Actiune in regres. Sentința nr. 3776/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3776/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 4615/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 3776

Ședință publică din data de 12.09.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- BADITA V. P.

GREFIER- S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul H. M. având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 09.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 12.09.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2013, sub nr._, reclamantul . a chemat în judecată pe paratul S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. și intervenientul H. M. solicitând obligarea paratului la plata:

  • sumei de 556,77 lei reprezintă suma neplătită de către pârâtă în temeiul asigurării CASCO,
  • suma de 16,82 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1%/zi de întârziere, pentru perioada 20.01.2013 – 28.01.2013,
  • suma de 31,73 lei reprezentând reactualizarea diferenței de despăgubire neachitată, cu 0,1%/zi de întârziere, de la data de 28.01.2013 până la 26.03.2013,
  • sumei corespunzătoare reactualizate cu 0,1%/zi de întârziere calculate, în continuare până la data plății integrale.

Reclamantul mai solicită și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În fapt, în data de 19.07.2012, H. M., conducând autovehiculul cu nr._, asigurat RCA la pârâtă cu poliță nr._ din data de 05.04.2012, a produs din culpa sa un accident de circulație astfel cum rezulta din Constatarea amiabilă de accident.

În urma accidentului de circulație, a fost avariat auto cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantei, cu polița nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de 2102,88 lei, ca urmare a deschiderii dosarului de daună P. 3576EC12.

P. plata despăgubirii, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea 136/1995, ., se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 49 din L 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperată de la pârâtă, întrucât conducătorul se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule la S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2 Cod civil, Legea 136/1995, Ordinul CSA.

În dovedirea pretențiilor se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe utile, pertinente, concludente.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul încuviințat.

Intervenientul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul încuviințat.

Acțiunea a fost legal timbrată, fila 25,

La termenul din data de 09.09.2014, instanța în a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Cu titlu preliminar, cu privire la legea aplicabilă în timpul litigiului, instanța constată că față de data producerii accidentului rutier – 18.07.2012, după . Noului Cod Civil, în temeiul art. 6 alin.1 și 5 NCC în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi.

În fapt, la data de 19.07.2012, a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intervenientul forțat H. M., din culpa sa exclusivă, a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, (polița RCA E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA, nr._), iar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă la data producerii accidentului cu polița nr._.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună P. 3576EC12-40, în cadrul căruia a evaluat dauna la suma de 2102,88 lei reprezentând cuantumul despăgubirii achitate de reclamantă pentru avariile autovehiculului_ .

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”. Conform art. 1357 alin. 1 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta achitând parțial suma solicitată drept despăgubire.

În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin formularul de constatare amiabilă de accident.

Față de toate aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamantăurmând a dispune obligarea pârâtei: la plata către reclamantă a sumei de 556,77 lei debit principal; 16,82 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la 20.01.2013 până la 28.01.2013 data plății parțiale, asupra sumei de 2102,88 lei reprezentând debit integral; 31,37 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data de 29.01.2013 până la data de 26.03.2013 asupra diferenței neachitate de 556,77 lei; și penalitati in cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra diferenței neachitate de 556,77 lei de la data de 27.03.2013 pana la data plății efective, sume datorate reclamantei conform prevederilor art. 64 alin. 2 și 4 din anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011 întrucât, neexistând obiecții asupra sumelor solicitate, pârâtă nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile de la data avizării scrise efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite; la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1381,06 lei către reclamantă reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, sumă ce va fi suportată de către pârâtă întrucât a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales la Cabinet de avocat R. C. din .-189, ., . București, în contradictoriu cu pârâta .-REASIGURARE SA - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, Cod postal_, J. ILFOV, intervenientul forțat H. M. - Sarata, J. Bacău.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 556,77 lei debit principal; 16,82 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la 20.01.2013 până la 28.01.2013 data plății parțiale, asupra sumei de 2102,88 lei reprezentând debit integral; 31,37 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data de 29.01.2013 până la data de 26.03.2013 asupra diferenței neachitate de 556,77 lei; și penalitati in cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra diferenței neachitate de 556,77 lei de la data de 27.03.2013 pana la data plății efective.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1381,06 lei către reclamantă reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

BADITA V. P.M. S. I.

Red. Jud. PVB/thn MSI/5 ex/11.10.2014.

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 3776/2014. Judecătoria BUFTEA