Pretenţii. Sentința nr. 3803/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3803/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 3803/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚĂ NR. 3803

Ședința din Camera de Consiliu 14.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. M. - judecător

GREFIER: L.-B. G.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “pretenții” privind pe reclamantul ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE KRIPTON în contradictoriu cu pârâtul G. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14.04.2015, când a dat următoarea hotărâre:

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față.

Constată că prin cererea înregistrată la data de 07.05.2013 sub numărul_ reclamanta ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE KRIPTON B. a chemat în judecată pe pârâtul G. C., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 2949.80 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate aferente perioadei martie 2011 – februarie 2013, a sumei de 2.798.32 lei reprezentând penalizări de întârziere, a sumei de 213 lei reprezentând restanțe la fondul de reparații. Cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 17.03.2015, reclamanta a arătat că penalitățile solicitate sunt de 2949,80 lei conform raportului de expertiză depus la dosar.

În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că pârâtul G. C. are calitatea de proprietar al imobilului situat în B., ., ., . susținerilor reclamantei, pârâtul nu a achitat cotele de întreținere aferente imobilului mai sus descris pentru perioada martie 2011- februarie 2013, motiv pentru care solicită obligarea acestuia la plata debitului restant, a penalităților de întârziere de 0,2%, astfel cum prevăd dispozițiile legale în materie și a diferentei de 213 lei la fondul de reparații.

În drept au fost invocate dispozițiile din legea nr. 230/2007 .

Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru conform art. 50 alin. 2 din legea nr. 230/2007.

În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei extras din registrul de evidență contabilă al Asociației, cuprinzând sumele datorate de pârât, listele de plată pentru perioadele menționate în cererea de chemare în judecată procese verbale ale A.Generale, somații, alte înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că a solicitat Președintelui Asociației de P. să i se prezinte modul de calcul al penalităților care depășeau cuantumul cheltuielilor de întreținere, însă a fost refuzat. Se arată că s-a prezentat la sediul Asociației pentru a achita întreținerea însă a fost refuzat pe considerentul că trebuie să achite mai întâi cuantumul penalităților. Pârâtul arată că a făcut oferta de plată și a consemnat la dispoziția Asociației c/valoarea debitului constând în cheltuieli întreținere aferente perioadei noiembrie 2009-august 2012, ofertă acceptată de reclamantă, însă aceasta a stins debitul după bunul său plac, respectiv pentru debite prescrise. Cât privește fondul de reparații, deși a fost stabilit prin A., la anexele 7 și 8 în 07.05.2011 și 13.05.2012, acesta se solicită de altfel retroactiv pe anul 2009. În apărare, pârâtul a solicitat iar instanța a încuviințat proba cu expertiză contabillă. A anexat la întâmpinare înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din susținerile reclamantei, pârâtul G. C. este proprietarul imobilului situat în B., ., ., .> Potrivit înscrisurilor din dosar, pentru apartamentul nr.1 se înregistrează datorii la plata întreținerii constând în cheltuieli de întreținere neachitate din martie 2011-februarie 2013, penalități de întârziere și restanța de la fondul de reparații de 213 lei. Potrivit dispozițiilor art. 46 din legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar dispozițiile art. 50 din același act normativ prevăd că “ Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile Asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”.

Din probele administrate în cauză respectiv raportul de expertiză contabilă nr._ întocmit de expert ec. A. I. S., raport validat de instanță, se reține că pârâtul datorează reclamantei suma de 2949,89 lei cheltuieli întreținere calculate pe perioada martie 2011-februarie 2013, iar cuantumul penalităților plafonate de art 49 (1) din legea 230/2007 este de 2949,89 lei. Penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, sunt pe deplin justificate față de dispozițiile art. 49 alin.1 din legea nr. 230/2007 potrivit cu care “Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”.

Raportat la dispozițiie legale sus menționate, pârâtul datorează suma de 2949,89 lei cheltuieli întreținere calculate pe perioada martie 2011-februarie 2013, și penalități întârziere de 2949,89 lei aferente perioadei sus menționate. Având în vedere și dispozițiile art. 15 care conferă Asociației de proprietari prin Hotărâri A., atribuția de a adopta și modifica bugetul de venituri și cheltuieli, cât și dispozițiile art. 45(3) din legea 230/2007 privitor la fondul de reparații anual, instanța reține că pârâtul datorează suma de 213 lei diferență la fondul de reparații, fapt pentru care îl obligă la plata acestei sume.

Având în vedere cele mai sus menționate, instanța consideră întemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamantă, urmând a obliga pârâtul la plata sumelor de 2949,89 lei cheltuieli întreținere calculate pe perioada martie 2011-februarie 2013, penalități întârziere de 2949,89 lei aferente perioadei sus menționate și a sumei de 213 lei restanțe la fondul de reparatii.

Reținând culpa procesuală a pârâtului, conform art. 453 c pr civilă instanța obligă pârâtul la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat. Cât privește onorariul expert, instanța are în vedere că pârâtul G. C. nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a achitat c/valoarea integrală a raportului de expertiză contabilă probă solicitată și încuviințată de instanță. Astfel în temeiul art. 20 din O.G. 2/2000 devenită legea 156 din anul 2002 instanța îl dă în debit pe pârât cu suma de 2.742 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE KRIPTON cu sediul în B., ., ., . cu pârâtul G. C., cu domiciliul în B., .,., ., în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2949,89 lei cu titlu de cheltuieli întreținere pe perioada martie 2011-februarie 2013, a sumei de 2949,89 lei penalități de întârziere calculate pe perioada martie 2011-februarie 2013, și a sumei de 213 lei diferență fond de reparații.

Obligă pârâtul la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Dă pârâtul în debit cu suma de 2.742 lei onorariu expert pentru raportul de expertiză contabilă nr._ întocmit de expert ec. A. I. S..

Executorie pentru suma de 2.742 lei c/valoarea raportului de expertiză.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. M. L.-B. G.

Red. M.M. / 20.04.2015/4 ex.

Dact. G.L./ 20.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3803/2015. Judecătoria BRAŞOV