Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7724/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7724/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 14626/94/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7724

Ședința din Camera de Consiliu de la 19.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: F. A. L.

Grefier: F. IVENIȚA

Pe rol fiind solutionarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI B. Ș. C. ȘI D. N. și formulată de creditoarea B. SA în contradictoriu cu debitorul V. D..

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit art. 373 ind. 1 Codul de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învedereaza instanței depunerea de către petent, prin serviciul registratura la data de 09.12.2013 și 11.12.2013, a unor precizări, așa cum i-a fost pus în vedere de către instanță la termenul anterior, respectiv faptul că solicită declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, în vederea continuării executarii silite.

Instanța analizând actele dosarului, față de cererea petentului, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și reține cererea spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 10.10.2013, petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI B. Ș. C. ȘI D. N. a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditoarea B. SA în contradictoriu cu debitorul V. D..

În motivarea cererii, petentul a arătat că s-a solicitat executarea silită de către creditoarea B. SA în contradictoriu cu debitorul V. D. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 718CSS_/10.11.2008.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri (filele) 2- 5.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru potrivit art. 10 alin. 1 lit. a din OUG 80/2013.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 373 alin.1 și 2 C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr._/31.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocata din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoria B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecatoriei B. la data de 03.12.2013, sub numărul_ .

La termenul de judecata din data de 05.12.2013, instanța a pus în vedere petentului, să prezinte interesul în prezenta cauză având în vedere încheierile nr. 4106/17.10.2013 pronunțată în dosarul nr._/94/2013 și nr. 909/28.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Judecatoria B..

Față de solicitarile instanței, petentul a depus prin serviciul registratura, la data de 09.12.2013, respectiv 11.12.2013, doua adrese prin care solicită declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, în vederea continuării executarii silite.

Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei B. instanța o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 373 alin. 2 C.pr.civ. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin cererea de încuviințare executare silită petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI B. Ș. C. ȘI D. N. a arătat faptul că solicită executarea silită împotriva debitorului V. D., prin poprire la terții BRD Group Societe Generale și Alpha Bank, ambele bănci cu sediul social în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București. În aceste condiții, având în vedere că petentul a indicat terții popriți la care solicită executarea și aceștia se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria Sectorului 1 București, motiv pentru care instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. De altfel, creditorul a obținut încuviințarea executării silite și în circumscripția Judecătoriei B. prin încheierea nr. 4106/17.10.2013 pronunțată în dosarul nr._/94/2013 asupra aceluiași debitor și în baza aceluiași titlu executoriu.

Întrucât prin sentința civilă nr._/2013 din data de 31.10.2013 pronunțată în dosarul nr._/299/2013 Judecătoria sectorului 1 București a declinat cauza în favoarea Judecătoriei B., în temeiul art. 21 C.pr.civ. instanța constată ivit conflictul negativ de competență și trimite dosarul la Curtea de Apel București, ca instanță superioară comună celor două judecătorii, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI B. Ș. C. ȘI D. N., cu sediul în sector 3, București, . B. N., nr. 17, și formulată de creditoarea B. SA, cu sediul în sector 2, București, .. 6A, în contradictoriu cu debitorul V. D. cu domiciliul în Balotești, ..B., nr. 45, judetul Ilfov, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Constată ivit conflictul negativ de competență și trimite dosarul la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2013.

Președinte, Grefier,

F. A. L. F. Ivenița

Red.F.A.L./tehnored.F.I./3ex./ 20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7724/2013. Judecătoria BUFTEA