Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 4987/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4987/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 9817/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4987
Ședința publică de la 04.09.2013
Instanța constituită din:
Președinte: S.-I. I. C.
Grefier: N. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria B. reprezentat de procuror C. E..
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul S. L. AMELIORAREA ANARZ, având ca obiect înscriere modificare componență consiliu de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent, reprezentant legal dl. R. I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- obiectul cauzei: - înscriere modificare componența consiliu de conducere; - stadiu procesual – fond, cauza fiind la primul termen de judecată;
- petentul a fost citat cu mențiunea de a depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
Reprezentantul petentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei.
Instanța constată că cererea este legal timbrată.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul pe cerea de modificare.
Reprezentantul petentului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a cererii.
Nemaifiind alte probe de administrat instanța reține cauza în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.08.2013 sub nr._, petentul S. L. AMELIORAREA ANARZ a solicitat înscrierea în Registrul Special al Sindicatelor aflat la grefa Judecătoriei B. a modificărilor intervenite cu privire la componența Consiliului de conducere al Sindicatului.
În dovedirea cererii petenta a depus la dosar următoarele înscrisuri: împuternicire,listă cu membrii de conducere,încheiere nr.12/26.10.2006- dosar 15/2006 Judecătoria B. ,încheiere din 03.06.2004 – dosar 12/2004 Judecătoria B., proces verbal din 05.06.2013.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța constată că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 din L 62/2011, motiv pentru care urmează a admite cererea, astfel cum a fost formulată, și să dispună înscrierea în Registrul Special al Sindicatelor aflat la grefa Judecătoriei B. a modificărilor intervenite cu privire la componența Consiliului de conducere al Sindicatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de petentul S. L. AMELIORAREA ANARZ - Balotești, .. 1, Cod postal_, J. ILFOV.
Dispune înregistrarea modificărilor, respectiv validarea noii componențe a organului de conducere:
- DL. R. N. V. – PREȘEDINTE.
- DL.RASU I. – VICEPREȘEDINTE;
- DNA. A. D. C. – SECRETAR.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S.-I. I. C. D. N.
Red. SIIC./Tehnored.ND/4 ex./04.09.2013
2 ex...
← Pretenţii. Sentința nr. 211/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 2663/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|