Plângere contravenţională. Sentința nr. 7903/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7903/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 7903/94/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7903
Ședința publică de la 03.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. L. C.
Grefier R. U.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent N. D. M. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravetionala CP_/17.06.2013.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 18.02.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 03.03.2015, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 20.06.2013, sub nr._, petent N. D. M. a solicitat în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, anularea procesului verbal de contravenție CP_/17.06.2013 și a măsurilor dispuse prin actul de sancționare.
În motivare petentul arată că a fost sancționat contravențional pentru că nu ar fi respectat indicatorul „cedează trecerea „.
În realitate, petentul arată că nu sunt adevărate susținerile din procesul verbal contestat.
În drept: OG 195/2002 rep.
În susținerea plângerii petentul a anexat înscrisuri(filele 3-5).
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca netemeinică și menținerea actului de sancționare.
Intimatul a arătat că fapta a fost constatată îăn mod direct de agentul constatator prin propriile simturi și astfel actul de sancționare se bucură de prezumție de legalitate și temeinicie.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/17.06.2013 (fila 3) încheiat de un agentul constatator din cadrul instituției intimate INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN ILFOV, petentul N. D. M. a fost sancționat cu 4 puncte amenda în cuantum de 300 de lei, cu același prilej agentul constatator luand și măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.
Petentul a fost sancționat pentru nerespectarea dispozitiilor art.135 lit.d) din ROUG nr.195/2002, fapta sancționată de art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002, retinandu-se că, la data de 17.06.2013, petentula condus VW_ din directia Bucuresti catre Stefanesti pe DN CD si nu a acordat prioritate de trecere nerespectând semnificația indicatorului „cedează trecerea”.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în prezenta petentului, fiind semnat de catre acesta, cu mentiunea ca nu este de acord cu cele consemnate.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data inmanarii catre petent a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.
Instanta nu poate primi apararea petentului potrivit careia agentul constatator a refuzat sa-i prezinte dovada verificării metrologice a aparatului radar si atestatul agentului, avand in vedere că fapta pentru care a fost sancționat petentul nu trebuie constatată cu mijloace tehnice omologate (cum este cazul depăsirii vitezei), aceata se constata prin propriile simțuri de către agentul constatator, iar în situația în care abaterea este înregistrată, înregistrarea video poate constituie un mijloc de probă.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.135 lit.d din ROUG nr.195/2002 rep, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații (...) cînd urmează să pătrundă într-o intersecție cu circulație în sens giratoriu față de cel care circulă în interioprul acesteia. .
Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 100 alin.3 lit.b din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amenda) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Din analiza inregistrarii video depuse la dosar de intimat pe suport electronic (compact disk - fila 18), realizata cu aparatul radar amplasat pe autospeciala politiei cu nr. de inmatriculare_, rezulta fara putinta de tagada că petentul care conducea autoturismul VW cu nr. de înmatriculare_ nu a acordat prioritate de trecere autoturismului aflat în interiorul sensului giratoriu, continuandu-si deplasarea.
F. de cele ce preceda, instanta conchide ca nu exista niciun dubiu in ceea ce priveste savarsirea faptei de catre petent, inregistrarea video aflata la dosarul cauzei reprezentand o proba certa si completa de natura a convinge instanta de realitatea consemnarilor din cuprinsul actului contestat.
Instanta retine ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională constituie un act administrativ și ca orice act administrativ este învestit cu prezumția de legalitate, ce presupune că actul este emis cu respectarea dispozițiilor consacrate pentru validitatea sa, prezumția de autenticitate, ce presupune că actul emană de la autoritatea menționată în cuprinsul său și prezumția de veridicitate, în temeiul căreia se consideră că aspectele menționate în cuprinsul său corespund realității constatate de agentul instrumentator.
Deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Deși prezumția de adevăr de care se bucură un astfel de proces-verbal, în virtutea calității sale de act administrativ, este una relativă și nu una absolută (care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție), acesta are o anumită forță probantă dată de faptul constatării faptei prin propriile sale simturi de un organ al statului investit cu autoritate publica.
Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poate să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator (cauza A. împotriva României).
Prin urmare, toate constatările făcute de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de dovadă admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumții, chiar de ordin judiciar, dacă aceste prezumții se încadrează în anumite limite rezonabile (cauza I. P. c. României - prezumțiile de drept nu sunt interzise de Convenție, sarcina instanțelor interne fiind de a asigura o proporționalitate între acestea și prezumția de nevinovăție), iar cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul ( cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 2002).
F. de cele ce preceda, instanta conchide ca, desi petentului i s-a acordat în mod efectiv posibilitatea de a propune orice probe ar fi considerat necesare în combaterea celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare în cadrul unei proceduri contradictorii, apărările formulate de acesta prin care tinde la a dovedi netemeinicia procesului-verbal contestat, nu sunt însoțite de nicio dovadă și nici de vreun indiciu care să facă rezonabilă îndoiala cu privire la faptele reținute de agentul constatator (cauza N. G. c. României).
Așadar, instanța constată că rămâne în ființă prezumția de veridicitate a situației de fapt reținută în cuprinsul actului, apreciind că în mod întemeiat a reținut agentul constatator săvârșirea faptei contravenționale constând în neacordarea de prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept.
Art. 34 din OG nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii aplicate.
Privitor la sancțiunile aplicate, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevazută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte-amendă cf. dispozițiilor art.98 alin.4 lit.b) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile (...), neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.
Potrivit dispozițiilor art.98 alin.1 din OUG nr.195/2002, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, iar potrivit dispozițiilor alin.2 din același act normativ, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Cum din analiza materialului probator administrat in cauza rezulta ca petentul nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept, instanta retine ca fapta a fost corect încadrată din punct de vedere juridic, iar sanctiunea aplicata respecta limitele prevazute de lege pentru fapta comisa.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța observă că în speță s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru contravenția săvârșită (4 puncte-amenda, 300 lei) și apreciază că nivelul minim al amenzii corespunde pe deplin pericolului social al faptei și conduitei petentului.
Din inregistrarea video aflata la fila 18 din dosarul cauzei (compact disk), instanta retine ca petentul a nu a acordat prioritate vehiculului aflat în interiorul sensului giratoriu, continuîndu-și deplasarea.
In aceste conditii, instanța consideră că fapta petentului nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare a acestuia, ci este consecința unei lipse vădite de interes a acestuia față de siguranța traficului și denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic.
Instanța consideră că acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. Acest gen de fapte contravenționale prezintă un grad de pericol social destul de ridicat (fapta este considerată de către legiuitor a prezenta o gravitate sporita prin stabilirea unei amenzi minime in cuantum de 300 lei), fiind susceptibile de urmări grave și ireparabile, precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor.
F. de cele ce preceda, instanta apreciaza ca minimul sanctiunii aplicate corespunde pe deplin pericolului social al faptei comise si nu există nici un indiciu care să convinga instanta ca se impune reindividualizarea sanctiunii sau care sa permită instanței să considere că o reindividualizare ar fi suficientă pentru conformarea petentului, pe viitor, față de dispozițiile legale încălcate.
Atat timp cat sanctiunea este aplicată cu respectarea limitelor prevazute de actul normativ sancționator și atat timp cat petentul nu justifica existenta unor împrejurari de natură a conchide ca sanctiunea astfel aplicata este excesiva, instanța nu poate dispune reducerea cuantumului amenzii la minimul prevazut de lege sau inlocuirea sanctiunilor aplicate cu avertisment, căci astfel s-ar substitui fara temei in dreptul de apreciere recunoscut de legiuitor agentului constatator.
In ceea ce priveste sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 30 zile, instanta retine ca aceasta intervine de drept odată cu săvârșirea faptei de către petent, motiv pentru care apreciaza ca orice discuție referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.
Instanța considera că masura complementara nu poate fi înlăturată, întrucât sancțiunile complementare au un rol preventiv și privesc protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl reprezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră pentru ceilalți participanți la trafic (Michel Pewinski c. Franței).
Instanta retine ca legiuitorul prezuma faptele de genul celei savarsite de petent ca avand un grad de pericol social deosebit de ridicat, fapt ce se reflectă nu atât prin amenda prevăzuta ca si sanctiune principala, cât prin sancțiunea complementară constand in suspendarea exercitarii dreptului de a aconduce o anumita perioada de timp, aplicabilă ex lege.
Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 OG nr.2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunilor contravenționale, acestea fiind unele proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată de petent, ca fiind neîntemeiată si va mentine procesul-verbal de constatare si sanctionare a contravenției . nr._/17.06.2013, ca fiind temeinic si legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plangerea contraventionala formulată de petentul N. D. M., cu domiciliul in Ploiesti, ., ..A, ., judetul Prahova, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN ILFOV, cu sediul în Bucuresti, . nr.7, sectorul 2, ca neintemeiata.
Mentine procesul-verbal de constatare si sanctionare a contravenției . nr._/17.06.2013, ca fiind temeinic si legal.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. R. U.
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 1784/2015. Judecătoria BUFTEA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
