Actiune in regres. Sentința nr. 8827/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8827/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 8827/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8827
Ședința publică din data de 07.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. R.
GREFIER – G. G.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamanta ., prin reprezentant S.C. Porche Versicherungs AG, pârâta . intervenientul B. L. A.-M., având ca obiect acțiune în regres. .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.12.2015 când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.04.2015, sub nr._, S.C. PORCHE VERSICHERUNGS AG, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., și intervenientul forțat B. L. A.-M. a solicitat, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.047,34 lei, reprezentând debit principal, precum și la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată, în continuare până la data plății integrale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, cheltuieli de deplasare, cheltuieli de legalizare și onorariu de avocat.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 15.12.2014, intervenientul, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA la societatea pârâtă, a produs din culpa sa un accident de circulație, în care a fost avariat autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă cu polița nr._.
Reclamanta a învederat instanței că s-a deschis dosarul de daună nr. P. 6947EC14, și a achitat asiguratului despăgubirea în cuantum de 3.047,34 lei și la data de 01.04.2015 a depus avizarea de daună la societatea pârâtă însă regresul nu a fost soluționat până în prezent.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349 și art 2210 C. civ., legea 136/1995.
Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 238,31 lei fiind depusă la dosarul cauzei la f. 31.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. (f.6-21)
Pârâta și intervenientul forțat nu au depus întâmpinare sau alte înscrisuri la dosarul cauzei.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 15.12.2014, intervenientul conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost încheiată constatarea amiabilă de accident (f. 6).
Instanța reține că în urma evenimentului rutier, a fost avariat autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă cu polița casco nr._ (f.16), în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună și a plătit despăgubirea în cuantum de 3047,34 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală aflată la fila 7 din dosar și extrasul de cont de la filele 8-9.
Conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. asigurare REASIGURARE S.A, valabilă la data producerii accidentului (f.14).
Instanța reține că la data de 01.04.2015, reclamanta a depus la societatea pârâtă avizarea de daună (f.20).
În drept, instanta urmează a analiza incidența răspunderii civile delictuale, raportat la situatia de fapt dedusa judecății.
Instituția răspunderii civile delictuale este reglementată în cauză de normele juridice în vigoare la momentul producerii faptei ilicite, Noul Cod Civil, având în vedere că evenimentul rutier, s-a produs la data de 15.12.2014, ulterior
intrării în vigoare a Noului Cod civil, precum și dispozițiile art.103 din Legea nr. 71/2011, care stabilesc că obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale se supun legii în vigoare la data săvârșirii sau producerii lor.
Potrivit dispozițiilor art. art.1357 alin.1 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Din analiza acestei prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției persoanei cu capacitate civilă delictuală cauzatoare a prejudiciului. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare acesta trebuie să fie cert, ceea ce implică siguranță, atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare, și să nu fi fost reparat încă.
Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din constatarea amiabilă de accident, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1.357 C.civ., conform căruia cel care cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului fiind răspunzător și pentru cea mai ușoară culpă, fapta ilicită constând în încălcarea dispozițiilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare a pagubelor (f.17) în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații (f.10-13). Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de daune reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, conform cărora în baza contractului de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, tramvaie precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 2.210 C.civ. care stabilesc că în limitele indemnizației plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.
Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în cuantum de 3047,34 lei, în locul pârâtei, în temeiul art. 54 din Legea 136/1995 reclamanta se subrogă în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.
Întrucât despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în termenul de 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin. 4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite cererea, astfel cum a fost formulată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3047,34 lei, reprezentând debit restant.
Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data de 01.04.2015, reprezentând data notificării scrise (f. 20), în conformitate cu dispozițiile art.64 alin. 4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite cel de-al doilea capăt de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,1%/zi, calculate de la data de 17.04.2015-data expirării termenului de 15 zile de la data notificării scrise- și până la achitarea integrală debitului datorat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 238,31 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată conform ordinului de plată de la fila 31. În ceea ce privește onorariul avocațial în cuantum de 1350 lei, consemnat în factura de la fila 32, instanta consideră că acesta este disproporționat față de activitatea efectivă prestată de apărătorul ales și anume redactarea cererii de chemare în judecată, acesta neprezentându-se în fața instanței la dezabateri, precum și față de complexitatea redusă a cauzei, motiv pentru care, potrivit art. 451 alin. 2 C.proc.civ., va reduce onorariul avocațial la suma de 600 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C.P. VERSICHERUNGS AG, cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C. din București, .-189, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C.E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, ..10, Clădirea O23, . Business Park, județul Ilfov și intervenientul forțat B. L. A.-M., domiciliată în Timișoara, ..44, ., județul T..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3047,34 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1 %/zi, calculate de la data de 17.04.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal.
Admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 838,31 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2015.
P., Grefier,
P. R. G. G.
Red.jud.PR
Thn.red.gr.GG/5 ex/11.01.2016
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8815/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8829/2015.... → |
---|