Somaţie de plată. Sentința nr. 626/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 626/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 5961/94/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 626

Ședința publică de la 08.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: GALAȚANU N.

GREFIER: M. G.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea K. R. SCS prin mandatar Coface R. Credit Management Services S.R.L. și pe debitoarea S.C. I. C. & Life S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 16.01.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.01.2013, 01.02.2013 și 08.02.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.05.2012 sub nr._, creditoarea K. R. SCS, prin mandatar Coface R. Credit Management Services S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. I. C. & Life S.R.L. a solicitat instanței, ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 136.362,05 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale de retur, respectiv discount acordat de creditoare, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 din Codul de procedură civilă.

În motivare, creditoarea a arătat că între părți au avut loc acte de comerț si anume furnizare de marfa, in baza Contractului de furnizare mărfuri asumat de ambele parti prin semnare si stampilare. In urma desfășurării relațiilor comerciale contractuale, pârâta datorează la momentul actual suma de 136.362,05 lei.

Mai arată că facturile fiscale care fac obiectul prezentei cereri de emitere a ordonanței de plata sunt emise de însăși debitoarea - purtând semnătura si stampila acesteia, iar contravaloarea acestor facturi este înregistrata cu semnul minus, reprezentând returnări de mărfuri către debitoare.

De asemenea, arată că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În drept au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007

În susținerea cererii, creditoarea a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procura specială, tabel nr.2/02.11.2011, facturi fiscale, alte înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.

Instanța a încuviințat și administrat pentru creditoare proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între părți au avut loc relatii comerciale, in baza Contractului de furnizare mărfuri asumat de ambele parți prin semnare si stampilare. In urma desfășurării relațiilor comerciale contractuale, au fost emise facturile fiscale aflate la filele 17-33, facturi care poarta ștampila debitoarei.

Pentru ca instanța să emită o ordonanță de plată împotriva debitorului trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007.

Astfel, în baza textului legal menționat, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Potrivit art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. A.. 4 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteală.

Din materialul probator administrat, rezultă că reclamanta creditoare nu a facut dovada unei creante certe, lichide si exigibile. Astfel, facturile fiscale depuse la dosar nu sunt semnate de debitoare. Pe cale de consecință, instanța nu-si poate forma convingerea în sensul însușirii la plata a facturilor în litigiu, potrivit dispozițiilor art. 46 Cod comercial, în lipsa altor probe cu care să se coroboreze și care să fie apte să facă dovada împotriva debitorului.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 1169 cod civil care reglementează principiul general potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, creditoarei îi revenea sarcina probei în dovedirea existenței caracterului cert al creanței, astfel că, pentru analiza condițiilor de angajare a răspunderii debitoarei, instanța apreciază ca fiind necesară administrarea unui probatoriu mai amplu, de natură a lămuri raporturile exacte dintre părți, ceea ce excede procedurii sumare a ordonanței de plată.

Prin urmare, instanța constată că nu este certa creanța pretinsă, motiv pentru care, în baza art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, va respinge cererea ca neintemeiata pe calea ordonanței de plată, creditoarea având posibilitatea de a uza de procedura dreptului comun pentru realizarea creanței sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditoarea K. R. SCS prin mandatar Coface R. Credit Management Services S.R.L., cu sediul în sector 1, București, .. 39, . debitoarea S.C. I. C. & Life S.R.L., cu sediul în Otopeni, .. 31, ., județul Ilfov, ca neintemeiata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 08.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU NICOLETAMATEI G.

Red.jud.GN. /Thn.red.gr. MG/AE

/2ex/25.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 626/2013. Judecătoria BUFTEA