Contestaţie la executare. Sentința nr. 5168/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 5168/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 5168/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5168
Ședința publică de la 15.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – M. A. – judecător
Grefier – A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. M. și pe intimata A. DE P. DE APARTAMENTE COCORULUI 11 AB, având ca obiect „contestație la executare”
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea personal, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, contestatoarea arată că nu poate achita taxa judiciară de timbru, întrucât asupra venitului său este înființată poprire.
Instanța reține că partea contestatoare nu a formulat cerere de ajutor judiciar, invocă din oficiu excepție netimbrării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra sa.
JUDECĂTORIA
Constată că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată cererea reclamantei P. M. prin care a solicitat obligarea pârâtei A. DE P. DE APARTAMENTE COCORULUI 11 AB la recalcularea penalităților.
Față de obiectul cauzei, reclamanta aflându-se în executare silită, după emiterea somației de executare pentru plata sumei de 11.742,23 lei, instanța a calificat cererea drept contestație la executare, supusă taxei de timbru de 692,1 lei și a constatat că nu s-a depus taxa de timbru de conform art.10 din OUG 80/2013, sens în care reclamanta a fost citată și i s-a pus în vedere obligația procesuală menționată sub sancțiunea anulării acțiunii. Reclamanta nu s-a conformat.
Față de cele constatate, conform OUG 80/2013, va admite excepția netimbrării și va anula cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată cererea depusă de P. M., ., ., . ASOCIAȚIA DE P. COCORULUI 11 AB.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică de la 15.05.2015.
PREȘEDINTEGrefier
M. ARAMĂAngela M.
Tehn ma 4 ex 25.08.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 5197/2015. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 6140/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|