Plângere contravenţională. Sentința nr. 5367/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5367/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 14063/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 5367

Ședință publică din data de 23.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN

Grefier S. I. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul P. D. M., în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- BIROUL DE POLIȚIE AL AUTOSTRĂZII A3, având ca obiect plângere contravențională – . nr._ din data de 10.11.2013.

La apelul cauzei făcut în ședință publică, la ordine, lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul cauzei este la primul termen de judecată, stadiul procesual fond, obiectul cauzei – plângere contravențională, după care,

În temeiul art. 104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților.

Se reia dosarul la a doua strigare, la ordine, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Instanța, în temeiul art. 131 C.. procedează la verificarea competenței instanței de judecată.

În temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 258 raportat la 255 NCpc., încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.11.2013, sub nr._, petentul P. D. M., a formulat în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- BIROUL DE POLIȚIE AL AUTOSTRĂZII A3, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10.11.2013, solicitând anularea procesului verbal de contravenție contestat.

În fapt, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 240 lei și patru puncte penalizare deoarece în data de 10.11.2013, în jurul orelor 1330, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ar fi condus pe A3 cu 162 km/h.

Petentul nu neagă faptul că ar fi putut circula cu viteza indicată în cuprinsul procesului verbal de contravenție, acesta subliniind în schimb faptul că documentul contestat arată necunoașterea legii de către agentul contestator, încadrarea contravenției fiind greșit făcută.

Se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Nu se solicită încuviințarea de probe.

În drept, plângerea se întemeiază pe prevederile art. 118 din OUG 195/2002.

Legal citat, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.

La termenul din data de 23.10.2014, sub aspectul probațiunii, instanța a încuviințat pentru petent cu înscrisuri.

Cererea este timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, fila 5.

Analizând cererea de chemare în judecată și materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că plângerea este lipsită de temei, astfel că în temeiul art. 3 și urm. din OG 2/2001 va fi respinsă.

Procedând în acest mod, instanța are în vedere faptul că, contestatorul deși legal citat nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune și administra probe.

Contestatorul nu a reușit să răstoarne prezumpția de legalitate a procesului verbal de contravenție, prezumpție instituită de OG 2/2001.

În plus procesul verbal de contravenția a fost legal încheiat, în strictă conformitate cu prevederile legii cadru în materie de contravenții (organul constatator autorizat; toate mențiunile necesare fiind respectate). Astfel că nu se poate pune problema existenței vreunei cauze de nulitate ori anulabilitate a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de petentul P. D. M. domiciliat în sector 1, București, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- BIROUL DE POLIȚIE AL AUTOSTRĂZII A3 cu sediul în sector 5, București, .. 4-6, ca neîntemeiată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. ADRIANSORINA I. M.

Red. Jud. EM/Tehn. MSI/4 ex/22.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5367/2014. Judecătoria BUFTEA