Contestaţie la executare. Sentința nr. 4345/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4345/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 34145/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4345
Ședința publică din data de 07.04.2014
Instanța constituită din:
Președinte: R. S. L.
Grefier: A.-M. CRUȘA-P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 21.03.2014, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 07.04.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos:
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.12.2013, precizată ulterior, contestatorul C. T. S. M. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata . anularea formelor de executare efectuate în dosar execuțional nr. 2593/2013 al B. Termure C. O. și B. O. M., respectiv adresa de înființare a popririi din 13.12.2013, încheierea din 13.12.2013 de stabilire a cuantumului penalităților, încheierea din 13.12.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare; suspendarea executării silite pornite împotriva contestatorului până la soluționarea prin hotărâre definitivă a contestației la executare; acordarea, în condițiile legii a unui termen de grație de 6 luni și eșalonarea plăților în 6 rate lunare egale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că nu se justifică blocarea conturilor instituției publice de învățământ în momentul de față prin poprire, executorul judecătoresc fiind obligat să acorde termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege pentru instituțiile publice. A precizat că C. T. S. M. C. este o instituție publică, finanțată de la bugetul de stat, titlul executoriu a fost emis în anul 2013 iar sumele nu au fost incluse în bugetul pentru anul 2013; că au fost privați de termenul de grație de 6 luni; că nu își poate desfășura activitatea curentă. De asemenea, au solicitat înlăturarea sau diminuarea cuantumului onorariului executorului judecătoresc, valoarea acestuia fiind nejustificat de mare.
În drept a invocat disp.art. 718 C., OG 22/2002.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG 80/2013.
La data de 29.01.2014 intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.
Cu privire la anularea actelor de executare, a arătat că în bugetul contestatoarei au fost prevăzute, fie și parțial, sume pentru plata titlului executoriu, astfel la titlul X codul 59.17 se referă la cheltuieli cu despăgubiri civile. Împotriva cuantumului cheltuielilor de executare a arătat că se aduc argumente care nu au nici un fundament legal.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite a arătat că nu se crează nicio pagubă în patrimoniul contestatorului iar cu privire la acordarea unui termen de grație, a arătat că suma executată silit este insignifiantă față de întregul buget anual al contestatoarei, neaflându-se în prezența unor „motive temeinice”.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depus dosarul de executare nr. 2593/2013 al B. Termure C. O. și B. O. M..
Analizând ansamblul probator, instanța reține următoarele:
P. Sentința civilă nr. 9912 pronunțată la data de 13.06.2013 de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2011 C. T. S. M. C. a fost obligat la plata sumelor de 9693 cu titlu de pretenții, 23.409,4 lei cu titlu de penalități de întârziere, la plata penalităților de întârziere de 0,15% pe zi calculate până la achitarea debitului și a sumei de 7268,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza acestei hotărâri, intimata . a procedat la executarea silită împotriva contestatorului C. T. S. M. C., fiind deschis dosarul execuțional nr. 2593/2013 în care au fost emise încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 13.12.2013, încheierea de stabilire a penalităților de întârziere din 13.12.2013 și adresa de înființare a popririi din 13.12.2013.
În drept, potrivit art. 622 Cod procedură civilă, Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar, potrivit alineatului 2, În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Instanța constată că aceste texte de lege instituie dreptul oricărui debitor de a executa de bunăvoie obligația ce-i incumbă, fără însă ca acest drept să implice o obligație corelativă a creditorului de a solicita executarea de bunăvoie, înaintea începerii executării silite. Astfel, ori de câte ori debitorul nu își execută obligația din proprie inițiativă, la momentul exigibilității acesteia, se prezumă faptul că acesta nu dorește să execute în mod voluntar, ceea ce conduce la dreptul creditorului de a iniția executarea silită.
Potrivit art. 1 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În primul rând, instanța reține că prevederile art. 1 din OG nr. 22/2002 instituie obligația în sarcina autorităților executive de a stipula în bugetele autorităților publice anuale a unor sume de bani cu destinația specială a achitării creanțelor stabilite prin titluri executorii. O astfel de procedură este rezonabilă și reprezintă, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în numeroase decizii (ex: Decizia nr. 176/08.02.2011, nr. 529/11.10.2005, nr. 444/20.11.2003 etc.), o normă de protecție de interes general, respectiv de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor în condiții optime.
Cu toate acestea, procedura specială de alocare a fondurilor destinate plății creanțelor statului stabilite prin titluri executorii nu poate influența în nici un mod dreptul creditorilor de a obține executarea respectivelor creanțe. Instanța constată că omisiunea autorităților executive de a stipula în bugetele anuale sumele necesare executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii îi este pe deplin imputabilă puterii executive și, conform principiului clasic de drept Nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate justifica neexecutarea respectivelor obligații. O concluzie contrară ar permite ca executarea acestor obligații să se afle la discreția totală a autorităților executive, care ar putea omite în mod repetat să aloce fondurile necesare executării, situație ce ar contraveni în mod nejustificat dispozițiilor art. 622 alin.2 Cod procedură civilă.
Art. 2 din OG nr. 22/2002 prevede că Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Pe de altă parte, conform art. 782 alin.1 C. poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlu executoriu în temeiul în care s-a înființat poprirea…
Instanța apreciază că aceste dispoziții art.2 din OG 22/2002 nu instituie, astfel cum în mod neîntemeiat susține contestatorul, un termen de grație de 6 luni de zile, în favoarea instituțiilor publice executate silit, care operează în orice condiții și care împiedică începerea procedurii de executare silită. Fiind o normă cu caracter excepțional și derogator de la dispozițiile de executare de drept comun, termenul de 6 luni nu poate opera decât în condițiile strict prevăzute de lege, respectiv numai dacă debitorul dovedește lipsa fondurilor necesare executării silite.
Referitor la termenul de grație de 6 luni instituit de O.G. nr. 22/2002, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din O.G. nr. 22/2002 și art. 666 C. pr. civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare.
În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite. Aceasta interpretare se impune în considerarea imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 CEDO.
În prezenta cauză, contestatorul nu a făcut dovada că nu are fondurile necesare acoperirii creanței și, mai mult decât atât, pretențiile decurgând din titlul executoriu datează încă din anul 2008.
Așadar, dispozițiile normative de mai sus, trebuie privite în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și ținând seama de prevederile art. 20 din Constituția României, care consacră principiul priorității convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a articolului 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere faptul că debitorul este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În cauza Ș. împotriva României, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces", în sensul articolului 6 par. 1 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți.
Totodată, în cauza S. P. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant erau autoritățile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. În consecință, obligația de a acționa incumba autorităților, iar nu reclamantului și a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată autorității administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros și nu ar corespunde cerințelor art. 35 alin. 1 din Convenție. Curtea a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecință, a statuat Curtea că hotărârea judecătorească dată în favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său și neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea completă constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că în cauza, contestatorul, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de prevederile legale interne menționate (art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007) pentru a nu executa o hotărâre judecătorească și că neexecutarea îi este imputabilă, apreciind că instituția statului nu a invocat sau probat lipsa fondurilor alocate pentru executarea obligației de plată și nu a întreprins nici un demers în vederea executării de bunăvoie, acționând contrar prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de acordare a unui termen de grație de 6 luni și eșalonarea plăților în 6 rate lunare egale nu poate fi primită pentru aceleași considerente. Dispozițiile legale prevăd doar posibilitatea instanței de a acorda un termen de grație, respectiv a unei eșalonări la plată și nu a unei obligații fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere dreptului conferit de lege, exercitarea acestuia neputându-se face decât în condițiile prevăzute. Este de reținut faptul că interzicerea plății unui titlu executoriu produce pentru creditor prejudiciii previzibile mai ales în domeniul comercial, unde respectarea disciplinei plății este vitală pentru participanții la viața economică. Dispozițiile OG nr. 22/2002 privesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlul dar și faptul că debitoarea va dispune de sumele necesare efectuării plăților în perioada următoare în cadrul termenelor prevăzute de lege. În spetă, contestatorul nu a dat nicio garanție că plata va putea fi făcută în limitele termenului de grație sau conform unei eșalonări, neproducând nicio dovadă în acest sens.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, instanța reține că acesta a fost stabilit în mod legal, nedepășind cuantumul maxim stabilit de dispozițiile legale, având în vedere și suma pentru care s-a început executarea silită.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea. Potrivit acestui text de lege suspendarea executării poate fi pronunțată doar până la soluționarea contestației la executare în primă instanță, hotărârea astfel pronunțată executorie, potrivit art. 650 alin.3 Cod procedură civilă. Având în vedere că, odată cu soluționarea cereri de suspendare a executării silite, a fost respinsă și contestația la executare, instanța constată că prima a rămas fără obiect, astfel că urmează a fi respinsă ca atare.
În baza art. 453 alin.1 reținându-se culpa procesuală a contestatorului, urmează a-l obliga la plata sumei de 992 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (f.120-121).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. T. S. M. C., cu sediul ales în B., ..64A, ..av.D. B. în contradictoriu cu intimata ., cu sediul ales în B., ., jud.B. la SCA „S., P. și Asociații”, ca neîntemeiată.
Respinge cererea contestatoarei de acordare a unui termen de grație de 6 luni sau de eșalonare a plăților în 6 rate lunare egale, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Obligă contestatorul la plata către intimată a sumei de 992 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. A.-M. CRUȘA-P.
Red.RL, 2 ex/22.05.2014
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7117/2014.... → |
|---|
