Contestaţie la executare. Sentința nr. 4249/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4249/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 33637/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4249
Ședința publică din data de 04.04.2014
PREȘEDINTE –I. V. – judecător
GREFIER – S. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 20.03.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 04.04.2014.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2013 sub nr._, contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI B., a solicitat anularea somației nr. 1/104 și a actelor de executare emise ulterior somației în dosarul execuțional nr. 104/2013 al B. V. A. G., anularea executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că în mod nelegal intimata a declanșat executarea silită împotriva sa pentru recuperarea sumei de 28 Euro reprezentând despăgubiri și pentru suma de 225 lei reprezentând amendă neachitată, deoarece contestatoarea a achitat sumele ce fac obiectul executării silite cu mult înainte de data la care s-a solicitat încuviințarea executării silite, după ce a primit notificarea comunicată de intimată ( la data de 17. 05.2013), respectiv la data de 27.05.2013.
În drept au fost invocate disp. art. 1469 NCC, art.622, art.711 și urm. NCPC.
Contestația a fost legal timbrată, cu taxa de timbru în cuantum de 102,68 lei .
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.
În probațiune au fost depuse înscrisuri și s-a atașat copia dosarului execuțional nr. 104/2013 al B. V. A. G. .
Cererea de suspendare a executării silite a fost pusă în discuție la termenul din data de 20.03.2014, instanța dispunând suspendarea executării silite pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.06.2012 și prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.07.2012, intimata DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI B. a aplicat contestatoarei câte o amendă contravențională în cuantum de 250 lei, stabilind și despăgubiri de câte 28 Euro prin fiecare proces verbal în parte.
La data de 27.05.2013 contestatoarea a achitat despăgubirile stabilite prin procesele verbale menționate, precum și amenzile contravenționale, așa cum reiese din factura . nr._ și din chitanțele depuse la filele 9,10 din dosar.
Cu toate acestea, la data de 09.07.2013, intimata, în temeiul titlurilor executorii constând în procesele verbale de constatare a contravenției menționate mai sus, s-a adresat B. V. A. G. care a solicitat instanței încuviințarea executării silite, cerere admisă prin încheierea din data de16.07.2013, pronunțată în dosar nr._/197/2013 de Judecătoria B..
În dosarul execuțional nr. 104/2013 al B. V. A. G., prin încheierea nr. 2/104/04.12.2014 au fost stabilite cheltuielile de executare în cuantum de 331 lei, incluzând onorariul executorului judecătoresc.
Această încheiere, împreună cu somația nr.1/104/04.12.2013, au fost comunicate contestatoarei, dovada comunicării acestora nefiind depusă în dosarul execuțional, astfel că instanța reține că prezenta contestație este formulată în termenul legal.
Având în vedere că la data formulării cererii de încuviințare a executării silite, atât amenzile contravenționale cât și despăgubirile stabilite prin titlurile executorii constând în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.06.2012 și în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.07.2012, erau achitate, instanța reține că declanșarea executării silite este nelegală, astfel că în temeiul disp. art. 719 NCPC instanța urmează să admită contestația la executare și pe cale de consecință va anula executarea silită și toate actele de executare silită emise în dosarul de executare nr.104/2013 al B. V. A. G..
În temeiul art. 453 NCPC, reținând culpa procesuală a intimatei, instanța urmează să o oblige la plata sumei de 519 lei către contestatoare, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și contravaloare copii dosar execuțional, dovedite conform chitanțelor de la filele 54,56 din dosar.
În temeiul art. 45 alin 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 instanța va dispune restituirea taxei de timbru în sumă de 102,68 lei către contestatare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având CUI R11268484, cu sediul ales la Cabinet Avocat J. C. M., în B., ..37, ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI B., cu sediul în B., ..13, ., jud. B. și în consecință:
Anulează executarea silită și toate actele de executare silită emise în dosarul de executare nr.104/2013 al B. V. A. G..
În temeiul art. 45 alin 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 dispune restituirea taxei de timbru în sumă de 102,68 lei către contestatare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Obligă intimata la plata sumei de 519 lei cheltuieli de judecată către contestatoare .
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publica azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. V. C. S.
Red. I.V., ex.4
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1167/2014. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 9994/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|