Evacuare. Sentința nr. 8/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-01-2013 în dosarul nr. 3520/94/2012
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04.01.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: E.-D. C.
GREFIER: S. D.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. I. D. & CONTRACTOR S.A. și pe pârâta S.C. K. R. ESTATE CONSULTANCY & INVESTMENTS S.A., având ca obiect evacuare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică la data de 20.12.2012, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.12.2012, apoi la 4.01.2013, când în aceeași compunere a dispus următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 23.03.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanta S.C. I. D. & CONTRACTOR S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. K. R. ESTATE CONSULTANCY & INVESTMENTS S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, . nr.58, ., parter, ., imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.345/15.06.2011 încheiat între părți și evacuarea pârâtei din terenurile cu destinația loc de parcare nr. P84, P85, P113, P114, situate în București, ., nr.56-60, sector 1; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 16.241,52 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei septembrie 2011 – februarie 2012; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2415 lei reprezentând daune pentru lipsa de folosință în cuantum de 115/zi, pentru perioada 20.02.2012 – 12.03.2012 și în continuare până la prăsirea efectivă a imobilului; obligarea pârâtei la plata sumei de 558,40 lei reprezentând utilități de întreținere aferente imobilului închiriat, pentru perioada iulie 2011 – ianuarie 2012; cu cheltuilei de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 345/15.06.2011, ce a avut ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra imobilului situat în București, . nr.58, ., parter, .. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 15.06.2011 și până la data de 14.06.2012.
Reclamanta a predat imobilul către pârâtă conform procesului-verbal de predare-primire din data de 16.06.2011.
A mai arătat că începând cu luna septembrie 2011 pârâta nu și-a mai executat obligația de a achita chiria lunară derivată din contract, iar din luna iulie 2011 nu a mai achitat utilitățile de întreținere.
Potrivit clauzelor contractuale, prin adresa nr.J102/02.02.2012 reclamanta a notificat pârâtei rezilirea contractului. Prin aceeași adresă a invitat pârâta la conciliere. Pârâta s-a prezentat la conciliere și a recunoscut debitul existent în cotnabilitatea I., obligându-se să achite sumele restante în termen de 14 zile de la data semnării procesului-verbal de conciliere.
Reclamanta a notificat pârâta să predea imobilul sub sancțiunea achitării daunelor pentru lipsa de folosință.
După data convocării la conciliere, respectiv 20.02.2012, pârâta datorează daune pentru lipsa de folosință până la momentul părăsirii imobilului.
Ca urmare a rezilierii contractului de închiriere pârâta ocupă imobilul fără niciun titlu.
Față de aspectele învederate a solicitat instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată și motivată.
În dovedirea cererii a solicitat înscuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, precum și orice altă probă s-ar dovei utilă cauzei.
În drept au fost invocate dispozițiile contractului nr. 345/15.06.2011, art.480, 969 și următ. C.civ., art.24 lit.B din Legea 114/1996, art.1410 C.civ., art.274 C.proc.civ.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri (filele 6-31).
Deși legal citată, pârâta S.C. K. R. ESTATE CONSULTANCY & INVESTMENTS S.A., nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanta are un drept de proprietate asupra imobilului situat în București, ., nr. 58, ., parter, ..
Acțiunea în evacuare poate fi examinată și prin prisma art. 555 – art.556 C.civ., fiind însă distinctă de acțiunea în revendicare. Astfel, acțiunea în evacuare întemeiata pe art. 555 C.civ. este recunoscută ca un mecanism de obținere, de către proprietar, a posesiei bunului, în cazurile in care pârâtul nu deține niciun titlu asupra imobilului și nu invocă niciun drept real cu privire la acesta.
Această acțiune a fost recunoscută în practica judiciară tocmai pentru a nu crea în sarcina proprietarului obligația împovărătoare de a introduce o acțiune în revendicare, ce presupune taxe de timbru mai mari și o probațiune mai anevoioasă, și în acele cazuri în care pârâtul nu deține niciun titlu cu privire la imobil.
Instanța reține că din probatoriul administrat rezultă că în data de 15.06.2011 între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de închiriere nr. 345cu valabilitate de 12 luni, începând cu data de 15.06.2011 și până la data de 14.06.2012. La data de 02.02.2012 reclamanta a notificat pârâtului rezilierea, având în vedere că acesta a avut întârzieri în achitarea sumelor datorate. Instanța reține că potrivit art. XI 1.b din contractul încheiat între părți in situația nerespectării obligațiilor de plată ale chiriașului stipulate pe o durată mai mare de 30 zile calendaristice, contractul se desființează începând cu a 31 zi calendaristice.
Prin urmare, față de considerentele mai sus arătate si soluția ce urmează a fi pronunțata, instanța retine ca pârâtul nu mai pot invoca in beneficiul lui existenta unui titlu locativ care sa justifice rămânerea acestuia in imobil, măsura evacuării fiind condiționata de rezilierea contractului de închiriere si văzând și dispozițiile art. 555 din Codul civil, potrivit cărora, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu care conferă titularului, exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispoziția - afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voința acestuia din urmă, instanța apreciază că cererea reclamantei este întemeiată si din acest punct de vedere. Astfel, va dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat București, ., nr.58, ., parter, . și din terenurile cu destinația loc de parcare nr. P84, P85, P113, P114, situate în București, ., nr.56-60, sector 1.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei aferente, a daunelor privind lipsa de folosință și a utilităților de întreținere, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. De asemenea, potrivit art. 970 alin. 1 C.civ, convențiile trebuie executate cu bună-credință.
Pe de altă parte, instanța reține că în sarcina pârâtului operează o dublă prezumție relativă, respectiv de neexecutare a obligației contractuale și de culpă în neexecutarea obligației, în condițiile prevăzute de art. 1082 Cod civil.
Având în vedere că pârâta nu a făcut nicio dovadă a plății debitului și că aceasta și-a exprimat acordul cu privire la drepturile și obligațiile stipulate prin semnarea contractului încheiat cu reclamanta, instanța constată că s-a făcut dovada de către reclamantă a existenței unui creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtei. Instanța mai reține și atitudinea procesuală a pârâtei, care a recunoscut debitul (procesul verbal de conciliere – fila 24).
Instanța reține faptul că în cauză devin aplicabile dispozițiile art. XI.1.b din contract, ca urmare a nerespectării de către chiriaș a obligației sale de a achita chiria.
Cu privire la cuantumul chiriei, instanța constată faptul că părțile în mod clar și neechivoc au stabilit o chirie de 1600 lei lunar plus TVA.
În temeiul acestor considerente de fapt și de drept, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.241,52 lei, reprezentând contravaloare chirie septembrie 2011 – februarie 2012.
Față de dispozițiile art. XII din contract instanța va obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2415 lei reprezentând daune pentru lipsa de folosință, calculate pentru perioada 20.02.2012 – 12.03.2012, precum și în continuare până la părăsirea efectivă a imobilului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, întrucât pârâtul a căzut în pretențiile reclamantei, instanța îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată, din care taxă judiciară de timbru, în cuantum de 1271,9 lei și timbru judiciar, în cuantum de 5 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. I. D. & CONTRACTOR S.A., cu sediul în Voluntari-Centrul de Afaceri Construdava, .. 4C, ., J. ILFOV, în contradictoriu cu pârâta S.C. K. R. ESTATE CONSULTANCY & INVESTMENTS S.A., sector 3, București, .. 218, și în sector 1, București, ., nr. 58, . A, ..
Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, ., nr.58, ., parter, . și din terenurile cu destinația loc de parcare nr. P84, P85, P113, P114, situate în București, ., nr.56-60, sector 1.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 16.241,52 lei, reprezentând reprezentând contravaloare chirie septembrie 2011 – februarie 2012.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2415 lei reprezentând daune pentru lipsa de folosință, calculate pentru perioada 20.02.2012 – 12.03.2012, precum și în continuare până la părăsirea efectivă a imobilului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, din care taxă judiciară de timbru, în cuantum de 1271,9 lei și timbru judiciar, în cuantum de 5 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.01.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Dact./CED/DS/5 ex./2013
← Pretenţii. Sentința nr. 5323/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3858/2013.... → |
---|