Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 10982/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 13.12.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A.-E. T.
GREFIER: L. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față pentru care dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2013, când s-au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 13.12.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2013 sub nr. de mai sus, reclamanta B. A.-M. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA FISCALĂ B. și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMâNIA SA, în contradictoriu cu care a solicitat următoarele:
- să se anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011 întocmit de CNADR.
- să se anuleze încheierea de ședință pronunțată în data de 21.03.2013 în ds. civil nr._ privind încuviințarea executării silite
- să se anuleze toate formele de executare întocmite în ds. execuțional nr.38/E/2013 al B. KONCZ C.
- să se anuleze toate formele de executare întocmite în ds. de executare nr._/01.11.2011 al Direcției Fiscale B.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, s-a arătat că în mod incorect a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției de a circula cu autoturismul marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă, în condițiile în care înstrăinase anterior mașina în cauză, toată executarea silită inițiată în vederea achitării amentii contravenționale aplicate și a tarifului de despăgubire fiind nelegală.
În drept, a invocat dispozițiile art. 711 și urm.NCPC, O.G. nr.2/2001.
În probațiune, a solicitat și depus înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată. ( fila 26).
Pârâta DIRECȚIA FISCALĂ B., prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele: ( fila 32-33)
- disjungerea contestației la executare civile de contestația la executare fiscală, față de faptul că cererea reclamantei este îndreptată atât împotriva executării silite desfășurate de executorul judecătoresc, cât și împotriva executării silite desfășurate de autoritatea fiscală.
- excepția tardivității formulării prezentei cereri, față de faptul că prezenta contestație la executare s-a promovat la mai bine de 1 an de zile de la data emiterii și comunicării primelor acte de executare.
- inadmisibilitatea susținerilor reclamantei privind fondul executării silite, aceasta putând invoca doar aspecte ce vizează strict forma actelor de executare.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 205 și urm.NCPC.
În probațiune, a solicitat înscrisuri.
Pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMâNIA SA
În cursul judecății, a formulat întâmpinare( fila 34-35, 39-40), prin care a invocat următoarele:
- excepția lipsei calității procesual pasive a CNANDR-ului, față de faptul că titlul executoriu nu este emis de aceasta, chiar dacă este întemeiat pe procesul-verbal sancționator.
- inadmisibilitatea cererii de anulare a procesului-verbal, pe calea contestației la executare.
- excepția tardivității plângerii contravenționale, procesul-verbal fiind comunicate reclamantei debitoare la data de 09.09.2011, termenul în care putea ataca actul fiind de doar 15 zile de la data comunicării acestuia.
- pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii, în esență datorită faptului că vehiculul pentru care s-a aplicat sancțiunea nu era radiat de pe numele reclamantei la data săvârșirii și constatării contravenției.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 și O.G. nr.15/2002, art. 205-art.208 NCPC.
În probațiune, a solicitat și a depus înscrisuri.
În cursul judecății, s-a depus ds. execuțional ( fila 51-80), precum și ds. de executare fiscală ( fila 81-87), dar reclamanta a renunțat la judecarea cauzei, potrivit solicitării de la fila 91, manifestare de voință în raport de care pârâții nu au manifestat nicio opoziție. ( fila 96).
Față de manifestarea de voință expresă a reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 406 alin. 1 NCPC, potrivit cărora „ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”, instanța va lua act de renunțarea acesteia la judecarea cererii formulate în cauză.
Sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei B. A.-M., cu dom. în mun.B., ..66, ., . la judecarea contestației la executare formulată în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA FISCALĂ B., cu sediul în mun.B., ., jud.B. și cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMâNIA SA, cu sediul în București, ..401 A, sect.6.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la registratura Judecătoriei B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-E. T. L. T.
Red. A.E.T.- 14.01.2014
Tehnored. L.T.- 15.01.2014
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 8142/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 4995/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|