Actiune in regres. Sentința nr. 2663/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2663/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 16619/94/2012
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2663
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23 APRILIE 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, pârâta . R. SA, și pe intervenientul, M. A. I., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru reclamantă se prezintă avocat D. B. din cadrul Cabinetului de Avocatură „A. N.” cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind pârâta și intervenientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza are ca obiect acțiune în regres, stadiul procesual fond, prim termen de judecată; prin cererea formulată reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă; pârâta la 05.03.2013 a depus precizare prin care arată că a achitat despăgubirea în cuantum de_,23 lei, considerând că nu mai pot fi obligați la plata penalităților de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată; după care:
Instanța, în baza dispozițiilor art.1591 C.proc.civ. raportat art.1 și art.7 C.proc.civ, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța ia act că reclamanta prin apărător depune la dosar împuternicirea avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2.427,03 lei, timbru judiciar de 5 lei, cerere precizatoare prin care arată că pârâta din suma solicitată a achitat doar suma de_,23 lei potrivit extrasului de cont. nr.9/15.01.2013. Solicită obligarea la plata sumei reprezentând diferența neachitată, la plata penalităților de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
Nemaifiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art.167 codul de procedură civilă încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost precizată.
Instanța, față de actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.12.2012 sub nr._ reclamanta, . SA a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România A. R. S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, M. A. I. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 45.400,85 lei ( 44.862,50 lei reprezentând despăgubire, iar 538,35 lei penalități de întârziere) plata penalităților în continuare pana la plata efectivă a sumelor datorate și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 28.06.2011 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 3.075,82 lei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.22, art. 49, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 2.427,03 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 5 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare. La data de 05.03.2013 a depus precizare prin care arată că a achitat despăgubirea în cuantum de_,23 lei, conf. OP/14.01.2013 considerând că nu mai pot fi obligați la plata penalităților de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată; Solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără temei.
La data de 23.04.2013 reclamanta a depus cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată prin care arată că arată că pârâta din suma solicitată a achitat doar suma de 25.830,23 lei potrivit extrasului de cont. nr.9/15.01.2013. Solicită obligarea la plata sumei reprezentând diferența neachitată, la plata penalităților de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile noului Cod civil
La data de 20.03.2012, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și autovehiculul_, circumstanțele acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident. (f. 5)
La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . R. SA (f.14), iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare autovehiculul_ era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului (f. 12).
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO, analizând datele cuprinse în dosarul de dauna întocmit, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. IS_4, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 44.862,50 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.(f. 27)
Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
De asemenea în temeiul dispozițiilor art. 2210 din codul civil reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului.
In baza acestor dispoziții legale, reclamanta la data de 23.11.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 29), pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal, respectiv la data scadenței, așa cum este stabilită de art. 64 alin 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
Având în vedere că pârâta a achitat o parte din suma solicitată la data de 15.01.2013, respectiv suma de 25.830,23 lei, astfel cum rezultă atât din precizarea pârâtei, cât și din extrasul de cont depus de reclamantă, aceasta din urma și-a precizat acțiunea în sensul că pârâta mai datorează diferența de debit de 19.032,27 lei. Ca atare, instanța urmează a admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.032,27 lei debit principal.
Deoarece avizarea de daună a fost efectuată la data de 23.11.2012 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 44.862,50 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1704,77 lei, reprezentand 0,1% pe zi întârziere aferente debitului integral de 44.862,50 lei pentru perioada 08.12._13, precum si penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului rămas în cuantum de 19.032,27 lei calculate în continuare de la data de 16.01.2013 până la data plății efective.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantilor privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, instanta o consideră întemeiată numai în parte, având in vedere urmatoarele considerente: Potrivit art. 274 alin. 3 cod procedura civila, judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.
Instanta retine ca art.274 alin.3 Cod procedura civila a fost supus cenzurii Curtii Constitutionale, iar din considerentele deciziei nr. 401/2005 rezulta ca acest articol este constitutional, astfel încât instanta poate micsora onorariile aparatorilor. Prin aplicarea dispozitiilor art.274 alin.3 C., instanta nu intervine în raportul juridic dintre avocat si clientul sau (deci contractul de asistenta juridica îsi va produce pe deplin efectele între parti), ci doar se apreciaza în ce masura onorariul stabilit de partea care a avut câstig de cauza trebuie suportat de adversarul sau (fata de complexitatea spetei si efortul concret depus de avocatul partii respective) - restul acestui onorariu ramânând în mod definitiv în sarcina clientului. În acest sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care fiind învestita cu solutionarea pretentiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse si onorariile avocatiale, a statuat ca acestea urmeaza a fi recuperate numai în masura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real facute în limita unui cuantum rezonabil.
F. de complexitatea redusa a prezentei cauze având ca obiect actiune in regres, solutionata la primul termen de judecata, instanta apreciaza ca un onorariu avocatial în cuantum de 8.630,56 lei este disproportionat.
Instanta are în vedere ca în prezenta cauza, actiunile redactate apararile si concluziile aparatorului reclamantilor au fost succinte, si mai mult decat atat, cauza a fost solutionata numai pe baza inscrisurilor, partile nefiind implicate într-un probatoriu complex.
F. de considerentele expuse, instanta apreciaza ca în cazul concret un onorariu avocatial, în cuantum de 4000 lei (aproximativ 50% din onorariul inițial) corespunde gradului de complexitate a cauzei precum si eforturilor depuse de catre avocatul reclamantilor pentru reprezentarea clientilor sai si solutionarea acestei cauze.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 6432,03 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și onorariu de avocat redus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizata formulată de reclamanta . SA cu sediul ales in București, la Cabinet de Avocatură "A. Nedelus" din . nr. 83, sector 3 pârâta . R. SA cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, și pe intervenientul, M. A. I.
dom. în com. P., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.032,27 lei debit principal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1704,77 lei, reprezentand 0,1% pe zi întârziere aferente debitului integral de 44.862,50 lei pentru perioada 08.12._13, precum si penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului rămas în cuantum de 19.032,27 lei calculate în continuare de la data de 16.01.2013 până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6432,03 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 2432,03 lei taxa de timbru si timbru judiciar, și 4000 lei onorariu avocat redus.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2013.
P., GREFIER,
E.-M. IordăchescuElena A.
Red. Jud. I.E.M./thn.A.E./5 ex /10.05.2013
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5002/2013. Judecătoria... → |
---|