Actiune in regres. Sentința nr. 739/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 739/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 6526/94/2012
DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 739
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. E. D.
GREFIER: D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, pârâta . REASIGURARE SA, și pe intervenientul forțat G. S., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 7.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 14.02.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.05.2012, sub nr._ reclamanta S.C. A.-Tiriac Asigurări S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, G. S., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 931,60 lei, și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 9.01.2012 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 931,60 lei.
În temeiul art.2210 C.proc.civ. și Ordinului CSA nr.14/2011, după plata indemnizației asiguratului CASCO, reclamanta s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurător de răspundere civilă, suma de 931,60 lei, așa cum rezultă din cererea de despăgubire.
Pârâta a refuzat nejustificat plata sumei reprezentând indemnizația plătită de societatea reclamantă asiguratului său CASCO.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 2210 Noul Cod Civil, art.54, art.49 din Legea 136/1995, art.64 alin.2 din Ordinul 14/2011 al C.S.A.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 85,53 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 1,5 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 5-47).
La data de 1.11.2012 pârâta a depus la dosar note scrise prin care a arătat că a achitat societății reclamante suma de 931,60 lei încă din data de 7.08.2012. Totodată a depus înscrisuri doveditoare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 09.01.2012, intervenientul forțat G. S. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație. A fost avariat autoturismul marca Renault cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea în cuantum de 931,6 lei astfel cum rezultă din Extrasul de cont din 10.02.2012. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., polița RCA nr._.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 20.04.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Față de precizarea formulată de reclamantă la termenul din 07.02.2013 prin concluzii scrise, instanța o califică drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 20.04.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 30.05.2012 - data introducerii cererii de chemare in judecată - până la data de 07.08.2012 – data achitării debitului de către pârâtă.
În temeiul art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (85,53 lei +1,5 lei) și onorariu de avocat în cuantum de 167,4 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales la SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI "C. & C." în sector 1, București, .. 80-84, parter, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . ILFOV, și intervenientul forțat G. S., având domiciliul în B. V., ., J. G..
Obligă pârâta către reclamantă la plata penalităților de întârziere de 0,1%, raportate la debitul de 931,60 lei, calculate de la data de 30.05.2012 (data introducerii acțiunii) până la data de 07.08.2012.
Obligă pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (85,53 lei+1,5 lei) și onorariu avocat în cuantum de 167,40 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.CED/tehnored DS/2013/5 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 202/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7834/2013.... → |
---|