2007, prin procura specială autentificată sub nr. 801 incheiata la BNP S. C. P., pârâta l-a împuternicit pe M. O. M., ca in numele său sa indeplinească toate formalitățile necesare pentru a vinde . dreptul de proprietate asupra terenului arabil indicat mai sus. Partile au convenit ca pretul total al vanzarii sa fie suma de 2000 lei, pe care pârâta l-a primit integral.

Invedereaza instantei ca incheierea antecontractului a generat in sarcina ambelor parti contractante obligatii de a face, respectiv de a perfecta in viitor contractul de vanzare cumparare in forma autentica, obligatii mentionate in cuprinsul actului.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1179, art. 1516, art. 1544 alin.3, art. 1669 C.civ., art. 67 C.pr.civ.

La cerere, au fost anexate, in fotocopie, inscrisuri: procura speciala autentificata sub nr. 801/03.05.2007 de BNP S. C. P., titlu de proprietate nr._ -_/21.01.1996, antecontract de vanzare cumpărare, notificare (f. 5 – 10).

La solicitarea instantei la dosar a fost depus de către Consiliul Local Municipal Braila - SPCLEP adresa nr._/18.12.2012 (f. 29).

In sedinta publica din 22.01.2013 instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei.

In cauza instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri,

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt urmatoarele:

La data de 21.01.1996 a fost eliberat de Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlul de proprietate nr._ -_, pe numele pârâtei (f. 7), prin care acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1 ha și 3500 mp pe teritoriul satului Movila Miresii, .. Braila.

Cu procura speciala autentificata sub nr. 801/03.05.2007 de BNP S. C. P., pârâta l-a mandatat pe M. O. M. ca in numele sau sa indeplinească toate formalitățile necesare pentru a vinde catre . B., dreptul de proprietate asupra terenului arabil in suprafata totala de 800 mp situat in extravilanul satului Movila Miresii, .. Braila (f. 5).

Prin antecontractul de vanzare cumpărare nr. 70/3.05.2007 I. D., prin mandatar, s-a obligat sa vanda . tereul in suprafata de 8000 mp. S-a consemnat ca pretul de 2000 lei a fost achitat anterior incheierii antecontractului.

Analizand exceptia lipsei capacitatii de folosinta, exceptie absolută, de fond si peremptorie, in conformitate cu prevederile art.137 Cod proc.civ. instanta retine urmatoarele:

Parata I. D. este decedată din data de 28 iunie 2011, iar actiunea reclamantei a fost introdusa la data de 02.04.2012, si nu a fost modificata in conformitate cu dispozitiile art. 132 C.pr.civ., astfel ca, vazand dispozitiile art.161 C.pr.civ, care se aplica si in cazul in care se constata lipsa capacitatii de folosinta, urmeaza ca instanta sa admită exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei si sa anuleze cererea formulata in contradictoriu cu aceasta, pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei.

Anuleaza cererea ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinta.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2013.

Președinte,

A. A. B.

Grefier,

L. A.

L.A. 01 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 497/2013. Judecătoria BRĂILA