Acţiune în constatare. Sentința nr. 4541/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4541/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 9550/94/2010

DOSAR nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4541

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 27.06.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. E. D.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta S. C. și pe pârâții P. JUDEȚULUI ILFOV, C. L. SNAGOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIATATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, I. G., L. D. V., R. A. - ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT-R.A.-A.P.P.S., având ca obiect acțiune în constatare - constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă pârâta C. L. SNAGOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIATATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR prin avocat din cadrul Cabinetului de Avocatură „O. P.”, având împuternicire depusă în ședință publică, pârâta R. A. - ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT-R.A.-A.P.P.S. prin consilier juridic M. B., cu delegație depusă în ședință publică, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 19.03.2012, după care:

Instanța pune în discuție excepția perimării cauzei.

Pârâta C. L. SNAGOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIATATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, prin avocat, solicită instanței admiterea excepției și perimarea cauzei.

Pârâta R. A. - ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT-R.A.-A.P.P.S., prin consilier juridic, solicită admiterea excepției.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția perimării.

INSTANȚA:

Deliberând constată:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19.03.2012, când s-a menținut suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 c.p.c. întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a preciza temeiul de drept al cererii.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării.

Constată perimată cauza privind pe reclamanta S. C., cu domiciliul ales în sector 3, București, ., ., și pe pârâții P. JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, sector 3, ., C. L. SNAGOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIATATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Snagov, sat Ghermănești, ., J. ILFOV, I. G., domiciliat în Snagov, ., L. D. V., având domiciliul în sector 1, București, .. 25, . - ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT-R.A.-A.P.P.S., cu sediul în sector 1, București, .-8.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.CED/tehnored.DS

8 ex/ 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 4541/2013. Judecătoria BUFTEA