Pretenţii. Sentința nr. 6722/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6722/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 6722/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6722

Ședința publică din data de 22.06.2015

PREȘEDINTE: L. A. - judecător

GREFIER: L. T.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 15.06.2015, când văzând cererea de renunțare la judecată, prin reprezentant legal, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 pct. (1) Noul Cod Procedură Civilă a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta . SRL reprezentată prin administrator judiciar CENTU SPRL și administrator special P. F. a chemat în judecată pârâta P. V., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2976 lei cu titlu de pretenții.

În data de 15 05 2015, după comunicarea acțiunii către pârâtă, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

Având în vedere art.406 al 6 c pr civilă instanța va lua act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . SRL reprezentată prin administrator judiciar CENTU SPRL și administrator special P. F. împotriva pârâtei P. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . SRL reprezentată prin administrator judiciar CENTU SPRL și administrator special P. F., cu sediul în B., ..88, jud. B. împotriva pârâtei P. V., cu domiciliul în F., ., nr.12, jud. B. și cu așezarea comercială în B., ., spațiul comercial nr.86, tronson A, jud. B..

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi: 22 06 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. L. T.

Red./Dact. judecător L.A.

25.06.2015 – 4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6722/2015. Judecătoria BRAŞOV