Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 24201/197/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 5.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. E. R. – Judecător

GREFIER L. E. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. M., reclamant V. A. I., reclamant G. M. M. și pe pârât Raclău R., având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 5.11.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanții V. M., V. A. I. și G. M. M. au chemat în judecată pârâta R. R., solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună evacuarea acesteia din imobilul situat în Predeal, cartier Dâmbul Morii, .. 5, jud. B., pentru lipsă de titlu.

În motivare, reclamanții au învederat instanței că, prin Dispoziția nr. 81/19.04.2005, s-a dispus restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat, compus din teren cu suprafața de 6197,80 mp și 16 apartamente și că pârâta ocupă fără drept un spațiu locativ improvizat în construcțiile industriale dezafectate proprietatea reclamanților.

La termenul de judecată din data de 29.10.2014 reclamanții au arătat că numele corect al pârâtei este Raclău iar nu R., cum s-a menționat în cerere.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților, ca neîntemeiată, având în vedere că aceștia nu dețin un titlu valabil pentru imobilul din care solicită evacuarea.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 19.04.2005, în temeiul art. 9 și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, Normele Metodologice pentru aplicarea legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 614/2001 și Hg nr. 498/2003, Județul B., Primăria Orașului Stațiune Predeal, prin Primar, a emis Dispoziția nr. 81 prin care a restituit în natură numiților V. E. și B.-V. Lygia-R. I. imobilul construcții spații de locuit și teren în suprafață totală de 6197,80 mp, înscris în CF nr. 776.

Imobilul teren restituit în natură în baza Dispoziție nr. 81/19.04.2005 este înscris în cartea funciară, conform extraselor depuse la dosar.

Din cuprinsul certificatelor de moștenitor depuse la dosar rezultă că reclamanții au dobândit prin moștenire numai dreptul de proprietate asupra imobilului teren, nu și dreptul de proprietate asupra imobilului construcție.

Conform art. 1033 alin. 1 C.proc.civ. dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.

Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Conform art. 25.6. din Hotărârea nr. 250/2007, Dispoziția de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor prevăzute de dreptul comun (devine act de proprietate în sensul prevederilor Codului civil).

Având în vedere că reclamanții nu au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară pentru construcție instanța reține că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din care se solicită evacuarea. În plus, la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte calitatea antecesorilor reclamanților de constructori ai imobilului construcție din care se solicită evacuarea.

Instanța apreciază că apărările privind accesiunea imobiliară, tacita relocațiune și neîndeplinirea dispozițiilor OUG 40/1999 nu pot fi valorificate în procedura reglementată de Titlul XI, ci în cuprinsul unei acțiuni formulate conform dispozițiilor de drept comun.

În plus, accesiunea imobiliară se referă fie la construcția făcută de proprietar pe terenul său însă cu materialele altcuiva, fie la construcția făcută de o persoană cu materialele sale, însă pe terenul altcuiva.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța va respinge prezenta cerere, ca neîntemeiată.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, instanța va respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanții V. M., V. A. I. și G. M. M., cu domiciliul procesual ales în București, .. 6, ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta Raclău R., domiciliată în Predeal, cartier Dâmbul Morii, .. 5, jud. B..

Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 5.11.2014.

P. GREFIER

C. – E. R. L. – E. L.

C.E.R. 09 Februarie 2015, 4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BRAŞOV