Actiune in regres. Sentința nr. 1808/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 1808/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 16047/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1808

Ședința publică din data de 23.02.2015

PREȘEDINTE: A. S.- judecător

GREFIER: P. POTOCHINĂ

Pe rol fiind soluționarea cauzei având ca obiect „actiune in regres” privind pe reclamanta . prin Sucursala Brasov în contradictoriu cu pârâta . SA si cu intervenientul K. R. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezinta pentru reclamanta c.j. G. F., lipsă fiind reprezentantul pârâtei si intervenientul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată depuse la dosar, prin serviciul registratură al instanței:

-în data de 16.10.2014, din partea reclamantei, notă de sedinta, la care a atașat dovada achitarii taxei de timbru în cuantum de 98 lei;

-în data de 25.11.2014, din partea pârâtei, intampinare, ce s-a comunicat reclamantei.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar delegatie si cerere de renuntare la judecata, având în vedere faptul ca la data de 04.12.2014, in urma conventiei incheiata intre . si . SA s-a dispus compensarea debitelor reciproce existente intre cele doua societati si astfel, intregul debit datorat de parata, ce face obiectul prezentului dosar a fost stins. Mai remite cauzei, în copie conforma cu originalul, conventia de compensare încheiata între parti la data de 04.12.2014.

Instanța pune în discutie cererea de renuntare la judecata formulata de partea reclamanta.

Având cuvântul, reprezentantul conventional al reclamantei solicită a se lua act ca intelege sa renunte la judecata prezentei actiuni.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza spre soluționare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de partea reclamantă.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pârâta . SA, cu citarea obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului K. R. G. solicitând:

1) obligarea pârâtei la plata sumei de 1399,98 lei, reprezentand contravaloare despagubire achitata asiguratorului CASCO-., în baza contractului de asigurare facultativa . nr._;

2) obligarea pârâtei la plata penalitatilor de intarziere calculate in conformitate cu art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011, cu un procent de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere aplicat sumei de 1399, 98 lei, incepand cu data de 05.05.2014, data concilierii, pana la achitarea integrala a debitului;

3) obligarea paratei, în temeiul art. 453 N.C.p.c, la plata cheltuielilor de judecata.

In data de 25.11.2014, parata a depus intampinare prin care arata, în ceea ce priveste petitul nr. 1 al actiunii, respectiv obligarea acesteia la plata despagubirilor in cuantum de 1399, 98 lei, faptul ca debitul solicitat a fost propus la plata si va fi achitat in perioada imediat urmatoare.

La termenul de judecata din data de 23.02.2015, reclamanta, prin c.j. G. F. a depus la dosar cerere prin care a învederat instanței faptul că renunță la judecată, având în vedere faptul ca la data de 04.12.2014, in urma conventiei incheiata intre . si . SA s-a dispus compensarea debitelor reciproce existente intre cele doua societati si astfel, intregul debit datorat de parata, ce face obiectul prezentului dosar a fost stins.

Față de dispozițiile art.406 al 6 c pr civilă instanța va lua act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect actiune in regres” privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SA si cu intervenientul K. R. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Ia act de renunțarea la judecata acțiunii având ca „actiune in regres” privind pe reclamanta . prin Sucursala Brasov cu sediul în Brasov, .. 16-18, jud. Brasov în contradictoriu cu pârâta . SA cu sediul în Bucuresti, .. 3, ., sector 3 si cu intervenientul K. R. G. domiciliat în Sibiu, ., ., jud. Sibiu.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi: 23 02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. S. P. POTOCHINĂ

Red. AS 24.02.2015/dact. PP. 24.02.2015/ex-5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 1808/2015. Judecătoria BRAŞOV