Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1748/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 26.06.2013

PREȘEDINTE C. G. Judecător

GREFIER L. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 12.06.2013 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 19.06.2013 și apoi pentru azi, 26.06.2013.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.11.2013, sub numărul de mai sus, petentul G. I. a solicitat anularea încheierii de reexaminare nr._/05.12.2012 a Biroului de C. și Publicitate Imobiliară B. și pe cale de consecință, admiterea cererii de intabulare în CF a dreptului de proprietate al reclamantului, constatat prin sentința civilă ne_/14.02.2011 a Judecătoriei B.

În motivarea plângerii, s-a arătat că registratorul BCPI a refuzat înscrierea dreptului de proprietate în CF, motivat de faptul că între dispozitivul hotărârii și expertiza tehnică ce stă la baza intabulării există neconcordanțe, deși aceste neconcordanțe au fost înlăturate de Judecătoria B. printr-o încheiere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentința menționată, încheiere comunicată registratorului CF înainte de pronunțarea încheierii de CF_/05.12.2012 prin care a fost respinsă cererea de intabulare.

Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de 8 lei și timbre judiciare de 0,3 lei.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depus în copie dosarul de carte funciară nr._/2012.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că la data de 31.08.2012, petentul G. I. a depus o cerere înregistrată la BCPI B. prin care a solicitat intabularea în CF_ Prejmer a dezmembrării imobilului și dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra nr. top 7646/1/a, cererea fiind însoțită de sentința civilă nr._/2011 a Judecătoriei B. și expertiza topografică întocmită de M. E..

Sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei B. a fost completată cu încheierea de îndreptare a erorii materiale din 05.10.2012 a aceleași judecătorii, fiind comunicată BCPI la 12.11.2012

Însă cererea de intabulare a fost soluționată în 09.11.2012, deci înainte de depunerea încheierii de îndreptare a erorii materiale din sentința civilă nr._/14.12.2011, după ce în prealabil petentului i s-a acordat termen pentru complinirea lipsurilor.

Pe lângă depunerea cu întârziere a încheierii de rectificare a sentinței civile nr._/14.12.2011, OCPI, în încheierea de reexaminare a încheierii de respingere a cererii de intabulare, cu pertinență a observat că și după emiterea încheierii de rectificare a sentinței civile declarativă de drepturi pentru reclamant între această sentință și lucrarea topografică ce reprezintă justificarea tehnică a cererii sale există neconcordanțe, întrucât numărul top ce face obiectul cererii de intabulare a dreptului de proprietate al reclamantului are indicată în lucrarea topografică o altă suprafață decât cea indicată în sentința judecătorească.

Examinând în acest context legalitatea și temeinicia încheierii de CF atacate, judecătoria constată că potrivit documentației depusă de petent suprafața imobilului înscris în CF_ Prejmer, cu nr. top 7646/1/a/2 este de 1415 mp, față de 1417 cu cât apare în sentința civilă_/14.12.2011 ( corectată).

Ca atare documentația tehnică prezentând erori nu poate fi folosită la intabularea dreptului de proprietate al reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de G. I. cu domiciliul ales în B., .. 1, ., jud. B., împotriva încheierii nr._/05.12.2012 a OCPI B..

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26.06.2013

.

PREȘEDINTE GREFIER

C. G. L. S.

RED.26.07.13

TH.RED.29.07.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria BRAŞOV