Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9009/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9009/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 9009/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila nr. 9009
Ședința publică din data de 08.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. I.
GREFIER: MIRICA A.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . S.A., în contradictoriu cu pârâta M. A., având ca obiect acțiune in pretenții.
Ședința de judecată a avut loc la data de 27.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 08.12.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 21.07.2015, sub nr._, reclamanta . S.A., în contradictoriu cu pârâta M. A., a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererii de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 3922,1 lei, la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 58,17 lei calculate conform prevederilor art 11 alin. 1,2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru .
În motivare reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi contractuale, în baza cărora a furnizat energie electrică, în temeiul cărora a emis o . facturi fiscale, ce au dat naștere obligației corelative a pârâtei de plată a contravalorii serviciilor de care a beneficiat.
Reclamanta a învederat instanței, că în baza contractului cadru, care este unul standard aplicabil la nivel național, fiind reglementat prin Decizia A.N.R.E. nr 57/1999, și-a asumat obligația de a furniza pârâtei energie electrică, iar pârâta avea obligația de a achita contravaloarea energiei electrice furnizate, în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, astfel cum rezultă din art 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice și din conținutul fiecărei facturi fiscale emise.
Susținând că pârâta nu se poate prevala de necunoașterea legii, având în vedere că în conformitate cu prevederile art 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare, încheiat de un furnizor autorizat cu consumatorul, reclamanta a arătat pe de o parte că un consum în afara cadrului contractual intră sub incidența legii penale, iar pe de altă parte că în art 7 lit c din contractul intervenit între părți și aprobat prin decizia ANRE nr. 57/1999, consumatorul este obligat să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.
Mai mult decât atât, reclamanta a mai susținut că, în conformitate cu prevederile art 11 alin1 si 2 din contractul intervenit între părți, plata facturilor fiscale se va face în termen de 15 zile de la emitere, data emiterii și a scadenței fiind de altfel evidențiate în facturi, precum și că neachitarea în termen de 30 de zile de la data scadenței a facturilor fiscale, atrage plata penalităților de întârziere, începând cu prima zi după data scadenței, în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale.
Invocând prevederile art 54 din legea 13/2007 și art 59 din legea 123/2012 și art 61 alin2 din legea 123/2012, reclamanta a arătat că pârâta este obligată la plata facturilor fiscale emise în baza contractului cadru de furnizare a energiei electrice, intervenit între părți, nerespectarea contractului de către client putând atrage consecințe precum: penalizări, sistarea temporară a furnizării serviciilor, rezilierea contractului, iar sub aspectul suportării de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, aceasta este reglementată de art 200 alin.5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004.
În opinia reclamantei, dovedirea recunoașterii și însușirii debitului datorat, rezultă din faptul că pârâta a efectuat o . plăți către creditoare, aspect evidențiat în fișa debitorului.
Totodată, reclamanta a arătat că potrivit art 155 alin 28 din Codul fiscal semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura, aspect însușit de practica judiciară, invocând decizia nr 29/E/12.01.2005 emisă de Curtea de Apel Iași în care s-a admis un recurs deoarece prima instanță respinsese acțiunea pe motiv că facturile depuse la dosar nu erau acceptate la plată de către pârâtă, prin semnătură și ștampilă.
În același sens, reclamanta a subliniat că prin contractul intervenit între părți, s-au reglementat condiții privind modul de facturare și calculul penalităților, ce au fost acceptate de pârâtă odată cu semnarea acestuia, motiv pentru care, obligația corelativă de plată a contravalorii serviciilor privind furnizarea energiei electrice, s-a născut în sarcina pârâtei odată cu semnarea contractului și nu a facturilor fiscale, considerând că nu poate fi admisă o interpretare contrară, fără a se avea în vedere existența contractului în baza cărora s-au emis facturile fiscale.
Mai mult decât atât, reclamanta a susținut că și-a executat obligația contractuală asumată, fără ca pârâta să își îndeplinească obligația corelativă de plată a facturilor fiscale, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor, și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, aceasta neformulând de altfel nici o obiecție cu privire la debitul restant.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata de penalități de întârziere, reclamanta a arătat că aceasta au fost calculate potrivit prevederilor art 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice, având un cuantum de 58,17 lei, fiind calculate la un coeficient de 0,04% pentru perioada anterioară datei de 01.03.2014 și 0,03% pentru perioada ulterioară datei de 01.03.2014.
Totodată, reclamanta a arătat că, penalitățile de întârziere sunt datorate de pârâtă în temeiul art 1516 alin.1 C.civ și 1535 C.civ, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti la scadență o sumă de bani.
Având în vedere că încercările de soluționare a litigiului pe cale amiabilă nu au avut un rezultat favorabil, reclamanta a arătat că a înțeles să se adreseze instanței în acest scop, considerând îndeplinite condițiile prevăzute de art 1025 C.pr.civ, privind procedura referitoare la cererile cu valoare redusă.
Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, solicitând cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxa de timbru.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art 150alin.1 și 2, art 223 alin.3, art 227, art 453, art 628 alin2, art 662, art 1025-1032 C.pr.civ, art 1270,1516 și 1535 C.civ, art 969 și urm, art 1073 din vechiul cod civil, art 120 alin.7 C.pr.fisaclă, art 155 alin.28 C.fiscal, art 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG_/2004, decizia ANRE nr 57 /11.10.1999, ordinul 5 din 21.02.2003, vechea lege a energiei electrice nr 13/2007, legea energiei electrice nr 123/2012 și în temeiul art 223 alin.3 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 283,62 lei fiind depusă la dosarul cauzei la fila 3.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul, facturile restante, centralizatorul facturilor neachitate, contractul încheiat cu debitorul, ordin de plata privind taxa de timbru, extras ONRC (f.9-29) și încuviințarea probei cu interogatoriu.
Pârâta, deși legal citată în prezenta cauză, nu a depus întâmpinare sau alte înscrisuri la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între . S.A., si pârâta M. A., s-au derulat raporturi juridice constând în furnizarea de către reclamantă a energiei electrice la punctul de consum din localitatea Afumați, ., jud Ilfov, astfel cum rezulta din contractul nr._/21.07.2015 (f.27-30). La art 11 alin 1 din contract, partile stabilind ca plata contravalorii facturilor se va efectua in termen de 15 de zile de la emitere, data emiterii si termenul de scadenta fiind inscrise pe factura.
Instanta retine ca prin art 11 alin.2 din contract partile au convenit ca neachitarea facturii in termen de 30 zile de la data scadentei atrage perceperea de penalitati de intarziere, calculate in conformitate cu nivelul majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termen a obligatiilor catre bugetul de stat, prin art 11 alin 2 lit b si c din contract partile convenind ca valoarea penalitatilor se calculeaza incepand cu prima zi dupa data scadentei, neputand depasi valoarea facturii.
In baza contractului de furnizare, incheiat intre parti, au fost emise facturile fiscale nr. seria_/31.10.2012,_/16.03.2013,_/20.05.2013,_/16.06.2013,_/12.08.2013, reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate pe lunile aferente facturilor fiscale, (f.14-26).
Din susținerile reclamantei care îmbracă valoarea juridică a unei mărturisiri în sensul prevăzut de art 348 C.pr.civ, coroborate cu situația facturilor aflata la fila 11 din dosar, rezultă că pârâta a efectuat o plată parțială, astfel că valoarea debitului restant neachitat în temeiul facturilor anterior menționate, este în cuantum de 3922,1 lei
Instanța reține că prin semnarea contractului de furnizare, s-a încheiat convenția dintre părți având ca obiect plata sumei de bani, consemnată în cuprinsul acestuia, pârâta fiind astfel obligata la îndeplinirea obligațiilor asumate. Pârâta nu a făcut dovada achitării debitului datorat și consemnat în cuprinsul facturii semnate de aceasta, având în vedere că această obligație îi incumbă.
Din actele juridice care stau la baza raporturilor dintre părți, constând în contractul de furnizare si facturile fiscale emise in baza acestuia, rezultă că reclamanta și-a asumat obligația de a presta serviciile ce fac obiectul contractului, iar pârâta și-a asumat obligația corelativă de plată a contravalorii serviciilor furnizate.
În drept, instanta urmează a analiza incidența răspunderii civile contractuale, raportata la situatia de fapt dedusa judecății.
Institutia raspunderii civile contractuale este reglementată în cauză de normele juridice în vigoare la momentul incheierii contractului, Codul Civil de la 1865, având în vedere că in prezenta cauza contractul de prestări servicii a fost incheiat la data de 21.07.2011, anterior intrării în vigoare a noului cod civil, precum și dispozițiile art.102 din Legea nr. 71/2011, in conformitate cu care contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat, in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 969 C.civ. 1865, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.
Extinzând prin asemănare, definiția noțiunii de creanță certă aplicabilă în materia executării silite, astfel cum este prevăzută de art 663 alin.2 C.pr.civ, în conformitate cu care o creanță poate fi considerată certă în măsura în care existența ei este neîndoielnică și rezultă din contract, instanța reține că reclamanta a făcut dovada unei creanțe certe întrucât aceasta este prevăzută în conținutul facturilor fiscale, emise în derularea contractului însușit de pârâtă prin semnătură și ștampilă.
De altfel, instanța reține că debitoarea nu a negat raportul juridic obligațional stabilit între părți, după cum nu a contestat nici existența și întinderea creanței invocate de reclamantă și nici nu a dovedit stingerea obligațiilor prin vreunul din modurile reglementate de lege.
De asemenea, creanța este și lichidă - cuantumul acesteia rezultând din conținutul facturilor fiscale anterior menționate . Exigibilitatea creanței solicitate rezultă din conventia partilor, intrucat in contract, partile au convenit ca plata facturilor fiscale se face in termen de 15 zile de la emitere.
În concluzie, constatând că reclamanta deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă constând în obligația pârâtei de a achita o sumă de bani, instanta, va admite capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata debitului restant și pe cale de consecință, va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 3922,1 lei, reprezentând debit neachitat în baza facturilor fiscale emise in temeiul contractului incheiat de parti, anterior menționate.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor, la acordarea de penalități, instanța are în vedere că potrivit art. 1082 C.civ de la 1865, pentru neplata la scadență a unei sume de bani datorate de debitor, creditoarea are dreptul la daune moratorii.
Părțile au evaluat anticipat, conform art 1066 C.civ si art 11 alin 1 si 3 din contract, cuantumul despăgubirilor pe care este îndreptățită creditoarea să le primească ca urmare a executării cu întârziere a obligației asumate de debitoare, respectiv neachitarea debitului datorat, începând cu ziua următoare scadenței, reprezentând 30 zile de la data scadentei facturilor, conduce la aplicarea de penalități de întârziere pentru fiecare zi, egale cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, care se calculează la suma restantă. Insa pentru a fi indreptatita la obtinerea daunelor interse stabilite in contract, pentru executarea cu intarziere a obligatiei, in afara conditiilor privind acordarea despagubirilor, constand in existenta unei neexecutari imputabile debitorului, este necesar ca debitorul sa fie pus in intarziere.
De asemenea, având în vedere că obiectul obligației constă în plata unei sume de bani, instanța constată că pârâta este de drept în întârziere potrivit prevederilor art 1079 pct 2 C.civ raportat la art 43 din Codul comercial, partile stabilind in contract ca plata cu intarziere a facturilor conduce la plata de penalitati.
Clauza privind penalitățile astfel stipulată, se află în legătură de cauzalitate directă cu executarea necorespunzătoare a obligației debitoarei, fiind stabilită în scopul determinării prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației, are un caracter cert, întrucât existența ei rezultă din contract și este lichidă având un cuantum determinat.
Având în vedere principiul forței obligatorii a contractului, consacrat de art.969 C.civ, prezumția de culpă prevăzută de art.1082 C.civ. pe care instanța o reține în sarcina debitoarei, debitoarea datorează penalitățile stipulate în contract pentru executarea cu intarziere a obligației, calculate asupra sumei de 3922,1 lei ce reprezinta valoarea debitului datorat în temeiul facturilor fiscale emise în derularea contractului, in cuantum de 0.04% pe zi. Din modul de calcul al penalitatilor necontestat de debitoare, rezulta ca aceasta datoreaza penalitati de intarziere in cuantum de 58,17 lei, astfel că instanta va admite capătul de cerere accesoriu, privind obligarea pârâtei la plata penalitatilor de intarziere și pe cale de consecință, va obliga pârâta la plata către reclamantă, penalitatilor de intarziere, in cuantum de 58,17 lei calculate asupra debitului principal datorat, conform art 11 din contract
Referitor la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art.453 alin. (1) C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Având în vedere soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, față de culpa procesuală a pârâtei, instanța urmează să o oblige pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 283,62 lei, constând în taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . S.A. cu sediul ales în București, .. 10A, Clădirea C3, ., în contradictoriu cu pârâta M. A. domiciliată în Afumați, ., J. ILFOV.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3922,1 lei, reprezentând debit principal neachitat, precum și la plata dobânzii penalizatoare in cuantum de 58,17 lei calculate asupra debitului principal datorat, conform art 11 din contract.
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 283,62 lei reprezentand contravaloare taxa timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
P. Grefier
G. I. M. A.
Red. G.I.
Tehn. M.A.
4 ex./28.12.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8999/2015. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8815/2015.... → |
|---|
