Actiune in regres. Sentința nr. 3899/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3899/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 10597/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.3899
Ședința Publică din data de 10.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA si intervenientul P. C. C., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 03.06.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 10.06.2013 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 04.09.2012, reclamanta . SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat P. C. C., să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.341,49 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru repararea autovehiculului marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 09.02.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare_ si_, astfel cum rezultă din adresa nr. 169/2012 emisă de Direcția generală de Politie a Municipiului București, Brigada de Politie Rutieră- Serviciul Accidente si Cercetări Penale.
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.CG682182 și s-a plătit despăgubirea în cuantum de 1.341,49 lei.
Deținătorul autoturismului cu nr.de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului,avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, ./16/H16/DV nr._.
În drept au fost invocate disp. art.2210 Noul cod civil si Ordinul CSA 14/2011, art.720 ind.1C. pr civ.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 5-48).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 118,32 lei si timbru judiciar de 3 lei în baza art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Legal citată pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că a achitat debitul solicitat de reclamantă.
Legal citat, intervenientul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat în instanță pentru a-si formula apărările.
La termenul din data de 22.04.2013 reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare in judecata pârâta a achitat debitul principal si a solicitat obligata la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 1.341,49 lei, de la data introducerii acțiunii 04.09.2012 până la data achitării parțiale a debitului principal 19.12.2012, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 473,34 lei, de la data de 20.12.2012 până la data de 28.03.2013. Fără cheltuieli de judecată.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
La data de 09.02.2011, P. C. C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost întocmit proces verbal de contravenție (f. 7). A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr_/21.03.2011(f.12) în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună nr. CG682182 și a plătit despăgubirea în cuantum de 1.341,49 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont de la filele 45 din dosar. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, cu polita valabilă la data producerii accidentului(f15).
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995, conform cărora în baza contractului de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, tramvaie precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 22 din Legea nr. 136/1995 care stabilesc că în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din cercetările efectuate în cauză, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 C.civ., conform cărora orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.
Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers cu spatele și a acroșat celălalt autovehicul care era parcat. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul constatator reiese că avariile depistate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.
Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 54 din Legea 136/1995 se subrogă în drepturile proriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. Dar, întrucât societatea pârâtă a achitat debitul principal în cuantum de 1.341,49 lei în două tranșe: la data de 19.12.2012 suma de 868,15 lei și la data de 28.03.2013 suma de 473,34 lei, ambele după momentul introducerii cererii de chemare în judecată instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011, întrucât despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise. În consecință instanța va admite cererea precizată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 1.341,49 lei, de la data introducerii acțiunii 04.09.2012 până la data achitării parțiale a debitului principal 19.12.2012 precum și a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 473,34 lei, de la data de 20.12.2012 până la data de 28.03.2013.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată, formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales la SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI "C. & C." în sector 1, București, .. 80-84, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, ..4,județul Ilfov și intervenientul P. C. C.,domiciliat în Băile Govora, ., județ V..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 1.341,49 lei, de la data introducerii acțiunii 04.09.2012 până la data achitării parțiale a debitului principal 19.12.2012.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 473,34 lei, de la data de 20.12.2012 până la data de 28.03.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.06.2013.
Președinte Grefier
Red: jud. FAL Tehndact. CL 5 ex/28.06.2013
Dosar nr._/94/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 03.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA si intervenientul P. C. C., având ca obiect acțiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta apărător C. T. cu împuternicire avocațială aflata la fila 25 dosar, lipsă fiind pârâta si intervenientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin serviciul registratură, la data de 22.04.2012 s-a depus la dosar răspuns la adresa instanței cu privire la soluția pronunțata în dosarul penal privind pe intervenientul forțat, după care,
Reprezentantul reclamantei învederează faptul că reclamanta a achitat debitul principal si solicită obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere; depune la dosar concluzii scrise
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă părților cuvântul pe probe.
Pe probe având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Cu privire la probele solicitate de reclamanta, instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ, încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar si față de actele si lucrările dosarului instanța constată cauza în stare de judecata si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 1.341,49 lei, de la data de 04.09._ si până la data achitării parțiale a debitului,19.12.2012, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la diferența de 473,34 lei de la data de 19.12.2012 si până la data achitării integrale a debitului, 29.03.2013. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens în care,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la 10.06.2013.
Pronunțata in ședința publică azi, 03.06.2013
Președinte, Grefier,
← Pretenţii. Sentința nr. 6847/2013. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 723/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|